Primul argument este de ordin estetic - primavara, paducelul ne incanta sufletul, umpland dealurile si pajistile cu roiurile lui de petale albe, plutind pe vantul primaverii. Apoi, toamna, fructele sale de un rosu viu sunt adevarate explozii de vitalitate printre copacii si tufele cu frunze uscate, culoarea lor inveselindu-ne inima atinsa de aripa melancoliei. Dar asul castigator se afla in domeniul sanatatii. Putine plante sau medicamente din lume se pot lauda cu asemenea efecte vindecatoare, in bolile de inima, ca paducelul. Primii care l-au studiat si l-au elogiat in tratatele lor au fost invatatii greci Galen si Dioscoride. Multe secole mai tarziu, Paracelsus introducea florile albe, fructele rosii si frunzele acestui arbore in celebrele sale elixiruri de tinerete si de viata lunga. Multi alti savanti ai Evului Mediu si, mai tarziu, ai secolului luminilor au remarcat proprietatile tamaduitoare ale fructelor rosii, ce stralucesc pe ramurile spinoase si subtirele, la inceputul lui octombrie. In prezent, paducelul este una din cele mai bine studiate plante medicinale, proprietatile sale vindecatoare fiind recunoscute de catre comunitatea stiintifica internationala.
Descrierea plantei
In lume exista nu mai putin de... 250 de specii de paducel, din care cea mai mare parte au proprietati medicinale. La noi in tara se gasesc cinci specii, cu diferente de aspect insesizabile pentru cei neinitiati si, conform studiilor efectuate, toate au virtuti tamaduitoare similare. Arborele are trei pana la sapte metri inaltime, ramurile sunt terminate cu spini puternici, iar frunzele sale sunt de un verde deschis, adanc crestate si nu foarte mari. Creste incepand cu zonele joase de campie, unde fructele ajung la maturitate in primele zile ale lui septembrie, si pana in ariile submontane, unde fructele de paducel se coc mai tarziu, inainte de caderea primelor brume. Efecte medicinale au fructele, dar si florile, cu care sunt adesea asociate in tratamente.
Recoltare si conservare
Culesul fructelor se face la sfarsitul lui septembrie - inceputul lui octombrie, inainte de a da prima bruma. Fructele ajunse la maturitate, cu o coloratie rosie intensa (nu rozii sau de un rosu inchis), se culeg de pe crengi si se pun apoi in saculeti de panza sau de hartie. Se usuca in locuri umbrite, ferite de umezeala, in strat foarte subtire (pe cat posibil fructele nu trebuie sa se atinga intre ele). Procesul de uscare este destul de indelungat (1-3 saptamani) si se incheie atunci cand pulpa fructelor de paducel este total deshidratata si usor casanta, rupandu-se cand le desfacem cu un cutit. Dintr-un kilogram de fructe proaspat culese rezulta, dupa uscare, aproximativ 300 de grame de fructe de paducel deshidratate.
Preparate din fructe de paducel
Ceaiul de fructe de paducel
Intr-un sfert de litru de apa se pun la macerat, vreme de 8-10 ore, 3-6 linguri de pulbere de paducel, dupa care lichidul se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca un sfert de litru de apa, vreme de doua minute, dupa care se lasa sa se raceasca. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ jumatate de litru de infuzie combinata, care se administreaza pe parcursul zilei. Pe cat posibil, in timpul prepararii, este bine ca extractele sa nu intre in contact direct cu metalul din strecuratoare (sunt preferate strecuratorile de plastic sau tifonul), din vase (cele mai bune sunt cele de sticla) sau din oale (vor fi preferate cele teflonate), metalul din care sunt facute va cataliza oxidarea vitaminelor si flavonoidelor.
Siropul de fructe de paducel
Intr-un borcan de sticla prevazut cu capac, se pun alternativ un strat de fructe proaspete de paducel, tocate cat mai marunt, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant, vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza continutul (samburii nu trebuie sa ajunga in preparatul final), iar siropul obtinut se trage in sticle inchise la culoare. Este un elixir calmant pentru psihic si sistemul nervos, un excelent tonic cardiac si sustinator de efort. Se ia cate o lingura, de 4 ori pe zi, in cure de lunga durata.
Extractul de fructe de paducel
Este genul de remediu pe care cardiacii, dar si cei care fac eforturi fizice sau intelectuale intense, este bine sa il aiba in orice moment la indemana. Se obtine din tinctura de fructe de paducel, din care se evapora complet alcoolul, ramanand o pulbere rosietica fina, dulce-acrisoara si extrem de concentrata in principii active: extractul de paducel. El contine de 5-6 ori mai multe principii active decat simpla pulbere, care sunt asimilate integral de organism si nu doar in proportie de 25%, ca in cazul simplei pulberi. Ca atare, extractul este "medicamentul" cel mai concentrat care se poate obtine din paducel, asa incat nu este de mirare ca toate studiile facute in ultimele decenii cu aceasta planta au folosit extractul.
La noi in tara, extractul de fructe de paducel se gaseste combinat in proportii egale cu pulberea de flori, sub forma unor capsule cu o eficienta terapeutica remarcabila. Asocierea la extract a pulberii de flori ajuta pacientul sa beneficieze de proprietatile naturale, originale, ale plantei, eficientizand tratamentul. Dozele necesare de capsule cu extract vor fi precizate pentru fiecare tip de afectiune in parte.
Baia cu paducel
Se face folosind un remediu foarte simplu de obtinut - fiertura. Aceasta se obtine din doi pumni de frunze si boabe de paducel, care se fierb in doi litri de apa. Se strecoara si se toarna in apa din baie, impreuna cu un pumn de sare marina. Pielea, vasele de sange si circulatia sunt activate de catre principiile active din paducel, care au efecte benefice si asupra inimii si a sistemului circulator.
Tratamente interne cu paducel
* Ischemie cardiaca (boala coronariana) - numeroase studii facute cu fructele de paducel arata ca aceasta planta este un tonic cardiac exceptional. Este bine de stiut, insa, ca doza si forma de administrare a paducelului sunt foarte importante in cazul afectiunilor cardiovasculare. Fara doar si poate extractul de fructe de paducel este cel mai eficient, insa in studiile facute cu doze reduse, efectele sunt foarte modeste asupra celor cu insuficienta cardiaca. In schimb, la cei care au folosit doze mari de extract (peste 900 mg pe zi), pentru o perioada de peste 8 saptamani, actiunea terapeutica a fost cu adevarat remarcabila: din a patra saptamana de cura capacitatea de efort a crescut, dispneea de efort s-a diminuat, la fel ca si senzatia de oboseala, oxigenarea tesuturilor a fost mai buna, la fel ca si starea fizica si psihica pe ansamblu a pacientilor cardiaci.
* Angina pectorala - o doza de 400 mg de extract de paducel, luata de 3-4 ori pe zi, duce la rarirea frecventei crizelor cardiace dureroase, dar si a intensitatii acestora. Mai mult, extractul de paducel influenteaza in bine si starea emotionala a pacientilor, in conditiile in care tensiunea emotionala este implicata in aparitia a peste 60% din crizele de angina pectorala. Fructele acestui arbore au efect usor sedativ, reduc excitabilitatea psihica, calmand starile de panica, de anxietate, care conduc la aparitia crizei de angina pectorala.
* Valori ridicate ale colesterolului - flavonoidele sunt acele substante care dau culoarea rosie a fructelor de paducel si tot ele au un puternic efect antioxidant, imbunatatind metabolismul grasimilor si impiedicand depunerea acestora pe artere. Studiile pe animale au confirmat aceste efecte benefice ale paducelului asupra nivelului colesterolului, dar si observatiile clinice facute pe pacienti umani. Se recomanda curele cu ceai de fructe de paducel, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 3-4 saptamani. Pentru cei hipertensivi si care au in acelasi timp colesterolul si trigliceridele marite, se recomanda urmatoarea cura:
* Hipertensiunea arteriala - se administreaza extractul de fructe de paducel, cate 1000-1200 mg pe zi, in cure de 40-60 de zile, urmate de 14-21 de zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua. Un studiu al Universitatii de Medicina din Maryland, Statele Unite, confirma efectele reglatoare ale tensiunii ale extractului de paducel, inclusiv asupra pacientilor cu diabet de tip II. Cura cu paducel este recomandata mai ales acum, la inceputul sezonului rece, dar si cand este foarte cald si sistemul cardiovascular este greu incercat. Tratamentul este mult mai eficient daca se asociaza cu o alimentatie vegetariana cu multe cruditati, saraca in sare si fara condimente iuti, indicatii valabile si pentru urmatoarea categorie de afectiuni:
* Ateroscleroza - tratamentul cu paducel stopeaza evolutia acestei afectiuni si, important, previne multe dintre complicatiile sale. Se iau capsule cu extract de paducel, cate 4-6 pe zi, in cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauza, dupa care administrarea se reia. Suplimentar, se consuma ulei virgin de masline, cate 30-50 ml zilnic.
* Tulburarile de ritm cardiac - studiile arata ca la aproximativ 40% dintre cei tratati cu extract de paducel, cate 900 mg pe zi, ritmul cardiac (la fel ca si tensiunea arteriala) este stabilizat. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea paducelului cu talpa-gastei (Leonurus cardiaca), care este un alt anti-aritmic consacrat. Pe timpul tratamentului cu paducel se vor consuma alimente bogate in potasiu asimilabil (banane, mere, cartofi fierti, pepeni).
* Sechele post-infarct - studii de medicina experimentala facute in mai multe laboratoare din lume au pus in evidenta faptul ca administrarea de paducel dupa infarctul miocardic favorizeaza revascularizarea muschiului cardiac, stabilizeaza valorile tensiunii arteriale, ajuta la marirea calibrului vaselor de sange care alimenteaza inima. Se administreaza extractul de fructe si pulberea de flori de paducel, cate 200 mg din fiecare, de patru ori pe zi.
* Circulatie periferica deficitara - la venirea sezonului rece, se face o cura de 60 de zile cu sirop de paducel, din care se iau cate 3-4 linguri pe zi. O varianta mai puternica a acestui tratament este cel cu sirop de paducel, asociat cu pulbere, fara samburi, de macese (Rosa canina), din care se iau de trei ori pe zi cate doua lingurite. Aceste tratamente imbunatatesc circulatia la nivelul vaselor de sange de mici dimensiuni, precum si circulatia de la nivelul finei retele de vase capilare. De asemenea, bioflavonoidele din pulpa ambelor fructe intaresc peretii vaselor de sange, fiind eficiente contra fragilitatii capilare.
* Reumatism degenerativ, dureri articulare - se administreaza ceaiul de paducel, cate un litru pe zi, in cure de 3-4 saptamani. Fructele rosii ale paducelului sunt un puternic antioxidant si reintineritor, care opreste procesele degenerative ale articulatiilor. Mai mult, paducelul are efecte antiinflamatoare si usor calmante ale durerii. Pentru reumaticii foarte sensibili la frig, se recomanda asocierea fructelor de paducel cu cele de maces, in proportii egale.
* Tulburari specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate) - se face o cura cu extract de paducel, din care se iau 1200 mg pe zi, pe o perioada de 30 zile, cu 4 zile de pauza. Tratamentul da rezultate exceptionale atunci cand este asociat cu dieta lacto-vegetariana, cu multe cruditati.
* Nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica - se face un tratament cu ceai de paducel, din care se beau trei pahare pe zi. De regula, acest preparat se administreaza pe stomacul gol, cu 15 minute inaintea meselor principale. Are un efect calmant si de stabilizare a emotiilor, fiind in mod special recomandat pacientilor care acuza si simptome cardio-vasculare, confirmate sau nu de analizele de specialitate.
* Hepatita - studii facute in spitalele din China, atat pe loturi de animale, cat si pe bolnavii cu hepatita virala de tip B si C, au aratat ca administrarea extractului de fructe de paducel duce la unii pacienti la ameliorari suprinzatoare atat a simptomelor acestor afectiuni, cat si a analizelor de sange. Se pare ca fructele de paducel au efecte hepatoprotectoare, ajutand la mentinerea functiei celulei hepatice, stimulandu-i regenerarea si stimuland totodata sistemul imunitar sa tina infectia sub control. Se administreaza extractul, cate 600 mg pe zi. Rezultate foarte bune se obtin prin asocierea paducelului cu armurariul (Sylibum marianum).
Aplicatii externe
* Piele sensibila la frig - se face o baie fierbinte, cat putem suporta, cu frunze si fructe de paducel, vreme de 15-20 de minute, dupa care se aplica pe piele un ulei de samburi de struguri. Este un tratament extraordinar de prevenire a uscarii pielii, care stimuleaza circulatia si ne da o anumita imunitate la frigul iernii care se apropie. Procedura se face macar o data pe saptamana, in timpul sezonului rece.
* Insomnie - se face o baie cu frunze si fructe de paducel, in care se adauga si 20 de picaturi de ulei de lavanda. Imediat dupa baie, ne stergem tot trupul, ne invelim bine si ne relaxam usor - somnul va veni numaidecat.
Precautii si contraindicatii
Paducelul este foarte bine studiat sub aspectul reactiilor adverse, in doze normale neavand reactii adverse notabile. Totusi, in fitoterapie si in nutritie exista un capitol mai putin cunoscut, si anume cel al efectelor paradoxale, care apar foarte rar (sub 1% din cazuri), exercitandu-se asupra unor persoane care au predispozitii speciale. De pilda, valeriana, care este unul din cele mai puternice sedative si somnifere, asupra unui numar foarte mic de persoane are efecte opuse, creand stari de agitatie si insomnie. In ce priveste paducelul, el poate produce in cazuri foarte rare dereglari de ritm cardiac si stari de indispozitie (dureri de cap, greata etc.). Ca atare, paducelul va fi administrat in primele 2-3 zile in cantitati mici (1-2 capsule pe zi), doza crescandu-se pana la cea normala doar daca nu apar reactiile adverse mentionate. Supradozarea paducelului, adica depasirea de 10-20 de ori a dozelor normale, care sunt 30 g la planta intreaga si 16 g la extract, pot produce aritmie cardiaca, greata si hipotensiune.
Extractul din fructe de paducel
Cercetarile aprofundate facute de catre organismul guvernamental german pentru avizarea plantelor medicinale, cunoscut sub numele de Comisia E, arata ca aceasta planta are efecte benefice certe asupra aparatului cardiovascular. Fara doar si poate, in momentul de fata, nu exista un alt remediu natural care sa aiba o actiune atat de complexa si de intensa, pentru prevenirea infarctului miocardic, care este prima cauza de mortalitate la nivel mondial. De pilda, un studiu facut in anul 1999, pe mai bine de 1000 de pacienti suferind de insuficienta cardiaca a dat rezultate uimitoare. Conform acestui experiment, dupa sase luni, peste 65% dintre pacientii cardiaci se simteau mult mai bine sau bine dupa tratamentul intensiv cu paducel, iar la alte 10 procente dintre participanti, se constata o imbunatatire a starii de sanatate. Pe termene lungi, administrarea paducelului reduce incidenta infarctului miocardic cu mai bine de 40%, inclusiv la persoanele hipertensive, care sufera de tulburari de ritm cardiac, ori care au valori ale colesterolului si ale trigliceridelor marite.
Cura cu paducel se face vreme de 3-6 luni pe an, timp in care se administreaza cate 1-2 capsule cu extract de fructe, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Cel mai bun moment pentru curele cu extract de fructe de paducel este la venirea sezonului rece, cand aparatul cardiovascular si sistemul nervos fac un mare efort de adaptare, dar si in perioadele foarte calduroase, cand riscul de infarct creste exponential. Paducelul, in special fructele, sunt printre cele mai bine tolerate medicamente din lume, 98% dintre cei tratati cu extract neprezentand nici un fel de reactie adversa, iar ceilalti doar simptome usoare.
Paducelul si... ranile sufletului
In medicina magica a celtilor, a galilor, dar si a tracilor, se credea ca fructele rosii ale paducelului au proprietati exceptionale de intarire a legaturilor de iubire, dar si de refacere a inimilor zdrobite din dragoste. Celtii, de pilda, aveau adevarate ritualuri la inceput de toamna, in care tinerii si tinerele erau impodobiti cu o cununa de paducel, cu frunze si fructe, pentru a-si pastra sufletul viu si pentru a-si putea iubi perechea toata viata. Apoi, cel care era ranit in dragoste se retragea sub un paducel si ramanea tacut pana la asfintitul soarelui, incredintandu-si intr-un fel de transa sufletul spiritului acestui copac sacru, pentru a-l tamadui. Cand se intorcea, odata cu aparitia stelelor de pe cer, de la ritualul de sub paducel, sufletul sau, pana atunci chinuit, era curatat de patimi si suferinte, fiind din nou liber.
Popoarele germanice si cele slave credeau ca insusi lemnul de paducel are proprietati magice, intarind inima celor buni si slabind inima celor rai si cu ganduri necurate. Din lemn de paducel erau facute sageti ritualice cu care erau atinsi si anihilati cei banuiti a lucra cu spiritele malefice.
O parte din credintele populare despre paducel sunt in buna masura confirmate de studii moderne, care arata ca atat fructele, cat si florile, au efecte sedative si calmante, ajutand la depasirea tensiunilor psihice, calmand trairi negative cum ar fi anxietatea, panica, instabilitatea emotionala - specifice celor care au suferit deceptii sentimentale puternice.
Paducelul si varsta a treia
Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are efecte aproape magice asupra persoanelor in varsta. Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de ceai de paducel, in cure de foarte lunga durata (6 luni minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la 40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Astfel, testele facute pe bicicleta medicinala si la mersul pe jos au aratat ca cei care consuma aceasta planta au o mult mai mare rezistenta la efort, respiratia lor este mai bine reglata si mai ampla, iar inima rezista mult mai bine la solicitarile indelungate, fata de cei din loturile martor. In concluzie, daca vreti sa traiti nu doar mult, ci si bine si in deplinatatea facultatilor fizice si psihice, consumati paducel.