In zilele acestea de inceput de septembrie, campurile, viile si livezile sunt pline de roade ale pamantului, care se vor dovedi de un real folos celor care vor sti sa profite de ele. Mai ales fructele de toamna, in special pepenii galbeni si rosii, sunt eroii nostri de astazi, pe care ne grabim sa vi-i prezentam. Niste eroi trecuti in rezerva ce-i drept, dispretuiti si uitati ca medicament, pentru ca sunt prea cunoscuti, consumati si prea ieftini. Pacat, pentru ca valoarea lor vindecatoare nu este de neglijat. Energizante si depurative, cele doua feluri de pepeni isi merita apelativul de "maturi ale organismului", deoarece prin ingerarea lor sunt introduse in organism cantitati impresionante de lichide, care spala ca un torent toxinele. In plus, fiind intotdeauna consumati proaspeti, pepenii au acea forta purificatoare specifica alimentelor vii.
Pepenele rosu
(Citrullis lanatus)
Originile acestui fruct se afla in Africa de Sud, in zonele semidesertice, unde si acum cresc anumite varietati de pepeni salbatici. Pentru populatiile indigene, miezul rosu al pepenelui, care contine aproape 95% apa si restul zaharuri si nutrienti, a fost de nenumarate ori salvarea la vreme de seceta si foamete. De aceea, pepenele rosu a si fost luat in cultura, cu 4000 de ani in urma, cand primele plantatii au aparut pe valea Nilului. In Europa, acest fruct a patruns inca din vremea antichitatii, diferitele sale varietati ajungand si pe actualul teritoriu al Romaniei. Pana acum jumatate de deceniu, varietatea cea mai raspandita avea culoarea cojii de un verde inchis si era aproape perfect sferica, fiind de curand inlocuita de pepenele cu coaja verde deschis, mai productiv si mai rezistent. Iata in continuare si cateva elemente despre administrarea acestui fruct in scopuri terapeutice:
Carte de vizita
Miezul pepenelui rosu este un cocktail de apa (aproape 95%) si zaharuri naturale, cu un gust extrem de agreabil, "condimentat" cu fel si fel de substante miraculoase, cum ar fi anumite enzime, acizi organici sau licopenul, o substanta cu efect antioxidant, antitumoral si reglator imunitar. De aici rezulta si proprietatile sale terapeutice: continutul mare de apa il recomanda ca prieten al rinichilor si al aparatului urinar, dar si ca detoxifiant. Cu exceptia persoanelor cu insuficienta renala, tuturor celor care au nevoie de detoxifiere le este recomandat, in aceasta perioada, consumul acestui fruct.
Pepenele rosu in consum
Doza minima pentru a obtine beneficii de pe urma administrarii miezului de pepene este de 350 de grame pe zi. De altfel, aceasta este si portia zilnica minima recomandata de nutritionisti, indiferent ca este vorba de pepenele galben sau rosu. Deja, in aceasta doza, concentratia de vitamine si de alte substante cu actiune vindecatoare este suficient de mare pentru a obtine efectele scontate, de prevenire a bolilor. Pentru a vindeca, insa, anumite afectiuni, este necesar sa marim mult doza si sa stabilim un anumit interval de timp de administrare. Altfel spus, avem nevoie de o cura, despre care vom vorbi in continuare:
Cura cu pepene rosu
Zilnic se consuma 1-2 kilograme de pepene, de regula in mai multe reprize, cu aproximativ 30 de minute inaintea meselor principale. Pepenele se recomanda sa fie bine copt, dulce, si sa nu se evite consumarea partii de miez din apropierea cojii. Aproape o treime din greutatea unui pepene este reprezentata de coaja, de aceea un pepene pentru o zi de cura trebuie sa aiba in jur de 3 kilograme.
Tratamente interne cu pepene rosu
* Nefrita, pielita, pielonefrita - se consuma cantitati mari de pepene (1-1,5 kg), intr-o singura repriza. Apa organica pe care o contine, dar si anumite substante cu efect diuretic, antiinflamator si stimulent imunitar, sunt un adevarat elixir pentru bolile de rinichi. Pe perioada curei (mai ales imediat dupa ingerarea pepenelui) se recomanda evitarea frigului si a curentilor de aer in zona bazinului.
* Calculi renali (pietre la rinichi) - se recomanda cantitati cat mai mari de pepene rosu (minimum 2 kilograme de miez pe zi). Cu trei zile inainte de a incepe cura de pepene si in ultimele trei zile de cura, se iau plante care sfarama calculii renali, aportul de apa de la pepene ajutand la eliminarea lor. Plantele care maruntesc calculii renali sunt: frunzele de mesteacan (Betula alba), frunzele de merisor (Vaccinium vitis idaea), rasina de pin (Pinus sylvestris), boabele de ienupar (Juniperus communis). 1-2 ore dupa ce am consumat pepenele, vom tine pe zona rinichilor o sticla cu apa foarte calda.
* Reumatism - cura cu pepene rosu este un purificator puternic, care poate fi combinat foarte bine cu proceduri externe pentru vindecare, precum si cu gimnastica medicala recuperatorie. Se recomanda 12-20 de zile de cura de pepene rosu, pentru efectele sale detoxifiante si antiinflamatoare articulare.
* Adjuvant in cancerul de prostata - licopenul, unul dintre pigmentii care dau apetisanta culoare rosie miezului pepenelui, este una dintre cele mai puternice substante pentru prevenirea bolii canceroase cu aceasta localizare. Un studiu facut in China a obiectivat uimitoarele efecte preventive contra cancerului la prostata a unei combinatii inedite, formata din ceai verde (Thea sinensis) si din licopen, continut in diverse fructe (pepeni rosii, caise, piersici etc.).
* Calculi biliari (pietre la bila) - se iau seminte de pepene rosu si se usuca. Se dau prin rasnita de cafea. Se ia in fiecare dimineata cate o lingurita din aceasta pudra, amestecata cu o lingura de ulei de masline. Se administreaza 10 zile la rand, dimineata, pe stomacul gol, si se sta culcat 10 minute pe partea dreapta. Tratamentul dureaza trei luni, cate zece zile din fiecare luna, la intervale regulate. Reteta este foarte eficienta. In perioada tratamentului, se exclud prajelile, grasimile, alcoolul si cafeaua.
* Guta - un tratament practic infailibil in aceasta afectiune este cel in care se consuma cate 2 kilograme de miez de pepene rosu zilnic, pe o perioada de timp de minimum 20 de zile. Este o cura simpla, dar care mobilizeaza puternic sarurile acidului uric din tesuturi si ajuta la eliminarea lor prin urina. In plus, prin efectul sau antiinflamator, cura cu pepene ajuta la rarirea, pana la eliminare, a crizelor de guta, la redobandirea aspectului normal si a mobilitatii articulatiilor afectate.
* Constipatie - se va consuma pepenele, toata portia (1-2 kg), in fiecare dimineata, pe stomacul gol, fara a manca apoi nimic vreme de minimum 4 ore. Prima masa va incepe cu patru linguri de tarate de grau inmuiate in apa si, eventual, indulcite cu miere. Apa si fibrele alimentare, adica substantele comestibile nedigerabile din compozitia pepenilor, actioneaza la nivelul intestinului gros ca un piston, impingand, din acesta, toate reziduurile.
* Cura de slabire - desi au un gust dulce foarte placut, pepenii rosii sunt, probabil, unul din cele mai bune alimente pentru a da jos kilogramele in plus. Ei sunt foarte saraci in calorii (un pepene de 3 kilograme are o valoare calorica mai mica decat o treime din ratia alimentara cotidiana), contin fibre alimentare care raman mult timp in stomac, impiedicand reaparitia senzatiei de foame si, in plus, au efect laxativ. Pepenii rosii sunt cu adevarat un aliment pe care il putem consuma fara limite cantitative si fara teama ca ne-am putea ingrasa. Consumat inainte de mesele principale, el va limita drastic cantitatea de hrana pe care o vom ingera, actionand astfel ca un reglator natural si foarte placut al poftei de mancare.
* Tabagism - se recomanda consumul zilnic de pepeni, cate 1-1,5 kilograme, pentru prevenirea si combaterea efectelor nocive ale fumatului. Foarte bogat in vitaminele A si C, dar si in licopen, pepenele rosu este un excelent remediu anti-fumat. El este in mod exceptional recomandat femeilor care au fost fumatoare si care se pregatesc sa devina mame si au nevoie de o detoxifiere rapida si energica.
* Vitamina C - o doza de doar un kilogram de pepene rosu asigura aproximativ 160% din necesarul de vitamina C al unui adult. Persoanele care au un deficit din aceasta vitamina vor consuma cate un kilogram de pepene rosu, minimum, vreme de doua saptamani. Aceasta "supradoza" de vitamina C este extrem de favorabila in afectiuni cum ar fi alergia, astmul, virozele respiratorii, afectiunile insotite de febra si de inflamatie, in general.
Pepenele galben
(Cucumis melo)
Originea acestui fruct este destul de controversata, unii cercetatori sustinand ca provine din India, iar altii ca ar fi originar din Orientul Mijlociu, de pe teritoriul actualului Iran. Un lucru e sigur, totusi: traditia cultivarii pepenelui galben, la fel ca si a verisorului sau cu miezul rosu, numara nu mai putin de patru milenii. Acest fruct este atat de important in Orientul Mijlociu, incat insusi profetul Mohamed l-a mentionat in Coran, numindu-l primul dintre fructele Paradisului si mentionand ca acei credinciosi care il vor consuma vor primi nu doar multa bucurie, ci si multe binecuvantari.
Carte de vizita
Fata de pepenele rosu, specia cu miezul galben este mult mai bogata in vitamine, mai ales in vitamina C si vitamina A, ultima fiind si cea care da culoarea galbena atat de apetisanta a acestui fruct. In rest, atat pepenele rosu, cat si pepenele galben contin cantitati insemnate de potasiu. Din acest motiv, ambele specii de pepene sunt indicate pentru reducerea cantitatii de sodiu din organism, ceea ce are efecte benefice asupra inimii si sistemului imunitar, in special, cele doua fiind alimente de baza in asa-numitele regimuri hiposodice. Regimurile hiposodice (dintre care cel mai cunoscut ii apartine doctorului Gerson din S.U.A.) sunt miraculoase in tratarea unor afectiuni ca: ischemia cardiaca, hipertensiunea, aritmia cardiaca, cancerul in toate fazele si stadiile, anumite dereglari hormonale etc. Eficienta tratamentului creste mult daca pe parcursul curei cu pepene galben este eliminata sarea de bucatarie, care va fi inlocuita cu un amestec din parti egale de cimbru, marar si patrunjel, uscate si macinate fin, in rasnita de cafea.
Pepenele galben in consum
Se consuma in aceleasi cantitati si in aceeasi maniera ca si pepenele rosu, atat doar ca majoritatea efectelor vindecatoare vor fi mai intense, intrucat si cantitatile de nutrienti sunt mult mai mari. De exemplu, pepenele galben contine de peste patru ori (!) mai multa vitamina C si vitamina A decat cel rosu, in schimb este mai sarac in licopen, dar si in anumite enzime.
Singurul inconvenient al pepenelui galben este ca, atunci cand este consumat in exces, poate produce intoleranta digestiva, intre altele si datorita aromei sale foarte puternice, pe care nu toti oamenii o agreeaza in mari cantitati si repetat. Din acest motiv, este benefica alternarea administrarii pepenelui galben cu cel rosu.
Nectarul de pepene galben
Se iau trei sute de grame pepene galben, decojit si taiat felii, si se pun intr-un mixer, in care se mai adauga 2-3 lingurite de miere. Se mixeaza intreg acest amestec si se obtine un nectar de o culoare galbena, extrem de imbietoare, care poate fi consumat ca tonic si racoritor.
Tratamente interne cu pepene galben
* Hipertensiune, aritmie cardiaca - o cura de cateva saptamani, timp in care se consuma cate un kilogram de pepene galben pe zi, va aduce in organism un aport de potasiu asimilabil egal cu 110% din necesarul zilnic. Aceasta, in timp ce nivelul sodiului va fi redus drastic, el fiind spalat din tesuturile corpului de catre apa organica si substantele diuretice continute de pepenele galben. Una dintre consecintele acestui proces, declansat in organism de catre aportul masiv al acestui fruct, va fi aceea ca tensiunea arteriala se va regla de la sine, la fel ca si ritmul cardiac.
* Oboseala oculara, scaderea acuitatii vizuale - se consuma pepene galben proaspat, cate 500 de grame pe zi, in cure de macar sase saptamani. Pigmentii din pepenele galben ajuta la mentinerea acuitatii vizuale, protejand - se pare - ochii, si de o sumedenie de alte neplaceri, cum ar fi cataracta sau glaucomul.
* Degenerescenta maculara - un studiu facut pe nu mai putin de 50.000 de femei a obiectivat ca un aport masiv de vitamina A, obtinut din surse naturale, adica din alimente, reduce cu nu mai putin de 40% riscul de degenerescenta maculara. Or, pepenele galben este unul din cele mai bogate alimente in vitamina A, putand fi consumat, in plus, si in mari cantitati.
* Colesterol si trigliceride marite - se tin cure de minimum 4 saptamani, timp in care se consuma un kilogram de pepen galben pe zi. Fibrele alimentare din compozitia pepenelui galben impiedica in buna masura asimilarea grasimilor saturate, in timp ce aportul masiv de vitamina A din acest fruct previne oxidarea colesterolului rau (LDL) si depunerea sa pe peretii vaselor de sange.
* Cura de slabire - desi este cu aproape 15% mai bogat in calorii decat pepenele rosu, atunci cand este bine copt, pepenele galben are un alt efect benefic foarte intens: taie cu promptitudine senzatia de foame. Astfel, consumat inainte de masa, chiar si in cantitati moderate (300-500 grame), pepenele galben este un aliat de nadejde contra mancatului in nestire, ajutandu-ne sa slabim natural si cu un minimum de efort.
* Colagenoze - datorita efectului sau detoxifiant puternic, dar si a celui reglator al activitatii sistemului imunitar, se recomanda nectarul de pepene galben, baut in cantitati mari. Este un adjuvant foarte bun la tratamentele cu plante medicinale.
* Boli de piele (dermatoze) - efectul racoritor si antiinflamator al pepenelui galben il recomanda mai ales pentru bolile de piele cu manifestari violente, cum ar fi alergiile, dermatozele infectioase, insotite de usturime si mancarimi etc. Se face o cura de pepene galben de 10-12 zile, timp in care sunt scoase din alimentatie carnea, grasimile si alimentele sintetice ori conservate. Pentru a intensifica procesele de vindecare, se ia de trei ori pe zi 1 lingurita cu varf de pulbere de trei-frati-patati (Viola tricolor), pe stomacul gol, cu putina apa.
* Diabet - prezenta in componenta pepenelui galben a unor elemente (cum ar fi potasiul, calciul) si a vitaminelor A, B, C ajuta la pastrarea echilibrului metabolic necesar in aceasta afectiune, protejand organismul de aparitia unor complicatii la nivelul sistemului nervos, al arterelor, ochilor si rinichilor. Se consuma cantitati moderate (300-500 grame) de pepene galben in fiecare zi, pe parcursul sezonului.
* Febra, boli infectioase insotite de febra - nectarul proaspat de pepene galben (obtinut prin simpla mixare) constituie un adevarat tonic natural, atunci cand este folosit de catre bolnavii cu febra ridicata sau cu manifestari inflamatorii (inclusiv la nivel cutanat). Pepenele galben, amestecat cu putina miere, este foarte racoritor pentru cei care au febra mare, datorita aportului masiv de vitamina C, fiind si un suport pentru sistemul cardiovascular, extrem de solicitat atunci cand temperatura corpului este foarte ridicata.
* Vitamina A - alaturi de fructul de catina, care este campionul absolut al vitaminei A, si de caise, pepenele galben contine printre cele mai mari cantitati de vitamina A (de fapt, provitamina A, pe care organismul o transforma in vitamina A, prin procesele de digestie). Un singur pepene galben, cu o greutate de un kilogram, furnizeaza aproape 300% din necesarul zilnic de vitamina A al unui adult, vitamina necesara pentru mentinerea in buna stare a sistemului imunitar si nervos, dar si a echilibrului endocrin.
* Vitamina B6 - jumatate de kilogram de pepene galben contine aproape 40% din necesarul de vitamina B6 al organismului. Vitamina B6 este foarte importanta pentru organismul uman, fiind implicata in asimilarea magneziului, eliminarea apei suplimentare din tesuturi (are efect contra edemelor), in mentinerea integritatii si functionalitatii sistemului nervos (previne si trateaza neuropatiile periferice), in mentinerea sanatatii articulatiilor si tendoanelor (eficienta in reumatism si in tendinite). Administrata persoanelor cu grave tulburari psihice (autism, schizofrenie), vitamina B6 a condus, adesea, la ameliorari simtitoare ale starii pacientilor.
FRUMUSETE
* Tenul ofilit sau uscat - va beneficia de efectul hidratant si reintineritor al pepenelui galben. Se face masaj usor cu suc proaspat sau se pun felii subtiri de pepene galben pe fata si se tin vreme de 15-20 de minute.
* Tenul iritabil - se trateaza eficient si rapid, aplicand felii subtiri de pepene galben, tinute in prealabil la frigider. Aceasta aplicatie este foarte eficienta si pentru a calma inflamatiile si senzatiile de arsura de la nivelul pielii.
Precautii si contraindicatii
Ambele specii de pepene sunt in general foarte bine tolerate de organism si nu au nici un fel de reactii adverse. Se vor administra cu precautie, totusi, in cantitati mici la inceput, in cazurile de colita de fermentatie, diaree acuta sau cronica, gastrita hiper-acida, pentru a nu accentua aceste tulburari digestive. La persoanele cu digestia dificila nu este indicata asocierea la aceeasi masa a pepenelui rosu sau galben cu alimente mai grele (prajeli, fripturi etc.) ori bogate in proteine (oua, carne), deoarece poate produce indigestie.