Ori "aspiranti" la lumea filmului, aspiranti la premii, debutanti ciocanind, sfiosi ori plini de sine, la poarta incandescenta a celei de a 7-a Arte. Un Festival in stare sa adune - ca in cazul editiei din acest an - 4500 de gazetari, teleasti, reprezentanti ai "media" din toata lumea! Fireste, orice reportaj de la Cannes incepe cu premiile. Numai ca mie mi se pare mai important sa scriu mai intai cate ceva despre... gazda. Adica despre Cannes, despre acest orasel care starneste, doar cand ii pronunti numele, puzderie de vise, nu neaparat in calitate de cinefil, ci de amator de peisaje de poveste. De locuri in care este - sau pare a fi - intotdeauna, vara! Un loc leganat de apele azurii ale Mediteranei. Un loc in care nu e niciodata frig. Un loc in care palmierii, intruna fosnitori, ne amintesc de splendoarea Africii. Un tinut in care, in loc de covor, Dumnezeu a asternut gradini de trandafiri... Un loc imbratisat de coline inmiresmate, cu spinari albastrind de atata levantica. Un loc in care luxul exorbitant se invecineaza cu simplicitatea si modestia manastirii Sfantul Honorat, veche de aproape un mileniu.
Sarind peste secole, sa spunem ca istoria Cannes-ului modern incepe cu sosirea in acest sat de pescari, a unui celebru avocat londonez, aristocrat cu strabuni legendari. Este vorba despre lordul Brougham, ajuns pe aceste meleaguri, cu clima dulce, in dorinta de a salva viata fiicei lui, Eleonora, bolnava de plamani. Cucerit de farmecul locului, cumpara un teren. Acolo, la ordinele si din banii englezului apare prima vila luxuoasa a viitorului loc de Festival. Vila se va chema "Le chateau Eleonore" - Castelul Eleonorei, ridicata in amintirea fiicei sale adorate, pe care "dulceata" climei nu o va putea vindeca. In urma lordului, la Cannes, vor sosi puzderie de englezi, care-si vor cumpara terenuri si-si vor construi vile peste vile, una mai frumoasa ca alta, spre bucuria si entuziasmul localnicilor, care-si vor gasi, curand, locuri de munca, facand servicii de gradinari, bucatari, majordomi.
Cannes-ul din zilele noastre are si se mandreste cu patru dintre cele mai luxoase hoteluri din lume: Le Martinez, Le Majestic, Le Grand Hotel, Le Splendid... In aceste hoteluri sunt gazduiti importanti barbati ai planetei, imparati japonezi, regi, oameni de afaceri, directori de multinationale. Ca si marile stele ale ecranului mondial, invitate cu prilejul festivalurilor de pe Croisette... Festivalul de la Cannes s-a nascut ceva mai inainte de declansarea celui de al doilea razboi mondial. Intrerupt in timpul cumplitelor lupte, el a fost reluat curand si cu glorie, spre fericirea cinefililor din lumea intreaga.
*
...Ca sa ajungi la Cannes, trebuie sa aterizezi la Nissa. Cannes-ul nu are, deocamdata, aeroport. De la Nissa la Cannes circula, desigur, autobuze, doar ca un bilet costa 14 euro. Numai ca e mare imbulzeala pe ele si vin destul de rar. Din cauza traficului intens si al drumului destul de serpuit, in loc de jumatate de ora, cum ar fi normal, poti sa "rabzi" si... 3 ore de stat - eventual in picioare! - in autobuz. Asa ca, incarcat si cu niscai bagaj, te resemnezi si iei un taxi, platind taxa fixa de 85 de euro, la care, vrei nu vrei, mai scoti ceva bani. Soferul iti explica, zambind, ca de fapt, cursa costa... 100 de euro. "Doamna, stiti cat ii dam noi patronului firmei din ce castigam? Uite, masina asta, destul de luxoasa, este a mea, dar din astia 100 de euro pe care mi-i dati dvs. (s-a facut noapte, e trafic agitat!) eu ii dau... 60! Adica, mai mult de jumatate din ce castig. Asa ca trebuie sa muncesc cam 16 ore pe zi ca sa-mi tin copiii din prima casatorie si pe iubita mea, poloneza. Am constatat si constat intruna, aici, la Festival, ca femeile din tarile de Est sunt mult mai frumoase decat frantuzoaicele astea. Eu sunt italian, ma cheama Gino, dar parintii mei au venit de tineri in Franta, si eu m-am nascut aici... Sa stiti ca si la noi e criza. Viata s-a scumpit de trei ori in ultimul an"...
...Cam asta aud in legatura cu scumpirile, inca de la primele mele ore de Cannes. Oricum, se stie ca in timpul Festivalului, absolut totul - hotel, restaurante, braserii, ape, beri, mancare - se scumpeste de vreo trei ori! Apoi totul se dezumfla ca un sufleu nereusit. Localnicii respira usurati, scapa de "balamucul" de pe strazi, de focurile de artificii, de acea "lume falsa, afectata, in goana dupa o glorie efemera" - adica asa cum se intampla in fiecare inceput de vara... Pe Croisette e si mai rau ca in oras. Oamenii se imbulzesc cu sutele, odata cu fotografii acreditati ca sa vada, sa "aspire", sa fotografieze cea mai mica urma de vedeta - adevarata ori doar de o zi.
Dupa parerea selectionerului oficial al Festivalului, Thierry Fremaux, "Cele 1775 de filme vizionate de-a lungul anului ne-au surprins in mod agreabil, prin calitatea lor. Se pare ca Cinema-ul traieste o veritabila perioada de innoire".
Presedinte al juriului a fost minunatul Robert de Niro, cel care, inca de la debutul sau in filmul "Taxi Driver", al lui Martin Scorsese, a incasat un "Premiu de interpretare", iar filmul a fost rasplatit cu "Palme d'Or". Asta se intampla in 1973. De-atunci, de Niro ne cucereste cu fiecare aparitie a sa, pe marele sau micul ecran, incepand cu filme ca "Nasul", cu "A fost odata in America" - capodopera lui Sergio Leone. Si altele. Multe! (Noroc ca, cel putin pana acum, nu s-a gasit nimeni sa-l "dubleze" in limba romana!) La Cannes, de Niro a cucerit prin aerul sau mucalit, prin modestia sa neobisnuita, prin faptul ca se ferea sa fie fotografiat alaturi de colega sa de juriu, frumoasa Uma Thurman - cu trei capete mai inalta ca el! Si a starnit un haz amical, atunci cand, in deschidere, pe scena Festivalului, dorind sa-si prezinte in limba franceza colegii de juriu, a spus - in loc de "mes compagnons" - "mes champignons" - facandu-i... ciuperci!
Despre palmaresul festivalului, cititorii vor fi aflat, la timp, amanunte, din ziare si de la televizor. Eu imi voi permite sa comentez aici doar cateva puncte de interes ale manifestarilor. Pentru iubitorii de legende, unul dintre evenimentele de varf ale festivalului a fost omagierea lui "Bebel", adica a lui Belmondo, actorul atat de iubit de catre francezi, dar si peste tot in lume, deci si de romanii care au acum tamplele albite. "Bebel" a sosit la Cannes vizibil marcat de accidentul cerebral pe care l-a suferit nu demult. In seara in care a primit "Premiul pentru intreaga activitate" a fost proiectat - intr-una din cele mai elegante sali - un documentar realizat in cinstea lui, in care a fost declarat drept unul dintre marii actori ai teatrului si filmului francez. Cel mai frumos l-a omagiat prietenul si "rivalul" sau de cariera - Alain Delon: "Belmondo n-ar fi fost Belmondo fara Alain Delon, iar Alain Delon n-ar fi fost Alain Delon fara Belmondo!". Am vazut in seara aceea, reluat pe mai toate televiziunile din Franta, cel mai frumos suras al unui batran si fascinant actor "foarte fericit".
Ca selectie "personala", eu am ales insa un zambet de actor-triumfator, tanar si extrem de atragator, cel al lui Jean Dujardin, castigator al unui "Premiu de interpretare in rol masculin principal", pentru prestatia lui din filmul "The Artist", realizat de un regizor francez cu un nume imposibil de pronuntat: Michel Hazanavicius. O superba pelicula alb-negru, inspirata din istoria filmului mut, "in drum spre filmul sonor". Inzestrat cu talentul lui Jean Gabin si cu harul pentru dans al lui Fred Astaire, frantuzul asta "devastator" i-a pus in umbra, si pe Brad Pitt, si pe Sean Penn, si pe Mel Gibson, ba chiar si pe fascinantul spaniol Antonio Banderas, prezenti in Festival cu filmele lor. Dintre ei, doar Brad Pitt a triumfat in filmul misteriosului, prea discretului regizor american Terrence Malick, rasplatit cu mult ravnitul premiu "Palme d'Or", pentru filmul sau "The tree of life" - "Pomul vietii".
O atmosfera neplacuta s-a declansat in Festival la conferinta de presa tinuta cu prilejul prezentarii superbului film "Melancholia", al mult premiatului, "turbulentului" danez, regizorul Lars von Trier. Cu mari sanse de a fi unul dintre castigatorii premiilor importante, danezul a pierdut tot, atunci cand s-a apucat sa declare in fata presei si a televiziunilor ca: "Ii place Wagner si ca il intelege pe Hitler". Vorbe care au declansat o furtuna de reactii adverse si de reprosuri furibunde. Asa ca Thierry Fremaux a fost nevoit sa-l dea afara din Festival, ba chiar sa-l declare pe Lars von Trier "Persona non grata"... Din dorinta de a face, totusi, dreptate, juriul, la insistentele lui de Niro (se pare), i-a acordat actritei Kristin Dunst un binemeritat "Premiu pentru cea mai buna actrita in rol principal".
Festivalul s-a incheiat, ca in fiecare an, cu un dejun oferit de Primarul Cannes-ului, domnul Bernard Brochard, care ne-a incantat cu minunate feluri provensale, in care trona usturoiul. Si cu vinuri regionale - alb, rosu si rose - excelente! De departe, venea spre noi aroma trandafirilor de la Grasse, locul in care, in urma cu multe decenii, legendara Coco si-a inventat parfumul "Chanel no. 5". Ori poate ca a fost doar o fantasma a mea?!
Foto: Agerpres (6)