O familie cantatoare
- Adina, cum se explica minunea asta, care e vocea ta? Si cand ti-ai dat seama ca Dumnezeu ti-a facut un dar urias?
- Mama imi povesteste ca din primele luni de viata ma aseza langa ea, pe canapea, in timp ce cosea in gherghef cate un goblen (avem casa plina de goblenurile ei, vedeti?), si-mi canta, in loc de cantece de leagan, cantecele de muzica usoara ale marilor nostri interpreti. Mama are o voce buna, dar bunica are o voce si mai frumoasa, puternica si melodioasa. La randul lui, tata a fost DJ la discoteca, in tinerete, asa s-a cunoscut cu mama, asa a impresionat-o, punandu-i balade "Scorpions". De altfel, la 16 ani, pe ascuns, mama a fugit de acasa, din satul ei, ca sa se inscrie la Scoala Populara de Arta de la Buzau. Dar perioada de inscriere deja trecuse, iar in anul urmator, timida, a renuntat la visul ei de a deveni artista. Probabil ca de acolo mostenesc talentul si gustul pentru muzica. Primele amintiri le am de cand eram de trei ani. Alergam pe holurile dispensarului unde mama lucra ca asistenta si unde parintii mei primisera o mica locuinta de serviciu, formata din doua camarute, cantand in gura mare melodiile pe care le auzeam la radio. Mai apoi, tata si mama au inceput sa construiasca casa cea noua si au facut rate, pentru a cumpara ceva mobila, un frigider si un casetofon mare, cu boxe. Prima caseta pe care au cumparat-o era una cu cele doua fete care aveau mare succes in anii '90, "Andre". Cantecele acelea le-am invatat rapid si le reproduceam vecinilor, rudelor si oricui voia sa ma asculte, cu coregrafia de rigoare. La indemnul lor, mama a spus atunci: "Copilul acesta chiar e talentat, trebuie sa facem ceva pentru el!" Si m-a dus la Scoala Populara de Arta din Buzau, acolo unde ea nu a mai ajuns sa se inscrie in tinerete. Dar nu a fost, sa stiti, un transfer al dorintei ei neimplinite asupra mea, asa cum fac multi parinti cu copiii lor. A vazut ca aveam o voce neobisnuita pentru un copil de varsta mea, si ca a ignora lucrul acesta ar fi insemnat sa-mi ingroape, pur si simplu, talentul. Acum sunt eleva in clasa a saptea la Liceul de Arta "Margareta Sterian" din Buzau, clasa de pian, ma pregatesc cu profesorul meu, compozitorul Constantin Ungureanu, dar iau cursuri de arta vocala si la Scoala d-nei Crina Mardare, "Music Experience", din Bucuresti. Nu sunt hotarata inca daca sa fac Conservatorul sau Teatru, la Bucuresti. Pentru ca un artist trebuie sa fie complet, sa aiba mai multe grade de expresivitate artistica pe scena.
Pe bicicleta, la Monte Carlo
- Pana te vei hotari, iata, in palmaresul tau impresionant s-a adaugat, de anul acesta, si premiul primit la prestigiosul festival de la San Remo. Ce te-a impresionat mai mult acolo?
- Corectitudinea si punctualitatea organizatorilor este ceea ce m-a impresionat din prima zi cand am ajuns acolo. A fost o organizare perfecta fata de festivalurile din Romania, unde se intarzie mereu. Dar si putina avaritie. De pilda, nu ne-au lasat sa facem nici o fotografie, ne-au trimis ei, contra cost, pentru 125 de euro, cinci minute de filmare pe un DVD, cu prestatia mea in concurs. Daca voiam si fotografii, trebuia sa mai dam 50 de euro, dar n-am mai avut. Am facut noi poze in fata Teatrului Ariston. Dar insusi faptul ca am ajuns acolo a fost pentru noi o experienta grozava. De la San Remo, am mers cu trenul si am vizitat Monaco si Monte Carlo, am facut plimbari lungi cu bicicletele prin minunata statiune italiana, pe o pista ce se intinde pe aproape 60 de kilometri, pe marginea marii, pana aproape de Franta. Cand am vazut la televizor nunta printului Albert de Monaco, am sarit in sus de bucurie si am spus: "Uite, mami, am fost si noi acolo!". Da, a fost o sansa uriasa! Din partea Romaniei au fost zece copii, iar eu am luat locul doi, la categoria mea de varsta, 10-12 ani. Toata lumea ma vedea mai sus, dar s-a pus accent pe show, nu pe calitatea interpretarii vocale. Sau poate au vrut sa descurajeze pe copiii care merg in festivaluri cu piese foarte grele, piese de linie, si sa puna accent pe show, pe spectacol. Am interpretat Jennifer Hudson, "I am changing", o piesa foarte grea. Crina Mardare a fost cu noi, la San Remo, si a spus ca am cantat impecabil.
- Pari foarte matura pentru varsta ta. Cum iti cultivi felul acesta serios si aplicat de a gandi si de a fi?
- Toata lumea imi spune asta, chiar si mama cateodata: "Ce copil serios am!". Poate ca natura preocuparilor mele si pasiunea pentru studiu ma fac sa ma deosebesc de alti copii de varsta mea, care inca se mai joaca cu papusile. Si eu ma mai joc uneori, dar mai fac si altceva. Nu prea am timp pentru joaca, pentru ca ma ocup ba de scoala, ba de pregatirea pentru concursuri. De doua ori pe an, avem de prezentat cate un recital pentru notare, in cadrul scolii. Am un program foarte strict. Dimineata, la sapte, sunt in picioare, iau micul dejun, apoi fac cateva exercitii la pian si vocalize, la zece plec la scoala, in Buzau, cu microbuzul, 12 km de aici, din Sapoca, unde locuiesc cu familia mea. Acasa, din nou, cu microbuzul, cina cu familia, lectii si un pic de joaca, cu fratele meu mai mic. Am zile in care vin de la scoala, imi arunc ghiozdanul si ascult si repet vreo piesa, care ma obsedeaza peste zi. Mai nou, sunt obsedata, as zice, de Beyonce. Bineinteles ca inchid usa la camera mea, sa nu auda nimeni imperfectiunile diferitelor variante, pana ajung sa stapanesc piesa intru totul, in cele mai mici amanunte. Sau sa ma vada cum dansez! Mi se pare foarte personal, intim, felul in care iti insusesti o piesa. Simt nevoia de a fi singura, pana imi desavarsesc "creatia" interpretarii. Trebuie sa fiu foarte, foarte multumita si fericita ca sa zic: "Hai, mama, intra sa ma vezi!". Nu atac niciodata piesele simple, ci aleg anume piesele grele, care imi pun in valoare intinderea vocii. Sunt o perfectionista, Sagetator. Nici nu discut daca nu sunt complet multumita de ceea ce fac. Mama imi da emotii, pentru ca e foarte critica, desi ea mereu imi spune ca vorbeste din postura unui spectator obisnuit, care vede toate calitatile sau defectele prestatiei mele scenice. Ne mai contrazicem, uneori, ea imi spune ca am o personalitate foarte puternica si nu accept sfaturi de la nimeni.
Eu vreau, tu vrei, el vrea
- Dar daca se intampla sa ai o nereusita, ce te motiveaza sa mergi mai departe, de unde-ti vine curajul?
- La inceput, eram foarte afectata, cum mi s-a intamplat la preselectia pentru "Romanii au talent", unde nu am fost acceptata, pentru ca nu am facut circ, asa cum se cerea. Horia Brenciu i-a spus, de altfel, mamei, ca nu avem ce cauta acolo, ca ei nu cauta voci, talente, ci cauta show, spectacol, ori un caz social, ce starneste mila si pune organizatorii in postura de salvatori din mizerie. Apoi, dupa ce uriasa dezamagire s-a mai risipit, mi-am dat seama ca nu era cazul sa ma descurajez. Mama ma incurajeaza si ea, nu ma cearta niciodata daca nu castig vreun concurs. De mica, a inceput sa-mi citeasca, in tren ori in masina, pe unde umblam, carti motivationale. Nu intelegeam eu mare lucru, dar ea imi explica ce inseamna sa am incredere in mine, sa imi imaginez ca ajung la lucrul pe care-l visez, sa ma vizualizez cu premiul, diploma, trofeul, in mana, si, de multe ori, asa se intampla, castigam. Totul devine posibil prin gandirea noastra, prin vointa. Puterea extraordinara a subconstientului abia asteapta sa fie folosita. Acum, am incredere in fortele mele, stiu sa ma evaluez intr-un concurs, alaturi de alti concurenti, si asta-mi da siguranta. Ca Sagetator, vreau ca fiecare punct ochit sa fie si lovit. Daca e o doza cat de mica de risc, trebuie s-o elimin, altfel nu intru in joc, nu merg degeaba, fara sanse de a castiga. Nu-mi plac esecurile, desi, asa se spune, inveti si din ele. Mama e Taur, e foarte legata de bani, daca nu avem bani, pentru ea se prabuseste lumea, dar tot ea se ridica si se scutura, spunandu-ne: "Trebuie sa visam ca ajungem undeva mai bine, altfel n-o sa facem nimic!".
O colectie mica de prieteni mari
- Consideri ca esti prietena cu mama ta? Sau aveti o relatie autoritara, de la mama la fiica?
- Cred ca suntem prietene, da, desi acum sunt la varsta secretelor cu prietenele mele, cu colegele de scoala. Mama m-a invatat ca pot sa-i spun orice, chiar daca uneori ma incearca un sentiment de rusine, cum ar fi problemele legate de intimitatea unei fete de varsta mea. Toate colegele mele au intrat in perioada deplina a pubertatii, eu inca nu, si astept cu febrilitate momentul acesta, pentru ca stiu ca vocea mea va suferi atunci oarecari modificari de tonalitate. Prietenele mele mai mari au deja cate un iubit, restul doar vreun iubit secret, la care viseaza, fara sa aiba curajul sa spuna. Ofteaza, doar, cand il vad pe culoarele scolii, si sunt asa, ametite. Acum, trec in clasa a saptea. Cred ca ma va apuca si pe mine ameteala asta! Eu ma indragostesc, uneori, napraznic, de cate un baiat pe care-l vad pe la vreun concurs, dar, cand ajung acasa, in fata lectiilor care trebuie recuperate, si in fata pianului, imi trece. Am cunoscut la un concurs un baiat care semana cu Justin Biber. Eram foarte necajita ca-i trimiteam cereri de prietenie pe Facebook, iar el nu-mi dadea "accept". Mama imi spunea sa nu ma necajesc, ca o sa cunosc o multime de baieti, si voi uita de el. La varsta mea, a fi cu un baiat inseamna a te casatori cu el. Te vezi langa el mireasa, apoi cu copii, apoi in baston, batranei. Cel mai mult m-am gandit o saptamana, la un baiat pe care l-am vazut la televizor, la un concurs televizat pentru copii, din Marea Britanie, "British Got Talent". Kate Middleton avea 13 ani cand l-a vazut pe Printul William si si-a spus: "Acesta o sa fie sotul meu!". Apoi si-a pus poza lui la capul patului si in fiecare seara il privea si se inchipuia pe sine la bratul lui, ca printesa. Si uite ca a functionat! Acum, e nevasta de print! Ducesa! Cum il visez eu pe printul inimii mele? Sa fie frumos, destept, dragut si atent cu mine, sa nu fie badaran. Nu trebuie sa fie neaparat bogat, nu conteaza banii. Mama spune ca indragosteala asta, cand esti mare, te loveste ca o boala!
- Care sunt oamenii care te-au ajutat de-a lungul anilor, care dintre ei iti sunt modele?
- Pe Crina Mardare am vazut-o in juriul de la "Megastar", si mama a zis ca trebuie neaparat sa ajungem la ea, sa ma asculte cantand si, daca ma va accepta, sa ma pregateasca. La inceput mi se parea o tipa foarte dura si severa. Imi era frica sa merg la orele ei. Noroc ca plecam de aici, din Buzau, cu o alta prietena, si ea foarte talentata, si ne sustineam reciproc, ca sa ne depasim emotiile, cand ajungeam in fata usii Crinei. Apoi m-am obisnuit cu stilul ei si mi se pare chiar foarte draguta, prietenoasa, amuzanta, chiar pot spune ca suntem ca doua prietene. Povestea ei nu este una comuna, a avut o experienta tumultuoasa, si de viata, si de scena, dar e o femeie foarte puternica, un model. Imi da mereu incredere ca sunt talentata, ca e bine ceea ce fac. Ea mi-a gasit stilul acesta, de blues-soul, cu nuante de jazz, care se potriveste foarte bine vocii mele, pentru ca la inceput cantam un pop "slagaros", festivalist, ca-n Italia si Europa de Est. Prima preselectie la care am ajuns cu o piesa data de ea, "I feel pretty" (din "Poveste din cartierul de vest") a insemnat un succes garantat. Si, la fel, cele care au urmat. "La ploaia stelutelor" am imitat-o pe idolul meu, Liza Minelli, cantand piesa "Cabaret". Crina e zana mea buna, m-a ajutat foarte mult, si-i multumesc. Ca si lui Horia Brenciu, care m-a purtat cu el in spectacole, de cand m-a descoperit, culminand cu recitalul de la Sala Palatului, de anul acesta, care a avut un succes urias si un impact la public (pentru ca a fost si televizat) incredibil. E foarte delicat si atent, perfectionist si ambitios, tine ca totul sa iasa foarte bine, si repetitiile sunt destul de dificile, dar e foarte bine, caci asa invat. Dueturile noastre, "New York, New York", sau "Cose della vita" au facut furori la public. Cand canta, se apleaca pentru a ajunge aproape de inaltimea mea, ma priveste indatoritor si curtenitor, ca pe un partener de scena egal. Ne-am ajutat pe scena, reciproc, avem momente de spontaneitate, de improvizatie. E fermecator Horia, si profit de ocazie sa-i urez "La Multi Ani!", pentru ca la sfarsitul lui august e aniversarea zilei lui de nastere. De asemenea, le multumesc tututor acelora care au crezut in mine si mi-au intins, la momente potrivite, o mana de ajutor. Printre prieteni se numara si Florin Chilian, interpret si compozitor, care a initiat strangerea sumei necesare acoperirii cheltuielilor pentru participarea mea la festivalul San Remo Junior de anul acesta, unde fusesem selectata. A fost un ajutor neasteptat, a fost sansa mea, altfel eu si mama n-am fi putut strange banii acestia, vreo 2500 de euro. Si amfitrionii emisiunilor televizate unde am fost invitata - Mircea Radu, Dan Bittman - au fost foarte amabili cu mine. Si altii. Pot spune ca am o colectie mica de prieteni mari.
Sapoca - Beverly Hills, tur-retur
- Cum te vezi peste zece ani?
- Ma vad in America. Si dupa ce ma voi lansa acolo, o voi lua si pe mama cu mine. I-am spus sa termine casa asta mai repede, ca odata ajunse acolo, va trebui sa ne facem alta casa. Cautam, intr-o zi, printr-un magazin chinezesc, rochii de scena, de ocazie, si i-am spus mamei ca peste zece ani voi fi in America si-mi voi comanda haine la Versace. Iar mama a zis ca atunci cand dau comanda acolo sa mai trimit cate una si la Sapoca. "Pai, nu, mama, ca ai sa fii si tu cu mine acolo! O sa va fac o casa, tie si lui tata, in Beverly Hills. La Sapoca va fi doar casa noastra de vacanta". Mama a ramas un pic descumpanita. Dar eu sunt foarte hotarata sa ajung acolo! Ma si vad! Credeti ca e rau sa-ti faci visuri asa de inalte? Mama m-a invatat sa visez! Dar acum spune ca nu poate tine pasul cu mine, ca-mi doresc mult prea multe! Pai, atunci, la ce bun toate, daca nu mai poti visa? Cand le voi avea toate acestea, nu voi mai avea la ce sa visez? Ba da! S-ar putea sa visez la Sapoca, ca la raiul pierdut. S-ar putea!
Cred, si multi mi-au spus acelasi lucru, ca daca in momentul acesta as participa la un show in America, as castiga. Deci, visul american nu a venit asa, de nicaieri. Muzica pe care o cant eu e chiar muzica de acolo, blues, soul, jazz, sunt genuri cu cei mai multi fani, ascultate si consumate acolo. Cu mult mai mult ca in Europa. Si ma gandesc ca daca America ma va recunoaste, Europa nu va avea decat sa o faca si ea! Atunci ma voi putea intoarce linistita acasa. Stati sa deschid un "You Tube", ca sa vedeti ca nu vorbesc degeaba... Am fost selectata pentru un mare festival la Struga, Macedonia, in mijlocul lui august. Nu am ajuns, pentru ca nu am avut banii de drum, pentru mine si pentru mama, aproximativ 700 de euro. Nu spun ca eu sunt cea mai buna, in momentul de fata sunt multi copii talentati in Romania. Dar nu sunt ajutati! Nu vreau sa ajung in costum sumar de scena, facand circ ieftin si parodie pentru ratingul unor emisiuni comerciale. Nu ma intereseaza asa ceva. Vreau un loc unde sa fie pus in valoare talentul meu. Putinii banuti pe care-i castig la premiile de la festivaluri, ori din aparitiile televizate, ii strangem tot pentru ceea ce am eu de trebuinta. La ultimul festival am castigat patru sute de lei: de o suta am luat material pentru rochie, o suta am platit la croitoreasa, de o suta mi-am luat pantofi si o suta am oprit pentru drumul la Oradea, unde va fi urmatorul festival la care voi participa.