Motto: "Pastrarea unei insule crestine intr-o mare islamica se datoreaza sprijinului romanesc"
Academician Virgil Candea
"Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ti incaltarile din picioare, caci locul pe care calci este un pamant sfant"" (Exodul 3:5)
Odata cu vorbele Domnului avea sa inceapa, cu aproape trei milenii si jumatate in urma, povestea unuia din cele mai faimoase si sacre locuri din lume: Manastirea Sfanta Ecaterina, din sudul Peninsulei Sinai. Multe locuri am colindat in Egipt, pe urmele marilor profeti biblici, dar numai cand am pasit pe varful muntelui lui Moise, la poalele caruia se afla unul din cele mai mari centre de pelerinaj din lume, sacru atat crestinilor, cat si musulmanilor si evreilor, am putut afirma ca intre cer si pamant, intre intuneric si lumina, calea spre Dumnezeu este un drum initiatic, la capatul caruia, privind in urma, te regasesti singur in fata divinitatii, incarcerat in propriile limite, incercari, neputinte si taceri. Acolo, in Sfanta Ecaterina (zona aflata, din anul 2002, sub protectia UNESCO), in vremea calatoriilor pe care le-am facut, de nenumarate ori, in sudul Peninsulei Sinai, am intalnit o comunitate de obarsie romana, si anume - pe cea a beduinilor Gebalieh (Gebalieh - oamenii muntelui, munteni, dar si paznici sau aparatori, in traducere din limba araba), urmasii direct coboratori din robii valahi, adusi cu cincisprezece secole in urma de imparatul bizantin Iustinian pentru a ridica, sluji si proteja Manastirea Sfanta Ecaterina. Importanta unei cercetari etno-lingvistice, ce poate dezlega enigma originii denumirii acestui trib, este subliniata de George Vaida, in articolul "Relicte de limba daca in Peninsula Sinai", aparuta in revista "Noi, Tracii", nr. 130, din septembrie 1985, care, facand referire la stransa inrudire dintre limba daca si irlandeza veche, precum si la originea carpatica si preceltica a irlandezilor, se opreste la substantivul irlandez "Galbhalai", ce semnifica ocupant, colon, si din care ar fi derivat actuala lor denumire, cu formele mentionate in articolul citat: "Gabalia, Gabhalai".
Intamplari biblice
Istoria acestui trib de valahi, ce ocupa un loc aparte in peisajul sinait din Egipt, prin descendenta lor diferita si prin faptul ca sunt unul din cele mai vechi triburi din Peninsula Sinai, se impleteste strans cu cea a locului unde au fost adusi, in secolul al VI-lea, de imparatul bizantin Iustinian: Sfanta Ecaterina. Voi reda, succint, momente semnificative din istoria acestui loc, pentru a sublinia cat de important a fost rolul beduinilor Gebalieh de-a lungul istoriei, loc ce a fost mentionat din vremuri indepartate, sub numele de Tara Madian. Pustiul Paran, din tinutul Madianului, sau Wadi Feiran al zilelor noastre, este mentionat in Vechiul Testament, ca locul unde avea sa se reintoarca Agar, nevasta egipteanca a Profetului Avraam, impreuna cu fiul ei, Ismail, dupa ce a fost izgonita, din gelozie, de Sara. Astazi, in anticul Refidim, ce poarta numele de Feiran, adesea denumita si Perla Sinaiului, inca se pot vedea ruinele vechiului lacas, ridicat pe locul unde Profetul Moise a stat cu toiagul lui Dumnezeu in mana, invingand poporul lui Amalec, si unde, in prezent, in obstea monahala a Manastirii celor Sapte Surori, se afla si maicute romance.
De la momentul sosirii lui Agar, impreuna cu Ismail, in pustiul Faran, derulez istoria locului pana la un alt moment semnificativ, cand, in urma cu trei milenii si jumatate, in tara Madianului, isi va gasi salvarea Profetul Moise, de mania faraonului biblic. Aici o va intalni Moise pe Sefora, fiica preotului Madianului, Ietro, impreuna cu cele sase surori ale sale, la fantana ce astazi ii poarta numele si care se afla in incinta Manastirii Sfanta Ecaterina. Si tot aici, dupa inca 40 de ani petrecuti in exil, in pustia muntelui Sinai, in para focului unui rug aprins, profetul biblic va primi porunca de la Dumnezeu sa scoata poporul evreu din robia faraonului, pentru ca dupa alti 40 de ani de pribegie in Peninsula Sinai, sa primeasca, in varful Muntelui, cele 10 porunci, pe cele doua table de piatra ale marturiei.
Doua sute de familii de valahi in Sinai
In secolul al IV-lea, imparateasa Elena, aflata la venerabila varsta de aproape 80 de ani, a purces intr-o calatorie la Ierusalim, unde s-a stabilit pentru o perioada de doi ani. Dupa ce a adus la lumina mormantul lui Iisus, ingropat sub templul zeitei Venus, si a gasit cele trei cruci pe dealul Golgotei, imparateasa a hotarat sa-si continue calatoria si a intrat in Peninsula Sinai, pentru a urma drumul facut de Fecioara Maria si Iisus, in vremea refugiului lor in Egipt. Dupa o ruta istovitoare, de aproape 2000 de kilometri, ajunsa in Assiut, cel din urma loc de popas in care Fecioara Maria, pruncul Iisus, batranul Iosif si moasa Salomea au stat vreme de sase luni in Egipt, si unde astazi se ridica Deir Al-Moharraq (Manastirea Arsa - in traducere din limba araba), sau cel de-al doilea Ierusalim, cum mai este denumit lacasul, imparateasa Elena decide sa strabata desertul dintre Nil si Marea Rosie si reintra in Peninsula Sinai, unde gaseste Rugul Aprins al lui Moise, in jurul caruia construieste un zid de caramida pentru protectie, iar langa acesta, porunceste sa se ridice o capela, ce va purta numele Capela Rugului Aprins. Doua secole mai tarziu, intre anii 527 si 565 d.C., imparatul Iustinian avea sa ridice in jurul Tufisului Sfant Manastirea Rugului Aprins, pentru a carei constructie aducea din Tara Romaneasca doua sute de familii de valahi (o dovada a faimei de care se bucura, deja, la vremea aceea, credinta locuitorilor nord-dunareni). Manastirea Rugului Aprins isi va pastra acest nume pana in secolul al IX-lea, cand unui calugar al manastirii, aflate la poalele Muntelui lui Moise, i se va revela, intr-o viziune, ca moastele Sfintei Ecaterina, fecioara de vita nobila martirizata la numai 18 ani prin decapitare, in anul 305, la Alexandria, se afla ingropate pe varful celui mai inalt munte din Sinai, Gebel Katherina (2642 m). Un secol mai tarziu, calugarii manastirii aveau sa coboare relicvele in Biserica Schimbarea la Fata, unde astazi se pastreaza capul si mana stanga ale sfintei, intr-o racla de argint, depusa in sarcofagul din altarul lacasului. Dupa descoperirea moastelor si aducerea lor in biserica, lacasul care purta numele de Manastirea Rugului Aprins si-a schimbat numele, pastrat pana in zilele noastre, dupa cel al Sfintei Ecaterina.
Domnii romani, paznicii Muntelui lui Moise
De la momentul aducerii lor in Peninsula Sinai de catre imparatul bizantin Iustinian, istoria valahilor, deveniti beduinii Gebalieh, se impleteste strans cu cea a Manastirii Sfanta Ecaterina, lacas ce isi datoreaza existenta ajutorului constant pe care l-a primit, de-a lungul timpului, din partea domnilor romani, pana la secularizarea averilor manastiresti din Principatele Unite, in timpul lui Alexandru Ioan Cuza. De la sfarsitul secolului al XVI-lea, de cand intalnim si primele "inchinari" de manastiri romanesti catre manastirile din Sinai, o parte din veniturile manastirilor romanesti erau trimise spre Manastirea Sfanta Ecaterina, pentru intretinerea acesteia si a celorlalte manastiri sinaite ce apartineau de ea si aflate la mica distanta: Manastirea Sfintii Patruzeci de Mucenici, Manastirea Sfintii Cosma si Damian, Manastirea Panaghia, Manastirea Sfintii Apostoli, Manastirea El Faran sau Manastirea celor Sapte Surori, Manastirea Rait, care in anii '80 avea ca staret pe Ieroschimonahul Iuvenalie "Strainul", nascut langa Moinesti, in judetul Bacau, sau manastirile din Ramhan si Hodra, care astazi sunt ruinate. Sub domnia lui Petru Rares, dupa anul 1530, Ioachim Vlahul staretise in Sinai, iar Petru Schiopul chiar depusese o suma de bani in Sinai, unde planuia sa se retraga in vreme de restriste. Timp de aproximativ trei veacuri, au fost inchinate Sinaiului zeci de manastiri romanesti, din veniturile carora au putut sa se intretina toate aceste lacasuri, cazute sub dominatia otomana. Pe langa ajutorul format din veniturile metocurilor si manastirilor romanesti, din care se intretinea Manastirea Sfanta Ecaterina, se adauga si contributiile banesti si materiale ce se colectau din Tarile Romane, de catre delegati ai Patriarhiei de Ierusalim, de care a apartinut de-a lungul istoriei manastirea, si care erau transportate pe Dunare sau pe Marea Neagra, cu corabiile. Erau donatii de obiecte pretioase de cult, care astazi se afla in tezaurul manastirii, documente de danie si inzestrare si hrisoave prin care se inchinau metocuri, se acordau ajutoare banesti si materiale de intretinerea lacasului, danii si ajutoare diverse si importante pentru nenumaratii pelerini romani ajunsi aici. Multi pelerini romani la Sfintele Locuri se indreptau spre Palestina, venind dinspre Egipt, in care intrau prin Alexandria, iar de la Ierusalim isi continuau pelerinajul spre Sinai. Pelerinii valahi sunt mentionati in anul 1884, de catre calatorul englez Alexander William Kinglake, care ii intalneste intr-un han din Gaza: "Pe cand sedeam la intrarea chiliei mele, uitandu-ma jos, in curte, sosise din desert o caravana. Era compusa mai ales din pelerini moldoveni, care, spre a-si savarsi deplin misiunea, incepusera prin a vizita racla Fecioarei in Egipt, si acum se duceau la Ierusalim. (...) Acolo era pelerinul moldovan, in haina-i de samur si caciula de blana si gramada parului stufos...".
Din nefericire, tezaurul si biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina, unde se afla documente importante referitoare la obarsia si istoria beduinilor Gebelieh, nu sunt deschise vizitatorilor, pentru ca monahii cu greu vor ierta si uita pierderea, in anul 1865, a celui mai valoros manuscris pe care l-au avut: Codicele Sinaitic, ce data din secolul al IV-lea, ce a fost dus de catre Tischendorff la muzeul din Petrograd, si vandut apoi la "British Museum" din Londra. Fara doar si poate ca un proiect serios dedicat originii valahe a beduinilor Gebalieh implica cercetarea documentelor nestudiate inca, referitoare la originile si istoria valahilor sinaiti, aflate in biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina (a doua mare biblioteca din lume, dupa cea a Vaticanului), unde se afla manuscrise si carti de cult romanesti, acte de arhiva si condici, hrisoave de danie romanesti, daruite lacasului de catre Grigore Ghica, Nicolae Mavrocordat, Petru Rares, Petru Schiopul, Vasile Lupu, Alexandru Ipsilanti, Alexandru al II-lea Mircea, Mihail Racovita, Ieremia Movila, Radu Paisie, Petru cel Tanar, Matei Basarab, ce au sustinut, impreuna cu multi altii, de-a lungul timpului, existenta acestui lacas, alaturi de familii boieresti, precum Balacenii sau familia Spatarului Mihail Cantacuzino, care intre anii 1668-1703, pe timpul egumeniei lui Ioachim Peloponesiacul, a intreprins un pelerinaj in Sinai, impreuna cu Doamna Elena, sotia lui Constantin Cantacuzino postelnicul (mama domnitorului Serban) si sora sa, Stanca, pelerinaj in amintirea caruia a durat in 1695 schitul monahal din Romania, de la Sinaia; sau fostul mitropolit Varlaam al Ungrovlahiei, care intreprinde un pelerinaj in Sinai, tot in aceasta perioada, sau domnitorul Constantin Brancoveanu, al carui tablou in marime naturala, donat manastirii de marele martir roman in anul 1696 si descoperit in anul 1935, de Marcu Beza, am avut ocazia fericita sa-l vad in biblioteca, inchisa astazi, din pacate, vizitatorilor, sau carturari romani, pelerini in Sinai, precum Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), care a tiparit cartea "Calatorii in Palestina si Egipt" (Iasi, anul 1856) sau cunoscutul etnograf, folclorist si muzicolog iesean, Teodor Burada (1839-1923), ce si-a publicat notele scrise in calatoria facuta in Sinai in ziarul "Evenimentul" din Iasi. Este interesant de mentionat si episodul condamnarii la exil, pe viata, in Manastirea Sfanta Ecaterina, la dorinta domnului fanariot Nicolae Mavrocordat, in anul 1716, a lui Antim Ivireanul, dupa inlaturarea sa de la putere. Mitropolitul, mare tipograf si gravor in acelasi timp, personalitate culturala remarcabila ce a intocmit la Snagov si a daruit Manastirii Sfanta Ecaterina un ghid al Muntelui Sinai, in 1710, nu a apucat sa-si ispaseasca pedeapsa, fiind asasinat, pe drumul spre Sinai, de catre soldatii turci.
Tot in biblioteca manastirii se afla si documentul cunoscut sub numele Achtiname, imprimat cu palma Profetului Mohamed, o copie a scrisorii de protectie ce dateaza din anul 623, ce a fost luata de catre sultanul turc Selim I si dusa in palatul sau din Constantinopol, si care astazi se afla in Muzeul Topkapi din Istanbul, prin care musulmanilor li se porunceste sa protejeze manastirea si sa aiba relatii de buna cooperare si pace cu crestinii. De altfel, ca o dovada a mentinerii unei relatii stranse cu musulmanii, in vremea Califatului Fatimid, intre anii 1101-1106, comunitatea monahala a permis ca o capela din interiorul Manastirii Sfanta Ecaterina sa fie transformata in moschee.
Pentru a sublinia importanta studierii documentelor referitoare la Gebalieh, aflate in biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina, mentionez si descoperirea uluitoare, din anul 1978, a 4 tone de manuscrise vechi, in 25 de lazi, ce au fost ascunse intr-o tainita a zidurilor vechi ale manastirii, scrise in limbile greaca, latina, siriana, araba, armeana si besa, care este limba veche traca, si una din cele patru limbi paleocrestine in care se faceau slujbele bisericesti in manastirile din Sinai, fapt confirmat si de relatarea pelerinului italian Antoninus Placentinus, care a vizitat manastirea in anul 570. De altfel, astazi exista tribul beduinilor numiti Bezy (Beziya) din Tor, iar in secolul al XVI-lea, calatorul de origine ceha Christophe Harant mentiona ca beduinii din zona Manastirii Sfanta Ecaterina isi numeau capeteniile "capi", iar calatorul german Samuel Kiechel, in acelasi secol, relata ca acesti beduini spuneau paduchilor "pedoci". Bessi (bessoi) era denumirea crestinilor de la Marea Neagra, descendenti ai geto-dacilor, pe care arabii, cunoscandu-le originea, i-au denumit "llah", o derivatie a cuvantului vlah. De altfel, exista un manuscris in biblioteca manastirii, care este o copie dupa un document din secolul al VI-lea, in care este mentionata aducerea beduinilor Gebalieh de la Marea Neagra, din tara valahilor (bilad al-Aflah).
Valahii din Peninsula Sinai - Fiii crestinilor
Multe din informatiile referitoare la beduinii Gebalieh, pe care le avem de-a lungul istoriei, provin din insemnarile calatorilor veniti in pelerinaj la Muntele Sinai si la manastirea aflata la poalele lui. Calatorul si exploratorul elvetian John Lewis Burckhardt scria in cartea sa "Calatorii in Nubia", publicata la Londra, in anul 1822: "Cand Iustinian a cladit manastirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe tarmurile Marii Negre... Ei marturisesc in chip unanim pogorarea lor din robii crestini, de unde ii si numesc ceilalti beduini "Fiii crestinilor". Se casatoresc numai intre dansii, alcatuind o comunitate aparte, din vreo suta si douazeci de oameni inarmati. Sunt o rasa muncitoare si robusta, iar fetele lor au faima de superioara frumusete asupra tuturor beduinilor, ceea ce da nastere la nefericite legaturi si iubiri romantice, cand indragostitii se intampla a tine de alte triburi".
Astfel de mentionari au favorizat de-a lungul timpului ipoteza ca imparatul Iustinian a trimis spre paza manastirii si securizarea drumului ce duce de la Golful Aqaba la Suez un contingent militar de elita, aflat sub stindardele imperiale ale Bizantului, caci se stie ca cei mai curajosi soldati ai primilor imparati bizantini erau de origine daco-valaha, iar nu un grup de robi, caci ar fi fost putin posibil ca un grup de robi sa fie lasat inarmat ca sa pazeasca o manastire. Insusi Procopius precizeaza ca Iustinian a ridicat o fortareata militara, spre a nu fi atacata Palestina de sarazini. Asa cum mentioneaza Eutichius, patriarhul Alexandriei intre anii 933-940, cunoscut arabilor sub numele de Said Ibn-Batric, initial, imparatul Iustinian a dorit sa cladeasca Manastirea Sfanta Ecaterina pe Muntele Sinai, insa lipsa apei l-a determinat pe trimisul sau, Doulas, s-o construiasca la poalele masivului, fapt ce a starnit mania imparatului si l-a costat viata. Potrivit lui Eutichius, imparatul trimise apoi "un alt legat, si el cu o suta de sclavi ai Romei (in textul arab: abid el rum), cu sotiile si copiii lor... si le zidi case in afara manastirii, unde sa poata locui si strajui manastirea si calugarii".
In anul 1841, profesorul american Edward Robinson, supranumit si "Parintele geografiei biblice", il cita pe egumenul Manastirii Sfanta Ecaterina in cartea sa, "Cercetari biblice in Palestina si tarile adiacente", ce avea sa-i aduca Medalia de Aur a Royal Geographical Society in anul 1842: "Iustinian, zidind manastirea, trimisese o suta de prizonieri valahi. In cursul vremii, cum navalisera arabii si rapisera manastirii multe din posesii, urmasii acestor valahi au devenit musulmani si au adoptat obiceiurile arabe". Un alt cercetator orientalist, profesorul Edward Henry Palmer, pe care beduinii il numeau "Abdallah Effendi", mentiona, in anul 1872, in cartea "Desertul Exodului", existenta valahilor Gebalieh: "Acest trib se zice a fi de obarsie europeana, tragandu-se dintr-o colonie de robi valahi, asezati de Iustinian sa pazeasca manastirea. Ei insisi cred sa fi venit dintr-o tara numita "Llah" (Valahia n.n.) si trasaturile lor deosebite de ale obisnuitului tip de beduini par a favoriza presupunerea".
Lina Eckenstein, care a fost asistenta arheologului britanic Flinders Petrie, la sapaturile arheologice din Serabit el-Khadim, afirma, in lucrarea sa "Istoria Sinaiului", aparuta in anul 1921, la Londra, in capitolul al XII-lea ("Construirea manastirii") ca: "Pentru a securiza constructia, robi romani au fost adusi de la Marea Neagra (traditional din Valahia), o suta ca numar, si transferati in Sinai, impreuna cu sotiile si copiii lor, impreuna cu o suta de barbati, cu sotiile si copiii lor, din Egipt. Locuinte au fost ridicate pentru ei in Muntele Sinai, pentru ca ei sa poata pazi manastirea si pe calugari. (...) Asezamantul lor era cunoscut sub numele "Deir Abid" (Manastirea sclavilor) si descendentii lor au continuat sa traiasca acolo, pana la raspandirea credintei musulmane". In capitolul al XVII-lea ("Sinai in secolul nouasprezece") autoarea afirma: "Sunt, de asemenea, Gebeliyeh, asa-numitii robi ai manastirii, ce descind direct din cei patru sute de sclavi valahi si egipteni pe care imparatul i-a mutat in peninsula. Zona lor cuprinde Wadi el-Sheikh si imediata vecinatate a manastirii. Sefii lor seici, in 1870, erau Awwad Ibn Atiyeh, Eid Ibn Suad si Suleiman Ibn Ghanaim". In acelasi capitol, Lina Eckenstein estima numarul "Gebeliyeh", la inceputul secolului al XX-lea, la 400-500 de oameni.
*
Iata ce scria in 1931 C. S. Jarvis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, in cartea sa "Ieri si azi in Sinai": "Printre cei ce ajuta pe calugari in treburile manastirii, se afla o ciudata rasa de oameni, zisi Gebali. Nu fac parte din stocul arabesc, ci sunt urmasii robilor valahi, trimisi de Iustinian in veacul al saselea, pentru a servi manastirilor... Mai exista aproximativ 400; ei traiesc in afara zidurilor manastirii. Au fost obligati sa treaca la religia mahomedana, putin timp dupa Hegira (622)".
Scriitorul, criticul literar, istoricul si diplomatul Marcu Beza, care intre anii 1931-1939 a fost Consul General al Romaniei la Ierusalim, perioada in care calatoreste in Peninsula Sinai si face sustinute cercetari privind relatiile Tarilor Romane cu tarile din Orientul Apropiat, avea sa povesteasca, in articolul "Urme romanesti la Ierusalim, Muntele Sinai si Manastirea Sfantul Sava", publicat in anul 1932 in revista "Boabe de Grau", ca atunci cand a ajuns la Manastirea Sfanta Ecaterina avea sa afle, in gradina manastirii, locul unde fusese ingropata, in 1750, cea din urma femeie crestina a tribului Gebalieh. Cu ocazia vizitei sale la Manastirea Sfanta Ecaterina, Marcu Beza avea sa primeasca din partea arhiepiscopului Porfirios cartea greceasca: "Sfanta Manastire Sinai", a lui Pericle Grigoriade, tiparita la Ierusalim, in 1875, ce cuprindea informatii despre colonistii Gebalieh.
Urmasii de azi ai valahilor
Astazi, valahii sinaiti cunosc legenda originii lor, care a devenit o traditie orala, si isi duc traiul in Sfanta Ecaterina, dupa legea lor nescrisa, fiind foarte atasati de pamantul lor. Un recensamant efectuat in anul 1968 estima numarul Gebelieh la 1100 de suflete. Astazi, ei sunt divizati in patru clanuri: Awlad Jindi, cu patru subgrupuri: Abu Kristian, Abu Jaes, Abu Masaud si El Diquni, clanul Awlad Saleem, cu ramurile Abu el Heim, Abu Mugannam, Al Agra si Abu Meqbil, clanul Hamayda, cu diviziunile Abu Hajazi, Abu Musaad, El Sana si El Hashash, si clanul Wahabet, cu ramurile Abu Heb, Abu Karsh, Abu Ghnimen, El Whebi, El Heneni, Abu Saeid. In timpul verii, ei isi duc traiul in micile oaze de verdeata aflate la altitudine, iar pe masura ce vremea se raceste, intre lunile noiembrie si martie, revin in vaile de la poalele muntilor, unde temperatura este mai ridicata, ocupandu-se de gradinarit si cresterea animalelor. In gradinile, numite karm sau bustan, ce sunt imprejmuite cu ziduri masive de piatra, pentru protectie impotriva animalelor sau inundatiilor, ei cultiva legume si pomi fructiferi, precum meri, migdali, maslini, mandarini, smochini, curmali, piersici, caisi. Micile livezi ce se gasesc adesea la altitudine sunt irigate si ingrijite chiar si cand proprietarii locuiesc in alta parte, iar in trecut, venitul mic adus de fructele vandute in El-Tur era folosit pentru a cumpara cereale. Spre deosebire de gradinile pe care le amenajeaza la nivelul solului, beduinii valahi isi construiesc locuintele la nivel mai ridicat de cel al vaii, pentru a le proteja de apa ploilor neregulate, ce provoaca inundatii. Construirea caselor este permisa pe teritoriul tribal numai membrilor tribului, si se face numai de catre acestia, teritoriul avand o importanta majora, fiind locul unde ei isi pot sapa puturile, planta livezile sau ridica locuintele si unde se afla resursele din care ei pot trai. Locuintele sunt impartite intr-o zona destinata oaspetilor, majlis, si una privata, destinata exclusiv membrilor familiei, numita mahram, cu intrari separate. Apa este adusa cu camioane speciale, dar este scoasa si din puturile adanci, sapate de beduini, si la care toti membrii tribului au acces in mod egal. Cresterea animalelor, precum camilele, oile, caprele, este o alta ocupatie importanta, cei ce locuiesc in imprejurimile orasului Sfanta Ecaterina detinand in jur de 5-10 animale de familie, iar cei ce au locuintele in zonele muntoase, in jur de 15-20 animale de familie. Anual, are loc in Wadi el Sheikh o cursa de camile.
In ciclul anual migrator, un prilej de intalnire a membrilor Gebalieh, raspanditi pe intregul teritoriul tribal, il reprezinta pelerinajul la mormintele seicilor, considerati patroni spirituali ai comunitatii, numiti ziyara sau zwwara, prilej cu care ei se roaga pentru sanatate, fertilitatea femeilor, protectia animalelor sau recolta bogata si intaresc legaturile intre ei. Cei mai respectati membri ai comunitatii organizeaza pelerinajul, prilej cu care se strang contributiile pentru sacrificiul tribal al animalelor. La mormant, participantii se aduna, inconjurand locul sfant, fiecare familie stand in cercuri mici. Dupa-amiaza, fiecare barbat, urmat de membrii familiei sale, inconjoara mormantul, impreuna cu animalul ce urmeaza sa fie sacrificat, arzand tamaie si rostind "Surat Al-Fatiha". Dupa sacrificarea animalului, urmeaza masa festiva, si toti pelerinii mananca impreuna, intr-o atmosfera familiala. Pana la razboiul din Sinai, din 1956, Gebalieh celebrau zwwara la mormantul lui Nebi Saleh, dupa unii, un profet arab pre-islamic, dupa altii, un strabun al tribului Sawalha, aflat intre Wadi Mur si Wadi el-Sheikh. In prezent, Gebalieh merg in pelerinaj, in luna august, la mormantul Seicului Harun, iar o parte a tribului, la mormantul unui stramos al beduinilor valahi, Seicul Awad, in a doua zi a Sarbatorii Sacrificiului, Eid el Adha. Unii beduini practica individual zwwara, saptamanal, si unii membri inca merg la mormantul Seicului Neni Saleh sau la cel al Seicului Habus, unde femeile beduine lasa diferite obiecte de imbracaminte pentru binecuvantare. Desi in unele dintre aceste locuri n-a fost inmormantat nici un sfant, ca in cazul Seicului Nebi Saleh, ingropat in Ramla, in Israel, aceste morminte au rolul de loc de adunare tribala (maq-ad) cum este si in cazul Seicului Habus, ce are doua morminte, intr-unul fiind inmormantat sfantul, iar celalalt fiind doar un loc de adunare.
Gebalieh ce traiesc in apropierea manastirii ajuta la treburile administrative ale lacasului, un numar mic dintre ei fiind angajati permanenti ca bucatari, lucratori, trapezari, gradinari, in timp ce altii lucreaza temporar, iar alaturi de calugari participa la sarbatorile Profetilor Moise si Aaron, ale Fecioarei Maria, Sfantului Gheorghe si Sfintei Ecaterina. Tot ei se ocupa de ghidarea pelerinilor pe muntele lui Moise, de comertul turistic local si de transportul si excursiile tip safari din zona. De-a lungul timpului, o serie de proiecte dedicate imbunatatirii vietii beduinilor Gebalieh au luat nastere, precum Sheikh Sina Bedouin Treks, un proiect UE destinat sustinerii turismului in zona, Community and Environmental Services Center in Saint Katherine, El Helwa Herbal Garden a dr. Hakim Ahmed Mansour, destinata studiului plantelor locale medicinale, Fansina Bedouin Handicrafts, proiect UE, unde femeile beduine confectioneaza podoabe, obiecte de imbracaminte, traiste, brauri impodobite cu motive autentice inspirate din cultura locala tribala, South Sinai Regional Development Programme (SSRDP), un proiect finantat de UE cu 64 milioane de euro, The Medicinal Plants Conservation Project destinat protejarii celor 481 de plante medicinale ce cresc in sudul Sinaiului, Saint Katherine Foundation aflata sub patronajul Printului Charles de Wales, Asociatia Muntele lui Moise, destinata ajutorarii familiilor nevoiase etc. Din pacate, nu exista in prezent nici un proiect care sa incerce sa intinda o punte de legatura intre beduinii Gebalieh si Romania, desi prezenta lor in istoria manastirii este fundamentala, descoperind, totodata, urme necunoscute ale trecutului romanesc. Poate infratirea si incheierea in viitor a unui Protocol de colaborare intre orasele Sinaia si Sfanta Ecaterina va incuraja facilitatea contactelor, parteneriatelor si a proiectelor dedicate comunitatii de obarsie romana Gebalieh, exilata de soarta in locul unde s-a scris una din cele mai importante file din istoria umanitatii.
MADALINA BANICA - Cairo, Egipt