Bucurestiul rece...
"Stai linistita, in nici un caz nu vom merge in Romania! Nici nu se pune problema!", i-a spus Marco sotiei sale, de indata ce s-a intors de la birou. Seful il chemase la el si ii facuse o oferta de nerefuzat: sa isi continue cariera la una dintre sucursalele din afara Olandei ale firmei sale, un gigant mondial in domeniul telefoniei mobile. Ii daduse lui Marco trei alternative: Londra, Istanbul sau Bucuresti. Om umblat prin lume, la cei 40 de ani ai sai, Marco Kind a acceptat imediat propunerea managerului si venise intr-un suflet acasa, sa se consulte cu sotia sa despre unde ar fi mai bine sa mearga. Oscila intre Londra si Istanbul. La Bucuresti nici nu se punea problema sa vina. Asta i-a spus si sotiei sale. "Voi merge in toate cele trei locuri unde am fost solicitat, sa vorbesc cu cei de acolo. Asa mi se pare politicos. Deci, voi merge si la Bucuresti, sa le multumesc pentru interesul lor, dar stai cat se poate de linistita, in nici un caz nu vom merge in Romania!".
Mai fusese aici in 1988. Isi aminteste si acum la perfectie seara aceea mohorata, de duminica, in care trenul luat de la Budapesta, cu directia Istanbul, oprise in Gara de Nord. Era cu inca trei tineri prieteni si au coborat sa se plimbe putin, sa umple cele cateva ore de pauza, pana la repornirea spre urmatoarea destinatie. "N-am iesit bine in strada, ca s-a intamplat ceva ce nu mai pomenisem in viata mea! Prinsesem luarea curentului, momentul in care intreaga metropola intrase in bezna dictata de liderii comunisti pentru a face economie", povesteste, siderat si acum, Marco Kind. Trecusera 20 de ani de atunci, iar amintirea noptii aceleia reci si mohorate din Gara de Nord il facea sa fie cat se poate de sigur, cand spunea ca nu va veni sa lucreze in Romania, fie ce-o fi.
... Bucurestiul cald
Cum ii promisese sefului si cum ii parea cel mai potrivit sa procedeze, s-a urcat, totusi, in avion cu directia Romania. A descoperit, in 2008, un cu totul altfel de Bucuresti, un Bucuresti mai luminos si mai cald, mai occidental, mai primitor. Orasul ca orasul, dar oamenii l-au cucerit instantaneu. Oameni relaxati si prietenosi, deschisi si saritori. A inteles atunci cat de mult gresise cand scosese din calcule mutarea in Romania. Si a inteles ca aici, printre oamenii acestia si in mediul acesta de lucru, vrea sa isi continue cariera. Decizia fusese deja luata: destinatia Bucuresti! "Familia nu s-a impotrivit nici un moment. Suntem oameni care batem lumea in lung si in lat, nu ne temem de provocari!". Dimpotriva: in bagajul de Romania si-au facut loc si bicicletele. O tara intreaga, despre ale carei minunatii auzise deja atatea, urma sa fie descoperita pe doua roti! Ce putea fi mai frumos si mai provocator?
Pasiunea pentru ciclismul montan si pentru natura l-a apropiat imediat pe tanarul olandez poposit in Bucuresti de alti iubitori ai ciclismului. Asa s-a imprietenit cu englezul Samuel Onn, cu belgianul Jan Glas si cu Richard Reese, un olandez de-al sau. Cei trei erau aici deja de vreo 10 ani, din 1998, mari experti in traseele montane de batut cu bicicleta in Romania, deci - erau ghizii perfecti pentru noua aventura din viata lui Marco. "Cand vii din Occident in Romania - urasc sa folosesc cuvantul strain, caci nu ma simt strain aici! - iti e destul de greu in primele sase luni, pana te acomodezi cu noile realitati. Mai dai de o groapa in asfalt, mai dai de un caine comunitar... Apoi, insa, incepi sa vezi adevarata frumusete a Romaniei, iar tara asta si oamenii ei iti intra cumva sub piele. Esti cucerit pentru totdeauna", spune Samuel, Sam, cum ii spun prietenii. O frumusete pe care Sam insusi o descoperise in '98, cand, student fiind, a lasat Berlinul si a ramas aici, indragostit pana peste cap de o tanara din Bucuresti. Si-a gasit o slujba la o firma de publicitate, apoi a pus pe picioare propria afacere, in domeniul traducerilor, si si-a vazut nestingherit de pasiunea sa: ciclismul. Alaturi de Jan, patronul unei firme de audit in Bucuresti, si de Richard, care conduce, si el, propria companie de formare profesionala.
Turul Romaniei
Cu Sam si Marco m-am intalnit pe o terasa din Bucuresti, dimineata, devreme. Nu-i mai vazusem pana atunci, dar mi-ar fi fost imposibil sa nu-i recunosc. Aparusera fiecare din alta parte, dar sincronizati ca la un contratimp, pedaland frenetic pe stradutele din centru. Marco, un tip atletic, inalt, de 43 de ani, olandezul tipic, optimist, voluntar si cu mintea brici, Sam, un englez atipic, cu un vocabular impresionant in limba romana si cu o caldura speciala, care magnetizeaza din primul moment. Cand nu e in casa, pe Sam nu il poti vedea - vara, iarna, soare, ploaie, ce o fi! - decat pe bicicleta. Si la supermarket, la cumparaturi, merge pe doua roti. "Cand am venit eu aici, in Bucuresti, rar vedeai cate un biciclist pe strada. Aveai mari greutati in trafic, iar soferii se purtau mizerabil cu noi. Acum, lucrurile s-au schimbat radical, simti ca majoritatea soferilor te protejeaza, e plin de biciclete prin oras, iar ciclismul montan, care noua, de fapt, ne place cel mai mult, a luat un avant absolut spectaculos", spune Sam. "In 2008, era un eveniment de ciclism montan o data la 3 saptamani. Week-end-ul trecut au fost trei evenimente simultan", intareste Marco. Astfel de concursuri se organizeaza peste tot in tara si astfel au descoperit, si Sam, si Marco, acea Romanie care le-a intrat sub piele. "In 2005, am mers la prima noastra competitie in Romania, cred ca la Resita era. O competitie micuta, cu maximum 100 de concurenti. Totul se intampla in jurul unei masute, unde te inscriai cu 5 minute inainte de cursa, si gata! Dar oamenii erau atat de draguti si de prietenosi, ca ne-au cucerit. Toata lumea devenise prietena cu toata lumea, oamenii ne invitau sa trecem si pe la ei, prin orasele unde locuiau, ca sa ne duca pe traseele lor preferate de cicloturism...".
"De asta iubesc Romania!"
"Cand te intorci in Anglia sau in Olanda, totul e frumos, totul functioneaza de la sine. Asta poate fi relaxant uneori, dar noua parca ne lipseste ceva cand suntem departe de Romania. M-am tot gandit si mi-am dat seama ce ne lipseste: spontaneitatea si impredictibilitatea vietii de aici", mi se destainuie Marco. "In Romania sunt atatea lucruri nedescoperite inca, atatea lucruri neterminate, atatea lucruri pentru care merita sa lupti, pe care poti sa le dezvolti. Si sunt atatea surprize si atatea provocari pe acest drum! Sa luam doar ciclismul montan, ca exemplu: Romania e una dintre putinele tari din Europa care are o infrastructura asa de potrivita pentru mountain bike. Aveti munti, aveti atatea satuce prin munti, o splendoare... Sunt agentii de turism din Germania care vand Romania ca destinatia cea mai aventuroasa si mai spectaculoasa pentru ciclismul montan. Sunt aici atatea trasee netrasate, nemarcate inca, sunt asa peisaje superbe, ca poti pedala cu zilele, fara sa te plictisesti. Oamenii vin cu masinile in Romania sau cu avionul, apoi sunt luati de specialistii din organizatiile de cicloturism de aici si sunt dusi pe trasee extraordinare. Dorm pe la pensiunile taranilor sau pe la manastiri, descopera o lume cum numai aici mai poti descoperi. Si platesc pentru asta ca pentru o destinatie de elita. Acesta e viitorul turismului romanesc, nu hotelurile aglomerate de la Marea Neagra! Noua asta ne place si pe noi asta ne-a cucerit in Romania: zonele rurale incredibil de frumoase, stilul de viata traditional. Exista un extraordinar potential pentru oamenii care vor sa revina la natura aici, in Romania. De asta iubesc Romania, pentru ca e atat de mult de descoperit!", spune Marco extaziat, incuviintat de Sam la fiecare cuvintel. Am in fata doi oameni care, realmente, iubesc Romania!
Povestea vine dupa finis
Impresionati de ospitalitatea ciclistilor pe care i-au intanit prin tara la diverse competitii de ciclism montan, Sam, Marco, Richard si Jan s-au gandit sa puna la cale ei insisi un eveniment ciclistic in apropierea Capitalei, ca sa-si poata chema aici prietenii din provincie, dar si ca sa le dea ocazia bucurestenilor sa pedaleze intr-un loc minunat, nu departe de locul in care traiesc zi de zi. Tot cautand, cei patru au descoperit Urlatiul si frumoasele coline cu vita de vie din jurul sau. Un mic paradis, la 1 ora si jumatate de mers cu masina de Bucuresti. Asa s-a nascut, pe 4 iunie 2011, prima editie a Maratonului Vinului de la Urlati, eveniment numit astfel din dorinta celor patru de a promova frumoasa zona viticola prahoveana care strajuieste traseul sportiv ales pentru ciclism.
"90% dintre participanti au fost bucuresteni, care habar nu aveau ca asa de aproape de Capitala exista un loc atat de frumos, in care poti iesi sa faci sport in aer liber cu familia, la sfarsit de saptamana", sustin, cu mandrie, organizatorii. "Localnicii ne-au povestit ca a doua zi dupa cursa, vreo 40 de bucuresteni au revenit la Urlati si au mai facut o data traseul, impresionati de ce vazusera la Maratonul Vinului! Localnicii au fost, efectiv, entuziasmati. Ce poate fi mai frumos decat sa vezi oameni care trec impreuna, brat la brat, linia de sosire, dupa ce au pedalat 20 de kilometri si s-au imprietenit pe parcurs...", isi aminteste Marco. "De fapt", imi explica olandezul, "partea importanta a unei curse e dupa ce treci linia de sosire. Atunci, dupa finis, cand lumea e extenuata, cand fiecare a dat totul din el si cand fiecare asteapta sa-si spuna povestea: despre cursa, despre traseu, despre peisaje... Atunci incep prieteniile".
Sam, Marco, Jan si Richard: un englez, un belgian si doi olandezi - cu totii indragostiti de tara aceasta unica, in care ei refuza cu incapatanare sa-si spuna si sa li se spuna "straini".