La prima vedere, Anca Maurer este un roman ca oricare altul. Totusi, lucrurile nu stau deloc asa. De ce? Fiindca doamna Maurer este unul dintre putinii romani apreciati si premiati de insusi Presedintele Germaniei, Christian Wulff!
Dar cine este doamna Anca Maurer? Absolventa a Academiei de Educatie fizica si Sport, s-a stabilit in Germania, prin casatorie, la Saarbrucken, din anul 1994. Doamna Maurer a fost profesoara de natatie in orasul Saarbrucken. Un om obisnuit, care isi vedea de casa si familia ei, respectata la serviciu si apreciata de comunitatea germana.
In 2002 insa, cursul vietii doamnei Maurer s-a schimbat fundamental. Sotul ei, Otto Maurer, s-a imbolnavit de o boala necrutatoare, care inca nu are leac: scleroza multipla. In Germania, ca si in multe alte tari occidentale "civilizate", cand un membru al familiei este lovit de un asemenea necaz, lucrurile par a se rezolva, oarecum, de la sine. Familia il interneaza pe cel bolnav in niste "aziluri-spital", unde ramane a la longue, adesea definitiv. Cel care ajunge la aceste asezaminte plateste o suma lunara, fie din pensia medicala care i se acorda, odata boala instaurata, fie din economiile depuse in banca, iar cand se epuizeaza si acestea, cheltuielile sunt suportate de familie, sot, copii, alte rude. Familiei i se impune un barem. Daca bolnavii au casa, sunt obligati s-o vanda, pentru a suporta cheltuielile de spitalizare. Abia atunci cand toate rezervele se epuizeaza, intervine serviciul social. Costurile sunt destul de ridicate, ajungandu-se chiar la 9.000 euro pe luna. Conditiile in aceste asezaminte sunt mai mult decat decente, cu personal specializat, care ingrijeste bolnavul 24 de ore din 24. Totusi, boala in sine, precum si departarea de cei dragi fac ca viata acestor bolnavi sa se scurteze simtitor, multi dintre ei murind destul de repede. Se pare ca psihicul isi spune repede cuvantul.
Foarte rar se mai intampla ca familia sa nu-si instraineze bolnavul. In acel caz, statul german e foarte multumit, pentru ca face economii si chiar incearca sa stimuleze aceasta conduita. Doamna Anca Maurer este una dintre acele persoane care au refuzat sa se desparta de bolnav, preferand sa-l ingrijeasca acasa. Cu toate riscurile si greutatile, constient asumate. Astfel, a renuntat, in primul rand, la serviciu, respectiv la viata sociala. Ingrijindu-si sotul, doamna Maurer primeste o suma modica din partea statului. N-a interesat-o acest aspect. Impreuna, sotii Maurer platesc asigurarea de sanatate din pensia lui, in cuantum de 16,2 %; el beneficiind, in schimb, de tratament gratuit cu un medicament foarte scump, interferon, precum si de ajutorul neprecupetit al unor oameni platiti de Casa de Asigurari: un fizioterapeut, un kinetoterapeut, un ergoterapeut - care vin zilnic acasa - un urolog, un medic de familie - care vin o data pe luna -, in fine, un neurolog, care vine o data la trei luni. Totodata, presedintele Societatii de Scleroza Multipla din Saarbrucken, domnul Temmes Herbert, este alaturi de familia Maurer si o sprijina in diverse probleme ce intervin in viata cotidiana, dovedindu-si astfel aprecierea fata de competenta si puterea de sacrificiu a doamnei Maurer. Un singur aspect insa e neglijat: psihicul. Nimeni nu plateste un psiholog pentru acesti bolnavi. In cazul domnului Otto Maurer, de psihicul dumnealui se ocupa, in afara sotiei, un voluntar, domnul Bar Johannes. Cine e acest voluntar, dintr-un sir de alti voluntari care isi ofera serviciile si timpul liber, ocupandu-se de bolnavii macinati de boli grele? Domnul Bar este un economist iesit la pensie, care vine o data pe saptamana in vizita la familia Maurer, sta de vorba cu bolnavul cateva ore, pur si simplu il ajuta sa nu se plictiseasca, sa nu se simta izolat, ba chiar face rost de bilete la teatru si concerte pentru doamna Maurer, oferindu-i astfel un scurt ragaz in activitatea ei neobosita de a-si sluji cu devotament si dragoste sotul. De Pasti si de Craciun, domnul Bar face si primeste cadouri din partea familiei, astfel incat, in prezent, el a devenit, practic, inca un membru al familiei, caruia nemtii ii spun in chip dragastos "nasul".
Uimiti, colegii de serviciu ai doamnei Maurer, vecinii si prietenii i-au propus in repetate randuri, mai ales pe masura ce boala a avansat, sa-l interneze pe Otto intr-un asezamant specializat in tratarea acestei boli. Doamna Maurer insa n-a cedat. Si atunci, Societatea de Scleroza Multipla din Germania - al carei presedinte de onoare este insusi presedintele tarii, domnul Christian Wulff - a decis, impresionata de gestul remarcabil al doamnei Anca Mauer, sa-i ofere un premiu.
In fiecare an, pe 4 noiembrie, la Berlin, Societatea de Scleroza Multipla acorda cateva premii. Exista un juriu alcatuit din sponsori germani, cu totii medici. Suedezul Soren Hermansson este presedintele unei firme de medicamente si, de asemenea, sponsor al premiului. In 2010 s-au acordat asa: premiul cel mare, decernat unui medic german care face cercetari in domeniul SM, avand descoperiri importante la activ. Au urmat doua premii ex-aequo, oferite romancei Anca Maurer si doamnei Erika Kondert din Ludwigslust, premiul constand intr-o diploma purtand semnatura presedintelui tarii si un cec in valoare de 5.000 de euro. In afara acestor premii cu acoperire in bani, s-au mai decernat 15 premii onorifice, pentru munca voluntara, pentru activitati recreative cu bolnavii etc. Societatea de Scleroza Multipla i-a platit romancei calatoria, ingaduindu-i sa-si ia si un insotitor. Doamna Maurer l-a luat, fireste, pe "nasul" Johannes Bar. Decernarea premiului s-a desfasurat la Berlin, in somptuoasa sala Glass Halle, din Complexul Friedrichstadt Zentrum.
Suedezul Soren Hermansson a rostit Laudatio, iar apoi insusi presedintele Germaniei, domnul Christian Wulff, i-a inmanat diploma si premiul romancei Anca Maurer.
Iata cum suna Laudatio:
Doamnelor si domnilor, doamna Anca Maurer,
Nu este usor sa ingrijesti un om bolnav in fiecare zi si sa-i faci cotidianul suportabil. Este greu in asa multi ani sa vezi cum boala avanseaza tot mai mult si ramane din ce in ce mai putina normalitate. Pentru asta e nevoie de foarte multa putere, curaj si o inima plina de dragoste. Dumneavoastra, doamna Maurer, aveti aceste insusiri in cel mai inalt grad, si asta o dovediti in fiecare zi, de 16 ani incoace.
V-ati cunoscut sotul dumneavoastra, pe Otto Maurer, prin prieteni comuni, si el a luptat cu inversunare ca sa va aiba alaturi si, astfel, in 1994, v-ati despartit de orasul natal Bucuresti spunandu-i viitorului dvs. sot "Da". Apoi s-a imbolnavit si boala a evoluat destul de repede, cu foarte multe complicatii, iar in ultimii 6 ani l-a tintuit la pat.
Il ingrijiti si ii asigurati sotului dvs. tot ce are nevoie. Cu ajutorul Societatii de Scleroza Multipla - SAAR - al carei membru sunteti, va angajati energic pentru drepturile sotului dumneavoastra, ca sa-i asigurati o viata cat mai buna. Ati renuntat la meseria dvs. de profesoara, ca sa va dedicati cu totul sotului dvs. Radeti bucurosi amandoi, cu toate catastrofele pe care le aduce viata cotidiana. Incercati sa treceti cu umor peste greutati. "Sotului meu ii place bucuria", asta e deviza pe care v-ati construit viata impreuna.
Societatea germana de Scleroza Multipla, onorata doamna Maurer, avand in vedere toate aceste performante umanitare, va premiaza. Va felicit din suflet pentru premiu si va doresc pentru viitor ca umorul si optimismul, care sunt armele dumneavoastra tari, sa va insoteasca mereu.
Auzind de acest premiu, m-am gandit mult la el si la gestul deosebit al nemtilor. Desi doamna Maurer e stabilita de multi ani in Germania, ca orice strain, a avut probleme de acomodare si, mai ales, de integrare in mediul german. Nemtilor - se stie lucrul acesta - le trebuie mult timp ca sa te cunoasca si mai ales sa te respecte. Prin acest premiu, poporul german s-a inclinat in fata unui roman, cred eu. Nemtii au apreciat ca doamna Anca Maurer nu si-a dat sotul la azil, ca si-a abandonat meseria si prietenii ca sa aiba grija de el, dar mai ales ii apreciaza pe sotii Maurer pentru faptul ca nu trateaza boala aceasta catastrofal, ci cu mult umor. Apropiatii familiei Maurer spun ca ei doi sunt niste oameni foarte veseli, discutia lor fiind mereu tonica si degajand permanent o energie pozitiva in jur.
Am fost curioasa sa stiu care a fost impactul asupra societatii germane dupa ce doamna Anca Maurer a primit acest premiu. "Impactul" - mi s-a raspuns - "a fost ca au aparut mai multe articole despre ea in ziare, ca presedinta Landului Saarland a declarat ca va decerna si ea asemenea premii, ca in cadrul anchetelor realizate pentru a se vedea cum ar trebui tratati bolnavii cu boli grave, doamna Maurer e indicata ca fiind persoana cea mai avizata sa dea sfaturi pertinente in acest sens."
Dar impactul, cred eu, a fost mai ales unul la nivel pur uman. La intrebarea care i s-a pus doamnei Maurer: "Cum reusiti sa aveti grija de sotul dvs.?", raspunsul ei a fost unul simplu, rostit pe un ton cat se poate de firesc: "Mie mi se pare normal, noi romanii asa suntem, familisti".
Gestul doamnei Maurer si reverenta facuta de poporul german, prin premiul acordat de presedintele Germaniei, ar trebui sa ne dea de gandit, noua, romanilor, dar si nemtilor. Romanii nu sunt doar hoti, corupti, o sleahta de emigranti pusi pe fapte rele in Europa, ei sunt si "altfel". Romanii sunt familisti, cum spunea doamna Maurer. Adica au SUFLET. Ceea ce e lucru rar intr-o Europa agitata, dinamica, cautand permanent randamentul si progresul, dar robotizata pana la a deveni INUMANA.
Cred ca despre romanca ANCA MAURER ar trebui sa se vorbeasca si in Romania, nu doar despre vedete si pseudo-personalitati de care e plina mass-media. Ma inclin in fata dumneaei!
LUMINITA VOINA-RAUT