Piei de animale, pietre pretioase, rugaciuni si descantece, toate aceste retete "magice" - cuvant utilizat de Hildegard insasi - pot provoca zambete... Dar in Evul Mediu, descantecul si rugaciunea erau pretutindeni. Si chiar si astazi mai exista vindecatori care folosesc repetarea de cuvinte. De curand, o serie de anchete conduse de etnologi in Bretania si Normandia au descris aceste practici si rezultatele lor inexplicabile. Ritualurile de vindecare pagane n-au disparut. Ele sunt mult mai frecvente decat ne-am putea imagina. Din pacate, printre vindecatorii onesti se ascund adesea o multime de sarlatani. Si - pentru a complica si mai mult panorama sociologica a acestei "profesii" - mai exista si cei ce practica magia neagra, adica cei care, tot cu ajutorul formulelor, incearca sa faca rau, sa apeleze la fortele negative.
Un echilibru precar intre bine si rau
Hildegard considera ca exista riscul permanent ca omenirea sa se scufunde in "tenebre": fortele raului sunt tot timpul pe cale sa le sufoce pe cele ale binelui. Magia neagra face apel la pornirile cele mai sumbre ale fiintei umane: desfrau, ambitie, orgoliu, bogatie... Si, de multe ori, Hildegard s-a ciocnit de oameni puternici - printi, episcopi si chiar imparati - deoarece considera ca acestia ar fi fost dominati de fortele raului. In fata unor elemente sau a unor evenimente necontrolabile, care nu puteau fi nici intelese si nici judecate, Hildegard nu putea apela decat la rugaciune si la magia alba.
Chei magice
Dar de ce avea nevoie o calugarita de formule magice? Nu era suficient sa se roage sau sa i se adreseze Sfintei Fecioare? De fapt, formulele magice au doua ratiuni de a exista. Prima, ca sa fie folosite de toata lumea, nu doar de preoti, maici sau sfinti. Ele pot fi utilizate de bolnavi, de oamenii simpli, de cei ce nu stiu nici sa citeasca, nici sa scrie. Succesul lor impune, insa, o conditie: sa fie respectate fara nici o modificare. Asa se si explica faptul ca au ramas neschimbate de mii de ani.
A doua ratiune de-a exista a formulelor magice este psihologica. Vechimea lor garanteaza succesul. Pentru orice bolnav se deschide o usa catre speranta: daca atata lume se vindeca folosindu-le, de ce sa nu ma vindec si eu? Nu exista motiv de indoiala. Daca o rostesti si practici ritualul conform indicatiilor - cu intentii curate, fireste - totul functioneaza fara probleme.
Descantecele si rugaciunile legate de ritualurile populare de vindecare s-au practicat si se practica pe intreg pamantul. Cum se explica eficienta lor? Nimeni nu stie si n-o va sti vreodata. Important este ca functioneaza. Si, mult mai des decat din simpla intamplare - dupa cum au constatat numerosi etnologi - statisticile de reusita sunt de partea descantecelor si formulelor magice.
Tulburari psihice
Hildegard le numea "obsesii". Este vorba de imagini sau de ganduri recurente, care adeseori asupresc si de care nu te mai poti debarasa. Este genul de tulburari tratate astazi cu ajutorul psihanalizei, al homeopatiei sau al terapiei cu flori (dr. Bach). Metode - sa recunoastem - cu mult mai usoare decat cele folosite de Hildegard.
* Se ia o piele de elan si o piele de caprita si se unesc in asa fel incat sa formeze un brau (centura) lung. Se infige un prim cui de otel in partea ventrala a braului, spunand: "Prin forta cea mare a lui Dumnezeu Atotputernicul, te conjur sa ma protejezi". Varful cuiului iese in afara in exteriorul braului, iar capul va atinge direct pielea bolnavului. Acesta va mai infige un cui in partea dorsala a braului, spunand: "Prin forta cea mare a Dumnezeului Atotputernic, te desemnez a ma proteja". Dupa care procedeaza la fel cu al treilea cui, infipt in partea dreapta, si cu un al patrulea, infipt in partea stanga a braului.
Ce spune Hildegard: "Daca acest om se incinge zi si noapte cu acest brau, iluziile diabolice vor fugi de la el si cuvintele magice ii vor provoca mai putin rau, pentru ca binecuvantarea citata mai sus ii inconjoara cu protectia ei tot corpul".
Descoperirea otravii din mancare sau vin
Obicei destul de uzual pentru a scapa de rivali, otrava le invenina literalmente viata printilor, nobililor, comandantilor de trupe si burghezilor. In materie de otrava, mai mult decat in orice alta materie, era mai bine sa previi decat sa vindeci! Dupa spusele lui Hildegard, o simpla piatra pretioasa este suficienta pentru a ne "inarma" impotriva acestui pericol terifiant.
Inelul de pe deget
"Daca exista otrava in paine, in carne, in peste si in orice alt aliment sau in vin, in apa sau in orice alta bautura, un topaz aflat in apropierea ei se acopera imediat de vapori si incepe sa faca spuma, exact ca apa marii cand e murdara. De aceea este bine ca atunci cand mancam sau cand bem sa avem pe deget un inel cu topaz si sa ne uitam adeseori la el: daca in mancare sau in bautura exista otrava, piatra se voaleaza imediat".
Protectie impotriva cuvintelor magice
Intr-o epoca in care vrajitorii si magicienii prosperau, la fel ca si azi, era indispensabil sa ai la tine un talisman, o bucatica de moaste (relicva)... sau o pudra magica, ca cea propusa de Hildegard, pentru ca "sanatatea, forta si prosperitatea" sa nu plece de langa tine niciodata.
In luna aprilie, in jurul pranzului, se culeg urmatoarele plante, cu radacina cu tot: un fir de napraznic, doua fire de nalba, sapte fire de patlagina. Se pastreaza radacinile si frunzele (tijele si florile se arunca), care se pun pe pamant udat inainte si se lasa pana la apusul soarelui. Seara, se stropesc cu apa, ca sa nu se usuce. Se lasa asa, sa se usuce pe pamantul inca umed, toata ziua urmatoare. La apusul soarelui, se aseaza toate frunzele si radacinile pe un cearceaf, cu o scandura peste ele. Pe la ora 9 seara, se pun toate pe un lintou din afara zidului sau a portii gradinii. La miezul noptii se maruntesc usor frunzele si radacinile intre degete si se adauga praf de merisor uscat. Se lasa sa se usuce impreuna, miscandu-le regulat, ca sa nu putrezeasca, dupa care se umple cu el un brau care se incinge direct pe piele. Aceste plante transformate in pudra pot fi amestecate cu putin vin si inghitite.
Ce spune Hildegard: "Cel ce poarta asupra lui aceste ierburi isi va pastra sanatatea si forta, pentru ca ele sunt temperate de tot echilibrul din zi si din noapte".
Pentru a deveni inteligenti
A deveni inteligent este - pentru majoritatea dintre noi - mai mult decat un pariu sau un miracol...
O agata pe piele
"Daca o persoana isi pune o agata pe pielea goala si daca o tine, apoi, de cateva ori, in dreptul gurii, expirand si inspirand, ea va deveni mai inteligenta, datorita pietrei: cunostintele ei si toate simturile corpului ei vor fi intarite".
Anihilarea facaturilor de dragoste
Imaginati-va ca dusmanul dvs. (sau tatal dvs., care vrea sa va oblige sa va casatoriti cu o "partida buna") va da sa beti o potiune, care va impinge in bratele cuiva pe care nu-l iubiti. Brusc, soarta va actiona si veti cadea in admiratia persoanei pe care, cu cateva clipe inainte, o dispretuiati. Va veti lega viata de aceasta persoana si ochii vi se vor deschide, fara nici o indoiala, a doua zi dupa casatorie. Din fericire, Hildegard a prevazut totul.
Sucul de patlagina
"Daca un barbat sau o femeie a baut un amestec de dragoste malefic, sa bea suc de patlagina diluat, eventual, cu apa. Iar dupa aceea, sa bea si ceva "tare". Va fi purificat din interior si starea sa se va ameliora".
Dezlegarea unei infidelitati de origine magica
Sa te topesti de dragoste pentru o alta persoana decat sotul sau sotia ta nu este un sentiment firesc. Persoana care sufera de aceasta boala este impartita intre apartenenta la o legatura oficiala, consfintita in cadrul unei ceremonii religioase, si inclinatia irezistibila pentru aventura. Aceasta ruptura este atat de dureroasa si atat de in afara oricarei logici divine, incat ea n-a putut fi provocata decat de diavol sau de practici magice. Hildegard cunoaste rugaciunile potrivite si mai cu seama planta care va pune totul in ordine: vindeceaua (Betonica officinalis). Este vorba de un trandafir frumos si vivace, cu frunzele in forma de inima. Nu doar culoarea si forma lui sunt simboluri evidente ale dragostei, ci si actiunea sa interna, pentru ca vindeceaua avea reputatia ca ar surescita sexual femeile si ca le-ar lipsi de orice discernamant.
Ritualul vindecelei
"Se cauta o floare de vindecea. I se rup frunzele si se plaseaza cate una in fiecare nara, una sub limba, cate una sub fiecare picior, cate una in fiecare mana si se concentreaza privirea asupra florii. Se reia ritualul in fiecare zi, pana la ameliorare. Barbatul sau femeia va fi vindecat de aceasta nebunie amoroasa, cu conditia sa nu manance, sa nu bea si sa nu foloseasca nimic din ce-ar putea excita aceasta pasiune. Vindeceaua nu trebuie, insa, mancata, fiindca raneste simturile si spiritul si poate duce la nebunie".
Impotriva suferintelor produse de spiritele aeriene
Cand depaseste simpla tristete, melancolia devine periculoasa atat pentru cel ce sufera de ea, cat si pentru societate. Asa se face ca depresia a fost rapid asimilata nebuniei. Cineva care sufera de melancolie ar risca, chipurile, sa cada treptat-treptat intr-o stare de nebunie furioasa. Hildegard considera ciubotica-cucului drept una din cele mai bune arme impotriva melancoliei. Dar atentie: ciubotica-cucului poate sa declanseze alergii cutanate (eczeme de contact).
Un "vesmant" de ciubotica-cucului
"Ea isi trage puterea de la soare si de la luna si de aceea vindeca melancolia din sufletul omului. Melancolia care il intristeaza, il ameteste si il indeamna sa profere blasfemii. Spiritele aeriene, aflate la panda, dau fuga langa bolnav, si il imping la nebunie cu sfaturile lor. Asadar, omul trebuie sa poarte, peste tot, pe piele, frunze de ciubotica-cucului, pana cand acestea il reincalzesc. Atunci, spiritele aeriene care-l torturau, temandu-se de virtutile daruite de soare acestei plante, vor inceta sa-l mai chinuie".