Flacarile vindecatoare
Kaliningrad, Rusia, tarmul Marii Baltice. Intr-o poiana, in jurul unui foc imens de tabara, s-au adunat cateva sute de oameni. Cei mai multi nu se cunosc intre ei, insa un lucru cumplit ii uneste pe toti: boli grele si sentintele medicilor, care nu le-au mai dat nici o sansa. Ultima speranta de vindecare i-a facut sa strabata sute de kilometri, sa-si invinga durerea si suferinta, ca sa ia parte la o experienta unica. Cand focul va arde complet, acesti oameni vor face primii pasi catre sanatate, pasind cu picioarele goale pe jaratecul fierbinte. Sunt condusi in acest exercitiu uluitor de Raisa Mansurova, o femeie maruntica, dar puternica si extrem de convingatoare, cea care le va deschide calea catre cunoasterea de sine. Prin aceste exercitii se vor descoperi pe ei insisi, vor incepe comunicarea cu organismul lor, la nivel celular, vor scoate la iveala elixirul vietii, ascuns in propriul trup. Iar Raisa Mansurova este gata sa le impartaseasca toate cunostintele acumulate in ani de studii si experimente, sa ii ajute, prin darul ei unic, sa isi gaseasca drumul spre autovindecare.
Viata acestei femei pare un roman fantastic, a carui eroina a reusit nu o data sa fuga de moarte. Experienta cumplita prin care a trecut i-a adus suferinta, dar in acelasi timp a ajutat-o sa devina ceea ce este astazi.
La varsta de 16 ani, Raisa a trecut prin moarte clinica. "Stiam ca mor. Simteam, pur si simplu, cum viata mi se scurge din trup. Era noapte, toti din casa dormeau. As fi vrut sa o strig pe mama, dar limba nu ma mai asculta. Voiam doar ca cineva sa ma jeleasca, sa simt ca nu mor singura". Intr-un final, a fost dusa la spital si medicii au reusit, in ultimul moment, sa o readuca la viata. A ramas internata mult timp, inchisa singura intr-o rezerva, fara ca diagnosticul sa fie comunicat familiei, iar tratamentul ce i se administra era confidential. La fel ca si ceilalti locuitori ai regiunii Celiabinsk, din nordul Rusiei, Raisa Mansurova nu va uita niciodata noaptea de 29 septembrie 1957. Atunci, in oraselul cu regim inchis, a avut loc un accident nuclear catastrofal. Explozia s-a produs la uzina "Maiak", ce producea plutoniu imbogatit si uraniu, necesare pentru fabricarea bombei atomice.
"Dupa acea noapte, oamenii s-au trezit, dintr-odata, grav bolnavi si au inceput sa moara. Ni s-a spus ca este o epidemie de gripa necunoscuta, pentru care inca nu se stie un remediu", povesteste Raisa. "Printre cei afectati de expunerea la radiatii am fost si eu". Dupa luni de tratament, a fost externata, dar starea ei de sanatate era in continuare extrem de precara. Ani de zile s-a luptat cu boala, dar, fire puternica si profund religioasa, nu s-a lasat coplesita. Intr-o zi a vazut la televizor o emisiune despre vindecarea prin mijloacele medicinii traditionale. Autorul metodei, doctorul Hasai Aliev din Daghestan, sustinea ca organismul uman are o inteligenta proprie, iar prin comunicarea cu el, cu organele, orice boala poate fi invinsa. Satula de tratamente, de medici si spitale, de boala si suferinta, Raisa s-a lasat convinsa de un simplu reportaj de televiziune. S-a urcat in tren, a strabatut mii de kilometri pentru a ajunge in Mahacikala, capitala republicii autonome Daghestan, acolo unde Hasai Aliev isi desfasura cursurile. La primul seminar a fost martora unui fenomen incredibil, care i-a rasturnat convingerile si i-a schimbat viata: zeci de oameni mergeau desculti pe cioburi de sticla, fara sa simta vreo durere, fara sa le curga sange. Doctorul Aliev, sub indrumarea caruia pacientii executau aceste exercitii in aparenta periculoase, i-a spus: "Si tu poti!".
Eu stiu tot, eu pot orice!
Atunci a facut Raisa primii pasi spre dobandirea metodei de autovindecare. Au trecut ani si, dupa ce a absolvit Facultatea de Psihologie, si-a dat doctoratul si a plecat in Asia, in Nepal si in China, apoi in Arabia Saudita si in America de Sud. Acolo, in comunitatile cele mai indepartate de civilizatie, a descoperit stravechi metode de vindecare, mostenite de la popoarele antice. In inima Muntilor Himalaya, in pustiurile desertice ale Arabiei, in padurile tropicale din Peru, acolo unde oamenii nu au intalnit niciodata un medic, au ramas nealterate pana in zilele noastre tehnici de vindecare seculare. Acolo a aflat Raisa ca oamenii se lupta cu bolile prin mijloace diferite, cu ajutorul sunetelor si luminii, apei si focului, plantelor si pietrelor. S-a intors in Rusia, si dintre toate tehnicile de vindecare, culese din cele mai indepartate colturi ale lumii, a creat una proprie, conform careia orice boala poate fi vindecata, daca lasi organismul sa asculte de comenzile creierului. "Creierul este cel care coordoneaza corpul. Daca el da comanda de miscare, spre exemplu, de ce nu ar da si alte comenzi? De ce nu i-ar ordona organismului: fii sanatos! Iar daca bolnavul este hotarat sa lupte, atunci creierul incepe sa schiteze programul de insanatosire a trupului si acesta este primul pas catre victorie. Metoda folosita de noi nu este un tratament. Tratarea unei boli se face la doctor, in spitale. Aici, fiecare om incepe sa inteleaga ca exista o noua cale pe care o infaptuieste el insusi. Caci asa cum boala se instaleaza in organism, in acelasi fel poate sa si dispara". La seminariile pe care le tine in intreaga Rusie, participa deja mii de oameni. Ei invata sa descopere calea catre sine, cum sa elimine boala si sa paseasca iarasi spre sanatate.
Focul pe care Raisa Mansurova il foloseste ca etapa in calea spre autovindecare este unul dintre elementele primordiale ale Universului, alaturi de apa, aer si pamant. In fata focului s-au inchinat multe popoare, considerandu-l o intruchipare a divinitatii supreme, un simbol al puterii zeilor. In Grecia Antica, flacara olimpica avea o semnificatie importanta, simbolizand renasterea lumii si lumina. Populatiile mongolo-turce nu intrau niciodata in vorba cu straini care nu se purificau mai intai trecand prin doua focuri. Popoarele din Siberia cred ca in foc exista o fiinta care imparte binele si raul si careia ii aduc, periodic, ofrande. Focul este un element divin si la crestinii ortodocsi. Orice rugaciune catre Dumnezeu trebuie insotita de foc, iar o lumanare sau o candela aprinsa cu smerenie atrage din Inaltul Cerului un flux de energie divina.
In metoda Raisei Mansurova, focul si "dansul" pe carbuni incinsi nu reprezinta decat un mijloc pentru a dovedi puterile uriase ale organismului uman. Pregatirea pentru un astfel de exercitiu, ce pare neomenesc, dureaza mult si se realizeaza in cursuri premergatoare, in care oamenii invata sa asculte mesajele fiecarei celule din organism, transmise catre creier, intr-un limbaj al campurilor electromagnetice. In final, decodand aceste informatii, prin functia de autoreglare a organismului, omul poate sa faca orice. Si astfel, dupa metoda Raisei Mansurova, dansul pe foc, mersul pe cioburi de sticla, inotul in gheata nu sunt decat o banalitate, o joaca de copil.
Fuga de cancer
Pentru Viktor Rosinin, tratamentul oricarei boli este alergatul. In urma cu cativa ani, cand a aflat ca are cancer la stomac si ca nici cele doua operatii facute nu il vor salva de la moarte, s-a hotarat sa-si indeplineasca un vis - sa participe la un maraton. "Voi reusi!", isi spunea Viktor in fiecare dimineata, alergand. Cu fiecare pas, cu fiecare strop de sudoare, se apropia de indeplinirea visului sau si de altceva nesperat, negandit, neasteptat: vindecarea de aceasta boala cumplita.
Dupa a doua interventie chirurgicala, medicii s-au pronuntat: cancerul nu a putut fi complet inlaturat, pacientul nu mai are de trait decat cateva luni. Sportul, care pentru Viktor Rosinin reprezenta mai mult decat un stil de viata, ii era cu desavarsire interzis. Insa el a fost convins ca exercitiile fizice si alergatul nu il vor ucide ci, din contra, vor fi o cale de salvare. Nu a trecut o luna de zile de la operatie, si s-a apucat de sport. "Cand omul are un obiectiv pe care vrea sa il atinga, se straduieste din toate puterile sa si-l indeplineasca. Se concentreaza cu toata atentia, toate gandurile se canalizeaza catre telul sau. Astfel, el uita complet de boala, de durere, de medici si diagnostice, el este ocupat cu indeplinirea "misiunii" sale", spune Viktor Rosinin. La inceput, fugea incetisor, in jurul blocului, cate 10-15 minute, maximum 300 de metri. In scurt timp, copiii din cartier au inceput sa alerge impreuna cu el, insotindu-l zgomotosi si veseli. Asta i-a dat putere si energie. Cu fiecare zi care trecea, distanta se marea, numarul pasilor crestea, timpul parea sa ii devina aliat si nu inamic, asa cum il avertizasera medicii. Dupa doi ani, s-a prezentat la linia de start a maratonului mult visat: 42 de kilometri! Atat avea de alergat Viktor pentru a-si implini dorinta. Asta este destul de greu si pentru un tanar sanatos. Insa Viktor Rosinin, desi avea 60 de ani, desi fusese diagnosticat cu cancer si efortul fizic ii fusese interzis, si-a spus: "Daca reusesc sa ajung la final, inseamna ca voi reusi sa traiesc mai departe!".
A urmat al doilea maraton, al treilea, al zecelea. Viktor a strabatut alergand aproape intreaga Rusie. In ultimii ani nu a ratat nici o competitie. In toata aceasta perioada, a refuzat cu incapatanare sa mai mearga la doctor. Insa sotia lui, foarte ingrijorata, l-a dus intr-o zi la spital. Dupa o serie de teste, acelasi medic care il operase si care ii spusese ca nu il mai poate ajuta i-a citit interpretarea analizelor: "Nu mai exista celule bolnave in organism. Cancerul a disparut!". Viktor Rosinin este un barbat complet sanatos. "Cand alergi, in mintea ta se nasc ganduri pozitive. Raul, boala, negativismul sunt date afara din creier si apoi, incet, din trup. Asta-i tot!", spune Viktor.
Istoria despre cum Rosinin "a fugit de cancer", vindecandu-se prin propria putere, este uimitoare. Specialistii rusi care au analizat acest caz au confirmat ca asemenea situatii, desi rare, nu reprezinta un miracol pentru medicina. "De fapt, este vorba despre tratamentul impotriva cancerului, prin hipertermie. Miscarea a determinat organismul pacientului sa lupte cu boala. In timpul alergarii, in special pe distante lungi, temperatura corpului creste. Pana la finalul unui maraton, temperatura poate ajunge chiar la 40 de grade, iar intr-o asemenea stare de febra, celulele bolnave dispar, mor, fara nici un alt tratament", sustine Alexei Suvernev, doctor in stiinte medicale la Institutul de Oncologie din Moscova.
Hipertermia, ca metoda de tratare a cancerului, este folosita in clinicile din Europa de Vest deja de cativa ani. In sedintele de vindecare prin caldura, temperatura corpului pacientului, scufundat in apa fierbinte, creste foarte mult, ridicandu-se pana la 42 de grade. Unul dintre avantajele acestei forme de tratament este aplicabilitatea ei in orice stadiu al cancerului. "Dupa 40 de grade, bolnavul incepe sa se simta rau. Dupa 41 - foarte rau. Dar dupa 42, incep procesele de apoptoza, adica se initiaza actiunea de moarte autoprogramata celulara. Celulele canceroase mor", spune medicul Suvernev. Si asa, Viktor Rosinin, fara sa cunoasca toate aceste explicatii pur medicale, fara sa fi auzit de aceasta terapie care s-a dovedit a avea succes, si-a gasit singur calea de vindecare, pe care medicii nu i-au putut-o oferi. El singur a infaptuit aceasta minune. Crezand in el, in fortele sale. Alergand.
Ciupercile din piatra
La granita dintre Rusia si Georgia, ca un titan care accede catre ceruri, se inalta muntele Elbrus, taind harta lumii in doua continente: Asia si Europa. In acest tinut al Caucazului, unde populatia este rezultatul unei invalmaseli ametitoare de neamuri, muntele poarta o sumedenie de nume: arabesti, persane, rusesti, gruzine. El este denumit "Muntele limbilor diferite", "Regele spiritelor", "Tronul zeilor", "Locul norocosilor".
Pe versantul nordic al muntelui, la o altitudine de 3000 de metri, pe un platou nu foarte intins, denumit Djilisu, rasar din pamant niste formatiuni stancoase foarte stranii. Natura a faurit in acest loc mai mult de 20 de astfel de sculpturi care, datorita formei lor, au capatat numele de "Ciuperci". Se spune ca aceste stanci sunt imbibate de energiile puternice, binefacatoare ale Pamantului, si au puteri miraculoase de vindecare. Emanatiile gazelor vulcanice din zona si apele minerale numite "narzan", ce tasnesc dintre pietre, sunt adevarate medicamente naturiste. De parca un saman cu puteri magice s-ar fi suit pana aici, aproape de coama muntelui si, prin dansul sau extatic, ar fi umplut aceste pietre cu un suflu tamaduitor, transmis de spiritele bune ale Cerului.
Aici, in creierii muntilor, printre stanci, departe de spitale si medici, Arkadi Davidov, fost ofiter in armata rusa, si-a gasit singur calea spre vindecarea unei boli aparent fara leac. Sanatatea i s-a subrezit in Afganistan, unde a luptat mai bine de 3 ani, iar la intoarcerea in orasul natal din regiunea Krasnodar, medicii care l-au consultat i-au pus un diagnostic groaznic: limfosarcom progresiv, o tumora maligna a ganglionilor. Nu mai avea de trait decat cateva luni. Pentru un om cu o vointa de fier, care a trecut prin experientele cumplite ale razboiului si care a stiut mereu sa se salveze prin propriile puteri, aceasta boala a cazut ca hotararea unui tribunal necrutator. Ca si cum soarta i-ar fi citit sentinta cu moartea. Insa Arkadi, barbat in puterea varstei, la 43 de ani, nu putea sa accepte ca va muri. Si asta, asa... pur si simplu, in cateva luni. Tot stand singur, intre peretii apartamentului sau, i-a rasarit in minte ideea de a pleca in munti. Nu mai fusese niciodata in muntii Elbrus, dar stia ca acolo, in mijlocul naturii, trecerea "dincolo" ii va fi mai usoara. "Macar sa mor marsaluind, pe drum, asa cum am trait toata viata", si-a spus Arkadi. A pus in rucsac cateva lucruri absolut necesare, si-a prins la gat cruciulita de botez, a incuiat usa si a plecat. Fara sa spuna nimanui nimic.
Ceva parca il tragea catre inima muntilor si, fara sa fi fost niciodata acolo, fara sa fi citit despre asta, a stiut ca trebuie sa ajunga pe platoul Djilisu. Mergea zilnic kilometri in sir, pana simtea ca picioarele i se inmoaie. In drumul spre poalele muntilor, pe sosea, au oprit multi soferi, oferindu-se sa il ia cu masina, insa Arkadi ii refuza mereu, simtind ca asta trebuie sa faca: sa mearga pe jos cat mai mult. Se hranea doar cu fructele pe care le gasea pe drum, cu mure si zmeura. Dormea sub cerul liber, bea apa din rauri, mergea pana la epuizare, si a doua zi, de la capat. Durerile il chinuiau, iar trupul ii era tot mai lipsit de putere. Slabise atat de mult, incat hainele stateau pe el ca agatate in cui. "Stiam insa de undeva, de Sus, poate, ca daca ma misc, traiesc. Trebuia sa ajung acolo".
Pe traseu, a intalnit mai multi localnici din satele din preajma muntelui. De la ei a aflat povesti incredibile despre pietrele "Ciuperci" din Djilisu, despre puterea lor tamaduitoare si despre o apa care izvoraste in acel loc si care este mai pura decat oriunde altundeva. Ca fost militar, nu era usor impresionabil si asculta sceptic istorisirile despre vindecarile miraculoase. Dar se tot gandea cum de ii aparuse lui in minte tocmai acest loc. Cine ii transmisese aceasta idee? Era oare o intamplare? Nu stia ce sa creada, doar voia sa ajunga pana la capat. Si asa, mai mult mort decat viu, dupa zile de urcus istovitor, a descoperit chiar sub creasta muntelui stancile ciudate despre care auzise. Sub talpi, a simtit cum pamantul degaja caldura, iar aerul era puternic imbibat de saruri minerale. Unele pietre aveau forma unor vase adanci, in care se strangea apa izvorata de sub munte. Arkadi s-a aplecat si a sorbit cateva inghitituri. Dupa primele guri de apa, reactia organismului sau extenuat a fost neasteptata, parca s-ar fi rasculat. Totul a inceput sa se invarta, un val de caldura l-a cuprins si intunericul i s-a lasat peste ochi. Apoi nu a mai stiut nimic. S-a trezit pe jos, intr-o casa din chirpici si barne. Langa el, asezat turceste, un barbat viguros il privea linistit. Dupa straie, Arkadi si-a dat seama ca era pastor. Treptat, si-a revenit, si omul i-a povestit intr-o rusa aproximativa ca isi pierduse cunostinta langa izvor si ca il carase in spate cateva sute de metri, pana la stana lui. Acolo a ramas Arkadi multe luni, invatand de la salvatorul sau ce trebuie sa faca pentru a-si recapata sanatatea. Nu a aflat niciodata ce varsta avea barbatul. Dupa barba lunga si alba, parea un batran trecut de 70 de ani, dar dupa chipul neted ca sticla si trupul robust, nu puteai sa ii dai mai mult de 40. Stia ca locuitorii Caucazului sunt oameni longevivi si sanatosi, dar nu se astepta ca un mosneag sa arate atat de in putere. Si, dupa cum sustinea pastorul, puterea ii venea tocmai de aici, din munti, din stanci si de la apa cea binefacatoare, de la "narzanul daruit de Alah".
Aici a reinvatat Arkadi, de la un cioban, cum se traieste cu adevarat. Nu manca aproape nimic, doar sorbea in fiecare dimineata cateva inghitituri din apa aceea, putin mineralizata. Apoi pleca pe munte, printre pietre, si in unele locuri, simtea cum un val de energie emanat de roci il cuprinde si ii da putere. Mergea si mergea, ca si cum acesta ar fi fost ultimul lucru pe care trebuia sa il faca. Epuizat, cadea din picioare si uneori adormea langa stanci. Si intr-o dimineata s-a trezit cu sentimentul puternic ca este perfect sanatos. Nu mai avea nici o durere, nu mai simtea acea oboseala covarsitoare in organism, gandurile i se limpezisera. "Atunci am stiut sigur ca nu am fost adus aici sa mor, ci sa ma vindec". A luat-o la goana, la vale, catre stana, chiuind de bucurie, ca un copil. Cand l-a vazut, batranul i-a spus: "Ai primit in tine duhul Elbrusului".
S-a intors in oras, doar pentru a merge la medic. Stia, simtea in fiecare celula a organismului sau ca boala ii parasise trupul si ca el, Arkadi Davidov, a iesit invingator in lupta cu moartea. Voia doar sa auda confirmarea specialistilor. Si revocarea verdictului a fost pronuntata. Medicul sau, care probabil il credea de mult decedat, era buimacit. Doctrina stiintifica, medicala, era anulata de un fenomen inexplicabil. Arkadi Davidov a fost declarat vindecat, perfect sanatos. Dupa cateva zile, a revenit in munti. Si acolo a ramas. A construit in apropierea platoului Djilisu un mic adapost si acum este calauza pentru cei ce cauta o cale de a scapa de moarte.
Povestea lui, incredibila, este una despre curaj, vointa si putere. Si ar fi greu de spus daca Arkadi Davidov s-a vindecat printr-o minune, datorita pietrelor si apei, sau numai pentru ca a avut taria si vointa de a se lua la tranta cu moartea. Cert este ca el a avut curajul de a crede in fortele nemarginite ale organismului sau, infaptuind miracolul vindecarii.