In dupa-amiaza zilei de 22 august 1944, crainicul Radiodifuziunii Romane a emis pe calea undelor urmatorul comunicat: "Dragi ostasi, de doua luni de zile luptam pe pamantul sfant al Moldovei. De doua luni sangeram pentru apararea celei mai dragi si mai frumoase dintre provinciile noastre. De doua luni tinem zagaz puhoiului dusman, care incearca sa navaleasca spre miazazi, ca o mare revarsare de ape. Oamenii rasaritului au trecut Nistrul, ne-au ocupat Soroca, Cernauti, Hotinul. Au trecut si Prutul, la nord, iar Botosanii lui Eminescu, ai lui Iorga si Enescu sunt de doua luni sub calcaiul strain. La nord de Iasi, la Targul Frumos si la Pascani, prin lupte eroice, care au uimit si pe germani, trupele romano-germane au zavorat calea prin care navala inamica tintea sa rapuna Moldova".
Vocea crainicului era grava si impresiona prin accentuarea dramatica a fiecarui cuvant, incat, in ciuda caldurii tropicale a verii, ascultatorul simtea cum il sageteaza fiori de gheata. Se-apropia sfarsitul. Un sfarsit initiat inca din 12 decembrie 1941, cand guvernul Ion Antonescu isi permisese sa declare razboi Statelor Unite ale Americii, fara sa-l consulte pe Rege. Inceput ca un razboi drept, de recuperare teritoriala, nevrand sa se opreasca la Bug, Maresalul Antonescu il transformase intr-un razboi antisovietic. El, specialistul strateg al Inaltului Stat Major, implicase atunci, in decembrie, Romania intr-un Razboi Mondial, alaturi de-o Germanie condusa de Adolf Hitler, caporal rezervist, dar si stranepot al bancherului Salomon Mayer Rothschild, si de-o Italie manevrata de fostul ziarist de stanga, Benito Musollini, care in 1919 facuse, in numele Miscarii Fasciste, cerere de aderare la Komintern! Grozavi aliati, alaturi de care sa mergi pana in panzele albe! Romanul are o vorba: "Spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti". Avand, astfel, la indemana un pretext ideal pentru a actiona in aceasta zona a continentului european, atat de bogata in petrol, sase luni mai tarziu, Statele Unite s-au considerat in stare de razboi cu nefericita Romanie. Ce a urmat dupa aceea se stie bine acum.
Istorie la minut
Iata, in cateva cuvinte, preambulul actului de la 23 August 1944. Dupa oarecari victorii germane pe frontul de Est, a urmat Stalingradul, infrangerea decisiva. Un amanunt de luat in seama: sovieticii beneficiasera substantial de ajutorul logistic american! Din acest moment, cercul din jurul Germaniei si al aliatilor ei se va strange zi de zi. Disperat, in iulie 1943, regele Victor Emanuel al III-lea il va demite pe Musollini. Tot atunci ar fi trebuit demis si Antonescu, dar "Opozitia Unita", condusa de Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, astepta un semnal de la englezi, si nu a intervenit pe langa Majestatea Sa. Din pacate, semnalul nu a venit. Dimpotriva, incepand cu luna aprilie 1944, ce mai ramasese din Romania si mai ales Bucurestii au suferit bombardamente napraznice. Sperand intr-o minune, Maniu si Bratianu s-au hotarat sa-l trimita pe printul Stirbey la Cairo, cu propuneri de armistitiu, fara sa banuiasca ca soarta Romaniei fusese pecetluita deja. Au fost foarte mirati de tergiversarea "prietenilor" cand timpul a inceput sa preseze si rusii sa inainteze victoriosi peste Prut. Bietii politicieni romani! De-ar fi cunoscut declaratia lui Winston Churchill facuta lui Molotov: "Va consideram liderii nostri in politica fata de Romania", ar fi inteles cat de hazardate le fusesera optiunile!
Suparati, in ziua de 20 august 1944, sefii "Opozitiei Unite" le-au transmis Aliatilor ca nu mai asteapta nici un semnal si ca vor actiona. E limpede ca refuzau deznodamantul logic, de dupa Stalingrad, si ca nu concepeau ca tara sa fie cucerita, situatie in care drepturile Moscovei ar fi fost suverane si de necontestat. Orice rezistenta armata era de prisos, paguboasa si, mai cu seama, periculoasa pentru viitorul natiunii, infrangerea fiind certa. Or, presedintele Consiliului de Ministri, Ion Antonescu, mergea tocmai pe aceasta varianta, fatala viitorului national! De cand se autointitulase "conducator", ce-i drept cu acordul lui Carol al II-lea, se purta dictatorial, neglijand ca era doar premier si ca Regatul Romaniei avea in frunte un rege, seful sau ierarhic, administrativ si militar. Un fapt respectat, insa, de Maniu si Bratianu. "Opozitia Unita" si-a prezentat strategia atat in secret, la Palat, cat si pe fata, trimitand oameni prin locurile publice, sa vorbeasca "la un pahar" despre iminenta schimbare a guvernului. Tactica geniala! Nici Siguranta si nici Gestapo-ul nu au acordat atentie acestei perspective, tocmai pentru ca era bagatelizata. Tot la Palat s-a decis ca ziua inlocuirii guvernului sa fie 26 august, data destul de riscanta, in comparatie cu viteza de inaintare a Armatei Rosii si cu slabiciunile apararii romano-germane. Se pare ca era data care trebuia sa fie cunoscuta de rusi, pentru a-si mai domoli inaintarea. In realitate, acasa la Iuliu Maniu, pe Bulevardul Dacia, si la Dinu Bratianu, pe calea Dorobantilor, ziua de 23 August era asteptata cu sufletul la gura. Consemnul "Stejar, extrema urgenta" a fost trimis in secret ofiterilor superiori ai Armatei Regale, substantivul "stejar" insemnand ca este ordinul Majestatii Sale, care locuia in vila numita "Stejar", dupa numele bisericii din spatele Palatului Regal. In ziua mult asteptata, la orele 15.30, Ion si Mihai Antonescu au fost primiti de Regele Mihai, in audienta. Cazusera in capcana intinsa de George Bratianu, orbiti de credinta ca tanarul suveran nu va cuteza vreun gest indraznet. Dupa ce a raspuns la cateva intrebari privitoare la situatia frontului, maresalul, cu totul rupt de realitate, a expus un plan de rezistenta... Dupa audienta, urma sa plece pe front, ca sa-l aplice! Rezultatul ar fi fost dezastruos, practic, nu ar mai fi ramas nici un sat nebombardat si distrus. Praful si pulberea s-ar fi ales si de populatia civila, tinta atacurilor "cavalerilor" americani, iar printre consecinte, cea mai dramatica ar fi fost cucerirea de catre rusi a Romaniei, un teritoriu ravnit de secole, pe care il visau unit cu Bulgaria. Ingrozit de cecitatea politica a lui Antonescu, Majestatea Sa i-a ordonat generalului Emilian Ionescu sa-l aresteze si a numit un nou premier, in persoana generalului Sanatescu. Nu a fost nici puci, nici lovitura de stat, nici lovitura de palat, a fost doar inlocuirea unui premier cu altul. "Opozitia Unita" isi facuse datoria fata de neamul romanesc, cu ajutorul Suveranului, seful real al Statului si al Armatei. Cateva ore mai tarziu, regele a plecat in nordul Olteniei, iar maresalul Antonescu a fost inchis intr-o casa de bani. Apoi, din ordinul lui Sanatescu, a fost predat lui Emil Bodnaras, alias inginerul Ceausu, care l-a ascuns intr-o casa conspirativa din cartierul Vatra Luminoasa, de unde a fost dus la Moscova, fiind obligat sa semneze zeci de mii de documente false, privitoare la "atrocitatile comise de romani pe teritoriul sovietic", documente necesare procesului, invinuirii si condamnarii la moarte "pentru crime de razboi". De ce l-a predat Sanatescu atat de repede comunistilor si nu a asteptat sa fie capturat de Armata Rosie, peste o saptamana, ramane un mister, cu atat mai mult cu cat predarea s-a facut in prezenta lui Maniu. Raspunsul ca le-ar fi fost teama de o eventuala eliberare de catre fortele germane este simplist. Bombardarea Capitalei cu o mana de avioane Heinkel si Junkers indica fara dubii puterea din acel moment a Germaniei. Degeaba spumega Hitler, cerand arestarea "camarilei regale": fusese si el infrant, de cand intrase in razboi cu SUA! Bombardarea Bucurestilor a dezvaluit, din nefericire, capacitatea de riposta a romanilor: aproape nula. Avioanele germane au facut un adevarat prapad... In timp, actul de la 23 August 1944 s-a dovedit providential pentru destinul natiunii romane. Romania a fost subjugata politic de sovietici, alaturi de alte state din centrul si estul Europei, dar nu a devenit gubernia ce ar fi facut legatura cu Bulgaria. Obiectivul rusesc a fost inca o data zadarnicit.