Este vorba de exploatarea de cupru din Rosia Poieni. Ultima mare companie de stat din judetul Alba, "SC Cupru Min SA Abrud", infiintata in 1999, va fi privatizata - a decis guvernul! Asa cum, in urma cu 14 ani, ministrul PD, Radu Berceanu, cu o generozitate suspecta si fara licitatie, acorda unor asa-zisi canadieni licenta de exploatare pentru Rosia Montana, tot astfel actualul ministru al Economiei, Ion Ariton, scoate la privatizare ultima mare resursa minerala strategica a tarii. Anuntul privind privatizarea exploatarii miniere este surprinzator, avand in vedere ca, in cele 10 luni de la repornirea activitatii, societatea a trecut de la pierderi de 2,5 milioane de lei, la profit de 1,7 milioane de lei. Si atunci?
Statul roman - cel mai prost pagubas din UE
Motivand ca decizia de privatizare ar fi fost impusa de FMI, Ministerul Economiei tradeaza, de fapt, un interes obscur al guvernantilor. Lipsa lor de patriotism si de respect pentru bogatiile tarii este evidenta. In numele vanzarii a tot si a toate, ei lasa statul roman fara nici o parghie de actiune in caz de necesitate sau de cataclism. Romania nu mai are petrol, gaze, aur, uraniu, fier, neferoase, lemn etc., iar acum isi vinde si zacamintele de cupru - metal al carui pret a crescut ametitor pe pietele mondiale. In curand, Romania nu va mai avea in posesie nici teren agricol; companii straine sub acoperire cumpara chiar in aceasta clipa sute de hectare pe zi, oriunde, la orice pret, in orice panta, podis sau campie. Spectrul dezintegrarii statului nu mai pare nimanui o utopie. Cata vreme nu va mai avea nici cai ferate (caci taicutul FMI ne cere si privatizarea CFR), nici sare, nici moneda nationala (din 2015 se doreste sa avem euro), statul roman - cel mai mare pagubas din UE - se poate intreba de ce sa mai existe!? Va veni (vine deja!) UDMR, mesagerul pe cai negri al Budapestei, si-i va da bobarnacul final, trimitandu-l acolo unde un flacau de bine, ca Csibi Barna, isi doreste foarte mult sa-l vada. De ce aceasta bataie de joc, la adresa celui mai tolerant stat din Europa, in anul de gratie 2011? Raspunsul ar trebui cautat in cabinetele puterii actuale. Nu poti vinde tara fara sa clipesti, doar pentru ca iti porunceste un sef de la Washington DC!
Roata de rezerva a trotinetei sovietice
Revenind la cupru, datele sunt revoltatoare. Mina are patru licente de exploatare active la Rosia Poieni: de minereu de cupru, de minereu de cupru cu continut scazut, de andezit si de calcar. Practic, Cupru Min SA Abrud este cel mai mare producator de concentrat de cupru din Romania. Reluarea activitatii, la 1 decembrie 2009, dupa aproape un an de la intrerupere, a fost posibila ca urmare a platii in avans a unei cantitati de concentrat de cupru, de catre partenerul comercial al societatii. Reluarea activitatii la Rosia Poieni a avut legatura directa cu evolutia pretului la cupru pe piata internationala. Decat sa investeasca 100 de milioane de euro pentru retehnologizare si modificarea fluxurilor de productie, bani pe care i-ar scoate din vanzarea cuprului extras in cateva luni, statul/guvernul prefera sa instraineze, fugind ca dracul de tamaie de calea cea dreapta a interesului national. Specialistii locali, formati in decenii, risca sa fie inlaturati de strainii adusi de "Barrick Gold Corporation" - compania nord-americana competitoare, cu cele mai mari sanse, care detine si un important pachet de actiuni la RMGC si care se va vedea pe cai mari, in cazul catastrofal in care guvernul ar acorda lumina verde proiectului Rosia Montana. Cele doua localitati se afla "deal in deal". Cum zacamantul de la Rosia Poieni este estimat la 900.000 de tone (60% din rezerva Romaniei de cupru), aceasta permite continuarea exploatarii pe o perioada de cel putin 20 de ani. La Cupru Min Abrud lucreaza, in prezent, 460 de muncitori. Cati din ei vor mai ramane sub viitoarea stapanire? Greu de spus, pentru ca eventualul nou proprietar va introduce tehnologie avansata, care are "prostul obicei" de a lasa in urma someri dupa someri. In fine, merita sa ne mai intrebam de ce guvernantii nu respecta Constitutia, care spune cat se poate de clar, in articolul 136, ca "Bogatiile de interes public ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietatii publice"? Cuvinte goale care, cand e vorba de interesele puterii, nu fac nici cat o "roata de rezerva" a trotinetei sovietice, din vremea copilariei mele.