Cu toate panzele sus
- Cu tine pe post de timonier, emisiunea "Miss Fata de la tara" a ajuns la al treilea sezon. Vasul pare sa navigheze cu toate panzele sus. Ce se mai zareste la orizont toamna asta?
- Ecoul emisiunii de la Prima TV este, intr-adevar, foarte bun. Dovada: noul sezon al emisiunii aduce o modificare notabila - numarul de vedete care pleaca sa cutreiere tara a crescut de la sase la opt. A trebuit sa marim contingentul, fiindca am fost absolut coplesiti de numarul de cereri din partea celor care-si doresc sa participe la emisiune. Pana acum noi eram cei care mergeam si cautam sate cat mai traditionale si mai curate spiritual, dar acum situatia s-a inversat si am ajuns doar sa verificam daca satele care ne sunt propuse corespund criteriilor noastre de selectie. Ceea ce ne bucura foarte mult. In plus, preselectiile filmate in tara au avut deja o audienta foarte mare, semn ca emisiunea merge. Chiar foarte bine!
- Crezi ca e bine ca o adolescenta sa-si schimbe viata ei de la tara, pe cea de la oras? Ce ii ofera o destinatie ca Bucurestiul, de pilda? Nu sunt prea multe capcane in el?
- Diferenta dintre sat si oras nu mai este ca acum o suta de ani, cand fetele umblau cu furca in brau. Unele isi doresc foarte tare sa vina aici. Au realizat ca, odata ajunse in cantonamentul din Bucuresti, au sanse sa-si schimbe radical viata. Uite, de pilda, Flori Badita, prima castigatoare a concursului, s-a mutat in capitala si duce o existenta complet diferita de cea pe care ar fi dus-o daca ramanea in satul ei: merge la castinguri, a facut niste reclame... Pe de alta parte, e clar ca fetele din mediul rural si-au mai pastrat, la modul general, o candoare care la oras s-a cam evaporat. Si sunt mult mai responsabile si mult mai respectuoase. De pilda, atunci cand sunt intrebate "Vrei sa vii cu noi la Bucuresti?", nici una nu raspunde direct, ci "Nu stiu, s-o intreb intai pe mama". Sigur, asta e impresia mea generala. Sunt convinsa ca exista si exceptii de ambele parti. Totusi, e extrem de reconfortant sa iei contact cu aceste fete din mediul rural: cand le vezi cum isi respecta familia, vecinii, societatea in care traiesc, te gandesti ca, totusi, mai exista sperante, ca nu e totul pierdut, ca acea lume, de odinioara, dupa care multi tanjim, nu a disparut cu desavarsire. Spiritul ei s-a pastrat. Trebuie doar sa-l cauti.
"Traieste frumos"
- In paralel cu micul ecran, desfasori o activitate febrila si pe internet. Pari sa te simti foarte bine in spectrul virtual, pe care multi il resimt artificial si rece...
- Mie imi face o bucurie reala sa comunic in mediul virtual. Doar folosit in exces, devine nociv. Oricum, blogul meu s-a transformat intr-o mare revista on-line, intr-un proiect in care am inglobat toate domeniile in care am capatat credibilitate, pe parcursul celor aproape cincisprezece ani de cand fac televiziune: moda, frumusete, sanatate, sport si nutritie. Sloganul site-ului este "Traieste frumos", adica exact ceea ce eu incerc sa fac zi de zi. Nadajduiesc ca in jurul acestei reviste on line sa se stranga o comunitate din ce in ce mai mare de oameni care, asemenea mie, isi doresc sa traiasca frumos. Exista diverse rubrici, gandite tocmai in ideea asta, si care acopera tot spectrul de interese ale unei persoane cu un stil de viata sanatos si curat, nu doar la trup, ci si la minte, fiindca recomandam si carti, si filme, si piese de teatru ori expozitii. De asemenea, tot aici va fi atasata si aplicatia "Andreea Raicu-stilist personal", care are deja foarte mare succes: in momentul in care ai o dilema de ordin vestimentar, ne trimiti o fotografie cu alegerea ta, iar eu si echipa mea de stilisti iti raspundem in 24 de ore, comunicandu-ti daca e bine sau nu si, in cazul in care e necesar, iti facem si niste sugestii.
- Cum te orientezi in harababura modei de azi? Se poate face o selectie printre miile de stiluri propuse in fiecare sezon?
- Alegerile vestimentare tin, in primul rand, de bunul gust al fiecaruia dintre noi. Iar cu bunul gust te nasti sau nu. Si el nu are legatura cu banii. Apoi, eu consider ca alegerile vestimentare tin si de logica bunului simt: decat sa-ti iei 3-4 lucruri noi, ieftine si de proasta calitate, mai bine iti iei un singur lucru de buna calitate, care nu numai ca va arata altfel pe tine, dar va si dura mult mai mult. Si pe care nu vei plati mai multi bani decat pe celelalte 3-4 puse la un loc. Tocmai in ideea asta am si scos anul trecut, impreuna cu Roxana Voloseniuc, un DVD care se numeste "Codul Bunelor Tinute", in care enumeram piesele de baza pe care orice femeie trebuie sa le aiba in garderoba, si-n care explicam cum trebuie sa fie ele alese. Aceeasi idee am dus-o mai departe si pe internet, prin intermediul a doua rubrici: "Lectie de moda" si "Stil cu Andreea", o rubrica filmata, in care participantele vin in studio cu un geamantan in care isi aduc hainele care le plac, isi compun doua tinute care considera ele ca li se potrivesc, iar eu analizez cum arata si le explic unde gresesc, in functie de silueta fiecareia.
Un dar de la Dumnezeu: zambetul
- De cand te cunosc, esti abonata mereu la un zambet plin de lumina, de parca ai trai intr-un basm. Asa te-ai nascut, cu surasul pe fata, sau ai stiinta de a-ti ocroti sufletul, de uratul care ne inconjoara?
- Eu cred ca sufletul luminos este un dar de la Dumnezeu. Dar ii multumesc si mamei mele, pentru ca m-a format intr-un orizont optimist, care gaseste chiar si in situatiile mai putin placute o parte pozitiva. De altfel, eu cred ca fiecare lucru care te intristeaza sau chiar te face sa suferi este o lectie si un dar de la Dumnezeu. Si daca nu ai capacitatea sa asimilezi lectia respectiva, inseamna ca nu poti sa promovezi in clasa urmatoare si iti va mai fi data o incercare prin care vei avea posibilitatea sa dobandesti invatatura din lectia ratata anterior. Totul e structurat in lume pentru evolutia noastra spirituala. Asta e credinta mea. Uite, chiar zilele trecute, ma intreba cineva daca mi-e frica de Dumnezeu. I-am raspuns ca nu, pentru ca Dumnezeu inseamna iubire, nu inseamna frica. El nu ne ameninta cu batul, ascuns dupa un nor. Eu nu il vad pe Dumnezeu ca pe cineva care sta si ne pandeste greselile, pentru ca apoi sa ne pedepseasca pentru orice pas stramb pe care l-am facut. Si nu cred ca Dumnezeu e un comerciant care spune: "Iti dau asta, dar, in schimb, iti iau asta".
- Dar in lumea reala, pe cine te bizui ca sa iti pastrezi optimismul?
- In zona asta stau destul de bine. Am reusit sa-mi compun un cerc de prieteni care au cam aceleasi valori si principii ca si mine. Si acelasi noroc l-am avut si in ce-i priveste pe colaboratorii mei cei mai "de proximitate", cu care imi realizez proiectele profesionale. Dar totusi, nu traiesc deasupra pamantului. Vad ce se intampla in jurul meu si ma doare. Receptez acut toate suferintele despre care aud si am o sensibilitate aparte fata de situatia batranilor. Bietii de ei au ajuns sa fie tratati ca niste rebuturi: ne-am folosit de ei si acum ii aruncam. In perioada aceasta se difuzeaza la televizor o reclama foarte expresiva in acest sens: aceea cu fluturele. Imi vine sa plang numai cand ma gandesc la ea, pentru ca ilustreaza perfect realitatea aceasta cruda: cand suntem mici, parintii au atata grija de noi, ne inconjoara cu dragoste, cu intelegere si cu tandrete, ne acorda atentie si timp; apoi, cand ei imbatranesc, noi nu avem nici rabdare, nici atentie si nici tandrete sa le oferim. E ingrozitor! Sunt atat de multi batrani care mor de foame si de singuratate, pentru ca nimeni nu se mai gandeste la ei, nu se mai gandeste ca au nevoie de hrana si pentru trup, dar si pentru suflet. Eu merg adesea prin centre de batrani si vad povestea asta repetata la nesfarsit. E sfasietor si revoltator! Sa nu se inteleaga gresit: eu nu imi arog rolul de judecator. Nu as avea dreptul. Cuvintele mele sunt doar expresia unor constatari, a unei realitati pe care nu ai cum sa nu o vezi. Si care doare. Iar rezolvarea se afla in noi. Ea porneste de la fiecare in parte. Asa cum a spus Ghandi: "Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume". Inainte de a cere de la altii, trebuie sa cerem de la noi insine.