* A fost ridicata de trei ori din temelie. Mutata din Albac (Apuseni) la Florica (Arges) si de acolo la Olanesti (Valcea), bisericuta mangaie azi sufletele bolnavilor ce-si cauta alinare la bai si, deopotriva, dorul motilor, care vin an de an sa revada minunea ridicata de Horea *
Chemarea vechiului clopot
Tremurau brazii, infiorandu-se, sus pe munti, iar vaile inganau, tanguit si cald, minute in sir, cand clopotele prindeau sa bata. Oamenii ieseau cu totii in usile caselor ori pe la porti si se uitau lung in zare, cu luare aminte... Ca era praznic, ca era prapad, ca era bucurie mare, ca era jelanie, ca era chemare la rugaciune, ca era glas ridicat la lupta, motii isi strangeau strasnic braul de piele, iar femeile isi innodau strans broboadele si se porneau cu pasi drepti si mari, spre vale, spre biserica lor. Nu era catun pana unde sa nu bata clopotul cel vechi. Batea cu foc, tare, puternic si sacadat, dar si duios si cantat, ca o inima in ceasul mut si tainic al rugaciunii de seara. Clopotul vechi era mostenirea lor cea mai scumpa, clopotul cu care Cuviosul Sofronie de la Cioara tinuse treaza credinta ortodoxa in anii imperiului austro-ungar, clopotul care il chemase pe Horea in strana bisericii, langa ai lui, clopotul cu care, apoi, insusi Horea ii ridicase pe moti la lupta.
Bisericuta lui Horea
A rasunat prima oara demult de tot, prin 1670. In 1746, cand si-au facut motii din Albac o bisericuta noua, din lemn cioplit cu sarg si cu mandrie de mesterii locului, clopotul a fost mutat in turla ei. Vasile Nicola Ursu, zis si Horea, avea 16 ani pe atunci, si nu e mot in tot Apuseniul care sa nu bage mana in foc ca Horea a lucrat el insusi la bisericuta din Albac. "La 30 de ani era deja cel mai cunoscut constructor de biserici de lemn din Ardeal. Musai ca era in meserie de dinaintea varstei de 16 ani...", imi explica un mot harsit in cioplitul lemnului. Isi scoate clopul cu dreapta sa noduroasa si imi arata cu el casa invatatorului Barbu Todea, omul care le stie pe toate in Albac - "Si glume bune, si poezii de suflet, si cantece patriotice!" -, apoi saluta si pleaca in treaba lui. Mucalit fara seaman, staroste la nuntile motilor si mare organizator de spectacole traditionale, Barbu Todea e si el convins ca Horea, marele revolutionar ardelean, a pus umarul la ridicarea bisericutei sfintite in 1746. "Oricum, cert e ca aici, la Albac, in vechea bisericuta de lemn cu clopotul ei rasunator, l-a cunoscut Horea pe calugarul Sofronie de la Cioara. I-a ascultat predicile inflacarate in apararea ortodoxismului si impotriva prigoanei nobiliare si a fost inspirat de spiritul de lupta al celui pe care biserica noastra l-a canonizat", spune invatatorul. Dupa intalnirea cu Sofronie, Horea s-a apropiat tot mai mult de biserica. Putea fi ascultat adesea, cantand din strana, tunator, alaturi de parintele Sofronie. De aici, din bisericuta lui draga din Albac, Horea avea sa dea, in 1784, tragand clopotul vechi, ce rasuna peste toti Apusenii, chemarea la lupta! Anii au trecut apoi peste moti si peste bisericuta lor din Albac. Ani grei, de asuprire, cu chinuri trecute dintr-o suferinta intr-alta, dintr-o speranta intr-alta, dintr-o ruga intr-alta, dintr-o rascoala intr-alta. Iar clopotul acela rasunand a credinta netarmurita si a revolta a continuat sa bata neincetat din bisericuta de lemn din Albac. "Bisericuta lui Horea", asa ii spuneau motii...
Misteriosul domn Ionescu
Dar clopotul vechi, dupa care tanjesc batranii satului, mai poate fi gasit azi in satul din Apuseni. E pus bine in biserica mai noua, de piatra, alaturi de icoanele de praznic, de sfesnicele de lemn si de vechea masa din altar. Bisericuta de lemn, Bisericuta lui Horea, s-a dus de mult, pe Aries in jos, impinsa in lunga pribegie de dusmanii romanismului si ortodoxiei...
"E o poveste cutremuratoare, marele poet Octavian Goga a prins cel mai bine in versuri toata durerea noastra", se intristeaza invatatorul Barbu Todea din Albac, in timp ce framanta mai multe foi cu notite. Era la inceput de secol XX. Albacenii isi construisera intre timp o biserica de piatra, langa minunea daltuita in lemn de Horea. Motii o duceau tot mai greu, iar presiunile politice erau tot mai mari pe crestinii ortodocsi. Autoritatile dualiste pusesera gand rau Bisericutei lui Horea, al carei clopot batuse neincetat, toti anii aceia, a revolta. "Cautau in fel si chip un motiv sa o distruga, dar nu stiau cum ar fi mai bine sa procedeze, ca sa nu inflameze si mai rau spiritele. Oricum, bisericuta de lemn era in mare primejdie pe la 1900", povesteste invatatorul. Sub pretextul ca ar reprezenta un pericol de incendiu, autoritatile austro-ungare au impus demolarea ei. Motii au desfacut-o insa cu sfanta grija, insemnand barna cu barna, in speranta ca va putea fi ridicata la loc intr-un moment prielnic. Dumnezeu i-a scos atunci in drum marelui istoric Nicolae Iorga, intr-una din peregrinarile lui ardelene, Albacul. Curios sa afle cat mai multe despre Bisericuta marelui Horea, Iorga se pune la curent cu intrigile dualiste indreptate impotriva pretiosului lacas de cult romanesc. "Trebuie sa facem neaparat ceva pentru a salva bisericuta", le promite Iorga preotului din Albac si curajosilor sai enoriasi. Se duce glont in tara, intra la Ion I. C. Bratianu, marele patriot si om politic liberal, pe vremea aceea ministru de Interne in Guvernul Dimitrie Sturdza, si impreuna pun la cale planul de salvare a bisericutei din Albac.
1907. Domnul Ionescu, un roman instarit din Regat, cu joben si gesturi senioriale, si distinsa doamna Ionescu, de o eleganta cum numai la Viena sau Budapesta mai puteai vedea, intra distins, dar grabit, in hotelul Veres din Abrud. Sunt tacuti amandoi, par obositi, in mod cert afaceri urgente i-au manat pe atata amar de drum, de la Bucuresti pana in Apuseni. Comanda o cina frugala, apoi se retrag in camera cea mai buna a pensiunii. Mai trebaluiesc o zi prin Abrud, iar urmatoarea dimineata pleaca pe fuga, platind din mers, aproape, si urca intr-o trasura ce trage in poarta, suspect de punctual, de parca ar fi fost tocmita dinadins. Argatii vilei ies in frig, neimbracati, sa-i urmareasca pierzandu-se pe drumul inzapezit al Albacului. Nu sunt multe de tocmit la Albac. Domnul Ionescu intra scurt, alaturi de invatatorul din sat, pe la preotul roman, plateste in stanga si in dreapta, lasa cateva instructiuni clare, punct cu punct, si se face nevazut. Pana tarziu, in noapte, barnele bisericutei din Albac sunt urcate in sanii. "A fost vanduta, in Romania, unui anume domn Ionescu. A cumparat-o ca lemn de foc", au explicat motii cand autoritatile austro-ungare s-au infiintat in control.
"A fost singurul mod in care atunci bisericuta putea fi salvata, iar planul a functionat perfect", spune primarul din Albac, Tiberiu Todea. Barnele au fost puse noaptea pe care de boi si trase cu greu, prin nameti, pana la Campeni, de unde au fost urcate pe plute si duse la Turda, pe Aries. De la Turda, cu o garnitura speciala de tren, pregatita la interventiile "domnului Ionescu", au trecut pana in Romania. Cand autoritatile austro-ungare au aflat adevaratul plan de salvare a bisericutei si dorinta de a o reconstrui in Regat, barnele obosite ale lacasului de rugaciune al lui Horea erau deja de mult la Florica, langa Pitesti, pe proprietatea Bratienilor. Gest legitim! Suspectul domn Ionescu nu fusese altul decat primul ministru al tarii, Ion I. C. Bratianu. Bisericuta lui Horea ajunsese in Romania, la destinatie.
"Batrana, te-ai pornit la drum, sa-ti deie fratii adapost"
Bisericuta a fost apoi recladita cu drag si cu migala. La sfatul preotului din Albac, Bratianu a tocmit cei mai buni mesteri moti: Vesa Nicolae din Sohodol si argatii lui, iar munca lor a insemnat, in fapt, una dintre primele actiuni de salvare a unui monument de patrimoniu din istoria Romaniei. In 1908, cand poetul Octavian Goga a ajuns in vizita la Bratieni, Bisericuta lui Horea era gata, in toata splendoarea ei, asa cum marele luptator si oamenii lui o construisera cu mai bine de un veac si jumatate in urma. Dramatica poveste a bisericutei din Albac l-a inspirat atunci pe poet, pentru unele dintre cele mai emotionante versuri ale sale. Batranul invatator Barbu Todea recita cu patos, dintr-o ograda aflata pe malul Ariesului, la doi pasi de locul pe care statuse, pe vremuri, bisericuta de lemn. Din cand in cand, la capat de vers, cuvintele se sting in lacrimi...
"Bisericuta din Albac/ Tu esti al vremurilor semn./ Tot bietul nostru plans sarac/ E-nchis in trupul tau de lemn.//Din ce-am cerut, din ce-am gandit,/ Atatea rugaciuni cuprinzi,/ Si-atata vis neizbandit,/ Subt vechiul tau tavan de grinzi...// Tu stii cum ne-am trudit stingher/ De-a pururi fara crezamant,/ La Dumnezeu acolon cer,/ Si lamparatul pe pamant...// De-aceea, ostenit-acum/ De zile rele cate-au fost,/ Batrana, te-ai pornit la drum,/ Sa-ti deie fratii adapost...// Ramai aici... fa-ti un popas/ Fii sfetnic bun, din veac in veac,/ Si spune-acasa ce-a ramas,/ Bisericuta din Albac!".
"Asa isi incheie Goga poezia", intareste Barbu Todea finalul, inganat de glasul stins al clopotului cel nou din Albac. Dar bisericuta lui Horea nu avea sa isi incheie periplul sau trudit ca-n versurile lui Goga. Dupa Al Doilea Razboi Mondial si dupa venirea comunistilor la putere, lacasul salvat de Bratieni ramasese in paragina, pe fosta mosie de la Florica, langa Pitesti. Nu se mai slujise in sfantul sau altar deja de jumatate de veac, iar sitele de pe acoperis si barnele se uscasera, vaduvite parca de puterea de har a rugilor. Cand a aflat-o, intr-una din iesirile sale in randurile obstei ortodoxe, Patriarhului Iustinian i-a dat Dumnezeu gandul cel bun: bisericuta era prea frumoasa si prea incarcata de istorie ca sa ramana la Florica, uitata de lume! Stia ca Baile Olanesti, statiune de tratament in care an de an isi oblojea batranetile, nu are biserica. El insusi, Patriarhul, nu avea unde sa se inchine si unde sa si-i apropie intru rugaciune pe localnicii, pe turistii si pe bolnavii de la Olanesti, in zilele pe care le petrecea la tratament. Atunci a decis mutarea bisericutei la Olanesti. Lacasul a fost desfacut din nou, barna cu barna, si pus pe drumul Valcei...
A treia renastere
Dinspre Bucuresti spre Valcea, cerul se deschide, dis-de-dimineata, ca o floare albastra, scaldand lumea in lumina, sub arcul stralucitor al unui curcubeu. Nori firavi, albi ca zapezile trecute, irizeaza vazduhul. Au ridicat cu ei la cer, in doze mici, odata cu roua imbibata de miresme, tot parfumul Duminicii Floriilor. Cum intri in Baile Olanesti, Bisericuta lui Horea te vegheaza de sus, din inaltul unui deal scaldat in verdeata asortata cu tufe de liliac. In '54, cand au primit-o la ei in oras, oamenii din Olanesti i-au pregatit fundatia pe cel mai frumos loc din zona. Acolo sus ma intampina acum diacul Petre Barlete. La 83 de ani, mandru si drept ca turnul bisericutei, nea Petre stie povestea lacasului de rugaciune, de la primele lemne impreunate la loc, in 1954, si pana la ultimele site puse sus, pe acoperis, anul trecut, la ultima renovare. Era in floarea varstei, avea 26 de ani, cand oamenii Episcopului Iosif al Ramnicului si Argesului au adus barnele in oras. "Pe atunci nu aveam unde sa mergem la biserica in Olanesti. Era una mai departe, in Olanesti-sat, si biserica fostului schit Comanca, dar in statiune nu era biserica. Asa ca Patriarhul Iustinian si Episcopul Iosif ne-au trimis-o aici, sa avem si noi unde ne ruga. A fost mult de munca pana sa o inalte, ca erau doar lemnele, asa ca am tot ajutat si noi, mesterii, sa o faca la loc, sa-i puie si coperisul, asa cum o vedeti dumneavoastra acuma. O fost mare bucurie in oras cand au adus bisericuta, si am catat loc frumos, inalt, unde sa o punem, ca era mandria si bucuria noastra, Bisericuta lui Horea", povesteste aprins diacul. Se invarte cu pasi rari in jurul bisericutei, cautand parca detalii de poveste. A pus si el mana la treaba atunci, iar barnele vechi ii trezesc aduceri aminte. "Atunci i-au refacut si pictura pe interior, apoi, in '58, cand a fost totul gata, a venit Preafericitul si a sfintit-o". Inauntru, la loc de cinste, langa portretele Patriarhului si Episcopului, troneaza portretul Cuviosului Sofronie de la Cioara si cel al lui Horea, "al carui nume il poarta aceasta sfanta biserica", dupa cum scrie alaturi. Deasupra, pe portalul ce desparte picturile parintilor spirituali ai bisericii, sta sculptata in lemn, ca o icoana scumpa, poezia lui Octavian Goga.
"Asa sarbatoare n-am mai vazut cat am trait eu. Plin a fost aici, parca-i vad pe toti oamenii intinsi pe deal, ca pe atunci era aici un camp frumos, pana jos, in oras...", imi povesteste Petre Barlete. Consilierul parohial Ioan Paunescu era nascut, si el, in '58, cand s-a sfintit, cu mare fast, Bisericuta lui Horea. "Sunt din '53. Imi amintesc de slujba mare de sfintire, aveam 5 ani. Era de Sfantul Pantelimon atunci, ma adusese tata la slujba, ca era consilier si el. Sarbatoare mare, imi amintesc cati popi erau, lume multa, iar cum eram mic, eu auzeam vocile de sus, cantec mare... Era ca si cum vorbea Dumnezeu cel Sfant din Cer...". Mii de oameni s-au inchinat atunci pentru prima oara in Bisericuta lui Horea. Biserica frumoasa, din barne masive, prinse in cuie de lemn, cu un brau deosebit, inconjurand ca o sfoara exteriorul dintr-un capat in altul, si cu o clopotnita sfidand prin inaltimea ei micimea vremurilor potrivnice si a oamenilor care i-au vrut raul.
Ziua in care s-a rupt blestemul
Ce mult isi dorisera oamenii din Olanesti o bisericuta a lor! Nici acum, dupa ce si-au mai construit o biserica noua, in centrul orasului, in fata Primariei, Bisericuta lui Horea nu a fost abandonata. Toate slujbele de peste saptamana se tin aici, la fel si liturghiile ce urmeaza in zilele de dupa marile praznice. "Nu mai vorbim de nunti, botezuri sau inmormantari... Vin oamenii sa se cunune si de la Ramnicu Valcea, atat de bine e vazuta bisericuta. Si eu aici m-am casatorit, aici mi-am botezat si mi-am cununat fetele. Aici e toata viata noastra", imi marturiseste soptit, ca la ceas de spovedanie, Ioan Paunescu. Reazema strana veche de lemn, mangaind din priviri bolta rotunda, strajuita de sfinti blajini: "O minune de biserica e! Ca de ochii din cap am avut grija de ea, de cand ne stim!".
Un steag romanesc a fluturat si va flutura mereu din turnul bisericii, dupa cum, in veci, portretul lui Horea ii va intampina pe credinciosi, la intrare. Asa le-a randuit vrednicul parinte Grosenoiu in 1989, cand a venit sa slujeasca la Baile Olanesti. Portretul lui Horea, impodobit cu cocarde tricolore, ii va intampina, negresit, si in acest an, de Sfantul Pantelimon, pe motii din Albac, care, an de an, vin vara in pelerinaj la Bisericuta draga inimii lor. Vin cu mic cu mare: e chemarea strabunilor, chemarea lui Horea si a clopotului celui vechi, pe care batranii il mai aud si acum, rasunand pana hat, departe, dincolo de Dealul Cerbului. "Dupa Revolutie, cand cu febra retrocedarilor, ne-am gandit sa ne revendicam si noi bisericuta si am mers sa vedem de ea, la Olanesti", marturiseste primarul albacean Tiberiu Todea. "Cand am vazut insa cat de bine e intretinuta, cat de frumos se slujeste in ea si cat de mult tin oamenii din Baile Olanesti la ea, ne-am dat seama ca nu le puteam lua bisericuta inapoi". Si invatatorul Barbu Todea are numai cuvinte de lauda pentru comunitatea ortodoxa din jurul Bisericutei lui Horea, de la Olanesti. "Parintele Grosenoiu si cei din jurul sau ne primesc ca pe niste frati, de-abia asteapta sa-i vizitam, se pregatesc cu tot ce au ei mai bun si s-a legat intre noi o mare prietenie. Albacul s-a infratit cu Olanestiul, iar cei de acolo ne-au intors si noua vizitele, curiosi sa vada locurile de unde se trage Bisericuta lui Horea, sa vada clopotul cel vechi si sfintele odoare care au ramas la Albac", povesteste Barbu Todea. Ca staroste care se respecta, el e cel care conduce delegatia motilor la fiecare praznic al Bisericutei lui Horea, de Sfantul Pantelimon. E plin de lume, de fiecare data, procesiune mare prin Baile Olanesti, cu fanfara si cantece patriotice, costume si muzica populara si, neaparat, poezii de suflet romanesc. Vin si motii, cu cantecele lor si cu dansurile lor si fac de fiecare data sa rasune Olanestiul.
Minunea de Sfantul Pantelimon
Nu e hram al Bisericutei de care olanestenii si albacenii sa nu-si aduca aminte cu drag. Dar parca anul trecut a fost mai special ca oricand. Invatatorul Todea a pregatit un spectacol deosebit. Totul a culminat cu poezia pe care el insusi a scris-o despre Bisericuta din Albac. "Nu te-am vandut in tari straine/ Si nici uitarii nu te-am dat/ Ci te-am lasat sa pleci departe/ Caci numai astfel te-am salvat", imi recita Barbu Todea, iar ochii i se umplu din nou de lacrimi. "Ne-a impresionat pe toti poezia si i-am promis invatatorului ca o vom inrama la intrare, langa poezia lui Octavian Goga", imi povestesc tinerii preoti Nicolae Bacu si Valentin Visan, ajutoarele de nadejde ale parintelui Grosenoiu de la Olanesti.
Si a mai fost ceva special la hramul de Sfantul Pantelimon din iunie trecut. Doamna Nuta, ingrijitoarea bisericutei, imi zice soptit povestea, cat timp trebaluieste prin pangar. "A fost o ploaie mare anul trecut. Curgea nu asa, credeam ca se duce dealul cu tatu'! Si noi ne pregatiseram aici cu mancare pentru sute de oameni, cum se face de hram... Stateam ia, aci, cu femeile, sub un sopru in spatele bisericutei, langa oalele de pe foc, si ne gandeam ce ne facem noi cu atata amar de mancare si cu atata amar de ploaie...". Isi cuprinde obrajii in palme, a ingrijorare. Apoi, brusc, zambeste si se insenineaza. "Ca la un semn de la Cel de Sus, dragu meu!, cand o ajuns aici sus Preasfintitul Episcopul nostru Gherasim, a stat ploaia si s-a deschis cerul, de-a putut sta lumea si la Liturghie, si la predici, si la masa... Mare minune a fost!".
Preotii Bacu si Visan au trait si ei minunea de Sfantul Pantelimon. "S-a invrednicit anul trecut Inalt Prea Sfintitul Gherasim, episcopul Ramnicului, la venerabila sa varsta de 96 de ani, sa ne binecuvinteze cu prezenta si cu rugaciunile sale, de Sfantul Pantelimon, hramul al doilea ales de Patriarhul Iustinian pentru Bisericuta lui Horea. Cum a coborat IPS din masina si a intrat in caleasca pregatita pentru a urca delusorul spre bisericuta de lemn, cum s-a inseninat. Dupa ce a plecat, a si reinceput ploaia... A fost un semn de la Bunul Dumnezeu. Asa cum il tine sanatos pe Prea Inaltul, tot asa Dumnezeu lucreaza printre oameni si cu oameni". Doamna Nuta soarbe fiecare cuvintel al tinerilor preoti, incuviintand usor din cap, ca una care a fost si ea acolo, martor si marturisitor la minune. Dupa ce si-a vazut povestea confirmata de fetele bisericesti, se intoarce impacata in bisericuta. Saruta din nou, roata, toate icoanele, se asigura ca toate lumanarile sunt stinse, apoi trage usa veche de lemn si zavorul. Face doi pasi in spate, pe scarile de piatra, isi face trei cruci mari si priveste in sus, la chipul lui Horea de deasupra intrarii. Chipul care, de Sfantul Pantelimon, ii va intampina, ca in fiecare an, pe motii veniti in pelerinaj la scumpa lor Bisericuta din Albac.
Fotografii de DAN TRASNAI