Timp de o saptamana, chiar la mijlocul lunii mai, centrul vechi al Capitalei a rasunat de acordurile muzicii rock, caci celebrul CLUB A si-a aniversat cu fast 42 de ani de la infiintare. Conferinte, lansari de carte, expozitii, ateliere, toate acestea au rotunjit evenimentul, insa punctul fierbinte a fost scena amplasata pe strada Eugen Carada, langa Banca Nationala. Aici au cantat in fiecare seara cate sapte trupe, atat tinere sperante, cat si formatii consacrate, inchiderea serbarii apartinand celor mai iubite nume din istoria rock-ului romanesc: Nicu Covaci si Iris. Atat amfitrionul festivalului, omul de radio Florin Silviu Ursulescu, cat si multi dintre veteranii ce au urcat pe scena, au tinut sa precizeze cat de important a fost rolul Clubului A, in cultura tinerilor din anii '70-'80. Clubul a fost o oaza de libertate si de cultura in anii comunismului, un loc unde s-au cizelat multi dintre muzicienii, poetii, intelectualii acelor generatii. Fara doar si poate, marele absent al acestei editii a Festivalului Club A a fost Florian Pittis, unul dintre artistii strans legati de anii inceputului. Interesant cum, dintr-un club ultra-elitist, in care se intra doar pe baza unei selectii riguroase, Club A organizeaza acum concerte in aer liber, la care cei mai exuberanti spectatori, cei din primele randuri, nu se nascusera atunci cand unele trupe ce au urcat pe scena faceau deja furori. Am apreciat energia si spiritul rebel pe care clujenii de la Luna Amara le-au pastrat, la zece ani de la debut, si care-i recomanda drept una dintre cele mai bune trupe rock din tara. L-am admirat din nou pe Dan Iliescu, chitaristul si liderul dintotdeauna al formatiei Timpuri Noi, care, dupa despartirea de Adrian Plesca, zis Artanu, a refacut din temelii trupa. Nu doar ca Timpuri Noi suna foarte bine in concert, dar piese noi, scrise de Dan, au prins imediat la publicul tanar.
Insa poate cel mai reusit moment al festivalului a fost concertul unic sustinut, dupa 25 de ani, de Florian din Transilvania cu al lor album ce a avut un mare impact in rock-ul romanesc, "Tainicul vartej". Dupa cum a sustinut Florin Silviu Ursulescu in prezentarea trupei, albumul lansat in 1986 "a fost un moment de cotitura in muzica noastra. Iar ceea ce veti vedea este mai mult decat un concert". Si, intr-adevar, Mircea Florian si ai sai colegi - Gabriel Golescu, la chitara, Dietrich (Dixie) Krauser, la bas, Adrian Fundescu, la clape, si Marius Vintila, la tobe - s-au lansat intr-o aventura impecabila din punct de vedere muzical si plina de surprize vizuale. In public s-au amestecat fanii de altadata ai formatiei si pustanii ce auzeau atunci, pentru prima oara, de Florian din Transilvania, iar felul in care ambele "tabere" au reactionat arata cat de actuale, de pline de verva sunt vechile compozitii.
Scorpions spune adio
Nu toti rockerii vor sa imbatraneasca in turnee, sa urce pe scena pana cand nu mai pot tine o chitara sau un microfon in maini. Doua dintre faimoasele trupe ale rock-ului mondial, Scorpions si Judas Priest, si-au anuntat retragerea, iar turneele lor de adio vor trece, in vara asta, si prin Bucuresti. Cel mai cunoscut nume al rock-ului german, grupul Scorpions, s-a format in 1965, la Hanovra, insa chitaristul Rudolph Schenker a avut ani buni de truda pana sa aduca trupa in prim-plan. Cand, in sfarsit, si-a gasit vocalistul pe care-l cauta, Klaus Meine, formatia a trecut printr-un moment dificil. Schenker a asteptat un an pana ce corzile vocale ale lui Klaus s-au refacut dupa o operatie, dar dupa aceea rabdarea i-a fost rasplatita: a urmat drumul spre un succes urias. Cu vanzari de milioane, nenumarate hituri, nemtii au fost varf de lance in nebunia hard-rock din anii '80 si au atins apogeul comercial in 1990, cu balada "Wind of Change". Am avut bucuria sa asist la patru din cele cinci concerte sustinute de Scorpions in Romania si pot spune ca este una dintre cele mai tonice, mai electrizante trupe ce pot fi vazute pe-o scena. Cu cinci ani in urma, in 2006, dupa concertul de la Bucuresti, Klaus Meine spunea, intr-un interviu acordat revistei noastre, ca ii este din ce in ce mai greu sa stea departe de copiii sai, inca mici. In plus, vocea sa de cristal nu poate tine la infinit. Poate toate acestea cumulate i-au facut pe cei trei membri veterani ai trupei, Schenker, Meine si Matthias Jabbs, sa hotarasca retragerea. Nu insa inainte de a saluta intreaga lume, printr-un turneu mamut de adio, ce a debutat anul trecut la Praga, si se va incheia, probabil, la sfarsitul lui... 2012! Deocamdata, luna mai 2011 inseamna pentru Scorpions noua concerte in Rusia, acolo unde proaspat lansata autobiografie a lui Rudolph Schenker, "Rock Your Life", a ajuns deja numarul unu in librarii. Ultimul concert Scorpions din Romania va avea loc pe 9 iunie, la Zone Arena. Rockerii germani, insotiti de o echipa tehnica de peste 100 de persoane, vor ajunge la Bucuresti cu doua zile inainte, pentru a pregati amanuntele acestui eveniment grandios, pentru materializarea caruia organizatorii romani, "Project Events", au purtat timp de un an negocieri cu managementul trupei.
Alice Cooper nu se opreste
La 63 de ani, un alt monstru al muzicii rock, Alice Cooper, nu are nici un gand sa-si atarne in cui personajul. Pentru ca omul cel rau, ce apare pe scena machiat si creaza un spectacol terifiant, cu serpi boa, ghilotine si tot soiul de grozavii, nu este altceva decat un personaj creat la mijlocul anilor '60, de americanul Vince Furnier. Un tip foarte amabil, amuzant, familist convins, om cu principii crestine serioase, asa cum l-am cunoscut intr-un interviu acordat inainte de primul sau concert in Romania, in vara lui 2007. "Nu stiu cum as mai fi urcat acum pe scena, daca as fi fost fumator sau nu as fi renuntat la bautura", mi-a raspuns atunci cand l-am intrebat de unde are atata energie scenica. "Dar mai e ceva: am eliminat stresul din viata mea. Nu-mi rod unghiile, gandindu-ma: "Oare ma-nseala nevasta, oare copiii mei sunt in puscarie?". Financiar stau bine, am o viata de familie implinita, cea mai tare trupa si un show grozav. Cand ma urc pe scena, ala nu-i stres, ci placere. E un show dificil, trebuie sa fiu in forma si cu mintea brici, ca nu-i de gluma cu ghilotina aia. Insa asta nu-mi produce nici un stres". La inceputul anului, Alice Cooper a avut onoarea sa se alature clasicilor muzicii rock, in Rock and Roll Hall of Fame, prilej cu care si-a reunit trupa de la inceputul anilor '70. La Bucuresti, Alice Cooper isi va prezenta cele mai mari succese ale carierei intr-un nou show soc, "No More Mister Nice Guy Tour". Spectacolul va avea loc pe 14 iunie, la Arenele Romane.