* Pelerinajul la Nicula, de Sfanta Marie Mare, rescrie, an de an, insusi drumul vietilor noastre. Un urcus greu, opintit, pe cai strajuite deopotriva de sfinti si de semne dumnezeiesti, dar si de infinite tentatii lumesti. Un drum cu ceturi grele, de nu mai vezi la doi pasi, dar si cu seninuri aducatoare de liniste. Un drum lung, foarte lung, pe care singura credinta te poate mana, iar la capatul drumului - speranta. Speranta in puterea facatoare de minuni a Maicii Domnului *
Minunea de la Nicula
O luna intreaga a plans Maicuta Domnului la Nicula. Ochii cei mari si milosi au prins a lacrima pe 15 februarie 1699, siroind amarnic pe lemnul pictat cu har de preotul Luca din Iclod. Soldatii catolici din armata imperiala de Hohenzollern, cantonati langa Nicula, care veneau adesea sa se roage la biserica ortodoxa din sat, au fost primii care au bagat de seama minunea si i-au dat de stire preotului Mihail Popa. Intr-o saptamana, vestea s-a raspandit pana hat, departe, pe toate coclaurile Ardealului. S-au gasit multi carcotasi. Au cercetat atent icoana, in cel mai mic detaliu, la lumina sfesnicelor, apoi au sfarsit si ei prin a se inchina Maicii Domnului. Minune Curata! Fata cea lungareata, de culoarea spicului de grau, cu ochi negri si privire plina de gratie, in toata splendoarea si farmecul ceresc, cum nimeni pana la Luca din Iclod nu reusise sa cuprinda sub magia penelului sau, fata aceea a Maicii Domnului li se arata plansa toata, celor ce o priveau. Erau zile cand lacrimarea se oprea, ca sa inceapa mai dramatic dupa o vreme. Cum ii stergeau oamenii lacrimile, cum apareau altele. Intr-una din zile, niste soldati mai milostivi au pus o marama alba sub icoana. Dimineata, au gasit-o uda toata. Lumea privea infiorata si se ruga neincetat, in timp ce inaltii prelati de la Cluj strangeau marturii peste marturii, pentru a intari intru vesnicie adevarul nemaipomenit al minunii de la Nicula. Multi ardeleni au vazut atunci cu ochii lor minunea si au inteles ca Maica Domnului e alaturi de ei, de crestinii osanditi la asuprire straina, iar rugile la icoana facatoare de minuni n-au incetat nicicand, de atunci. Ochii cei mari si milosi ai Fecioarei au secat de lacrimi pe 12 martie, in acelasi an, dar ochii indurerati ai celor ce o cauta pentru alinare siroiesc mereu la Nicula.
Pelerinajele la icoana facatoare de minuni a Maicutei au luat amploare pe an ce trecea, pana la Marea Unire. Intre razboaie, pe timpul pastoriei Episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, pana la 50.000 de oameni se adunau pentru a se ruga la icoana facatoare de minuni a Fecioarei si pentru a se umple de chemarile la pace si dragoste de tara si de Dumnezeu ale Prea Sfintitului. Iar traditia marilor pelerinaje a fost reinnodata in mod fericit dupa Revolutie. Sute de mii de credinciosi, atat ortodocsi, cat si greco-catolici, iau drumul Niculei, in preajma zilei de 15 august. Aici, pelerinii au ascultat an de an faimoasele predici ale Mitropolitului Bartolomeu al Clujului. Vladica Bartolomeu a consacrat un adevarat cult in jurul manastirii, locul sau preferat de asceza si rugaciune, dar si locul in care, inspirat de Duhul Sfant, a realizat una dintre cele mai plastice diortosiri ale Bibliei in limba romana.
Calea crucilor
E lung si greu, ca un canon, drumul spre Nicula, dar Maica Domnului le da tuturor puterea sa-l duca la bun sfarsit. "O, Maicuta Sfanta, te rugam fierbinte sa ne-asculti de-a pururi marea rugaminte...". Glasuri de femei razbat tanguit din departare, vocile se opintesc la fiecare capat de vers, pana cand refrenul revine, izbavitor ca un balsam. "Nu lasa Maicuta sa perim pe cale, ca noi suntem fiii lacrimilor tale...".
Din Gherla pana sus, la manastire, sunt 7 kilometri, batuti pe jos, la pas, in ruga si in cantare, an de an, de Sfanta Marie Mare. Asa e traditia si nimeni nu iese din ea. "Drumul Niculei il facem pe jos de cand ii lumea. Vrednici de-am fi, in genunchi si pa coate l-am face, cu capul plecat si cu rugi la Maicuta Sfanta, asa cum vedeam oamenii cand eram io ficior", imi spune badea Toader Trif. Are 80 de ani si nu e vara lasata de la Bunul Dumnezeu sa nu vina la Manastire la Nicula, de Adormirea Maicii Domnului. E cocarjat badea Toader, dar nu se lasa. Trage dupa el doua basalagi cu merinde, sa dea pomana pelerinilor "care vin mai de departe, ca multi vin asa, bietii de ei...". Trage de basalagi si se strofoaca tot-tot-tot, cand vine vorba sa cante, tinandu-i isonul matusii Ana, nevasta lui, o femeie rosie ca para focului la fata, cu ochi scanteietori, plini de viata. Matusa Ana da tonul la cantat si tot ea rosteste cu voce tare rugile pe care ceilalti din jur, pelerini intalniti pe drum, le ingana piosi si rabdatori. "Ajuta-ne, Maicuta Scumpa, ca tu ne stii noua de grija!", incheie matusa Ana. Lumea din jur isi lasa pret de doua clipe bagajele grele pe marginea drumului, iar mainile se ridica spre cer, in chip de cruci.
Cat e drumul de lung, oamenii se lipesc unii de altii, grupulete-grupulete: sunt zece-douazeci de voci, iar cantecele de slava pentru Maica Domnului rasuna mai tare, scotandu-i pe la porti, muti de infiorare, pe satenii din Nicula, bucurosi ca va fi iarasi praznic mare, sus la manastire. Alte grupuri, cele mai frumoase, sunt organizate de la bun inceput: sate intregi de oameni din zona Gherlei care, cu preotul in frunte si cu prapori frumosi, cu icoane ale Maicii Domnului invelite in prosoape albe, au luat drumul Niculei cu noaptea in cap. E 7 dimineata, iar prin ceata deasa ce vesteste deja venirea toamnei in inima Ardealului, stalpii de pe marginea drumului par niste cruci nefiresc de inalte, ridicate pana sus, la Poarta Raiului.
Primele raze ale soarelui razbat abia dupa ce ai intrat de-a binelea in sat. Incepe urcusul greu, pe drumul ce serpuieste agale spre manastire. Mai e mult pana in varf, iar Dumnezeu s-a indurat de zecile de mii de pelerini ce s-au pus pe drum in sfanta zi de Adormirea Maicii Domnului. In lumina diminetii de mijloc de august, Nicula se arata in toata splendoarea sa: case frumoase, gazdacesti, gradini cu de toate, aranjate ca la carte, ardeleneste, si livezi din care roadele in parg, in culori dumnezeiesti, asteapta parca dinadins sa bucure ochii plansi ai pelerinilor inainte sa fie culese. Miroase a mir si a fan cosit, trebuie ca asa de minunat miroase si in Rai!
"Canonul"
Cum treci de poarta cea mare, primitoare, a manastirii, locul vuieste de rugi. Un murmur prelung si linistitor, peste care se instapaneste, din timp in timp, doar glasul clopotelor si-al cantarilor. E multa rabdare acolo sus, caci spiritul rabdator al Fecioarei Maria domneste ca nicaieri altundeva peste amfiteatrul natural de la Nicula. Un sir lung de oameni duce in biserica veche, acolo unde pelerinii pot saruta icoana facatoare de minuni. Pana la altar, printre rugaciuni, oamenii isi spun unii altora baiurile. Unii sunt betegi, unii nu se mai ajung cu banii, altii au copii cu probleme, altii nu-si gasesc linistea. Sunt si foarte multi credinciosi carora Maica Domnului le-a ascultat rugile fierbinti si care vin an de an la Nicula, sa-i aduca multumire si inchinaciune. Scoasa in fata altarului, icoana e scaldata intr-o aura de parfum si lumina. Mii de flori albe si galbene inconjoara rama de lemn sculptat cu migala. Se inainteaza incet, in ritmul mataniilor si al rugaciunilor pe care fiecare le inchina dinaintea Maicutei Sfinte.
Cei care au trecut deja pe la icoana sfanta isi muta rugile mai jos, la bisericuta de lemn de la intrarea in curtea manastirii, pe care o inconjoara in genunchi. Pietrele ce imprejmuiesc bisericuta par mai multe si mai ascutite pe an ce trece, dar si ravna celor ce-si cauta alinarea la Fecioara Maria e mai mare ca oricand. Matusa Teodora isi lasa catrafusele in grija unui jandarm tanar, de treaba, ce vegheaza urcarea pelerinilor spre icoana, apoi se pregateste de "canon". Isi sufleca manecile camasii albe, mirosind a levantica, isi aranjeaza poalele cat sa se poata pune in genunchi, apoi incepe, senina, sa inconjoare bisericuta de lemn. "Nici un sacrificiu nu e prea mare cand crezi cu adevarat", mi-a spus femeia de 70 de ani, inainte sa-si inceapa canonul. "Maicuta e sus si ne da inzecit!". A avut necaz mare matusa Teodora, a cazut la pat la inceputul lui '93 si au purtat-o copiii pe la doctori in zadar. Nimeni nu stia sa-i zica ce are. A citit acatiste si s-a rugat zile in sir, cum o invatase un preot batran, iar de Sfanta Marie, in acel an, au adus-o intr-un carut la Nicula. "Aici m-au pus ai mei langa bisericuta, si tau minte ca vedeam femeile cum merg pe genunchi si ma rugam sa pot si io sa fac asta intr-o buna zi. Venisem io la Nicula cat eram bine si inainte, dar niciodata nu m-am invrednicit sa inconjur bisericuta. Ase ca bucurie mai mare ca pot sa fac amu asta, ca m-am facut bine - multam lui Dumnezo si Maicutei Sfinte! - nu vad sa fie", imi marturiseste matusa. E ostenita, dar inca mai senina decat inainte, de "canonul" pe care singura si l-a pus, in urma cu aproape 20 de ani. La fel ca matusa Teodora, multi inconjoara pe genunchi si pe coate biserica de lemn. Si copii de scoala, si studenti, si batrani, care erau, la randul lor, tinerei cand traditia acestei frumoase jertfe de Sfanta Marie era la ordinea zilei. Cei care nu se simt in stare sa se roage in genunchi stau cu orele in picioare, sub acoperamantul de lemn al micutului salas de inchinaciune. Reazama cu fruntea lemnul aspru, in vreme ce se roaga Maicii Domnului, cu lumanari aprinse in maini.
Minuni de fiecare zi
Sus, pe marginea drumeagului ce duce catre chiliile calugarilor, si-au gasit loc de stat Maria si Floarea. Loc frumos, de unde se vede si dealul intesat de lume din fata scenei mari unde slujesc preotii, si se vede si bisericuta de lemn. Stau acolo amandoua si le vezi radiind de fericire ca Maica Domnului le-a dat puterea sa vina si anul asta la Nicula. La 57 de ani, sunt femei in toata puterea cuvantului. Sunt arse de soarele dogoritor al drumului lung pe care l-au batut pana la Nicula, dar ochii luminosi le insenineaza fetele. Au venit tocmai din Grosii Tiblesului, de langa Targu Lapus. Singure s-au pus pe drum si au ocolit pe la Manastirea din Cheile Turzii, sa se roage si acolo, inainte de Nicula. "Satul nostru e sat cu credinta mare. Peste tot pe unde mergem prin tara, pe la manastiri, gasim un satean de-al nostru calugar, de la Ramet pana la Ierusalim si la Muntele Athos. Nu mai zic aici, la Nicula, unde am avut staret, iar acum avem trei calugari. Nu-i an sa nu venim aici sa le cotam de grija", imi spune cu insufletire Maria Man, in vreme ce Floarea nu mai pridideste sa salute oameni ce trec prin preajma. Sunt vecini si prieteni din Grosi la tot pasul, intreg satul lor maramuresean s-a mutat vreme de trei zile la Nicula! "Nu va dati dumneavoastra seama ce mult ajuta ca venim aici an de an si ne rugam la Maicuta Sfanta! Cred ca si de 20 de ani, satul nost' o fost ferit de rele si de prepestenii! Simti asa, o putere, cand vii aici... Numai saruti icoana facatoare de minuni si esti alt om! Plus ca si locul e mai frumos ca-n alte parti...", mi se destainuie Maria. Acum patru ani, si-a luat baiatul si a plecat la sotul ei in Italia, la cules de mere, sa mai faca un ban. "El mi s-o tot plans ca-i greu si ca nu-s conditii acolo, dar io in mintea mea am zis ca ce poate fi ase de greu sa culegi mere si m-am dus. Si ase-i, ca pana nu ajungi la vorbele batranilor nu te ostoi. M-am dus si am vazut cu ochii mei cat de greu era... Seara de seara, citeam Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului, si numai credinta si ajutorul Sfintei Maria ne dadea puterea sa o luam de la capat a doua zi. Si asa sa stiti, ca atunci am realizat ca Maicuta Sfanta face minuni zi de zi daca crezi si daca stii sa le vezi si stii sa le apreciezi", se destainuie Maria.
Maica si pruncii
Pe dealurile din jurul manastirii nu ai loc sa arunci un ac in ziua de Adormirea Maicii Domnului. Sunt credinciosi care au venit deja de trei zile. Cei mai multi n-au ratat, oricum, seara din ajun, cand slujbele si cantarile sunt mai frumoase ca oricand. Tinerii vin cu corturile, oamenii mai necajiti, de la tara, se intind sub cerul liber si pun sub ei ce au la indemana prin casa, folii si paturoaie groase, iar deasupra umbrele mari, "bune si de soare, si daca da Dumnezeu o ploita". Asa ii gaseste dimineata de praznic, pregatiti de slujba cea mare, condusa de Mitropolitul Andrei, dupa ce si-au limpezit ochii in curtea manastirii si dupa ce si-au zis rugaciunile de dimineata.
Momentul cel mai inaltator al slujbei e, inainte de predica Mitropolitului, acela in care lumea intreaga intoneaza, in frunte cu soborul de preoti, "O, Maicuta Sfanta...", minunata rugaciune inchinata Sfintei Fecioare Maria. Un diacon recita versurile, strofa cu strofa, iar lumea canta cu insufletire, ca intr-un cor de sarbatoare. "E plina lumea de azi de elevi si studenti care vor note mari, fara sa invete, de afaceristi care vor sa se imbogateasca, fara sa munceasca, si de oameni care vor mantuirea, fara sa faca nimic", spune, de pe scena, IPS Andrei, parafrazandu-l pe parintele Paisie Aghioritul, intr-o superba pledoarie pentru implicare religioasa. "Maica Domnului ne indeamna la actiune, la nevointa si implicare. Atunci cand a spus aceste cuvinte: "Faceti ce va va spune El!", la Nunta din Cana Galileii, nuntasii nu mai aveau bucate si vin, si Preabuna Maica a lui Dumnezeu le-a spus slujitorilor: "Faceti ce va va spune Hristos!", nu ramaneti in contemplatie sau in meditatie, pentru ca astfel nu au cum sa se rezolve problemele".
"Frumos a zis Prea Sfintitul", isi soptesc oamenii dupa predica, asteptandu-l pe marginea drumului pe noul mitropolit de Cluj, sa le dea binecuvantarea. Inalt Prea Sfintitul atinge bland si rabdator capetele plecate inaintea sa. Sopteste cate un sfat celor care ii cer cuvant de incurajare in credinta, strange la piept scrisori si petitii pe care oamenii i le intind cu necuprinsa incredere, apoi paseste usor, binecuvantand lumea pana sus, la capatul drumeagului, inspre chilii. Incet-incet, pelerinii incep sa coboare spre sat. Ultimele rugaciuni se inalta spre cer, oamenii se strang in brate si se saluta urandu-si sa se reintalneasca si anul viitor, de Sfanta Marie Mare, la Nicula. Maria si Floarea din Grosi sunt si ele gata de drum. Isi fac cate o cruce mare si o iau la vale, incredintate ca rugaciunile catre Maica Domnului le vor ajuta sa ajunga cu bine acasa, in Maramures, la ai lor. "Mare grija are de noi Maicuta Sfanta! Ca pe niste prunci ne tine in brate si ne grijeste zi de zi", imi spune Maria, impreunandu-si mainile in poala intr-un gest tandru, ca-ntr-o icoana.
"O, Maicuta Sfanta..."
O, Maicuta Sfanta
Te rugam fierbinte,
Sa ne-asculti de-a pururi
Marea rugaminte:
Refren:
Nu lasa, Maicuta,
Sa pierim pe cale,
Caci noi suntem fiii,
Lacrimilor tale.
Cand plangeai sub cruce
Maica-ndurerata,
Te-am primit de Mama,
Noi si lumea toata.
Calatori pe-o mare,
Vesnic tulburata,
Noi ne-am pus in Tine
Si nadejdea toata.
Tu esti steaua marii
Si ajuti s-o treaca;
Dintre cati Te roaga,
Nimeni nu se-neaca.
Fa sa-ti batem zilnic
La miloasa-ti poarta,
Cata vreme-n lume,
Valuri ne mai poarta.
Iar cand nori si ceata
Innegri-vor zarea,
Vino Tu Maicuta,
Sa ne-arati cararea.
Sa conduci luntrita
Printre stanci si valuri,
Sa ne scoti la portul,
Vesnicilor maluri.
O, Maicuta Sfanta,
Cea mai scumpa floare,
Fa din sir de lacrimi,
Dalbe lacrimioare.
Scapa-ne de patimi
Si de pofte rele,
Si ne schimba-n mandre
Margaritarele.
Sa ne duci cu Tine
Unde calea-Ti duce,
Sa ne dai in ceruri
Fiului Tau dulce.
Si sa-I spui, Maicuta,
C-aste floricele,
Le-au facut sa creasca
Chinurile grele.
Si cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le esti Maicuta,
Maica cea mai dulce.
Inima-i Preasfanta
Mangaios ne-o strange;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plange.
Noi, cuprinsi de-o pace
Fara de hotara,
Lauda-te-om vesnic
Pururea Fecioara.
Un miracol adevarat
Cum s-a vindecat Adelina
* Marturia de credinta a doamnei Maria Pavel din Nicula *
"Dar din dar se face Raiul!", ii place sa spuna doamnei Maria. Ei, Maica Domnului i-a dat darul cel mai de pret: sanatatea nepotelei sale, iar doamna Maria da, la randu-i, celor ce-i trec pragul, tot ce are mai bun in casa. E ocrotitoarea pelerinilor care vin sa se roage de Sfanta Marie Mare la Nicula. Ii gazduieste pe cei fara adapost, ii hraneste pe cei istoviti si ii indruma pe cei rataciti. Si pe toti ii incurajeaza sa se roage si sa lupte, spunandu-le propria sa marturie de suferinta, de ruga si credinta.
"Sa credem si sa ne rugam!"
O clipa nu a incetat sa si-o imagineze marisoara pe Adelina. Nici nu implinise patru ani nepotica ei, insa Maria Pavel se incapatana sa o vada, ziua-n amiaza mare si noaptea-n vise, mare, voioasa, dandu-se cu bicicleta in vacante si buchisind serioasa carti in timpul scolii, jucandu-se cu orataniile din curtea casei sale de la Nicula, la sfarsit de saptamana, si pasind mandra, cu coronita de premianta pe cap, la sfarsit de an scolar, pe strazile Gherlei. Asa si-o imagina zi de zi si asa se ruga si la Maica Domnului, sus in deal, la icoana facatoare de minuni de la manastirea din Nicula: sa o vada mare si voioasa pe copila care tocmai fusese diagnosticata cu leucemie limfoblastica.
Pe la 3 ani si ceva incepuse sa se simta rau Adelina. O durea un picior si devenise palida, nu mai avea deloc pofta de viata. Medicii din Gherla au pus simptomele pe seama unei anemii. "E in crestere fetita, se mai intampla din astea", au spus si medicii de la Cluj, la primul control. Dar Simona, fiica doamnei Maria si mama Adelinei, nu a fost impacata cu raspunsul. Dumnezeu i-a dat gandul cel bun sa intrebe mai departe, si asa au dat peste un conferentiar universitar. Noile analize au confirmat temerile ascunse ale Mariei: fetita era grav bolnava. Cumplita veste i-a lovit greu pe parintii Adelinei, dar Maria a luat-o deoparte pe fiica sa si a imbarbatat-o: "Hai sa credem ca se va face bine Adelina, hai sa dam slujbe la biserici si la manastiri si hai sa ne rugam la Maica Domnului!".
Icoana a vestit vindecarea
"Preotul de aici, de la biserica din sat, din Nicula, s-a rugat foarte mult pentru noi. Ne-a incurajat mereu, conteaza foarte mult sa te incurajeze cineva", isi aminteste doamna Maria momentele grele de acum 6 ani. "Indrumata de preotul din Bont, am tinut post si m-am rugat noua marti si noua vineri la rand. Martea citeam Acatistul Domnului Iisus, iar vinerea seara Acatistul Maicii Domnului, apoi citeam din Psaltire, cu lumanari aprinse, iar cand terminam Psaltirea, o luam de la capat. Am facut si sarindar la manastire, apoi mergeam si ma rugam la icoana facatoare de minuni, si nu era data sa nu vin de acolo incarcata de optimism, plina de incredere ca fetita se va face bine. Parca Fecioara din icoana se uita la mine si imi zicea ca nepotica se va insanatosi. Tot timpul am stiut ca va fi asa, pentru ca icoana imi vestea vindecarea, de fiecare data cand ma rugam la manastire", spune doamna Maria. "Apoi, preotul din Nicula si inca un preot, din Gherla, au facut trei masluri, acasa, la copiii mei, si sa stiti ca dupa toate rugaciunile si posturile acestea, deja a inceput sa se simta mai bine Adelina, nu i-au mai iesit niciodata analizele prost. Sigur ca ea, intre timp, incepuse tratamentul cu citostatice, la Cluj, la Oncologie, tratamentul a mers mana in mana cu rugaciunea, ca si la doctorii cei buni, tot Dumnezeu te indruma", imi povesteste doamna Maria cu lacrimi in ochi. In bucatarioara casei aflata la intrarea in Nicula, asezata langa soba, Adelina asculta neclintita povestea de credinta a bunicii sale, in vreme ce tine strans la piept o cruciulita primita de la un pelerin venit in sat, de Sfanta Marie Mare.
Fetita si batranul
Adelina are acum 10 ani. O frumusete de fata, ascultatoare si constiincioasa, cu sclipiri de om mare, ori de cate ori vorbeste. E la varsta vacantelor pe bicicleta si a cartilor buchisite cu seriozitate in timpul scolii, asa cum si-o imagina bunica si cum si-o dorea in rugile catre Maica Domnului.E "cam prima" la invatatura, dupa cum singura spune, intr-o dragalasa incercare de smerenie, mostenita, fara doar si poate, de la doamna Maria. In toamna, va trece pe clasa a IV-a. In timpul luptei cu leucemia, a pierdut un an de gradinita, iar parintii, medicii si educatoarea au vrut cu totii sa-i dea un an in plus de copilarie micutei. Vremea suferintei, a punctiilor si a chimioterapiei, despre care doamna Maria isi aminteste cu ochii inlacrimati, vremea branulelor si a lunilor intregi petrecute in spital a trecut de mult. Analizele bune de la Cluj au fost imediat confirmate de o verificare facuta la o clinica din Franta. Atunci, in noaptea de dinaintea aflarii rezultatelor, mama fetitei a visat cum ea si sotul ei urcau pe o stanca mare, sub care se casca un hau adanc. Era grea urcarea, plina de incercari si de pericole, iar femeia auzea cum, mai jos de ea si de sotul sau, alti oameni se indemnau unii pe altii sa renunte sa mai urce, ca e imposibil de ajuns pana sus. Dar parintii Adelinei s-au tinut tari si s-au catarat pana sus de tot. Iar acolo, se facea in vis ca au dat de o pajiste lina si intinsa, verde toata. Un batran cu parul alb statea acolo pe o bancuta. "Pe voi va asteptam. Sedeti si odihniti-va, ca ati batut drum greu pana aici", le-a spus batranul.
Ingerul de pe cerul Niculei
Visul Simonei nu e singurul semn ce li s-a aratat celor din familia Mariei din Nicula. "Nu o spun spre lauda, dar simti lucruri minunate cand te rogi si crezi cu adevarat. Am avut si eu recent o operatie la picior si m-am rugat inainte la Sfantul Nectarie. N-am mai zis asta la nimeni, dar cand am intrat in sala de operatie, am vazut sus, pe tavan, chipul sfantului. Si nici un pic nu m-a durut piciorul, nici la operatie, nici acuma, dupa. Daca ai credinta, atunci esti sanatos sufleteste, iar daca esti sanatos sufleteste, nu exista sa nu te faci bine si trupeste", spune Maria. Nici Adelina nu a fost ocolita de semne de sus. "Intr-o zi, mergeam cu tata la magazinul din Nicula. Si era tot cerul acoperit, negru de nori. Numai sus in deal, deasupra manastirii, era un nor alb, in forma de inger, cu aripi mari... Parca era inger adevarat! Apoi norul s-a transformat in cerc si din cerc in cruce", imi spune Adelina soptit, cand ramanem singuri. "Multa lume se roaga acolo, la Manastire, la Nicula, si atunci se intampla minuni", ma convinge fetita. Vorbeste frumos, rotunjind cuvintele si dandu-le, astfel, mai multa greutate. Stie inca din spital, de la Cluj, cat de mult ajuta rugaciunile. Cand veneau asistentele sa-i puna perfuzii, spunea repejor un "Tatal nostru" si, ca prin minune, doamnele nimereau vena din prima incercare si o scuteau de-o suferinta. "E foarte credincioasa...", imi spune doamna Maria cand Adelina pleaca din bucatarioara. "Si foarte miloasa, macar ca despre copiii care sufera mult s-ar zice ca devin mai insensibili dupa toate cate le-au patimit...", adauga, bucuroasa ca nepotica ii seamana in privinta asta si, deopotriva, fericita ca, iata, Adelina creste frumos si sanatos, multumita indurarii celei mari a Sfintei Maria cea facatoare de minuni.
Intoarcerea binelui
Casa Mariei e cum intri in sat, pe stanga, si multa lume ostenita, ce vine tocmai de la Gherla pe jos, se opreste aici sa-si traga oleaca sufletul ori sa ceara un pahar de apa in arsita amiezii. Doamna Maria ii intampina pe toti cu zambetul sau mamos si nu-i lasa sa treaca mai departe, pana nu-i vede omeniti cu ce are mai bun prin casa. Ii intreaba daca au unde sta peste noapte pe cei care vin pe trei zile la Nicula, iar de nu-s pregatiti sa doarma sub cerul liber, ii tine la ea. Cate paturi are in casa, unul nu sta gol de Sfanta Marie Mare! Asta e multamita ei: sa-i stie bine pe oamenii care vin si-i bat la poarta. E o priceasna frumoasa, ce se canta la biserica din Nicula, care spune ca sunt oameni care bat, poate, doar o data in viata la tine in poarta. Se cutremura toata doamna Maria, cand ingana versurile pricesnei. Imi marturiseste ca deunazi a strigat cineva din poarta, iar ea statea intinsa, caci tocmai fusese operata la picior. N-a avut putere sa se ridice din pat si regreta si acum ca n-a tras de ea sa mearga pana la poarta, sa vada cine era si ce voia omul acela. "Un leu daca-i dadeam sau un darab de paine, ce ma costa?", isi reproseaza doamna Maria, in timp ce pune masa pentru pelerinii pe care Dumnezeu i i-a trimis la poarta, in acest an, de Sfanta Marie. Si, slava Domnului, sunt destui!
Fotografii de CIPRIAN RUS, FLORIN TAMAS SI ANDREEA CAMPEANU