- Este autorul reportajelor despre jaful din padurile romanesti. Chiar daca autoritatile intarzie sa ia masurile necesare, pentru romanii carora le pasa de tara, el a devenit un erou -
- "Romania, te iubesc!", emisiunea de reportaj de pe Pro TV, face, de-a dreptul, furori. Cum s-a nascut? In televiziunile romanesti, reportajul e aproape absent, ca si cand ar fi un gen nedorit de public.
- Emisiunea s-a nascut dintr-o dorinta a domnului Adrian Sarbu, presedinte al Central Media Enterprise. La un moment dat, dupa ce ne-am tot scolit in diverse campanii si dupa ce a devenit limpede ca am fi capabili sa ducem la bun sfarsit un astfel de proiect, i-am dat drumul. "Romania, te iubesc!" este o combinatie inspirata intre formatul emisiunilor pe care le facuseram pana atunci si alte modele de anchete si reportaje practicate in televiziunile occidentale. In rest, "coagularea" a venit pe principiul "vazand si facand".
- Reportajele voastre se difuzeaza "umar la umar" cu telenovelele despre Iri si Moni, Oana si Pepe, plus crimele de pe OTV. Iti trebuie curaj sa intri intr-o astfel de concurenta...
- Ce-i drept, ne-am temut putin la inceput ca lumea n-o sa guste genul asta de materiale, dar, pe de alta parte, aveam in spate experienta pozitiva a campaniilor sociale facute de Pro TV, la care audienta fusese buna. Deci, premise de succes existau. Am mai avut insa un motiv de teama: segmentul orar pe care este plasata emisiunea - duminica, de la 18 la 19, asadar, intr-un moment cand, de primavara pana toamna, oamenii sunt in parc, la padure sau oriunde altundeva, numai acasa nu. Dar - slava Cerului! - se dovedeste ca lumea intra in casa si se uita la emisiune, fiindca audientele sunt foarte bune.
- Cum se explica interesul publicului pentru reportajul si ancheta de stricta actualitate?
- Probabil ca oamenii s-au saturat de manele si de dramoletele cu divorturi si adultere... La noi in emisiune, subiecte de acest soi nu-si au locul, nu au intrat si sper ca nu vor intra niciodata in sumarele noastre. Aici cred ca e secretul: romanii nu sunt numai manelisti, nu sunt ahtiati numai dupa crime, violuri si alte orori. Exista si romani care vor sa vada si altceva, o altfel de Romanie, o Romanie la care nu ai acces in fiecare zi.
- Investigatiile voastre seamana, adesea, cu niste desanturi. O lupta in linia intai. E greu ce faceti?
- Sunt zeci de nopti si zeci de zile in care muncim pentru un singur material! Uite, cel cu padurile, de exemplu, a fost facut cam intr-o luna si jumatate. O luna si jumatate in care n-am avut week-end-uri, o luna si jumatate cu nopti pierdute, pentru documentare si vizionari, o luna si jumatate de teren, pigmentata cu tot felul de intalniri cu diverse persoane, unele prietenoase, altele nu. Si apropo, mai exista un element care contribuie probabil la captarea publicului: faptul ca reportajele noastre vorbesc despre ceva care se intampla la noi, in tara noastra, un ceva care ne doare pe toti. Cand vezi semeni in suferinta, oameni care mor aiurea, sute de hectare de paduri distruse si alte asemenea, nu poti sa ramai neafectat. Apoi, poate ca mai atrage si pasiunea cu care ne facem noi meseria si care, probabil, imprima o anumita... emotie. Publicul pactizeaza cu noi, mai ales ca la nivel de autoritati, lucrurile se misca foarte greu si foarte putin. Asa ca eu, unul, am ajuns sa-mi si depasesc fisa postului. Ca una e sa te duci si sa stai cu microfonul in mana, in fata unei paduri, si alta e sa te duci si sa iesi cu hotul de ceafa din padure si sa-l predai politiei. Dureros e ca, apoi, vezi ca politia nu face nimic. Deja stau si ma intreb: oare pana unde trebuie sa mergem noi, reporterii? In calitate de reporteri, noi nu suntem obligati sa prindem si hotii, dar o facem, pentru ca ne doare si pentru ca ne pasa. Si ti se pare revoltator sa vezi ca, dupa ce faci toate astea, riscandu-ti pielea, adesea, cei care ar trebui sa se ocupe de rezolvarea lucrurilor nu misca un deget. In Romania e foarte greu sa misti ceva la nivel de autoritati. Teribil de greu. Pentru mine si colegii mei, satisfactia vine atunci cand oamenii, la ora 18, intra in case sa se uite la "Romania, te iubesc!". Eu am o vorba: "Toti murim, dar avem dreptul macar sa stim de ce murim, sa stim ce ni se intampla." Noi asta vrem sa aratam: Romania in toata splendoarea ei. Splendoare folosit cu si fara ghilimele, fiindca noi aratam si lucruri revoltatoare, dar si lucruri laudabile. Cred ca reusim sa echilibram balanta, desi nu intotdeauna e simplu, pentru ca lucram "cu materialul clientului".
- Folosind numele "Romania" in titlul emisiunii, Pro TV-ul a avut si o intentie psihologica? Mizati pe faptul ca romanii sunt patrioti si se bucura cand cineva le vorbeste de bine tara?
- Sincer, la inceput, mie mi s-a parut un titlu usor ciudat. Adica "Buna ziua. Suntem de la "Romania, te iubesc!"". "Ei, si eu te iubesc". Cam asa... (rade) Mi se parea aiurea sa intru intr-o padure, aia sa taie si sa fure copaci si eu sa le spun: "Suntem de la "Romania, te iubesc!"". In timp, insa - destul de rapid chiar - "Romania, te iubesc!" a devenit un brand si acum se intampla de multe ori sa nu mai fie nevoie sa anuntam ca suntem de la Pro TV, ci oamenii ne spun noua: "A! Sunteti de la "Romania, te iubesc!"" ceea ce e placut pentru noi. E placut sa constatam ca munca noastra a nascut un brand. Asa ca acum titlul nu mi se mai pare deloc anapoda, ba chiar il consider foarte reusit. (rade)
- Cum alegeti subiectele?
- Sunt atatea teme, ca n-o sa avem niciodata timp sa le facem pe toate. Fiecare corespondent "Romania, te iubesc!" isi cauta subiecte. Cand gaseste ceva demn de atentie, sapa putin, ca sa-si dea seama daca tema respectiva are potential. Apoi ne consultam intre noi si cu sefii nostri, ca sa vedem unde s-ar duce materialul si cat de interesanta ar fi explorarea asta pentru oameni. Multe subiecte se nasc chiar pe teren. Sunt printre cele mai bune. Au avantajul ca le vezi din start chiar tu, cu ochii tai.
- Banuiesc ca in actiunile tale conteaza foarte mult si echipa. Razboaiele nu se pot duce de unul singur.
- Noi suntem o "formatie" de trei - reporter, operator si sofer. Ei, dupa o vreme, operatorii si soferii incepusera sa se cam fereasca de mine. Programul in general este dur, incepe foarte de dimineata si se incheie foarte tarziu in noapte. De multe ori, ratam micul-dejun, pranz nu exista, se mananca abia seara, pe la 9-10. De dormit, dormim pe unde apucam, mai ales ca trebuie sa avem si grija sa ne aparam de cei pe care-i deranjam cu intrebarile noastre. Ba, daca materialul asa cere, lucram si noaptea, cand, din nou, atmosfera nu e intotdeauna tocmai prietenoasa. De exemplu, ultima data am fost in Vrancea. Am stat acolo 5 zile si mai tot timpul am fost urmariti de o "codita" fidela. Numai ca noi ne miscam atat de repede, incat, la un moment dat, ne-au pierdut din vizor. Asadar, e foarte multa munca, e si pericol, si nici conditiile nu sunt din categoria lux. In contextul acesta de linia intai, nu poti fara echipa. Ba iti trebuie o echipa rodata, in care sa ai incredere. De ceva timp, eu mi-am gasit niste colegi cu care merg pe teren si cu care am incredere sa stau spate in spate, la nevoie. Fiindca sunt clipe in care o singura privire poate chiar sa-ti salveze viata. Am trecut prin situatii extrem de tensionate si mi-am dat seama de asta pe pielea mea. Nu vorbesc din carti.
- Ca o coincidenta trista, la o luna in urma serialului cu taierile de paduri a fost omorat un om. Se presupune ca mafia l-a lichidat. Nu ti-e teama sa-ti mai faci meseria?
- Ba da. Mi-e teama. Dar exista ceva mai presus decat frica: dorinta de adevar. Amestecata si cu putina adrenalina. Cand stii ca oamenii aia fac ceva ilegal, te gandesti: "Mergem peste ei sau plecam?". Uneori, daca alegi sa mergi peste ei, probabil c-a decis adrenalina din tine. (rade) Sa-ti dau un exemplu: noaptea, am fost dusi intr-o padure de niste indivizi care stiau unde ii puteam gasi pe infractori. Era vorba tot de taieri ilegale. Ni s-a explicat ca, daca revenim in locul acela, la revarsatul zorilor, o sa-i gasim. Asa am si procedat. Era un ger de crapau pietrele, iar zapada ne scartaia sub bocanci. Spre ziua, cei pe care ii asteptam si-au facut aparitia. Numai ca n-au ramas acolo, ci au urcat undeva mai sus, in munte. Noi, pe urmele lor. Dupa o ascensiune de niste zeci de minute bune, s-au oprit, au facut focul si-au pus de-un gratar. La - 20 de grade. Eu cu operatorul n-am avut ce face si ne-am ascuns in niste boscheti. Unde am ramas vreo ora si jumatate, cat s-au ghiftuit ei. O ora si jumatate, in care transpiratia ni s-a racit pe noi si-am inghetat bocna, iar de foame ne chioraiau matele. Am injurat de toate alea si, din oftica aia, combinata cu teama, cu adrenalina si cu certitudinea ca tipii aia erau niste raufacatori, am zis: "Las' ca va ardem si noi de nu va vedeti!". Si cum au inceput sa taie la copaci, am dat buzna peste ei si i-am "ars". (rade) Adica i-am filmat.
- Deci, voua nu va apara nimeni spatele?
- Ba da. Dumnezeu. In rest, peste tot pe unde-am fost, am fost singuri. Eu nu cred in formula asta de jurnalism in care reporterul merge cu bodyguard-ul dupa el. Adevarat, tu te duci peste niste oameni care fac ilegalitati, dar mergi acolo pentru o investigatie, nu ca sa pornesti un razboi. Daca as aparea cu "gorilele" dupa mine, deja as induce potentialitatea foarte ridicata de conflict fizic. Prezenta unor baieti cu aspect de razboinici ar fi interpretata ca o provocare. Mi s-a sugerat sa mi se puna la dispozitie niste "aparatori", dar pana acum am refuzat.
Se fura, de la vladica la opinca
- Merita, oare, riscul la care te expui? In urma reportajelor cu padurile, au existat ceva ecouri la nivel inalt?
- Deocamdata, din ce stiu eu, in toata tara sunt controale. Si se incearca sa se modifice putin si legislatia. Problema nu e insa numai de lege, e si de aplicare a ei. In conditiile in care un judecator ii da unei persoane 60.000 de hectare de padure (60.000 de hectare!!!) inchipuieste-ti cum stau lucrurile. Judecatorul ala se presupune ca ar trebui sa apere interesul national, nu sa se dedea la astfel de... gesturi. Se fura de la vladica la opinca. Pe de alta parte, perceptia asupra notiunii de furt a ajuns sa fie ingrozitor de pervertita, tocmai datorita neaplicarii legii. Taranul X din satul Y atata stie: se trezeste de dimineata, bea o tuica, intra in padure si taie 2 copaci sau 9 sau 29. Asa face el de ani de zile si nimeni nu i-a spus ca n-are voie. La o filmare, unu' mi-a zis: "Da' ce vrei? Sa ma duc sa fur?". Deci el nu mai intelege ca, mergand in padure si taind cati arbori ii tuna lui, comite o ilegalitate. Ca hotul este chiar el. Pentru acesti oameni simpli, padurea e asa, un spatiu aflat la bunul plac al tuturor. Ca atare tu, ducandu-te si spunandu-i: "Stiti, un copac ajuns la varsta maturitatii furnizeaza intr-o ora necesarul de aer al unui om pentru trei zile", pici de nebun. Replica lui, rostita in batjocura, va fi: "Serios?". Apoi, de la omul simplu, urmeaza un intreg lant de profitori si ajungem la omul care face zeci si sute de milioane de euro din taiatul ilegal al copacilor. Si iar sa te duci sa-i spui si unui astfel de personaj povestea cu copacul si aerul, e in van. Raspunsul e: "Bai, pai eu fac milioane cu lemnul... te ingrop... te fac... te dreg...". Ca asta e limbajul. Deci, ce putem face in circumstantele astea? Un singur lucru: sa schimbam legislatia si sa o aplicam. Insa majoritatea celor care ar trebui sa o aplice... Sigur, sunt si oameni cinstiti printre ei, care isi fac datoria, dar si ei se lupta cu morile de vant, ba chiar sunt pedepsiti pentru corectitudinea lor. Unul dintre acesti oameni onesti, cu care am stat de vorba pentru material, dupa difuzare, a fost dat afara din sistem! Asadar, ce ne ramane de facut? Pana se vor dezmorti autoritatile, tine de noi, de fiecare in parte, sa luam atitudine si sa incercam sa remediem situatia. Si cand spun "noi", ma gandesc la oamenii care s-au saturat de Pepe si Moni, la romanii care mai simt ceva pentru tara asta, care o iubesc cu adevarat. Cred ca daca fiecare ar avea curajul si taria sa spuna: "Mai, nene, nu mai scuipa pe strada, ca am un copil mic, care vine si pune mana acolo si apoi baga mana in gura" sau "Nu mai arunca hartiile pe geam", atunci lucrurile ar incepe sa se schimbe. Asta e speranta mea.
- Sustinerea publicului se manifesta concret?
- Oamenii ne scriu pe site. Sunt furiosi de starea lucrurilor, se revolta... Poate se va ajunge, macar asa, la o revolta a sinelui colectiv, a bunului simt, in esenta. Apoi, lumea ne mai opreste si pe strada... Apropo de campania asta cu padurile: acum catva timp, eram cu Sorin Oprescu pe Lipscani. Se lucra la strada si el imi arata pe-acolo ce si cum. La un moment dat, pe langa noi a trecut un camion din ala mai micut cu lemne, care urmau sa fie folosite la refacerea zonei. Un nene de pe strada a vazut camionul, m-a vazut si pe mine si-a inceput sa strige: "Lemnu'! Lemnu'! Hotii! Lemnu'!". (rade) Deci, reactii sunt.
- Nu vreau sa incheiem dialogul inainte de a mai dezlega o enigma: tu cine esti? Unde ai invatat sa practici cu atata maiestrie reportajul?
- Sunt nascut la Pietroasele, am urmat Seminarul Teologic si apoi am facut si Facultatea de Teologie. Aveam de gand sa ma preotesc. Dupa cativa ani de scoala, mi-am dat insa seama ca ideile mele despre preotie erau oarecum idealiste si nu prea concordau cu preotia care se face azi. Asa ca am renuntat la planul asta si am intrat in invatamant. Un an de zile am predat Teologie la clasele I-VIII. Insa, desi imi placea sa fiu profesor, iar copiii ma iubeau, am abandonat si profesia, asta din pricina salariului foarte mic. Asadar, dupa un an de invatamant, am inceput sa-mi caut din nou de lucru. La un moment dat, sotia mea (Dumnezeu s-o ierte!) a aflat ca urma sa se lanseze o televiziune noua. M-a luat de mana si m-a dus acolo. Mi-am depus CV-ul, impreuna cu vreo alti 300 de oameni, numai ca eu, spre deosebire de ei, in plina logica a inocentei, voiam sa fac o emisiune pe teme religioase. Am fost primit, dar mi s-a spus ca voi lucra pe politic (in conditiile in care, in afara de Iliescu, eu nu mai stiam pe nimeni din politica). Am fost asigurat, totusi, ca o sa invat. Si noroc c-asa a si fost. Culmea e ca primul interviu l-am facut chiar cu Ion Iliescu. Sefa imi scrisese intrebarile pe o hartie, ca sa nu le uit de emotie. Deci, primul meu interviu, la lansarea oficiala a postului respectiv, l-am facut cu copiuta ascunsa in palma. (rade) Dupa un an de Realitatea TV, am fost racolat de Pro TV. Unde am lucrat tot pe politica. Cand m-am saturat de zona asta, am facut o emisiune de semi-divertisment - pentru scurt timp - si apoi am devenit "om bun la toate", pe campanii, in cadrul Stirilor. Si, dupa ce-am tot facut campanii, a aparut "Romania, te iubesc!". Iar acum, iata-ma povestind cu tine. (rade) Asadar, toata experienta asta s-a acumulat cumva si m-a dus catre reportaje si anchete. Venind in Pro TV, am inceput sa muncesc serios pe genurile astea, ca nu-ti intra asa orice mizerie de material pe post. N-am fost genial din start! (rade) A existat si un punct in care am zis "Gata! Imi dau demisia! Plec!". Asa au facut cam toti colegii mei. Dar nici unul n-a plecat, toti am depasit faza asta si am mers mai departe. Abia dupa etapa asta incepe sa-ti iasa treaba. Din fericire!
- Pana cand te vezi facand meseria asta de reporter, cu toate riscurile pe care le comporta ea?
- Dupa ce terminam interviul, ma duc la fizioterapie. Fac recuperare, ca ma doare spatele teribil. Deci atata vreme cat imi vor permite spatele si picioarele si cat imi vor permite si oamenii sa le intru in case sau prin paduri si sa-i iau la intrebari, o sa fac tot asta. Pentru ca imi place ceea ce fac. Simplu!
Foto: PRO TV