Muntii reprezinta o treime (33%) din teritoriul Romaniei. In aceasta zona gasim 826 de localitati, din care 80 de orase mici si mari. Potrivit standardelor organizatiei "Euromontana", o tara cu munti ar trebui sa fie o tara fericita. In cazul Romaniei, muntele este si un vector de forta al identitatii nationale. Atat cat a mai ramas din specificul romanesc se afla in satele de munte, nu in localitatile de campie - mult mai deschise poluarii spirituale si morale, deci usor de influentat de catre trendul globalist. Pastorii vin de la munte, simtul nestirbit al proprietatii tot de la munte coboara, iar mostenirea folclorica si etnografica autentica la munte s-a pastrat. La munte sunt si cele mai vestite si puternice manastiri, iar pana nu demult, marii duhovnici si pustnicii isi gaseau salasul in pesterile muntilor. Carpatii romanesti poarta aur si argint, cupru, fier si metale rare - bogatii care ar face din tara noastra cu adevarat o tara fericita. De ce nu ne este dat sa traim aceasta fericire la nivel national? Explicatia data de specialisti este cat se poate de simpla: Romania montana, ca si Romania de deal si Romania de campie, nu are programe de dezvoltare pe termen mediu si lung. "Consiliul de Ministri" al Romaniei nu are o viziune coerenta, nu intelege puterea muntilor, nu e capabil sa ridice fruntea catre creste. Degeaba un "nebun" al muntelui, cum este profesorul Radu Rey din Vatra Dornei, cauta sprijin european la Bruxelles, Berna, Viena si Paris, daca guvernantii romani raman "de piatra" cand e vorba de munti. Autor al unor volume monumentale dedicate agriculturii si stiintei dezvoltarii in zonele izolate, Radu Rey incearca sa convinga sfera politica damboviteana ca Romania are nevoie de o politica montana, care sa-i perpetueze traditia si identitatea.
"E o drama tacuta, naucitoare, sa asisti la depopularea satelor de munte, din lipsa unei politici intelepte"
- In monumentala lucrare dedicata muntilor Romaniei, pe care ati publicat-o recent - "Muntii si secolul XXI" -, faceti o comparatie cu Franta si Elvetia, afirmand ca o tara care are munti se conduce altfel decat una care nu are. Cum se conduce o tara cu munti, domnule Radu Rey?
- Prin crearea unor structuri si prin elaborarea unor programe pe termen lung care sa protejeze si sa dezvolte agricultura montana, satele de munte, invatamantul profesional montan, institutiile culturale specifice salvarii identitatii romanesti. Daca mai exista undeva o farama de specific romanesc, acel loc este muntele. O tara cu munti ar trebui sa fie o tara fericita, toata lumea stie de ce. Doar Romania face exceptie, fiind o tara trista, cu toate ca are cea mai mare suprafata montana din Europa, in raport cu teritoriul national, adica aproape 100.000 de kilometri patrati. Desi au trecut 21 de ani de democratie, politicienii romani n-au inteles nici pana astazi ca oamenii din satele de munte sunt singurii care au fost, care sunt si care vor fi vreodata in stare sa faca din pamantul lor prost o importanta sursa de hrana. Acesti munteni, cu mica lor productie, au salvat tara dupa doua razboaie mondiale si daca vor fi ajutati prin programe pe termen lung, o vor salva si din criza alimentara care a inceput deja. Din pacate, asistam la manifestarea unui dezinteres condamnabil fata de o treime din teritoriul national, adica fata de 826 de localitati, din care 80 orase mici si mari. Fata de agricultura chimizata, bazata pe pesticide si practicata de marii latifundiari protejati de guvern, agricultura de munte, prin calitate, va putea ajunge pe locul intai si ne va salva la greu.
"Domnul prim-ministru da zambind cu coasa, dar nu vrea sa stie ca meseria de cosas e pe cale de disparitie"
- Ce obstacol sta in calea unor decizii intelepte din partea guvernantilor?
- Incompetenta. Competenti sunt doar taranii producatori, pe cand politicienii se intrec in incompetenta. Intr-un fel, e un fenomen obiectiv, dat fiind ca istoria nu ne-a lasat sa incurajam proprietatea privata de la munte sub regimul comunist. Din moment ce n-am avut politica montana, in timp ce Europa evolua, noi am ramas in urma, iar acest lucru se vede si azi, la 21 de ani de la caderea comunismului. Toata inteligenta agricola a tarii a fost folosita in domeniul productiei intensive, de campie, in timp ce muntele a ramas in suferinta. Am ajuns la concluzia ca, in mod paradoxal, politicienii romani nu stiu sa conduca o tara cu munti; muntii ii incurca, sunt o povara pentru ei, o pacoste, in loc sa fie o fericire. N-au cultura minimala montana, desi au ajuns in fruntea unei tari mijlocii a UE. Sunt invatati sa mimeze, nu sa se implice in rezolvarea marilor probleme din satele de munte. Domnul prim-ministru da zambind cu coasa, sa-l vada televiziunile ca e fiu de taran, dar nu vrea sa stie ca meseria de cosas e pe cale de disparitie in satele de munte, pentru ca muntenii nu mai cosesc fanul, n-au ce face cu el, nu mai cresc vite. E o drama tacuta, naucitoare, sa asisti la depopularea satelor de munte, din lipsa unei politici intelepte. Cand dimensiunea zonei montane romanesti depaseste, ca intindere, intreaga Austrie si o bucata din Elvetia, este posibil ca un grup de domni, reuniti in Guvern, sa n-aiba habar de situatia grava a unui teritoriu atat de vast? Am avut Agentia Nationala a Zonelor Montane si Centrul de Formare si Inovatie pentru Dezvoltare in Carpati (CEFIDEC) de la Vatra Dornei, si guvernul domnului Boc le-a inchis. Dupa ce acest Centru a dat tarii sase mii de absolventi specializati in montanologie; dupa ce, timp de 20 de ani, a devenit respectat in toata Europa, punand la punct toata baza de dezvoltare a zonei montane, ne-am trezit ca pe asta s-au gasit sa-l desfiinteze! Cine sunt cei care au semnat asta? Stiu ei ce au facut? Isi dau seama ca ne-au lasat fara viitor in satele de munte? Si pentru ce? Pentru a lasa fara slujbe 42 de angajati in toata tara. Cu 42 de oameni trimisi in somaj faci economie la buget? A trebuit ca noi, Forumul Montan, sa mergem cu jalba-n protap la UE, la Euromontana, ca sa obtinem promisiunea guvernantilor ca se va redeschide CEFIDEC. Din pacate, nici in doi ani de zile nu vom putea repara ce s-a stricat. Iata, deci, cum am creat o mare problema nationala, legandu-ne la cap fara sa ne doara.
"Guvernantii ignora orice vine dinspre elita intelectuala"
- Cu mici exceptii, in satele de munte a scazut dramatic numarul bratelor de munca. Tinerii pleaca in Europa, iar batranii abia mai fac fata. Ce solutii are Forumul Montan?
- Avem solutii izvorate dintr-o experienta de zeci de ani, din colectia de solutii pozitive occidentale, dar si din greselile colegilor nostri vestici. Acestia din urma au chimizat muntele, i-au redus drastic biodiversitatea, au facut sa dispara nenumarate plante, l-au urbanizat, construind drumuri asfaltate pana la cele mai mari inaltimi. Noi nu trebuie sa repetam astfel de solutii nefericite. Acum, cand si-au dat seama de greseli, au inceput procesul invers, care avanseaza cu greu si care este obligatoriu si pentru noi. Spre exemplu, ne obliga sa protejam planta parul-porcului, care la ei a disparut. Or, pe noi ne inunda aceasta planta, de unde se vede ca nu intotdeauna e bine sa urmam mecanic ordinele venite de la Bruxelles. Pe de alta parte, se stie ca, la campie, daca nu muncesti un teren vreme de 50 de ani, acest teren nu-si pierde fertilitatea, este apt de a produce hrana pentru primul fermier care-l va munci. Daca, insa, la munte, n-ai asigurat continuitatea lucrarilor agricole cel mult zece ani, apare "pedeapsa muntelui", care inseamna ca flora salbatica fara valoare furajera revine, iar terenurile se salbaticesc. Din cauza necunoasterii acestor consecinte, guvernantii nu au trecut muntele pe lista prioritatilor absolute, in programul de guvernare. Au avut grija sa includa proiectul catastrofal de la Rosia Montana, in acest program, dar situatia a 33% din teritoriul national, nu. In definitiv, muntele, odata pierdut pentru mica agricultura ecologica, nu mai poate fi recuperat pe vecie. Cine sa mai asigure toate muncile specifice, in conditii de panta, cu o perioada scurta de vegetatie, printr-un efort fizic extraordinar, pe care numai tinerii sunt capabili sa-l depuna? Degeaba am gasit intelegere la Academia Romana, am gasit experti si viziune, daca guvernantii ignora orice vine dinspre societatea civila si dinspre elita intelectuala.
- In cazul in care ati fi solicitat sa-l consiliati pe primul ministru sau pe ministrul Agriculturii in legatura cu politica muntelui, care ar fi sfaturile dvs.?
- In primul rand, i-as indemna sa urmareasca noua politica benefica a UE vizand micile gospodarii de semi-subzistenta. Le-as atrage atentia ca puterile agricole din UE au reusit sa organizeze asociatii de producatori extrem de profitabile, in cadrul carora ei insisi isi pot procesa carnea, laptele si cerealele sau plantele oleaginoase, si tot ei insisi isi valorifica produsele pe piata, eliminand intermediarii, care sunt niste capuse ingrozitoare si care duc la distrugere economica. Dupa cercetarile noastre, exista 64 de bazine agricole in muntii Romaniei. Organizarea ideala ar fi cate o asociatie de producatori pentru fiecare bazin. In Bazinul Dornelor, cu sprijinul Frantei si al Suediei, a fost deja creata o astfel de asociatie care, pentru a evita retinerile taranilor fata de notiunea de "asociatie", a fost numita "federatie agricola". O astfel de federatie, in care intra practic toate satele din zona, devine persoana juridica si isi este siesi suficienta, deoarece munceste pamantul in comun, pe baza unui studiu propriu de oportunitate (poate angaja specialisti), isi creste animalele dupa aceleasi standarde, isi prelucreaza produsele intr-o fabrica proprie si-si vinde marfa la export sau prin contracte cu primariile oraselor apropiate. Nu agreez micile fabricute de mezeluri sau cascaval construite prin sate, cu bani europeni sau romanesti, pentru un motiv intemeiat: ca si marile fabrici, care au pus mana pe regiuni intregi, platindu-si furnizorii cu 40-50 de bani litrul de lapte, si micile branzarii isi bat joc de tarani, chiar daca platesc uneori mai mult cu 10 bani. Numai fabricile din cadrul federatiilor, detinute dupa metoda composesoratului, pot asigura corectitudine si preturi stimulative, apropiate de preturile din UE. In mod normal, litrul de lapte n-ar trebui sa-i fie platit taranului cu 50 de bani, ci cu 2 lei, atat cat platesc eu unui crescator de vite de la marginea Vetrei Dornei. E o jecmaneala criminala a monopolistilor marilor fabrici de lactate, care isi bat joc de oameni, vanzand la supermarketuri laptele cu 4-5 lei, dupa ce l-au achizitionat cu 40-50 de bani.
- Numiti o alta mare greseala a guvernantilor, pe langa inchiderea CEFIDEC.
- Inghetarea programului de scoli profesionale de agricultura montana, sapte la numar (Brasov, Neamt, Suceava, Sibiu, Hunedoara, Alba, Caras-Severin). Doi ani si jumatate a durat pregatirea infiintarii acestor scoli, instruirea inspectorilor generali judeteni, a directorilor de scoli, a primarilor din comunele in care s-a decis construirea cladirilor respective. Apoi am lucrat la programa, la inzestrare, la proiecte, la sistemul de burse, la achizitionarea echipamentului specific. Am obtinut si finantarea: circa 35 de milioane de euro ar fi costat toate aceste scoli. S-au facut licitatiile, s-au facut proiectele si s-au turnat fundatiile! Era in februarie 2009, cand intregul program a fost stopat, sub pretextul crizei. Ce tara suntem? La ora asta, scolile ar fi trebuit sa functioneze. Cand vor renaste? Peste cati ani se va mai gandi cineva la competitia dintre noi si tarile vecine, unde exista de mult zeci de astfel de scoli?
- Cum s-ar fi numit absolventii acestor institutii?
- Agricultori instruiti, competitivi cu orice agricultor din UE. Oameni cu spirit antreprenorial, persoane fizice autorizate, tarani scoliti, baieti si fete care ar fi gasit astfel un motiv serios de a nu mai pleca in Italia.