Straie noi
In credinta populara din Maramures, omul ar trebui sa se imbrace in haine noi, din cap si pana-n picioare, de trei ori pe an: de Pasti, de Santamarie Mare si de Craciun. Sau macar de doua ori: de Pasti si de Craciun. Iar doar in cel mai nefericit caz, o data, de Pasti. Hainele noi inseamna o schimbare in bine a vietii. Ea va fi mai frumoasa, mai fericita, in armonie cu voia lui Dumnezeu. Asa cum trupul este invelisul sufletului, hainele sunt invelisul trupului, si toate trei impreuna formeaza o unitate. Hainele sunt investite cu viata si vibratii ce vin de la suflet. In lumea satului, se mai crede si astazi, ca daca cineva ia o particica dintr-o haina, chiar si numai o scama de pe ea, poate sa actioneze asupra sanatatii trupesti si sufletesti a omului care o poarta.
Povestea
Spargeam nuci in bucatarie, intr-o liniste desavarsita, fara televizor, fara muzica la radio. In soba ardea un foc mocnit pentru ca, desi era Postul Mare, afara ploua si era frig. Trecuse de ora noua seara, cand, de obicei, nu imi mai bate nimeni la poarta. Deodata am auzit in tarnat bocaniturile unei bote si m-a cuprins un soi de emotie. Asa suna bota mamei! Cand am deschis usa, am vazut-o pe vecina Ioana lu' Pretilus. "Sa nu te sparii de mine. Vai, departe sezi!", a zis. Abia mai respira. Apoi a trecut peste prag indoita de sale. Se aseza pe un scaun si ofta o data adanc. "Spargi nuci pentru prajituri?", intreba. "Bine faci, ca aproape de Pasti is tare multe de randuit. Da' haine noi ti-ai facut?". M-am uitat mirata la ea. Numai la asta nu ma gandisem. Tocmai ma intorsesem dintr-o lunga calatorie si eram asa de fericita ca voi intampina marea sarbatoare a Invierii Domnului la casa mea! Imi era de ajuns. Cine sa se mai gandeasca la haine noi? "Cred ca o pereche de ciorapi", i-am raspuns. "Buni ar si (fi) si aceia, decat nimic", imi raspunse razand. "D-apoi dumata ce ai nou?", am intrebat-o, curioasa sa aflu de ce venise la mine, in pragul noptii, ca sa vorbim despre hainele pentru Pasti. "Io? De buna sama, nimic. Pentru mine tate-s trecute pa lumea asta, da' pantu lumea Ceielalta, mi-am pregatit din vreme hainele noi, ca nu stiu altii ce s-or indura sa-mi puna in coparseu. Ii bine sa te grijesti singura de viata de-apoi. Ii bine sa-ti dai ca sa ai. Sa-ti dai, cat esti inca in viata, un rand nou de haine pentru cand te-i duce in cer". Asezata pe scaunelul de langa soba, rumenita toata de focul de lemne, lelea Ioana se puse pe povestit.
Sumna de Pasti
"O, Doamne, amu-s vo cativa ai (ani), mi-am cusut o camesuca tare mandra, cu alb pa alb. Mi-am cumparat material de-o sumna (fusta taraneasca larga, incretita mult in talie) s-am gandit ca le-oi avea nouca (noute) de Pasti, ca atunci ma mai putem inca duce la beserica fara bota. Amu, nici cu bota nu mai pot. Nu poci urca ulita, ma-nchide in piept, mi se ia aerul. Apoi pantofii, ciorapii si panzatura (baticul) n-ar si foasta un cap de tara. Ase m-am gandit, sa mai am o data tate hainele noi, pa la Sfintele Pasti; sa mananc sfanta pasca, imbracata in nou. Si m-am dus cu materialul sa-l coasa la o femeie din sat si ea o zas ca mi-a face sumna pa la Pasti. Da' n-o putut, c-o avut prea multe coseli, o fost invinsa cu lucru. "Noa, nu-i nici un bai, ca nu-s de maritat", am zas si m-am pus pe asteptat. Da' vai de capu' lui, naroc, ca pa la Sampetru, n-o fost gata, ca o avut de sapat. Pa la Santamarie Mare nu, ca o avut de facut fan. D-apoi nici pa la Craciun, ca o strans de pa camp: o scos piciocii, o cules malaiu', prunele, merele si si-o varuit in casa. Mai, d-apoi nici pa la celelalte Pasti nu mi-o ispravit straiele. De cate ori am talnit-o zicea ca le-a coase, le-a face, le-a gata. N-o zas niciodata ca nu. Cand o fost odata, mi-o spus ca i s-o stracat masina de cusut si nu-i cine sa i-o repare. La oarecata vreme, m-am dus pana la ea s-am aflat-o cosand la masina o sumna pantru oarece fetiusca. Am zas: "Noa, da-ti mere bine masina, nu-i sie de deochi!". Nu i-o placut. "Apoi, pentru cine vreu mere si pentru cine nu vreu, ii stricata", mi-a raspuns. Mi-o fost rusine de rusinea ei si nu mi-am luat materialu' inapoi, ba' m-am gandit ca nici nu-mi trebe sa mi-l coasa in veci. Sie-a ei! Si n-am mai pomenit in veci de straiele noi. Amu sa plineu tri ai, cand ne talnim intr-o ziua in sat si zace cata mine: "Ioana, as vre sa-ti gat sumna ceie, sa-ti sie noua pa la Pasti (ca iara zineu Pastile) da' t-am pierdut masurile. Hai intr-o zi sa ti le ieu inca o data". M-am dus. Si o cusut-o si i-am platit mai mult decat ar si luat alta: dublu. S-am zinit cu hainele acasa. Da' nu eram bucuroasa. Atata m-o nacajit, atata s-o batut joc pana mi-o cusut-o, si-o lucrat pa ea cu inima re, cu ura. N-am luat-o in veci pa mine. "Aiesta-i norocu' meu la haine noi, de Pasti", am grait singura. "Ce sa fac cu ele amu?", m-am gandit. Noroc ca mi-am adus aminte de o femeie batrana (de o sama cu mine) saraca, saraca, si pierduta de minte, din Hoteni. "I le-oi da ei, ca aceie biata de ea n-o avut haine noi pa la Pasti in vietuca vietii ei, far' doar din cele vechi, capatate pomana. Noa, si ce mai lipseste, pantofi, ciorapi, sfeter, panzatura, m-oi duce joi la Ocna (Ocna-Sugatag) si i le-oi cumpara." Si ase am facut".
Lumanarea aprinsa
"Joi am invalit sumna si camesa int-o stergatura mandra, curata, le-am pus in traista si m-am dus la Ocna. I-am cumparat pantofi negri, ciorapi, o bluza albastra, si o panzaturica neagra cu marginica si panuca (floricele) mici, albastre. Am cumparat o lumnina (lumanare) de ceara, ase cam de o jumatate de metar, si o cutie de chibrituri. Am vrut sa ieu si un colac, da' n-am aflat nicari, in ruptu' capului, si am luat o pane mare, rotunda, frumos rumenita. Si la intoarcere, m-am oprit la ea. I-am dat hainele, painea si lumnina aprinsa, in tinda. Sa zace ca trebe data pasta prag, da' io i le-am dat in casa. Si tare s-o bucurat. N-o avut sarmana niciodata pana atunci haine noua de Pasti, si tare mi-o multamit. Si io am plecat de la ea impacata. Ase sa dau aiste haine, cu un colac si o lumnina aprinsa, inainte de cele mai mari sarbatori din an. Sa le poarte la sfanta slujba. Am stiut de la bunica si de la mama. Si tat cu aieste haine meri si la judecata, inaintea lu' Dumnezau. Mama, Dumnezau s-o ierte si s-o hodineasca, s-o facut din vreme opinci, curele, obiele albe de lana, zadii rosii, cu varste negre, camesa, pieptar, sfetar alb de lana, tasut in tiara (razboi), panzatura mandra. Tate noi-noute, ce n-o fost imbracate pa ea niciodata".
O liniste mare se asterne iarasi in bucatarie. Ioana si-a incheiat povestea. Eu am terminat de spart nucile si de ales samburii albi, sanatosi. Peste fata Ioanei pluteste un zambet bland si ochii-i privesc departe, departe. Se vede in vesnicie, imbracata in hainele acelea noi, purtand pe bratul stang painea frumos rumenita si tinand in mana dreapta lumanarea aprinsa, ce-o ajuta sa mearga pe cale, catre Lumina lumii, Mantuitorul Iisus. "Trag nadejde ca pana anu' viitor, de Sfintele Pasti, sa-mi randuiesc sumna noua. Camesa am, ca mi-am tesut-o singura in razboi. Iar panzatura poate mi-i da dumata, Parasca. Neagra, cu marginica si flori albastre".
Fotografii de KOSEI MIYA