Nascut la oras, toate vacantele le-am petrecut la tara, la bunica din partea mamei. Era unguroaica si stia doar 2 cuvinte romanesti: numele meu si "foame".
- Foame, mam'mare! strigam, si ea imi punea, pe o felie de paine cat roata carului, unt si deasupra miere. Anii au trecut, bunica nu mai era, dar eu tot mergeam in vacante acolo. In casa batraneasca statea acum fratele mamei.
In toamna lui '64, cum cursurile incepeau la 1 octombrie, am stat acolo aproape o luna. Intr-o zi, m-am hotarat sa cobor in sat. Casa bunicii se afla sus, catre munte, in Belin Vale. Imbracat la costum si cravata, m-am dus la Joia tineretului, ce se organiza la caminul cultural. N-am prea dansat, vorba lui Stefan Banica, "un tangou, atat si gata". Nu eram obisnuit cu ceardasurile si alte dansuri unguresti. Pe la 11-11.30 seara am pornit spre casa. Aveam vreo 4 km de mers. La prima raspantie, am vazut de departe ca un glob luminos, ce se misca stanga-dreapta. "O fi vreo pisica si-i scapara ochii", mi-am zis. Oricum, eu o luam la stanga, peste deal. La dreapta, pe vale, erau case, si mai iesea cate un caine pe sub poarta. Parca ghicindu-mi gandurile, pata alba a luat-o la stanga. Mergea, parca plutea pe poteca, si eu in urma ei, la circa 20-30 m. Nu-mi puteam da seama ce este si atunci m-am uitat la palme. Era luna plina, ca puteai sa citesti ziarul. La un moment dat, pata s-a oprit. Daca e totusi o pisica, sau poate vreun caine alb? M-am uitat in jur sa caut o piatra. Cred ca in acelasi timp mi-am facut cruce cu limba. Mainile parca imi erau paralizate. Atunci, globul luminos a alunecat usor pe panta din dreapta, intrand in lanul de porumb. A doua zi dimineata, le povestesc alor mei ce mi s-a intamplat. La care Ana, sotia lui Bela, fratele mamei, ma intreaba: "Unde ti-a iesit in cale, la monument?". Parca mi-a trecut un fior in spate, fiindca eu nu apucasem sa-i spun unde. Cu ani in urma, in acel loc se rasturnase un tractorist si colegii i-au ridicat un mic monument. "La monument, da, dar de ce?".
Povestea era veche. Demult, in acel loc, ii iesisera in cale unui satean ielele. L-au gasit in padure, dupa aproape o saptamana, tot zgariat si cu mintile ratacite. Povestea m-a infricosat. Desi terminasem, cu mai putin de un an in urma, armata, la graniceri, facusem un an si la interventii si un altul de paza, noapte de noapte, in post, povestea cu globul alb mi-a furat somnul mult timp.
AUREL FARAIANU - 9160 Eagle Run Dr. Brighton, Michigan -48116, USA
O vara fierbinte
S-a intamplat in anul 1945. Locuiam in orasul Braila, pe str. Minerva, la nr. 9. A fost o vara torida. Pe la jumatatea lunii iulie, soarele ardea cu putere, incingand aerul, care ne frigea narile cand respiram. Cativa copii am hotarat sa mergem la Dunare. Era aproape la 700-800 m de strada noastra. Acolo era locul nostru de joaca, printre vapoarele de pe mal. De fiecare data cand mergeam la scaldat, faceam intrecere la sarit, care se arunca primul in apa! Ma numaram si eu printre viteji, dar intr-o zi era sa ma intalnesc cu moartea. Cunosteam bine locul, stiam sa inot foarte bine. Am sarit primul, dar, brusc, am simtit cum mi s-a taiat respiratia. Ma duceam la fund. Din acel moment, nu stiu ce s-a mai intamplat cu mine. Mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu cat a durat acea stare, nu imi amintesc nimic. Deodata, m-a invaluit o lumina. In fata mea, zambind, a venit o fata de o frumusete ingereasca, imbracata intr-o rochie alba, de mireasa. Avea parul lung, lasat pe spate. M-a luat de mana si am plecat impreuna pe o carare.
Asa m-am trezit culcat pe mal. Ceilalti copii in jurul meu faceau plaja linistiti, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Nimeni nu a spus un cuvant, nu m-a intrebat nimic, in jurul meu era o indiferenta totala. Nu era nici un semnal de alerta.
Au trecut multi ani de atunci, si acea fiinta de lumina a facut legatura intre mine si Dumnezeu, calauzindu-mi drumul vietii. In cele mai grele clipe, a fost in gandul meu, a venit in ajutorul meu. In ajunul zilei mele de nastere, cand urma sa implinesc 8 ani, a luat infatisarea mea de atunci, ca un frate geaman. Mi-a aparut in vis si mi-a aratat tot firul vietii mele ce va urma, ce meserie voi practica, cum voi arata fizic spre sfarsitul vietii. De atunci, mi-a disparut frica de moarte. In mine s-a format convingerea ca atunci cand omul intra in agonia mortii, nu simte nici o durere, ci doar o usurare, o caldura linistitoare, care te face sa plutesti in alte lumi pline de mister.
In anul 1993, am fost pensionat. Colegii de serviciu m-au sarbatorit si m-au fotografiat. Surpriza mare a fost cand am privit fotografia: aveam exact infatisarea din vis, in noaptea cand am implinit varsta de 8 ani. Sunt sigur ca multa lume nu va intelege povestea mea. Ma vor trata cu ironie, crezand ca am halucinatii sau ca mintea mea a obosit. Dar eu cred nestramutat ca nu exista om care in viata lui sa nu fi trait o minune, sa nu-si fi simtit alaturi ingerul pazitor.
NOGAI STELICA - Constanta