"Pauza care naste frici"
- Sunt doi ani de cand am baut prima cafea cu tine, pentru un interviu publicat in "Formula AS". O perioada rodnica pentru cariera ta de actrita, care a mers inainte, consolidandu-ti imaginea. Dovada: zilele acestea faci parte din juriul Festivalului Comediei Romanesti, "festCO" - o postura extrem de onoranta pentru o actrita cu o varsta frageda ca a ta.
- Chiar ca este o postura extrem de onoranta, de altfel, am fost foarte surprinsa cand am primit aceasta propunere. O oferta prea generoasa, de care ma simt stanjenita cumva, pentru ca eu mai am inca foarte multe lucruri de invatat in meseria de actrita, ca sa-mi merit locul in juriul festivalului, alaturi de personalitati de talia lui Marcel Iures sau Ileana Lucaciu. Am acceptat propunerea aceasta pentru ca ea venea din partea Teatrului de Comedie si pentru ca, recunosc, am fost extraordinar de magulita. Pe parcurs, mi-am dat insa seama ca temerile mele erau justificate. Vin eu, o pustoaica de 25 de ani, sa judec niste oameni de varste si experiente mult mai mari ca a mea sau, in extrema cealalta, sa judec colegi din aceeasi generatie cu mine... Pur si simplu ma simt intimidata de acest context si nu pot sa-mi depasesc starea de stanjeneala. In plus, eu sunt o fire mai ingaduitoare, mai blanda, mi-e dificil sa dau verdicte, fie ele si artistice.
- Banuiesc ca n-ai fost aleasa in juriu degeaba. Care din calitatile tale profesionale crezi ca i-au impresionat pe organizatori?
- Si eu am intrebat-o acelasi lucru pe doamna de la Teatrul de Comedie care m-a sunat sa imi faca propunerea. Mi-a raspuns ca oamenii care m-au ales sunt niste valori indubitabile, iar daca ei au decis asa, atunci inseamna ca stiu ce fac si, ca atare, sa am incredere in judecata lor. Repet, nu pot sa nu spun c-am fost magulita, de altfel, in juriu se mai afla un coleg de o varsta cu mine. In mod evident, rolul nostru este de a sustine noul val de actori. Cu toate astea, au existat niste zile de jurizare in care am simtit nevoia sa ma fac mica-mica in scaun, ca sa nu vexez pe nimeni.
- Pozitia ta de jurat are si unele avantaje: asisti la o veritabila desfasurare de forte a teatrului romanesc. Cum se prezinta arta scenica de la noi? Spectacolele au un nivel ridicat?
- La modul general, tabloul e amestecat, adica exista si spectacole "mici", si spectacole "medii", dar si spectacole "mari". Insa motivul e unul care nu tine nici de actori si nici de regizori. Motivul e acela ca, in fiecare an, de pe bancile scolii ies foarte multi actori si, din pacate, mai ales acum, din pricina legii care a blocat posturile in teatre, acesti absolventi nu au unde sa joace. Si-atunci, dupa trei ani sau mai multi de lucru constant, te vezi obligat sa faci o pauza lunga, de luni sau chiar ani, o pauza care naste frici si frustrari si care iti rupe ritmul. Si te trezesti ca dupa o astfel de absenta indelungata, cand ajungi, in sfarsit, la un casting si prinzi un rol, vrei sa dai totul, saracul de tine, sa arati tot ce poti, si atunci te repezi ca buldozerul in personaj si, paradoxal, din prea mult zel, risti sa dai chix. In meseria asta de actor, niciodata nu esti total sigur de abilitatea ta de a crea, dar atunci cand lucrezi constant, capeti o anume asezare interioara, care iti permite sa construiesti caramida cu caramida, nu asa, otova. Cand lucrezi constant, iti gestionezi altfel emotiile si energia, folosesti pipeta dozatoare cu o mana precisa, pe cand, dupa o pauza de opt luni sau doi ani, ai niste emotii mai coplesitoare decat pe vremea cand erai boboc si habar n-aveai cu ce se "mananca" meseria de actor. Asta e si diferenta dintre noi si cei de dinaintea noastra: ei au avut de lucru, au filmat - lungmetraje sau scurtmetraje, dar au filmat - si au avut si roluri in teatru in mod constant. Ei aveau linistea ca paseau pe un teren sigur, puteau sa-si pastreze ritmul si sa creeze durate.
- Oare mai reprezinta teatrul o alternativa la lumea asta solicitanta si stresanta in care traim? Un spatiu in care sa putem evada?
- Categoric. Sau, cel putin, eu asa simt. Eu asa am vazut teatrul si asa il vad si azi: ca pe un loc unde mergand te poti rupe de realitate, poti intra intr-o lume splendida, o lume creata de niste oameni care dau tot, ca sa te umple pe tine cu bucurie si emotie. Chiar daca mergi la o piesa trista, tot poti sa pleci fericit acasa, fiindca spectacolele au mesaje multiple iar tu, spectatorul, il alegi pe acela la care rezonezi. E drept ca nu prea mai exista spectacole care sa aiba valoarea asta, de a putea transpune spectatorul intr-o lume din afara prezentului, dar ele mai exista pe ici pe colo, si ar trebui sa ne bucuram si sa-i apreciem pe oamenii care le fac. Sa-i apreciem cat ei mai sunt inca pe pamantul asta.
"E dureros sa vezi cum romanii nu-i sustin pe romani"
- Poate teatrul sa mai tina piept concurentei internetului si televiziunii?
- Eu merg permanent la teatru si, in majoritatea timpului, am vazut ca salile sunt pline, ba la unele spectacole nu se gasesc bilete cu lunile. Asta e un semn bun. Exista si oameni care nu se lasa robiti de internet si televizor. Se feresc de alienare. Iar teatrul de calitate e un competitor redutabil al robotizarii in fata calculatorului. Insa, dupa parerea mea, problema reala nu e cu teatrul, ci cu filmul. Romanii nu au cultura cinematografului asa cum exista in occident. Vad un film, care poate era mai slab, si dupa aceea judeca toate filmele romanesti la calup, fara sa se mai oboseasca sa vizioneze si alte pelicule. Au lipit aceasta eticheta negativa si gata! Or filmul romanesc nu are cum sa evolueze in lipsa spectatorilor. Daca la filmele americane, cinematografele sunt pline ochi, la cele romanesti vezi o mana de oameni in sala si, dupa cateva proiectii, nu mai sunt nici atatia. E dureros sa vezi cum romanii nu-i sustin pe romani. Si asta nu se intampla doar in cinema. Ne lasam leganati de o amara lipsa de atitudine, ne lamentam pe la colturi, dar nu facem nimic concret ca sa schimbam sistemul, oricare ar fi el. Preferam sa ne inchinam la idoli straini, decat sa cautam valoarea intre granitele Romaniei.
- Te numeri printre actritele norocoase care joaca si-n teatru, si-n cinema. In ce postura te simti mai bine?
-Am avut o perioada in care am facut mult film, dar nu stiam ce insemna teatrul, si-atunci ma concentram exclusiv pe film. De cand am inceput sa fac si teatru - acum joc in "Leonce si Lena", la Teatrul de Comedie si in "Nebuna din Chaillot", la Teatrul Metropolis - am realizat ca nu am o preferinta fata de-un gen anume. Acum, ca n-am mai filmat de ceva timp, imi e teribil de dor sa fac film, dar si cand urc pe scena, am o bucurie fantastica. Sunt inca la varsta la care nu am apucat sa "gust" din belsug nici din teatru, nici din film, asa ca jinduiesc dupa amandoua in egala masura.
- Esti considerata o stea a tinerei generatii. Cum e sa fii vedeta in Romania de azi?
- Din ce am vazut prin filme si din ce am auzit de la mama, care e tot actrita, actorii de odinioara aveau un alt statut decat avem noi azi. La noi, de pilda, se merge pe filme de autor, adica e mai cunoscut regizorul decat actorul. Nu zic ca e rau ca regizorul sa primeasca lauri, zic ca e rau ca nu se face o promovare corecta, astfel incat si actorul sa straluceasca. Apoi mai exista o problema: termenii de actor si vedeta, la noi, nu sunt bine definiti. In Romania, actrita e si o persoana care a facut facultatea si a muncit sa-si faca o cariera, dar tot actrita e si cea care a pozat in Playboy si apoi a fost luata intr-o telenovela si tot actrita e numita si cea care a aparut intr-o reclama si-atat. Din acest motiv, dar si din cauza contextului economic, nu stiu cati actori isi mai doresc azi sa fie vedete. Sa nu se inteleaga gresit: eu nu am nimic cu oamenii care au venit de niciunde si s-au trezit "actori", pentru ca unii dintre ei chiar isi fac treaba bine, dar... parca totusi nu atat de bine pe cat ar putea s-o faca un actor adevarat. Ce sa mai vorbesc de respectul care se traduce prin remuneratia oferita?! In strainatate, faci un film si-ti iei o casa (si nu ma refer la super-staruri cand spun asta), la noi, sunt actori uriasi, care muncesc de douazeci de ani, si tot n-au reusit sa-si cumpere un apartament intr-un bloc vechi!
"Eu nu pot sa-mi deschid sufletul pe internet"
- De la precedenta noastra discutie, ai mai jucat in doua filme: "Tanti", in regia lui Serban Marinescu si "WebSiteStory", in regia lui Dan Chisu. In acesta din urma, o tema principala o reprezinta dependenta de internet. Tu in ce relatie esti cu internetul?
- Foarte proasta. Nu ma prea pricep la chestiile astea care tin de internet. Chiar am facut si gafe: o data am trimis un raspuns la un mesaj, care-mi parvenise pe e-mail, fara sa-mi dau seama ca raspunsul meu ajungea, de fapt, pe Facebook. Nu neg valoarea internetului, in sensul informatiilor vaste si benefice care-ti sunt la dispozitie la un click distanta, dar sunt si o gramada de efecte negative pe care le poti trece in contul acestui... mediu. Nu?
- Ti se pare cumva ca internetul ne raceste viata sentimentala? Ca aceasta forma de comunicare la distanta ne indeparteaza in loc sa ne apropie?
- N-am nici un dubiu in sensul asta. Relatiile umane au fost afectate sever de internet si vor continua sa fie afectate. Mai intai, ca in mediul acesta nu prea ai cum sa controlezi lucrurile, nu poti sa controlezi identitatile, dar nici mesajul pe care vrei sa-l transmiti, caci cuvintele nu au doar un singur sens. Omul intra pe internet si, intr-un fel sau altul, incepe sa comunice cu un alt om, care ii spune despre el ca este intr-un anume fel. In realitate, poate sa fie insa o cu totul si cu totul alta persoana. Cati copii n-au fost atrasi in diverse capcane, de indivizi cunoscuti pe internet, care s-au pretins a fi de-o varsta cu ei? Pe internet se pot comite o multitudine de abuzuri. Apoi, mediul acesta a indus, asa cum ai spus si tu, o forma de alienare: s-a ajuns pana la a avea relatii de dragoste pe internet! In loc sa ne mai intalnim fata in fata, ca sa putem vedea chipul interlocutorului, sau in loc ca macar sa dam un telefon, ca sa putem auzi vocea omului cu care dorim sa comunicam, noi - pac! - trantim un e-mail sau un sms. Care pot fi citite altfel decat in sensul in care au fost compuse. Pentru ca prin e-mail sau prin sms-uri nuantele se pierd. Eu, una, nu sunt adepta nici a internetului si nici a sms-urilor. Prefer sa vorbesc la telefon, daca nu pot sa ma intalnesc direct cu persoanele cu care trebuie sa interactionez. Eu nu pot sa-mi deschid sufletul pe internet si nici nu cred in prieteniile astea virtuale. Raman de moda veche: vreau sa vad ochii si zambetul sau lacrimile omului cu care vorbesc, vreau sa pot sa-i pun mana pe umar cand e la ananghie, vreau sa-l pot imbratisa cand a repurtat un succes.
"Acasa si familia sunt portul vietii mele"
- Care sunt zonele vietii care te ajuta sa-ti pastrezi emotionalitatea, un ingredient indispensabil unui actor?
- Ce ma incarca pe mine e relatia mea de dragoste cu Ducu, prietenul meu, o relatie care ma infuzeaza constant cu umanitate. Apoi ma incarc si din relatiile dintre mine si parinti si dintre mine si sora mea, dar si din relatiile cu prietenii mei. Oamenii dragi sunt cei care-mi umplu sufletul si inima cu sentimente frumoase, oamenii dragi sunt cei care ma mangaie si ma alinta, dar tot ei sunt cei care ma si trag de maneca si ma trezesc la realitate, cand se intampla sa derapez intr-un fel sau altul. Principala mea hrana emotionala o reprezinta sufletele bune ale celor apropiati mie.
- In vara aceasta ploioasa, vara ta sufleteasca e mai plina de soare?
- Vara mea sufleteasca e fluctuanta. Pot sa incep ziua foarte bine si s-o termin foarte prost, in functie de ceea ce vine si ma afecteaza din exterior. Azi, de pilda, in sufletul meu cerul e senin si soarele straluceste, fiindca m-am trezit cu Ducu langa mine, m-am intalnit cu tine, care esti un om frumos si de care ma simt apropiata, am vorbit cu prietena mea, Ana, care si ea e bine, dar cine stie ce mi se va mai intampla pana diseara. Eu sunt un om care empatizeaza cu ceilalti si, ca atare, ma incarc foarte usor cu starile celor cu care vin in contact.
- Esti Capricorn. Se spune ca oamenii din aceasta zodie sunt cei mai devotati ideii de casa si de familie. Te regasesti in aceasta descriere?
- Da, da. Imi doresc o familie completa, imi doresc foarte mult unul sau doi copii, imi doresc acest echilibru si aceasta implinire in viata personala. Meseria mea poate induce dezechilibre, asa ca am nevoie ca de aer sa stiu ca acasa totul e bine. Si nu cred ca un copil ar veni ca o povara sau o frana pusa pe viata profesionala. Eu consider ca sunt doua chestiuni diferite, pe care insa le poti controla si echilibra. Oricum, copilul nu reprezinta, pentru mine, o optiune, ci e o necesitate: simt ca un copil mi-ar imbogati sufletul si spiritul si viata, in general, cum nimeni si nimic nu ar putea-o face. Repet: acasa si familia reprezinta ancora mea, portul in care ancorez si cand mi-e bine, dar si cand mi-e rau. Si pentru care sunt dispusa sa fac orice, ca sa il apar. Eu nu sunt genul care sa rada si sa glumeasca atunci cand acasa nu-i totul in regula. Daca vrei, familia e pentru mine un soi de calcai al lui Ahile. Poti sa ma ranesti foarte usor daca-mi ataci familia, dar si prietenii, fiindca si cu prietenii mei sunt foarte protectoare.
- In incheiere, te intreb ce proiecte de viitor ai...
- Deocamdata merg inainte pe teatru. In cinema nu am proiecte concrete. Sunt insa convinsa ca Doamne-Doamne are pregatit ceva si pentru mine, numai ca trebuie sa mai astept putin, ca sa fiu cu-adevarat pregatita sa primesc ce are sa mi se daruiasca. Stii ca se spune: ca nu primesti ceva bun pana nu esti pregatit sa te bucuri de darul acela.