Acum mai bine de zece ani, am fost intr-un pelerinaj in fosta Jugoslavie, la vestita de acum localitate Medjugorje ("Intre munti", pe romaneste), despre care s-a relatat atat de mult, in mass-media anilor '80 ai secolului trecut. Am facut acest pelerinaj la indemnul unui prieten roman ortodox din Bucuresti, care mergea deseori acolo. Organizatorul deplasarii era o biserica greco-catolica din Sibiu. Explicabil. Medjugorje e o localitate cu populatie slava, de religie catolica. Carui fapt isi datoreaza notorietatea? Pe la inceputul anilor '80, un mic grup de adolescenti localnici a primit mai multa vreme o serie de... "mesaje" de la Sfanta Fecioara! Era vorba de chemari la iubire, pace si buna intelegere intre oameni. Nu intamplator. Peste nu multa vreme, va izbucni absurdul razboi civil, in care sarbi, croati (dupa unii etnologi aceeasi etnie, aceeasi limba), bosniaci, sloveni s.a.m.d. se vor macelari cu inversunare din ratiuni destul de obscure. In unele cazuri, combatantii aveau rude, prieteni si parteneri de afaceri de cealalta parte a frontului. Intre doua canonade, chiar mai discutau telefonic cu "inamicii", probleme de familie, afaceri etc. Mesajele Sfintei Fecioare fusesera ignorate. Si acest lucru a fost scump platit.
Din grupul de adolescenti de odinioara, in Medjugorje mai locuia doar una din fete. Avea acum peste treizeci de ani. Putea fi intalnita uneori prin localitate. Cand "veteranii" pelerinajelor o identificau pe strada, se produceau adevarate busculade. Pelerinii o asaltau fascinati si curiosi sa o vada de aproape, sa ii atinga cu veneratie hainele, sa-i vorbeasca, sa o fotografieze. Ea se ferea cu tact, chiar cu umor, dar si cu fermitate de astfel de manifestari. Spre norocul ei, putea trece usor neobservata. O persoana destul de comuna, imbracata in "uniforma reglementara", unisex, a secolului: blue-jeans, "adidasi", tricou, canadiana imprimata cu diverse vocabule anglo-saxone. Nimic deosebit. Totusi... Cu unii pelerini comunica intr-o italiana fluenta. Lucru neobisnuit, intr-un tinut in care localnicii vorbesc aproape exclusiv o limba slava destul de arhaica si greoaie. Cum invatase italiana? Unde? Dupa spusele ei, nicicum si nicaieri. Intr-o buna zi si-a dat seama ca... vorbeste curent aceasta limba!
Medjugorje acum un deceniu
In anul 2000, "fenomenul" Medjugorje era in mare parte recuperat de lumea occidentala si de... economia de piata. La inceputurile anilor '80, in cursul orelor in care, in tacere si rugaciune, grupul de adolescenti primea mental mesajele de la Maica Domnului, echipe de medici specialisti vest-europeni "monitorizau" riguros fenomenul, cu un intreg arsenal "high-tech", de aparate si dispozitive. Senzori plasati pe capul si pe corpul adolescentilor masurau activitatea cerebrala a acestora si ceilalti parametri metabolici (tensiune, puls, temperatura etc.). Pasamite fenomenul religios trebuia legitimat si confirmat stiintific. Spunea marele ganditor crestin Petre Tutea: "...tot atata nevoie are religia de stiinta, cata nevoie am eu de Securitate...". Si omul chiar stia despre ce vorbea. Nu cunosc rezultatele acestor savante investigatii. Se scrisesera deja reportaje senzationale si carti voluminoase despre "fenomen". Mass-media realizase profituri substantiale din mediatizarea lui. Canalele TV inregistrasera ratinguri record s.a.m.d. Totusi, in acel moment, celebritatea locului era intr-un vizibil declin. Practic, iesise din atentia mass-mediei. Marfurile mediatice au termene foarte scurte de expirare. Intre anii '80 ai secolului trecut si anul 2000 se intamplasera pe glob o multime de lucruri palpitante. Revolutiile televizate din Estul european ("de catifea" in Cehoslovacia, sangeroasa in Romania), primul razboi din Golf, razboaiele civile ale tuturor impotriva tuturor, din chiar fosta Jugoslavie, din Somalia s.a.m.d.
Medjugorje vazut de mine se transformase, in cele doua decenii de notorietate, dintr-o obscura localitate greu de identificat pe harta, intr-un prosper loc de pelerinaj. In centru trona o impunatoare catedrala si pe o mare arie in jurul ei aparuse un soi de bazar religios. In numeroasele "boutique-uri" gaseai: suveniruri, matanii, medalioane, crucifixe, carti, CD-uri, vesminte de pelerin, statuete reprezentandu-i pe Mantuitorul si pe Sfanta Fecioara (suntem in zona catolica, sculptura religioasa e admisa), vederi locale, pliante s.a.m.d.
Prosperitatea se revarsase si altfel asupra localnicilor. Mai toti isi transformasera casele in "mini pensiuni" pentru pelerini. Si comertul local "cu de toate" prospera. Se sustinea atunci ca Medjugorje era cel mai important loc de pelerinaj catolic din lume, mai important chiar decat localitatea Lourdes din Franta. N-am date ca sa pot comenta acest lucru, dar ca aici veneau "turisti religiosi" din toata lumea am putut constata cu ochii mei. Japonezi marunti si eficienti, inarmati cu o intreaga panoplie de aparate audio-video, americani, afro-americani, francezi, englezi, germani, africani si asiatici in costume exotice s.a.m.d. Un soi de neo-ecumenism modern, spontan si concret realizat. Poate chiar primii pasi spre un sincretism religios global. Cu un elan de activism social, de origine protestanta, probabil, se infiintasera aici centre de recuperare a drogatilor si a altor oameni cu probleme deosebite. Ciudate congregatii religioase iti ofereau contra cost sau chiar gratis stelute si insigne aurii care te fereau de rele. Mai tarziu au aparut si grupuri (destul de restranse din fericire) de satanisti, pe motociclete, care ii agresau pe pelerinii singuri sau in grupuri mici. Vaticanul manifesta atunci o atitudine circumspecta fata de cele intamplate la Medjugorje. Nu blama fenomenul, dar nici nu il recunostea oficial. Nu stiu care mai e situatia astazi.
Un autocar cu pasageri destul de diversi
In autocarul cu care ne-am deplasat, evantaiul de varste, profesii, localitati de origine ale pelerinilor era foarte larg. De pilda, erau si doi ortodocsi bucuresteni: subsemnatul si o tanara tehniciana a unui Institut de proiectare. Singurii reprezentanti ai acestei specii. La inceput, relatiile dintre noi si ceilalti pelerini au fost destul de rezervate. Cu tact, dar mai ales cu fermitate, lucrurile s-au ameliorat. Altceva e mai important. In grup eram doar cativa "novici" care faceam prima oara pelerinajul acesta. Marea majoritate erau "veterani", care il facusera de numeroase ori si stiau multe din "tainele" locului. Multi mergeau de doua ori pe an la Medjugorje. De Craciun si de Pasti. De altfel "se stia" ca cine a mers o data la Medjugorje va mai merge de multe ori. Dupa cum se vede, chiar asa si era. Mai mult: unii (e drept putini) au tot mers la Medjugorje, au tot mers, si pana la urma au ramas acolo definitiv. Am cunoscut un informatician din Timisoara care a lasat in urma cariera, familie, prieteni si, stabilit in localitate, a devenit un modest ingrijitor la un centru de recuperare a drogatilor.
"Fenomene" deosebite
Pelerinajul (exclusiv drumul) a durat o saptamana. Am vazut unele lucruri interesante, chiar tulburatoare, greu de explicat (oricat ne-am stradui) prin fizica lui Newton, a lui Einstein, ba chiar si prin materialismul dialectic si istoric al lui Marx.
La catedrala din centrul localitatii aveau loc zilnic slujbe religioase. La una din slujbele de seara, foarte puternice si impresionante, s-a produs o exorcizare spontana. Nu e un lucru deloc placut de amintit. Intr-una din zile am parcurs "drumul calvarului", drumul crucii, cu toate opririle si rugaciunile consacrate in cultul catolic. Drumul a durat cateva ore si a constat in suirea unui deal, pe o cale "pavata" cu spartura de piatra ascutita si taioasa. Acest drum se parcurge obligatoriu in picioarele goale. Eu, care sunt un mic-burghez comod, nu as merge nici pe plaja, la mare, fara slapi. E asa de aspru si fierbinte nisipul, si chiar zgarie! Am parcurs, totusi, cum se cuvine acest drum. In grupul nostru erau si oameni foarte in varsta. O doamna se deplasa greu, numai cu ajutorul carjelor. Pentru ea era un efort deosebit sa mearga chiar si douazeci de metri pe teren plat si asfaltat. Ei bine, toti am ajuns sus, pe culmea dealului, si ne-am intors cu bine in localitate. Pe culmea dealului, punctul terminus al deplasarii, era o mare cruce de piatra. Aici - reflex de turisti laici - am facut in grup o serie de fotografii. Pe una din ele, colegii de pelerinaj, cu care am mai tinut o vreme legatura (telefon, scrisori), mi-au comunicat ca deasupra grupului, pe fondul unui cer senin, se vede clar efigia Sfintei Fecioare. Din pacate, am pierdut legatura cu ei (ochii care nu se vad se uita!) si fotografia nu mi-a parvenit. Relatez deci ce am auzit, nu ce am vazut.
O Sfanta Liturghie intr-o localitate apropiata
Faptul cel mai tulburator pe care vreau sa-l relatez nu s-a petrecut insa la Medjugorje, ci intr-o localitate relativ apropiata. Ultima oprire in drum spre Romania, prevazuta in programul pelerinajului, a fost intr-un loc de mare martiraj pentru catolicii locali. Aici, prin anii '40 sau '50 ai secolului care, iata, a si trecut, partizanii comunisti ai lui Tito arsesera de vii treisprezece preoti slujitori ai unei catedrale catolice (probabil catedrala unei manastiri). Nu-mi mai amintesc numele localitatii. Poate ca nici nu e vorba de o localitate, ci de un asezamant religios, aflat la raspantia drumurilor dintre mai multe sate apropiate, cum se intampla adesea. Localnicii, indurerati si credinciosi ferventi, au hotarat ca primii treisprezece baieti nascuti in zona sa fie dedicati bisericii, slujirii preotesti. Ceea ce s-a si facut. Unii din ei mai slujeau in acel loc. Cand am ajuns noi acolo, curtea catedralei era plina de autocare, microbuze si turisme din zona si... din toata lumea. Imi aduc aminte - nu stiu de ce - de doua autocare cu belgieni francofoni. Cum era de asteptat, catedrala era plina de credinciosi.
Detalii inevitabile: bisericile catolice nu au catapeteasma, care separa la noi, ortodocsii, incaperea Sfantului Altar de naos, de nava principala a lacasului de cult. Credinciosii pot "da roata" in jurul altarului, ba chiar, in timpul Sfintei Liturghii, unii sunt plasati in incaperea altarului, in stanga sau in dreapta mesei de slujire. Ceea ce s-a intamplat si cu grupul nostru. Am fost plasati in stanga mesei altarului, cu spatele la Rasarit, si cu fata spre naos, spre nava bisericii, implicit spre masa de credinciosi si spre intrarea-iesirea din catedrala. Primii dintre noi erau aliniati cu masa cultuala, ceilalti se insiruiau in adancimea incaperii, spre Rasarit. Intre primii dintre noi si credinciosii din fata noastra era un spatiu transversal liber, de vreo trei-patru metri latime.
La un moment dat, spre sfarsitul Sfintei Liturghii, mai multi preoti din Altar s-au raspandit printre credinciosi, pentru a le pune mana pe crestet in semn de binecuvantare. Pe noi ne-a binecuvantat un preot de varsta medie, inalt si foarte corpolent... Si... acum se produce fenomenul. Dupa ce a terminat cu noi, parintele a vrut sa se indrepte spre credinciosii din fata noastra, cei din nava bisericii. Dar n-a apucat sa faca decat doi sau trei pasi, in spatiul liber care separa Altarul de restul bisericii si, brusc, a cazut la pamant si a ramas acolo inert. Noi, novicii, am tresarit alarmati si am privit spre veteranii grupului si spre "mama" ghida. Nimic! Nici o reactie! Toti stateau cu fruntile plecate si mainile impreunate la piept, intr-o atitudine pioasa. Era exclus sa nu fi vazut si auzit si ei cele la care eram martori noi! Ne-am indreptat imediat privirile spre preotii ramasi la masa Sfantului Altar. Acelasi lucru. Parea ca nu se intamplase nimic. Eram, va inchipuiti, foarte intrigati si tulburati! Ne-am dat seama ca... "se intampla ceva"! N-am avut mult timp pentru aceasta nedumerire initiala. Undeva, in stanga si in fata noastra, o alta cadere. De data asta era unul dintre credinciosi. Bufnitura, putina agitatie, rumoare si apoi liniste. La scurt timp, in alt punct al bisericii: bufnitura, rumoare, putina agitatie apoi liniste. Scena s-a repetat poate de zece-cincisprezece ori. Sfanta Liturghie s-a terminat si lumea a parasit catedrala. Ultimii am fost noi, care statuseram "in rand" cu Altarul, cei mai departati de iesire. Dar, de fapt, nu eram deloc ultimii! Pe parcursul de la Altar pana la iesire, am vazut cu teama si uimire mai multe trupuri intinse pe jos. Pareau trunchiurile copacilor unei paduri ravasite de furtuna. Tulburati si emotionati cum eram, paseam printre trupurile intinse pe jos si nu prea indrazneam sa privim nici in dreapta, nici in stanga. Totusi, eu nu m-am putut retine si "am tras cu coada ochiului" spre unul din "trunchiuri". Un domn inalt, bine imbracat, cu par argintiu, parea ca doarme un somn adanc. Si... am iesit din catedrala in ziua insorita de afara! Nu stiu daca acesti "adormiti" se trezeau singuri dupa o vreme, sau preotii ii ajutau cumva sa faca acest lucru. Din grupul nostru nu cazuse nimeni. Odata iesiti afara, ne-am strans in jurul ghidei, cam spasiti, cam speriati, si a urmat intrebarea fireasca: "Dar asta ce a mai fost?...".
O posibila interpretare a celor petrecute in catedrala
Ghida noastra - o femeie credincioasa si inteleapta - ne-a raspuns oarecum indirect. Cu cativa ani inainte, se imprietenise cu o tanara unguroaica, pelerina si ea la Medjugorje. Tanara fusese, pana cu putina vreme in urma, o interpreta foarte apreciata de muzica pop-rock. Un star de succes, si inca in plina ascensiune. Sali pline de fani, aparitii la TV, bani, turnee, viata trepidanta si incitanta. In fond, ce iti poti dori mai mult? (in termeni laici!). Iata o persoana realizata, vor spune multi. Si chiar asa si este. Dar... sa fim mai atenti putin. Succesul in muzica pop-rock inseamna si o atitudine rebela, non-conformista si provocatoare. Consumul de droguri e aproape obligatie profesionala, ca zambetul la stewardese. Muzica? Erotism puternic afirmat, uneori elogiu adus drogului si, destul de des... mesaje sataniste implicite sau explicite. Ritmuri violente, efecte sonore "subpamantene". Trebuie sa recunoastem, suntem departe de tot de o viata cuvioasa. Am putea vorbi (in termeni religiosi) de practicarea si promovarea pacatului. Desigur, in prim-plan apar: succesul, celebritatea, banii. Nu spunea parintele monah Arsenie Boca - citandu-l pe N. Iorga - ca: "... primejdioasa e temnita in care te simti bine..."? Nu stiu in ce imprejurari (poate fiindca era "la moda") respectivul star merge in pelerinaj la Medjugorje si apoi in biserica din localitatea cu cei treisprezece martiri. Ei bine, unguroaica a fost una din persoanele "cazute". I-a povestit ea ghidei ce a trait in acele momente? Ghida nu ne-a spus nimic in acest sens. Dupa aceasta experienta, insa, cantareata unguroaica si-a schimbat radical viata! Spre stupefactia colegilor de trupa, a impresarilor, a fanilor, a renuntat la stralucita ei cariera. A anulat toate contractele, turneele, concertele, s-a retras din show-bizz si si-a luat o oarecare slujba modesta. De atunci, a devenit unul din numerosii pelerini anonimi, fideli.
Ascultand povestea ghidei, atunci, pe loc, m-am gandit ca am putea face o paralela - pastrand toate proportiile - intre viata starului pop-rock si viata Sfintei Maria Egipteanca. Sau ne-am putea gandi la Zaheu cel lacom de avere si hraparet si - sa indraznim oare? - chiar la Saul cel devenit Sfantul Apostol Pavel. Pe toti Dumnezeu i-a luminat cu un gest autoritar si i-a tras spre mantuire. Ei nu stiusera sa ceara acest lucru, nu se rugasera pentru el, dar - fapt esential! - nu L-au refuzat.
In loc de concluzii
Cred ca e cinstit sa avem responsabilitatea vorbelor noastre. Cele relatate mai sus le-am vazut cu ochii mei. Le-au vazut si ceilalti colegi de pelerinaj. Si toti credinciosii din catedrala. Ba chiar si multi alti credinciosi, de-a lungul vremii, caci veteranii grupului stiau deja cum sa se comporte in aceasta situatie. O mai vazusera. Se mai intamplase. De altfel, lucrul poate fi verificat (telefon, e-mail) prin misiunea greco-catolica din Sibiu, care organizeaza astfel de pelerinaje...
Dar asupra mea ce influenta au avut cele vazute in acest pelerinaj? Nu mi-e teama ca intreg mapamondul nu va dormi nopti intregi de grija aceasta. Dimpotriva, cazul meu poate fi interesant prin caracterul lui anonim. Cum pot influenta viata unui credincios oarecare cele vazute intr-un astfel de pelerinaj? In ce ma priveste, trebuie sa recunosc... nimic spectaculos! Nu am renuntat la concerte, contracte fabuloase... Macar si pentru faptul ca, in meseria pe care o am, nici vorba de asa ceva! Nu mi-am schimbat radical modul de viata, nici nu m-am calugarit. Dar mi-am intarit convingerea ca lumea asta, viata asta, nu se pot reduce la: job, bancomat, fast-food, supermarket si fitness. Exista ceva esential, mult, mult mai important decat aceste "flash"-uri care iti iau ochii zi de zi. ("...primejdioasa e temnita in care te simti bine...". Nu?). Si (poate ca) aceasta convingere imi influenteaza discret viata de zi cu zi.
Cu putin te-ai ales din cele vazute in acest pelerinaj, vor zice unii. De folos ti-au fost cele vazute in acel pelerinaj, daca convingerea de care vorbesti ti s-a intarit, vor spune altii. De fapt cred ca... paradoxal, si unii si altii vor avea dreptate.
LIVIU GAGESCU