Occident si Bizant
Condamnat sa ramana vesnic la intersectia dintre nostalgiile vremurilor de odinioara si un viitor mereu incert, Centrul Vechi al Bucurestilor si-a luat destinul pe cont propriu. Nascut ca loc al contrastelor celor mai exotice, Lipscaniul de azi isi face un titlu de glorie tocmai din aceasta mostenire a sa cu parfum de Bizant. Gasesti de toate! De la rochii retro, cu staif candva, pana la rochii de mireasa de ultima moda, in stare sa le intoarca si pe cele mai extravagante domnisoare din batatoritele drumuri spre mall-urile de la marginea Capitalei; de la bijuterii sofisticate, lucrate migalos, in filigranul bunului gust, pana la briz-briz-uri de gust chinezesc, colorate tipator, la repezeala, in goana dupa un profit marunt, la colt de strada; de la muzicanti ambulanti, purtand culorile inca vii ale vremurilor interbelice, pe acorduri line de vioara si acordeon, pana la DJ-ii avangardisti din cluburile aflate in mare voga; de la "shaormerii" cu specific oriental, pana la pub-uri irlandeze si "chocolaterii" rafinate, pe model frantuzesc. In plus, si oferte pentru "elite": galerii de arta bine puse la punct, mici ateliere dichisite de design vestimentar, ori foarte cautatele restaurante si berarii romanesti, ce se revendica, prin nume si prestanta, de la cochetaria anilor '30.
Flasneta cu fericiri
Nea Vasile flasnetarul este cel mai vesel si mai viu personaj de pe Lipscani. A deprins meseria de la bunicul sau, prin mahalaua Ploiestiului. Pe vremea aia, nu erau decat vreo patru tipuri de bilete pe care papagalii ti le scoteau din cutiute la intalnirea cu destinul. Dar Vasilica a schimbat lucrurile de cum a primit drept mostenire flasneta. A stat si a scris biletele multe-multe, biletele vesele si variate, toate despre dragoste. Si toate de bine! Oricare dintre ajutoarele lui nea Vasile ti-ar trage biletul soriceii Capsunica sau Parfumel, ori unul dintre papagalii Trandafir, Patraulea sau Doru Steriad vei pleca optimist. "Toate sunt bilete de dragoste, bilete de buna dispozitie, bilete de amuzament, care sa-i insenineze ziua omului. Ce, eu sunt Mama Omida, sa vestesc prepestenii?", se amuza Vasile Enisor, iar zambetul sau sarmant, din alte vremuri, e imediat surprins de zecile de curiosi care il urmaresc prin Centrul Vechi. Adevarul e ca nu ai cum sa nu il remarci, imbracat "la patru ace", cu veston negru, papion si joben cu boruri largi, pe care Capsunica si Parfumel se harjonesc nevoie mare. De trei ani bate Centrul Vechi in lung si in lat, inveselind lumea cu cantece de voie buna, cu poante si povete si, la cerere, cu biletelele sale de papagal care vestesc fericirea oricui e pregatit sa creada ca dragostea e peste tot si e pentru fiecare dintre noi.
Il rog pe nea Vasile flasnetarul sa ma insoteasca pe ulitele Centrului Vechi. In stanga, pe Smardan, e beraria care imprumuta numele strazii, pe dreapta e restaurantul Charme, cu un decor care ii justifica titulatura, apoi St. Patrick, pe stanga, si Little Bar pe dreapta. Cu pavajul in totalitate refacut, cu majoritarea fatadelor renovate, pana dincolo de cafeneaua Les Bourgeois, Smardanul e una dintre strazile pe care nu ai unde sa arunci un ac pe timp de seara. Un cantec trist ne ingana pasii, in vreme ce, pe terasele cafenelelor, fete tinere se leagana usor, in ritm de nostalgie. E deja seara, dar Centrul Vechi abia se trezeste la viata. Se discuta aprins, se bea bere sau cocktail-uri care mai de care mai colorate, turistii straini se plimba de voie, ici-colo auzi, vrand, nevrand, crampeie de explicatii despre istoria locului, date de bucuresteni transformati ad-hoc in ghizi. Iar bliturile tresar fara astampar, luminand calea flasnetei. Nea Vasile se opreste de cate ori lumea curioasa i-o cere. Vorbeste cu oamenii, se joaca impreuna cu cei mici, apoi imparte biletele de papagal si pleaca, tiptil aproape, invartind la maneta magica, fara sa mai astepte verdictul. Din urma, chicotelile mesenilor ii readuc zambetul pe buze...
Are ceva din Chaplin, Vasile flasnetarul. Si de la felul in care paseste, si de la felul in care se imbraca, si de la mustata sa. Dar are mai ales o tristete anume, la fel ca genialul actor, pe care doar o intuiesti printre ridurile zambetelor pe care le imparte generos tuturor. Nu-i e usor lui Vasile! La 45 de ani, are cinci copii si responsabilitati pe masura. Dar uita de toate necazurile, in fiecare dimineata, cand, in fata oglinzii, isi aranjeaza frumos papionul si jobenul. Apoi, cat e ziulica de lunga, pacaleste destinul zambind mereu... "Un artist, pe scena, joaca acelasi rol, din nou si din nou. Eu, pe strada, trebuie sa joc de fiecare data alt rol. Trebuie sa ii cant si sa ii vorbesc si sa ii zambesc fiecarui client in parte, dupa situatie. Nu am doua reprezentatii la fel. Omul cand iese pe Lipscani vrea sa se simta bine, sa se simta special, vrea sa auda un acord frumos, vrea sa vada un zambet sincer", crede Vasile.
Cand vorbeste despre artisti si despre scena, stie ce zice. Zece ani a urcat neintrerupt pe scena Teatrului de Comedie, jucand in "Take, Ianke si Cadar", in "Titanic vals", in "O scrisoare pierduta". "Au fost ani frumosi, ce om era maestrul Dinica...", isi aminteste Vasile Enisor. De fapt, colaborarea cu Teatrul de Comedie a facut din Vasile un flasnetar adevarat. Pentru ca, indragindu-l, directorul George Mihaita i-a comandat flasneta frumoasa cu care se mandreste acum, pe strazile din Centrul Vechi. Flasneta mare, pictata cu Catavenci pe laturi, in spiritul epocii pe care acelasi George Mihaita l-a indrumat sa o readuca pe Lipscani. "Primele melodii tot din piesele de teatru le-am imprumutat. S-a potrivit bine, ca toate erau piese din perioada interbelica si mergeau cu personajul meu. Dupa aceea, am facut rost de melodii pe care le interpreteaza flasnetarii din strainatate. M-am intalnit cu un flasnetar francez care a venit prin Romania si mi-a dat si el niste melodii. Mi-a spus ca un flasnetar care se respecta trebuie sa aiba si muzica clasica, si niste cantonete...".
Nostalgia, sufletul comertului
Inainte ca aerul colorat si vesel sa le duca vestea cat e lumea de larga, Bucurestii vechi au fost, pur si simplu, un loc de intalnire al marilor interese comerciale ale Balcanilor cu Occidentul. Un loc de facut bani. Domnitorul Laiota Basarab este, la 1476, autorul primei "reclame" pentru targul ce avea sa devina Lipscaniul pestrit din secolul XX. "Oricine (...) ar avea ceva de cumparat sa-si trimeata omul (...) in Cetatea Bucuresti", le scrie el ravas comerciantilor brasoveni.
Reclama lui Laiota Voda a prins, caci, doua secole mai tarziu, in vremea domniei lui Matei Basarab, memorialistul francez Pascal Strassburg remarca faptul ca "toate strazile si pietele orasului (...) erau pline de marfuri scumpe, pe care negustorii italieni, greci, armeni si turci le expun spre vanzare". O descriere care, fara exagerare, se potriveste si Bucurestiului faimoaselor hanuri de dupa 1700, de la primul han al lui Manole Zaraful, pana la hanul celebru al lui Serban Voda, pe locul caruia s-a construit sediul Bancii Nationale, sau hanul lui Manuc, care straluceste, proaspat renovat, si in zilele noastre. Dar descrierea lui Strassburg se potriveste de minune si Bucurestiului de azi, mai cu seama zilelor de sfarsit de saptamana, cand Centrul Vechi se deschide, langa BNR, tarabelor de tot felul.
"Nostalgia dupa vechiul Bucuresti e cat se poate de vie", imi spune incantata Monica Petrea, privind de-a lungul culoarului, plin de lume, dintre cele doua randuri de tonete. Cu o palarie sic si o rochie cu parfum interbelic, Monica vinde albume si fotografii tocmai celor mai nostalgici dintre bucuresteni. Ilustrate rare, din interbelic, cu oameni de viata, in masini acum "de epoca", cu tineri vanzatori de ziare fluturand stirile zilei pe largile bulevarde, cu vechi fotografi surprinzand zambete asa cum o fac acum, la coltul strazii, turisti straini care l-au descoperit prin multime pe nea Vasile flasnetarul. "Lucrurile se schimba in bine in Centrul Vechi", ma asigura Monica. Anul trecut si-a inghesuit toneta cu spatele la o strada aflata in constructie, acum zona arata cu totul altfel, vadul e mult mai bun. Acelasi optimism il impartasesc si ceilalti comercianti. Si la ei, nostalgia umple portofelul. Unii vand postere cu imagini de odinioara de pe Lipscani sau de pe Calea Victoriei, altii vand suveniruri sepia cu Bucurestiul, altii vand dulciuri, bunatati cum gaseai "odata" prin Lipscani, cu mult caramel si multa nuca si cu ciocolata care ti se topeste in gura. Altii vand rochii superbe, cu volanase, pompoane si brose din alte vremuri. Ca-n Micul Paris!
100 de locuri pentru o bere
Dar afacerile de week-end, la toneta, sunt doar o infima parte din povestea de succes a noului Centru Vechi. Zeci si zeci de baruri, cluburi si restaurante au aparut practic peste noapte, in ciuda infrastructurii care inca lasa de dorit pe multe dintre strazi. "In 2005, numarai locurile de distractie din Bucuresti pe degetele unei singure maini", imi spune Andi, client vechi prin "Lipscanie". "Ce aveam? Era clubul Fire, Backstage, Club A, desigur, apoi Jukebox si cafeneaua Amsterdam". In 2008, erau deja in Centrul Vechi putin peste 30 de localuri, pentru ca anii 2009 si 2010 sa aduca o triplare a numarului acestora, dar si un trafic pe masura. "In ultimii ani, s-au deschis cateva zeci de restaurante, pub-uri sau cafenele in Centrul Istoric, iar acum, numarul acestora depaseste 120", spun reprezentantii Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric Micul Paris.
Zecile de patroni care au investit in zona au adus fiecare cate un plus zonei, prin amenajarile interioare si exterioare ale spatiilor in care isi desfasoara activitatea. Renovate cu bun gust, cladirile in care functioneaza Caru' cu bere, St. Patrick, Bordellos sau The Gin Factory sunt adevarate splendori, care atrag un numar tot mai mare de clienti. "Peste 150.000 de oameni trec zilnic prin Centrul Vechi, iar la sfarsit de saptamana, numarul acestora trece si de 200.000! Chiar si daca am renova toate cladirile si ar fi totul pus la punct, ceea ce eu sper sa se intample in doi ani, tot nu am putea absorbi intreg puhoiul de lume care trece prin Centrul Vechi", imi spune Mugur Mihaescu, patron al pub-ului St. Patrick si vicepresedinte al "Asociatiei Comerciantilor din Centrul Istoric". Mugur a pariat pe Centrul Vechi inca de pe vremea cand putini se incumetau sa treaca pe acolo, speriati de legendele unei zone care, de la stralucirea interbelica, devenise rau-famata: "Acum stiu ca in scurt timp Centrul Istoric va deveni perla turistica a Romaniei. Nu sunt singurul, suntem atatia care au investit sute de mii de euro, chiar milioane, ca sa renovam cladiri si ca sa oferim facilitatile unui oras cu adevarat european".
Printre cei peste 150.000 de turisti care bat zilnic Lipscaniul, sunt si multi, foarte multi straini. Precum Beppe Zamparini, un profesor italian proaspat pensionat, venit in Romania la invitatia unor prieteni care au afaceri in Bucuresti. "E impresionanta alternanta aceasta de vechi si nou, rar mai vezi asa ceva. Lipscaniul are un aer aparte si sunt convins ca va fi un mare punct de atractie in Europa, dupa ce va fi complet renovat. Unde, intr-un mare oras european, poti sa mai stai intr-un loc atat de special si sa bei, totusi, o bere la un pret rezonabil?", imi marturiseste Beppe, care a fost in mod deosebit impresionat de ruinele Curtii Vechi. "Plus ca unde mai gasesti peste 100 de locuri de baut bere, unul langa altul, ca aici?", intra in discutie Andi, sorbind cu pofta dintr-o halba. "Nu mai spun ca lumea e atat de vie si de frumoasa pe aici, e un spectacol numai sa stai la o terasa si sa privesti splendoarea din jur", spune Beppe, reamintindu-mi replica pe care un colonel francez, Arbitre parca, atasat militar la Bucuresti, i-a dat-o, candva, in anii '39-'40, istoricului Neagu Djuvara, cand a venit vorba despre Bucuresti. "Trebuie ca Bucurestiul vi se pare cam provincial dupa ce tocmai ati venit de la Varsovia", i-a spus profesorul Djuvara. "Detrompez-vous! Bucurestiul imi place mai mult decat Varsovia si decat alte capitale europene", i-a intors-o colonelul. "Si chiar asa era!", isi amintea istoricul intr-un interviu. "Eram amandoi pe Calea Victoriei: vitrine bogate, lume eleganta, femei frumoase... Cum sa nu-ti placa?".
Vis vienez
Si Vasile flasnetarul e fascinat de lumea din Centrul Vechi. "Lumea, sa stiti, e foarte dulce, foarte buna. Acum, daca se mai si termina din lucrarile de pe aici si se pot intinde toate terasele, va fi frumos de tot! Trebuie sa mai avem si noi putina rabdare, le spun asta si turistilor, si celor care vin pe aici: sa mai aiba si ei putina rabdare, ca nu are cum sa nu iasa frumoasa zona asta, cand va fi totul gata. Ar fi pacat sa nu ne putem bucura de Bucurestiul asta, asa cum a fost el in perioada interbelica, asa cum il vedem pe viu, minunat aranjat, la Caru' cu bere". Vasile viseaza cu ochii deschisi, pe acordurile unui vals vienez. Doi tineri trec prin fata lui dansand dezinvolt, iar pentru Vasile, asta inseamna mai mult decat orice bacsis. "M-as bucura sa existe in Centrul Vechi evenimente speciale, parade, carnavaluri, cum vad prin alte tari, sa iasa si la noi pe strada tineri in frac, cu baston, cu pantaloni frumosi, cu joben, iar domnisoarele in rochii vaporoase, de epoca... Sunt atatea lucruri, locuri si obiceiuri care pot fi reinviate... Cand mergi la Beraria Smardan si ceri o tuica, ti-o aduce in toiul acela frumos. Mie atat imi e de ajuns ca sa dau timpul inapoi si sa-mi imaginez ca si oamenii din vremurile vechi beau tuica tot din toi, ca si mine."
Vasile flasnetarul e optimist, in felul biletelor sale de papagal, care condamna la fericire intreaga valtoare de oameni de pe Lipscani. "Sunt aici patroni care pun suflet, care vor sa faca treaba buna si care ma incurajeaza si pe mine in ceea ce fac. Imi dau energie ca sa o iau in fiecare zi de la capat, sa intretin atmosfera prin Centrul Vechi si sa impart zambete oamenilor... Asta e tot ce ne trebuie, restul lucrurilor vin de la sine", imi mai marturiseste Vasile, in graba. E pe fuga deja. Are un eveniment la Caru' cu bere. "Lumea nu asteapta dupa clovni...", imi spune, apoi o ia din loc si se pierde printre oameni, pana cand, de la o vreme, numai valsul vienez se mai aude, vag, printre mii de voci, pe urmele lui.
Centrul Vechi: o legenda nascuta din foc si apa
• Targul Bucurestilor, initial vatra unui sat, se dezvolta in jurul drumului de la Targoviste la Dunare, pe malul stang al Dambovitei, o zona mlastinoasa, considerata de multi specialisti ca nefiind deloc propice pentru un oras.
• Vlad Tepes ridica in Bucuresti, in secolul XV, o resedinta fortificata, la adapostul careia apare piata comerciala. Numita "Pazar", ea e atestata la 1563, iar din secolul al XVII-lea, i se zice Targul de Jos.
• In secolele XVI-XVII, apar primele case-pravalii, pentru ca locuitorii vor sa ramana aproape de vadul comercial. Istoricul Dan Berindei povesteste ca "uneori, costul unei pravalii depasea pe cel al caselor boieresti, vadul, nu constructia dand valoarea pravaliei".
• Din secolul XVI apar hanurile in centrul Bucurestilor. Cele mai vechi sunt Hanul lui Manole Zarafu si Hanul Sfantul Gheorghe. Faimosul Han al lui Serban Cantacuzino, de pe Ulita Mare, avea la parter 29 de pravalii si 10 magazii, iar la etaj, 20 de camere de locuit si patru sali mari.
• Anul 1692 reprezinta un moment istoric pentru Bucuresti. Decizia lui Constantin Brancoveanu de a lega Palatul Domnesc de mosia de la Mogosoaia, prin asa-numitul Pod al Mogosoaiei, aflat aproximativ pe actualul amplasament al Caii Victoriei, inseamna, practic, prima actiune urbanistica de amploare in Bucuresti.
• Secolul XVIII marcheaza decaderea Curtii Domnesti, dupa mai multe incendii si jefuiri de catre armatele straine. Alexandru Ipsilanti construieste Curtea Noua (1775), in Dealul Spirii, iar Curtea Domneasca devine Curtea Veche. Dupa incendiul din 1812, ajunge sa fie cunoscuta drept Curtea Arsa si devine lacasul "crailor de Curtea Veche".
• Centrul Istoric e lovit de cutremur in 1802 si de incendiu in 1804, cand, intr-o duminica dimineata, "s-a aprins targul, buricul Bucurestiului, arzand toate pravaliile, si Hanul Serban Voda, si Hanul Sfantul Gheorghe". In 1805, "o revarsare de ape face multa pierdere". "Voda, in urma focului ... poruncia sa faca casele drept in rand, sa iasa ulitele drepte, nesovaite...".
• Focul cel Mare din 1847 a distrus 130 de case, 354 de pravalii cu etaj si 713 pravalii fara etaj, zece hanuri si sapte biserici. Pe langa morti, pagubele materiale s-au ridicat la 55 de milioane de lei/aur.
• Ce vedem azi in Centrul Vechi este, in buna parte, ce s-a construit dupa 1850 si ce nu a cazut sau nu s-a distrus la cutremurul din 1977 si dupa, in anii de final ai comunismului si in anii ce au urmat Revolutiei.
• Reabilitarea centrului istoric a inceput in 2006. Chiar daca lucrarile sunt departe de a fi incheiate, Centrul Vechi genereaza, dupa unii analisti, afaceri de zeci de milioane de euro anual.