Intoleranta in politica

Toma Roman
Am scris critic, de multe ori, despre actiunile PDL-ului.

In multe editoriale am subliniat gafele - uneori intentionate - ale coalitiei pe care acesta o conduce. Am aratat ca, in anumite circumstante, conducatorii democrat-liberalilor au procedat intr-o maniera extrem de asemanatoare cu cei PSD-isti. Ca si in cazul partidului iesit din "mantaua lui Ion Iliescu", PDL-ul s-a lasat dominat de propria clientela politica si economica, demonstrand faptul ca, din chiar momentul relansarii ei, democratia romaneasca este "originala", adica imperfecta, corupta si coruptibila, indiferent de detinatorii momentani ai puterii. Nu am putut insa sa nu remarc eforturile reformiste reale ale unui nucleu din gruparea majoritara, masurile necesare, juste, luate in situatii dramatice de executivul impus de ea. Criza economica mondiala, cu efecte dure si pe plaiurile mioritice, ar fi trebuit sa impuna totusi, dincolo de solidarizarea transpartinica in coruptie si ticalosie a clasei politice, un anume "dialog constructiv" intre partidele aflate in fruntea administratiei si cele din opozitie. Criza, se stie, nu are culoare politica si a lovit in aceeasi masura administratiile europene (si de pe alte continente), indiferent de plasarea lor la stanga sau la dreapta. Politicienii occidentali au inteles, in situatia data, sa lase deoparte confruntarile dure, pentru un "dialog al solutiilor", urmand ca electoratul sa le aprecieze diferentiat propunerile. La noi, acest lucru nu s-a intamplat. Polarizarea pe solutii este atat de profunda incat, deseori, capata aspecte ce ar putea fi considerate ridicole, daca efectele nu ar risca sa fie tragice.
Stimulat de "presedintele-jucator" Traian Basescu, executivul dominat de PDL a luat destule decizii ce vizau blocarea "sistemului ticalosit". Administratia romaneasca este, prin defectul nasterii ei dupa 1989, putreda, iar clasa politica, "emanata" tot atunci, corupta pana in maduva oaselor. Majoritatea politicienilor nostri au acceptat formal conditiile democratiilor vestice, procedand in fapt dupa maniera disimularii invatata in comunism. Democratia romaneasca "originala" (dupa formula intemeietorului ei, Ion Iliescu) este una de vitrina, in spatele acesteia desfasurandu-se cu totul altceva. Orice amenintare a sistemului stabilit dupa rasturnarea comunismului provoaca, in consecinta, reactii acerbe de impotrivire prin, in unele cazuri, surprinzatoare aliante oculte, supra si transpartinice. O coalitie contra naturii, precum USL - nascuta din "unirea" PNL-ului cu PSD-ul, nu a demonstrat - pana acum - ca are alt scop decat impiedicarea eforturilor "dictatorului" Traian Basescu de a schimba sistemul esential corupt al administratiei romanesti, prin reformarea structurilor statului si reorganizarea centrelor locale de putere. De la nasterea USL, conducerea ei bicefala (Antonescu-Ponta) nu a propus nici o masura efectiva pentru iesirea tarii din mlastina coruptiei, justitiei selective, birocratizarii parazitare. Dincolo de propaganda populista a laptelui si mierii ce vor curge daca vor prelua administratia, cei doi corifei ai democratiei originale nu au facut decat sa atace monocord - si, de la un moment dat, monoton - actele prezidentiale si cele administrative, banuite a fi de sorginte prezidentiala. Cu ajutorul unui aparat mediatic (Realitatea si Antenele), specializat pe cultivarea urii viscerale, a respingerii necritice a oricarui act guvernamental, cei doi au inaugurat un fel de maniheism politic, in care totul nu poate fi decat alb sau negru. Votul parlamentarilor USL impotriva "legii camatariei", extrem de necesara intr-o tara in care saracia endemica impinge cetateanul sa apeleze la orice fel de expediente, a demonstrat ca ura antiprezidentiala si antiguvernamentala poate - daca nu cumva ascunde alte intentii - sa se confunde cu prostia. Cum vor explica "nivelatorii" social-democrati, de exemplu, impotrivirea fata de reprimarea unor interlopi specializati pe jupuirea oamenilor prin camata, precum cei din clanul "Butoane" sau clanul Camataru s.a.? Cum vor justifica, in fata electoratului, liderii PSD, acceptarea unei propuneri de tipul celei facute de "tatucul" Ion Iliescu, la recentul Consiliu National al partidului, de retragere din Parlament, daca "legea reorganizarii administrative" a tarii va fi adoptata, fie si prin asumarea raspunderii guvernului? Reorganizarea administrativa este sugerata de UE pentru a facilita absorbtia fondurilor de dezvoltare oferite de ea. Daca Romania nu va fi capabila sa absoarba corect aceste ajutoare, Uniunea nu va ezita sa le anuleze.
Polarizarea intoleranta, irationala se vede chiar si in cazul personalitatilor suspectate de afiliere la pozitia prezidentiala si/sau guvernamentala fata de necesitatea reformarii Sistemului. Incapabil sa mai nascoceasca vreo invectiva antiprezidentiala, Crin Antonescu, liderul PNL, i-a atacat dur pe d-nii Plesu si Liiceanu, voci distincte ale societatii civile si culturii romanesti, ca "oameni ai presedintelui". C. Antonescu isi doreste, probabil, in subconstient, intelectuali subordonati lui in mod absolut, daca nu realizeaza ca Plesu si Liiceanu s-au manifestat deseori critic fata de administratia in functiune, ralierea lor voluntara la actele ei tinand de convingerea ca aceasta face totusi ceva concret. Ceea ce nu pare a se regasi nici in guvernarile anterioare PSD-iste si PNL-iste, ori in "programul" USL. Intoleranta agresiva, lipsa de masura, impermeabilitatea la dialog, cultivate de USL, se regasesc pana si in cazul tragic-banal al realizatorului TV Serban Huidu. Accidentul nefericit al acestuia a fost transformat intr-un "scandal national", pentru ca Huidu a fost un acid comentator al prostiilor si manipularilor mediatice grosiere practicate de televiziunile arondate (vuvuzelele) si politicienii afiliati lor. Daca Huidu ar fi fost un personaj mai putin vizibil sau mai putin critic, "cazul" s-ar fi stins intr-o zi. Practica maniheista, exclusivismul in jocul politic si mediatic pot avea urmari catastrofale, atat pentru tara, cat si pentru toti cetatenii ei.