ROSIILE ROMANESTI

Ilie Tudor
Elixirul de sanatate al verii

De cateva saptamani, au aparut in piete rosiile romanesti. Ceva mai mici si nu atat de aratoase ca cele din import, rosiile noastre sunt foarte usor de recunoscut dupa gust: sunt dulci si usor parfumate, avand in ele parca un strop din soarele la care s-au copt. Aceasta, spre deosebire de suratele lor, tomatele din import, care au stat cu saptamanile prin depozite racite artificial, s-au copt in lazi, ajungand in farfuriile noastre apa chioara: saracite in vitamine, in enzime si nutrienti. Ati citit bine: rosiile romanesti sunt vindecatoare pentru ca aceste legume magnifice, atunci cand sunt adevarate, adica asa cum le-a facut Dumnezeu, fara modificari "ingineresti", au efecte puternice asupra sanatatii. Iar ca sa va convingeti, cititi cu atentie randurile care urmeaza:

Scurt istoric

Au fost cultivate pentru intaia oara cu nu mai putin de trei mii de ani in urma, de catre o enigmatica populatie din Peru - mayasii. Ei sunt cei care le-au descoperit, le-au domesticit, le-au selectionat si le-au transformat din planta salbatica in aliment. Mayasii - istoricii nu stiu de ce - au disparut dintr-o data, lasand in urma lor vestigii arheologice uluitoare, precum si niste plante de cultura, intre care si rosiile, care au fost preluate de alte popoare stravechi ale Americii de Sud, raspandindu-se pe intreg continentul. In Europa, rosiile au ajuns tarziu, abia prin anul 1600, aduse de catre conchistadorii spanioli. Iar in secolul al XIX-lea, au devenit un aliment uzual pentru europeni, pentru ca acum, la inceputul secolului XXI, sa capete o adevarata celebritate. Iar aceasta celebritate nu au dobandit-o doar ca aliment, ci si ca medicament, o calitate recunoscuta dupa decenii de studii-gigant, realizate pe zeci de mii de subiecti.

Farmacia continuta intr-o rosie

Nu mai putin de 90% din continutul rosiei este apa biologica, usor asimilabila de catre organismul uman, o apa biologica care alcatuieste suportul ideal pentru administrarea unei colectii de vitamine, minerale, enzime si alte substante active ale tomatelor, despre care merita sa vorbim mai pe larg. Dintre vitaminele continute de rosii, cele mai importante sunt vitamina A (importanta pentru ochi si pentru procesele endocrine), complexul B (B1, B2, B5, B6 - protectoare ale sistemului nervos, ale sistemului osos, ale metabolismului), vitamina C (necesara sistemului cardiovascular, sistemului nervos si endocrin), vitamina E (vitamina tineretii si a fertilitatii) si vitamina K (importanta pentru sinteza anumitor elemente figurate ale sangelui). Apoi, rosiile contin cantitati insemnate de potasiu, fosfor, fier, calciu, magneziu si seleniu, precum si acizi organici, acestia din urma avand un rol important pentru sistemul digestiv. Apoi, s-a mai descoperit ca rosiile contin licopina, un pigment care da culoarea specifica tomatelor si tinde sa revolutioneze industria farmaceutica. Intre altele, licopina are un efect antioxidant mai puternic decat celebra vitamina C, protejand extrem de eficient organismul de cancer, de bolile cardiovasculare, de procesele degenerative, de tulburarile de metabolism, de diferitele intoxicatii (inclusiv cu tutun). Sa vedem in continuare cum se iau medicamentele din farmacia rosiei:

Preparate din rosii

Salata de rosii

Se folosesc rosiile nedecojite, coaja fiind partea din rosie cea mai bogata in vitamine, minerale si pigmenti. Portia ideala de salata pentru un adult este cuprinsa intre 150 si 200 de grame de rosii, taiate in felii mari, asa incat sa ne oblige sa le mestecam bine, inainte de a le inghiti. Feliile de rosii se asezoneaza intotdeauna in salata cu ulei presat la rece (de masline sau de floarea soarelui), deoarece doar in prezenta grasimilor pe care acesta le contine, substante folositoare cum ar fi licopina sau vitamina E pot fi asimilate de organism. In general, salata de rosii de gradina (soiuri romanesti) nu are nevoie de altceva, decat ulei si putina sare, pentru a i se da gust. Intr-o cura de rosii, se consuma intre 500 si 1000 de grame de rosii pe zi sub forma de salata si suc.

Sucul proaspat de rosii

Se poate obtine cu ajutorul mai multor mijloace:
* cu masina de tocat carnea, filtrand prin tifon rosiile, dupa ce au fost bine zdrobite. Rezulta un suc gros.
* cu ajutorul mixerului, zdrobind foarte bine (fara a mai filtra) pulpa rosiilor, asa incat sa se formeze o pasta omogena, semi-lichida, care va fi consumata ca atare
* cu storcatorul electric centrifugal, obtinand un suc ceva mai limpede si mai lichid, intrucat pulpa este partial retinuta prin centrifugare.
Indiferent de metoda prin care a fost obtinut sucul de rosii, este bine sa se consume proaspat, cate un pahar (200 ml) inainte de masa sau in timpul mesei, in functie de afectiunea pe care vrem s-o tratam.

Sucul conservat

Se recomanda mai ales sucul obtinut casnic, cunoscut sub numele de bulion, sterilizat prin incalzire si pastrat in sticla etansa, fara conservanti chimici. Acest suc pierde o parte din proprietatile terapeutice initiale ale rosiei (enzimele si mare parte dintre vitamine se degradeaza termic), insa unele substante pretioase, intre care si faimoasa licopina, despre care am vorbit anterior, se pastreaza, dandu-i valente terapeutice deosebite. Se administreaza la fel ca si sucul proaspat.

Supa de rosii

Este, probabil, unul dintre cele mai digeste si mai sanatoase feluri de mancare prelucrate termic. Pentru obtinerea supei avem nevoie de 2 kg de rosii bine coapte si sanatoase, precum si de cateva legume. Iata reteta: Se spala, se curata si se pun la fiert doi morcovi, o ceapa, o telina mica si o radacina de patrunjel, la care se adauga 100 grame de orez. Se lasa sa clocoteasca vreme de 30 de minute, dupa care se adauga 2 kg de rosii taiate si 2 ardei maruntiti, intreaga cantitate fierbandu-se inca 15 minute, dupa care se paseaza cu un mixer. Se va obtine o crema omogena, cu consistenta semi-lichida, la care se va adauga sare si ulei dupa gust, precum si zarzavat tocat marunt (patrunjel, marar, telina). Aceasta supa este un adevarat medicament pentru convalescenti si pentru persoanele cu digestie slaba, fiind foarte hranitoare, dar si usor de digerat si de asimilat. Se recomanda, in mod special, persoanelor care nu tolereaza cruditatile, datorita sensibilitatii gastro-intestinale, dar care au nevoie de vitaminele, mineralele si pigmentii continuti de tomate.

Boli prevenite cu ajutorul rosiilor

* Cancerul de prostata - un studiu recent, publicat in prestigioasa revista medicala americana "Journal of National Cancer Institute", arata faptul ca la barbatii care consuma frecvent tomate riscul de aparitie a cancerului de prostata se reduce cu aproximativ 40%. Studiul este printre cele mai mari si mai bine realizate din lume, fiind facut pe nu mai putin de 47.000 (!) de persoane, care au fost urmarite mai bine de un deceniu. Iar proportia in care rosiile reusesc sa previna aceasta forma tot mai frecventa de cancer este enorma, daca ne gandim ca prin mijloacele moderne de tratament al cancerului, rata vindecarii este de abia 30-40%.
* Boala canceroasa in general - pornind de la rezultatele mai mult decat incurajatoare obtinute prin studiul asupra efectelor rosiilor in prevenirea cancerului de prostata, cercetatorii au vrut sa cunoasca mai mult despre efectele tomatelor in boala canceroasa in general. Astfel, ei au descoperit faptul ca licopina din rosii previne intr-o anumita masura si alte forme de cancer (ovarian, gastric, de colon, osos, de plamani) si inca un lucru: licopina administrata singura, sub forma de medicament, fara celelalte substante din rosie, nu are nici macar jumatate din efectele reintineritoare si anticancerigene obtinute prin administrarea sa in stare naturala.
* Afectiuni ale sistemului osos - consumul frecvent de rosii proaspete, coapte in conditii naturale, creste rezistenta oaselor si a articulatiilor, imbunatatind metabolismul calciului, inhiband procesele degenerative.
* Ischemia si aritmia cardiaca - inca nu se cunoaste mecanismul exact de actiune, insa cercetari recente arata ca marii consumatori de rosii au o inima mai sanatoasa, care bate regulat si este mult mai putin expusa la afectiunile care apar odata cu varsta. "De vina" sunt, se pare, vitamina A si complexul B continute de rosii, bogatia de potasiu, precum si efectele benefice ale enzimelor si acizilor organici din rosii asupra metabolismului.
* Afectiunile degenerative ale vaselor de sange, accidentul vascular - licopina, vitamina B6, vitamina C si alte substante continute de rosii ajuta la mentinerea elasticitatii si rezistentei vaselor de sange. La populatiile (in special cele mediteraneene) care consuma frecvent tomate, incidenta bolilor vasculare este de 2-3 ori mai redusa, iar media de viata este mult mai ridicata decat in rest.
* Gripa si infectiile respiratorii - sunt prevenite si, odata ce au aparut, se vindeca mai usor, atunci cand este consumat suc de rosii. Acesta are efecte antibacteriene directe si, in plus, mareste rezistenta organismului la agresiunile microbiene de orice fel.
* Obezitatea si diabetul - sunt foarte bine tinute la distanta, cu ajutorul unei diete echilibrate (saraca in grasimi si dulciuri concentrate) si al consumului zilnic de tomate. O jumatate de kilogram de rosii, mancate in fiecare zi, mai ales in timpul mesei, accelereaza metabolismul amidonului si al grasimilor, protejeaza organismul de cresterea colesterolului, de solicitarea excesiva a pancreasului si de supragreutate.

Tratamente interne

* Arterioscleroza, bolile vasculare in general - mancati in fiecare dimineata, pe stomacul gol, un catel de usturoi si trei rosii bine coapte, de marime potrivita. Cura se face pe intreg parcursul sezonului in care se gasesc rosii. Atunci cand se gaseste doar usturoi verde, se va consuma un fir de usturoi verde in locul catelului de usturoi.
* Tromboflebita - se bea cate un pahar (200 ml) de suc de rosii proaspat stors, de 3 ori pe zi, in cure de 30 zile. Este un tratament salvator pentru aceasta afectiune, deoarece sucul de rosii ajuta la diminuarea cheagurilor de sange si nu mai da voie sa se formeze altele. Are o mare eficienta si in cazul fumatorilor. De fapt, rata aparitiei tromboflebitei la fumatori si la fostii fumatori este de 2-3 ori mai ridicata decat la persoanele care nu au acest viciu.
* Tabagismul si consecintele sale - consumul sucului de rosii proaspat reduce considerabil efectele nocive ale tutunului asupra organismului. El diminueaza actiunea nefasta a gudroanelor din fumul de tigara asupra sangelui, actiune extrem de nociva, care determina aparitia unor boli cum ar fi fragilitatea vasculara, tromboflebita, impotenta vasculara, cancerul s.a.
* Cataracta - un studiu facut in anul 1997, sub conducerea profesorului Alexander Pollack, la spitalul universitar Kaplan, din Israel, a aratat ca licopenul continut de catre rosii poate preveni aparitia cataractei si, mai mult, poate bloca procesul de evolutie al acestei boli. Licopenul este continut mai ales in coaja tomatelor si este cel mai bine asimilat din aceste legume consumate proaspete.
* Reumatismul - beti sucul proaspat extras din rosii, cate un pahar, dimineata pe stomacul gol, si inaintea meselor principale. Cercetari relativ recente au pus in evidenta faptul ca rosia contine si o substanta asemanatoare cu cortizonul. O cura repetata cu rosii crude (minim 1 kilogram pe zi) are efecte antiinflamatoare articulare puternice, fiind favorabila reumaticilor. De asemenea, este si puternic depurativa, fiind indicata si bolnavilor de guta.
* Calculi (renali, biliari) - razuiti rosiile bine coapte cu lama unui cutit, dar cu partea netaioasa. Pe unde a trecut cutitul, coaja se va zbarci si va deveni foarte usor de indepartat. Consumati in fiecare zi pielita de la 3-6 rosii, de preferat cruda, pe care o asezonati cu lamaie si ulei de masline. Restul rosiilor il puteti folosi la ciorba de rosii sau la sosuri. Preparati-le chiar inainte de a le consuma.
* Nefrita - regim dietetic: mancati in mod regulat rosii sub diferite forme. Una dintre posibilitati: amestecati laptuca (salata verde), telina, morcov si conopida, taiate marunt, cu suc de rosii. Acest regim ajuta la alcalinizarea pH-ului urinii si, ca atare, va optimiza actiunea antibioticelor, dar si a uleiurilor volatile (de cimbru, de ienupar) si a plantelor cu actiune antiseptica (strugurii ursului, merisor)
* Infectii renale si urinare cronicizate - beti in timpul mesei 200 ml suc de rosii, facut proaspat, cu storcatorul sau cu mixerul, si diluat cu apa de izvor. Evitati alcoolul, inclusiv vinul.
* Constipatie - consumati in timpul meselor morcov si telina crude, date prin razatoarea fina, peste care turnati suc de rosii din belsug. Sucul de rosii accelereaza procesele digestive, peristaltismul intestinului gros, iar fibrele alimentare din morcov si din telina actioneaza ca un piston care impinge afara materiile reziduale.
* Digestie lenesa (atonie gastrica) - rosiile sub forma de salata proaspata usureaza digestia, in special a pastelor fainoase, a orezului si a cartofilor, dar si a proteinelor de origine animala. Puteti face cure in care la fiecare masa salata de rosii sa reprezinte 30-40% din cantitatea de hrana consumata. Asocierea cu ardei gras in salata sporeste efectul drenor al rosiilor si faciliteaza eliminarea.
* Hiperaciditate gastrica - la anumiti pacienti s-a observat o ameliorare aproape miraculoasa a gastritei hiperacide si a ulcerului, dupa consumarea a 1-1,5 litri de suc de rosii pe parcursul unei zile, vreme de 1-3 saptamani. Este bine de stiut ca sucul de rosii nu are asupra fiecarui pacient acelasi efect, la unii putand chiar agrava gastrita, in timp ce la altii actioneaza ca un adevarat elixir vindecator. Testati, la inceput, efectul cu cantitati mici de suc.
* Intoxicatii cronice - rosiile contin pana la 90% apa, fiind un diuretic si un depurativ excelent. Este recomandat consumul lor ca atare sau sub forma de suc proaspat, 1-2 kilograme pe zi, care se mananca pana la ora pranzului. O cura de dezintoxicare dureaza cel putin 2 saptamani, timp in care cruditatile reprezinta 70% din alimentele consumate zilnic.
* Pletora - se consuma rosii cu tot cu coaja in timpul sezonului cald, si se iau plante depurative (Trei-frati-patati, Soc sau Boabe de ienupar). Datorita principiilor active cu efect drenor si anti-oxidant din rosii, treptat, circulatia sanguina va fi restabilita in zonele afectate de pletora, iar portiunile de piele afectate isi vor recapata coloratia si aspectul normal.
* Sange vascos - rosiile sunt un fluidifiant sanguin destul de puternic in cantitati mari si, in acelasi timp, curata sangele de toxine si ajuta la accelerarea proceselor de eliminare din organism (normalizeaza tranzitul intestinal, intensifica diureza). Se consuma dimineata o cana de apa, in care s-au pus de seara tarate de grau (1 lingura), iar la 20 minute dupa aceea, se consuma 3-4 rosii mari si bine coapte.
* Uree (eliminare) - maruntiti dimineata 2 rosii mari si bine coapte si mancati-le ca piure, usor asezonat, daca este nevoie, cu patrunjel si putin ulei presat la rece. Urmati aceasta cura vreme de o luna, apoi verificati nivelul ureei.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu rosii

* Se consuma cu prudenta de bolnavii cu colita de fermentatie si gastrita hiperacida.
* Este contraindicat consumul in exces de rosii cu branza, deoarece - mai ales pe termen lung - aceasta combinatie poate provoca aparitia calculozei renale cu oxalati.

Si frunzele rosiei au proprietati medicinale

* Intepaturi de insecte - intepaturile de insecte trec mult mai repede si sunt mult mai putin dureroase daca sunt frecate cu frunze proaspat strivite de patlagica rosie.
* Eczema alergica - taiati foarte marunt frunze de rosie si puneti-le sa se caleasca la foc mic, timp de 5 minute, amestecand energic, in untura topita fara sare. Filtrati prin presare si lasati sa se raceasca. Pastrarea se face in borcan inchis ermetic, la frigider. Dimineata, pe stomacul gol, se mananca trei rosii bine coapte - acestea curata ficatul, elimina toxinele si favorizeaza curatirea pielii, dupa care se face o ungere cu preparatul descris anterior a locurilor afectate.
* Reumatism localizat in zona umerilor - in Banat, se face o fiertura din frunze si lujeri de rosii (fara radacini). Toate partile plantei se taie marunt, se lasa la inmuiat de seara pana dimineata. Se pun doi pumni de planta in jumatate de litru de apa, apoi dimineata se strecoara; apa se pune deoparte, iar planta se fierbe in alta jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa la racit putin si se strecoara. Se amesteca cele doua extracte, iar cu preparatul obtinut se fac comprese, care se tin pe umeri si ceafa, vreme de 2 ore pe zi. Pentru o mai mare eficienta, peste compresa cu extract de frunze de rosii se pune o sticla cu apa fierbinte.

PENTRU FRUMUSETEA DVS.

* Acnee - tamponati fata cu o rosie taiata in doua, iar la 20 de minute, aplicati pe ten frunze de macris zdrobite. Operatiunea va dura o jumatate de ora, dupa care va clatiti cu apa de ploaie.
* Prevenirea aparitiei cosurilor - amestecati 40 g de alcool de 90gr., 1 g de glicerina si 100 g suc de rosii. Cu lotiunea obtinuta, spalati-va tenul dimineata si seara, precum si de cate ori va expuneti la praf sau transpirati.
* Tenul gras, cu puncte negre - se ingrijeste cu suc de rosii (mai putin coapte) foarte proaspat, cu care se fac spalari cu un tampon de vata, de minimum doua ori pe zi.

BUNICA STIE TOT
Cateva secrete


* Salata de rosii preparata cu mult timp inainte de masa isi pierde proprietatile terapeutice.
* Cotorul verzui al rosiei contine o substanta toxica pentru organism (solanina), din acest motiv aceasta portiune nu se va consuma.
* Mancata atunci cand nu s-a copt foarte bine, rosia poate fi indigesta pentru stomacurile mai delicate. Trebuie consumata cand este foarte coapta, cu tot cu pielita si samburi, care ajuta la digestie si curata intestinul de deseuri.
* Rosia faciliteaza digestia amidonului, deci preparati sosuri de rosii si mancati-le cu paste fainoase si legume.
* Proprietati terapeutice au doar rosiile crescute in gradina si pe camp si intr-o mult mai mica masura cele crescute in sera, in solariu sau aduse din import (care sunt culese necoapte si se maturizeaza in lazile in care sunt transportate).