Acum e mai bine sa faci studii universitare in acelasi loc cu printul sau, de ce nu, sa fii o campioana sportiva, daca si printul e sportiv. Uite asa, sud-africana Charlne Wittstock, fosta campioana olimpica la natatie, iar apoi medaliata cu aur (in proba spate!), la o competitie mediteraneana, organizata de Principatul Monaco, a intrat in raza vizuala tocmai a monseniorului de Monaco, Albert al II-lea, si va deveni, sambata, consoarta acestuia, stapana absoluta peste faimoasa stanca din sudul Frantei, unde familia Grimaldi domneste de peste sapte veacuri. Ma grabesc sa spun ca nu e nimic rau in asta. Ba dimpotriva, amandoi sunt frumosi si nu au de dat nimanui socoteala. Iar daca barfitorii vor chicoti pe seama miresei, bine le-ar sta sa vada ca aliantele capetelor incoronate s-au mai democratizat de cateva decenii bune: William tocmai a luat-o pe o oarecare Kate, din parinti ce se imbogatisera fabricand confeti, printesa Margaret si-a gasit iubit tot din popor, cum au mai facut si Alteta sa imperiala Naruhito, regele Hussein al Iordaniei, regina Victoria a Suediei sau alte altete, unele de prin zona apropiata. Printul Albert, desi implinit, inca mai are alura unui fost carmaci olimpic la bob, iar dupa ce si-a impartit favorurile cam dezinvolt, prin alte asternuturi, era timpul sa faca nunta si sa se gandeasca la viitor. In plina criza economica, celula familiala astfel constituita ii va conferi mai multa soliditate si micutului, ambitiosului stat, alcatuit din doua mega-sate, care impreuna alcatuiesc o redutabila combinatie de banca-tripou, locuita de cei mai rasfatati cetateni (35.881 de locuitori), pe care fiscul niciodata nu-i deranjeaza. Circa 4 milioane de euro au fost votate de Consiliul National monegasc pentru acest fericit eveniment, vazut in ansamblul sau si ca oportuna campanie publicitara, dupa ce si pe aici criza afectase turismul si afacerile. Sunt asteptate cateva sute de mii de vizitatori si se spera, mai cu seama, ca oamenii de afaceri care obisnuiau sa-si dea intalnire in spatiul selectului stat liliputan vor reveni prin hotelurile de lux, isi vor depune din nou banii prin acele banci sau vor mai tachina norocul la ruleta (cum procedeaza abundent neo-rusii). Iar televiziunile din intreaga lume si sensibilitatile din sfera romanului roz, ca si publicatiile de barfe, ca sa nu mai vorbim de revistele si rubricile mondene, vor fi servite cu varf si cu indesat de parada toaletelor, de detaliile meniului, de rememorarea faptelor din trecut sau a scandalurilor mai recente, care nu au crutat mediatizata familie - ah, inalta societate! Printul-tata, casatorit in 1956 cu faimoasa Grace Kelly, stea a cinematografiei americane, incomparabil mai seducatoare decat toate printesele de sange ale momentului, accidentele de mai apoi, in aceeasi familie, cariera de cantareata a fiicei mici, Stephanie, santajata apoi de un salvamar devenit sot, nefericitele mariaje ale fiicei mari, Caroline, abandonata recent de ilustrul ei sot, August de Hanovra Se spune ca in cele sapte secole de existenta tocmai femeile au condus destinele acestui stat: de la o oarecare Pomelline Fregosso, care a organizat cu darzenie apararea stancii, in vreme ce sotul sau naviga, la Charlotte-Caterrine, o libertina care l-a sedus pe Ludovic al XIV-lea, pana la nepoata poetului Heinrich Heine, Alice, devenita prototipul printesei de Luxembourg in epopeea romanesca a lui Marcel Proust. Noua printesa, mai degraba taciturna si eclipsata de bunavoie, pana acum, pare sa aiba deja trasat viitorul, implicandu-se in numeroase comitete si fundatii de binefacere, care sunt o alta specialitate a principatului. De nu cumva turbioanele maritime ne vor aduce surprize din largul mediteranean!