Randul
Astepti la un rand fara capat... Uneori cateva ceasuri, alteori aproape o zi. Gandurile se razletesc, grijindu-se de drumul lor prin amintiri. Noaptea, frigul te patrunde muscand prin haine. In astfel de clipe, doar rugaciunea te poate desparti de osteneala. Sub cerul intunecat, te incalzeste pe dinlauntru ca un cuptor al duhului. Alteori, parca pana si oasele se razvratesc in trupul neputincios, nenorocit de atata asteptare. Atunci ai vrea sa se termine, sa ajungi in fata, printr-un salt miraculos!
Acolo, sub un baldachin de flori impletit cu mainile credinciosilor, in mireasma de tamaie, sta trupul neputrezit al Sfintei. Pe 14 octombrie, toata suflarea crestina a tarii este cu ochii inimii atintiti spre ea. Pentru cateva zile, capitala Moldovei este si capitala noastra spirituala. Fluvii de pelerini inunda strazile linistite ale Iasiului. Daca vrei sa stii unde merg nici nu e nevoie sa ii intrebi. Li se citeste asta pe chipul insufletit de o bucurie interioara, se vede de pe mainile lor, ale caror palme sunt invatate sa se uneasca firesc intru rugaciune. Sunt ucenicii Sfintei, confidentii ei tainici. Cu ei se vede macar o data in an, dar le asculta rugile in orice clipa, oriunde s-ar afla. Pentru ca Sfanta, care a trait printre noi doar 27 de ani, asta face de noua secole. Sta si asculta, cu o dragoste si cu o duiosie pe care nici o mama de aici de pe pamant nu o poate imita. E darul ei pentru cei care i se arunca in brate. Si cine a gustat din imbratisarea ei miraculoasa se simte ca nou. Sfanta Parascheva l-a zamislit, din lacrimi si har, dandu-i o noua existenta.
Pelerinii
"Am stat 23 de ore pana sa ajung la Sfanta si as mai fi stat daca ar fi fost nevoie. M-am asezat la rand la ora 12, in ajunul sarbatorii, si am ajuns in fata si m-am inchinat a doua zi la ora 11. Nu m-au durut nici picioarele, nici spatele, am fost ca nou-nouta dupa aceea!"
Placuta si zambitoare, doamna Maria Tudor rosteste cuvintele domol, fara nici o exaltare, ca si cum toata jertfa ei ar fi un fapt firesc. A venit la Iasi de la Moinesti, din judetul Bacau, dar spune ca nu drumul conteaza, ci credinta. E in sufletul ei atata linistite si impacare cu viata, incat, cred eu, Sfanta o asculta numai pentru asezarea curata a inimii: "Eu nu numar orele de asteptare. Cand ajung, ajung... Pana la urma, Sfanta face atatea minuni cu noi! Eu una nu pot sa ii slujesc cu suficienta credinta pentru cat bine mi-a facut. Si nu numai mie, ci si familiei mele, mamei, fratilor, copiilor, nepotilor mei. Sa stiti ca numai Dumnezeu ne tine. Daca nu ne rugam si ne indepartam de El, s-a zis cu noi! Degeaba strangem averi si facem atatea in viata asta. Cand impreunam mainile pe piept si mergem dincolo, nu putem lua cu noi decat credinta si faptele noastre. Pe Dumnezeu nu avem cum sa il mituim".
Pe straduta care coboara de la catedrala mitropolitana e multa liniste. Masinile au fost oprite mai jos, in vale, asa ca vacarmul orasului e acum gatuit. Prin aer, razbat doar glasurile protopsaltilor care canta la slujba de seara si murmurul pelerinilor. Soarele a inceput sa-si treaca geana de lumina dincolo de colina Galatei si frigul unei toamne reci se lasa peste noi. Credinciosii se zgribulesc si incep sa se foiasca. Unii dintre ei au venit cu intreaga familie si au prin preajma copilasi de o schioapa. O femeie de langa mine trage de mana un baietel. "Am venit aici pentru prima oara in urma cu cativa ani si am fost foarte impresionata. Orice rugaciune se implineste, daca o spui cu credinta. Intr-un an a plouat si apoi chiar a inceput sa ninga, dar am ramas sa astept, desi mi se facuse foarte frig. Dupa ce am sarutat sfintele moaste, am mers in biserica, m-am impartasit, si n-am avut nimic. Nici macar un guturai".
Toti oamenii care asteapta la rand au un cuvant sa-i spuna Sfintei. Pentru ei ea este vie. Vin la ea an de an. Ii percep prezenta cu ochii inimii. Unde e Sfanta e si voia lui Dumnezeu. Am inteles asta, cand am intalnit-o pe doamna Lucretia. E in varsta, dar isi poarta anii cu o demnitate imperiala. Pare absorbita de ceva... Dintre toti credinciosii, ea pare cea mai impacata cu asteptarea, sta cumva cufundata in sine, privind catre interior. "Cand bunul Dumnezeu vrea sa ne spuna ceva e foarte delicat cu noi, ca un falfait bland de aripi. Atunci apare si gandul bun in inima, usor, ca o adiere de zefir. Din pacate, oamenii nu sunt atenti la el, ci iau seama la celelalte ganduri, care vin de la "cel rau". Acestea sunt foarte puternice si ne atrag aproape intotdeauna in capcana lor. Nu poti sa le rezisti, decat cu credinta si rugaciune. Daca ne-am ruga mai multi Sfintei, poate am fi mai buni unii cu altii".
Miracolele
Pentru majoritatea oamenilor, miracolul e o depasire a legilor naturii. Pentru o minoritate, el reprezinta depasirea unor obstacole spirituale - sa iti vezi pacatele e o minune mai mare decat sa inviezi mortii, spune un cuvant al Patericului.
Sfanta Cuvioasa Parascheva e cautata si pentru unele si pentru celelalte. O femeie simpla, venita la Cuvioasa dintr-un sat de langa Iasi, mi-a spus ca, pentru ea, cel mai de pret miracol este faptul ca, in fiecare an, de cand sta la rand, nu oboseste niciodata, oricat timp ar dura asteptarea. O bucurie cucernica o cuprinde mereu. Si ea se repeta an de an. Un batran asezat cuminte in rand mi-a marturisit ca, in urma cu sapte ani, Sfanta l-a scapat de bisturiul chirurgului. Si de atunci, vine la ea si, de fiecare data, se simte mai bine si amana operatia.
Dar poate ca cea mai cunoscuta minune este cea consemnata in secolul al XIX-lea, chiar de catre autoritatile statului. Totul s-a intamplat in seara zilei de 26 decembrie 1888. Trecuse doar o zi de la luminoasa sarbatoare a Nasterii Domnului. Din pricina lucrarilor de restaurare, moastele fusesera mutate din biserica Manastirii Trei Ierarhi in paraclisul lavrei, unde racla din argint fusese asezata pe un piedestal de lemn. Era deja intuneric atunci cand parintii au savarsit slujba vecerniei la lumina lumanarilor. Din neatentie, atunci cand au plecat la chilii pentru odihna, au uitat sa stinga lumanarea de la racla Cuvioasei. Aceasta a aprins sfesnicul in care se afla si apoi si catafalcul din apropiere. Pana in dimineata zilei de 27 decembrie totul se transformase intr-un morman de carbuni. Focul, care a ars mocnit, nu a fost zarit de nimeni si nu s-a intins in restul bisericii, dar caldura raspandita de el a fost atat de puternica incat a topit parte din ferecaturile de argint ale raclei si a mistuit cu totul capacul acesteia. Dar, minune! Cand preotii manastirii au intrat in biserica impreuna cu pompierii au zarit moastele neatinse. Dogoarea care topise argintul crutase firavul trup al Sfintei! Mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Naniescu, impreuna cu Leon Negruzzi, prefectul judetului, si cu procurorul general au consemnat miracolul intr-un proces verbal. A doua zi insusi presedintele Consiliului de Ministri, Teodor Rosetti, mentiona in scris "miraculoasa scapare a sfintelor moaste".
De atunci, Cuvioasa Parascheva a mai savarsit multe minuni. Vin la ea bolnavi carora medicii le-au luat orice speranta, someri deznadajduiti, in cautarea unui loc de munca, fete care vor un sot potrivit. Tuturor, Sfanta le intinde bratele sale. Si chiar daca bolile trupului nu li se vindeca, sau rugaciunile nu li se implinesc intocmai, ei raman in suflet cu amprenta calda a imbratisarii ei. O imbratisare pe care iadul nu o poate cuprinde si pe care nu o poti uita nici aici, pe pamant, si nici dincolo, in imparatia iubirii. In fond, aceasta e cea mai mare minune care ti se poate intampla in cetatea Moldovei. Pentru ca e singura care ramane cu tine si dupa ce treci pragul acestei vieti.