Institutul Francez, cu sprijinul Ambasadei Frantei, si-a facut bunul obicei de a tine conectat Bucurestiul la marile evenimente europene din sfera dansului si a teatrului modern. De aceasta data, este vorba de "Raoul", un spectacol ce se joaca pe marile scene ale lumii si care a fost ovationat, trei seri la rand, pe 29, 30 aprilie si 1 mai, de publicul ce a umplut pana la refuz Sala mare a Teatrului National. Francezii sunt maestri in spectacolele ce imbina diferite arte, concurenta este acerba, iar rezultatul consta in realizari din ce in ce mai bune, mai surprinzatoare, mai inovatoare. "Teatru. Dans. Pantomima" scria pe uriasul afis de pe cladirea TNB. Si o doza serioasa de magie, as adauga, caci spectatorii au fost acaparati din primul minut si au trait experienta numita "Raoul" fascinati, cu rasuflarea taiata. "Incredibil. Fabulos. Nu se poate asa ceva", auzeam langa mine un grup de studenti la actorie soptind in timpul spectacolului, iar la sfarsit, am vazut actori ai Teatrului National, precum Victor Rebengiuc, Ilinca Goia, Lamia Beligan, aplaudand cu multa caldura. "Raoul" este un show total, teribil de amuzant, plin de sensuri, realizat si interpretat de James Thierree, nimeni altul decat nepotul lui Charlie Chaplin. Este cel de-al patrulea spectacol al sau, fiecare primit cu multe laude, si primul in care apare singur in lumina reflectoarelor. Timp de o ora si jumatate isi testeaza la maximum limitele fizice, abilitatile artistice si experienta acumulata in cele trei decenii de cand se afla pe scena. Caci, chiar daca a implinit doar 38 de ani pe 2 mai, a doua zi dupa seria de reprezentatii bucurestene, Thierree are deja o biografie impresionanta.
Valiza cu picioruse
Charles Chaplin a fost un geniu al cinematografiei, un mare artist al secolului XX si un barbat patimas. A avut patru sotii, 12 copii legitimi si 14 nepoti. Victoria, fiica din ultimul sau mariaj, cu Oona O'Neal, a jucat intr-unul din filmele sale, dar a renuntat la cinema atunci cand s-a casatorit cu actorul francez Jean-Baptiste Thierree. Cei doi au pornit de la zero si au pus bazele unui concept modern de circ, fara animale dresate si fara obisnuitele tumbe si costume cu sclipici. Mai intai a fost Circul Bonjour, apoi Circul Imaginar, pe scena caruia o valijoara, ce parea un simplu decor, se ridica la un moment dat in picioruse si o rupea la fuga. Era James, fiul de patru ani al cuplului, care impreuna cu sora sa, cu un an mai mica, si cu parintii, strabatea lumea in turnee. Cei doi si-au petrecut copilaria si adolescenta pe drumuri, cu roluri din ce in ce mai importante in Circul Imaginar, un nume de referinta in istoria moderna a circului. Acum, James se arata recunoscator pentru aceasta experienta, pentru faptul ca parintii sai nu au ales sa-l fereasca de viata de artist ambulant. "Nu-mi prea place ca oamenii sa ma tot intrebe de bunicul meu. Nu pentru ca numele sau ar fi o povara prea grea pentru mine, sau ca m-as fi luptat cu notorietatea sa. In fond, nici nu i-am vazut toate filmele, a facut atatea... Traditia familiei este ca un vant puternic ce-ti bate din spate: nu-i dai foarte mare atentie, doar il simti acolo. Oamenii presupun ca am avut probleme in a ma impune intr-un domeniu creativ, in care parintii mei au avut asa un mare succes. Dar, asa cum tata s-a transformat dintr-un actor de teatru intr-un mim, iar mama, dintr-o dansatoare si o actrita de film, intr-o artista complexa de circ, asa si eu am adunat franturi si firimituri din jur. La fel ca si ei, am balansat intre diferite domenii artistice, si poate eu m-am indepartat mai mult de circ decat ei. Singura mea responsabilitate este vizavi de spectatori, in misiunea mea de a-i duce in zone necunoscute ale mintii lor, zone in care nu se simt atat de siguri pe ei".
La 17 ani, James a dorit o schimbare, anume sa devina actor de cinema. A studiat la Harvard Theater School si la Piccollo Teatro din Milano, a aparut in cateva filme, intre care "Prospero's Books", regizat de celebrul Peter Greenaway, in care joaca rolul Ariel, apoi, dorul de scena, de teatru l-au facut sa se intoarca la prima dragoste. "Este vorba de autenticitatea, de unicitatea unui spectacol, de felul in care ne privim unii pe altii, actori si spectatori, si ne zambim. Fragilitatea aceasta a momentului lasa o urma in memoria publicului".
Incredibil, dar parintii sai, proaspat septuagenari, continua si acum sa joace in Circul Imaginar. James a preferat insa sa-si infiinteze propria companie si sa-si urmeze visele. Era momentul sa puna la un loc tot ceea ce invatase: actorie, vioara, jonglerie, acrobatie, contorsionism, coregrafie, cabaret... Cu primul sau spectacol face un tur rasunator al scenelor lumii si la fel se intampla si cu urmatoarele. Nu concepe sa lucreze cu un regizor care sa-i spuna ce sa faca, recunoaste ca poate fi un cosmar pentru colaboratorii sai, datorita perfectionismului si stilului extrem de personal in care-si face munca. "Procesul creatiei este mult prea haotic, mult prea misterios, ca sa dau explicatii, asa incat atunci cand incep sa lucrez cu cineva, mai intai il intreb cat de deschis la minte este, daca poate accepta sa facem un spectacol fara sa-mi puna prea multe intrebari".
"Rasetele sunt ca laptele mamei"
Spectacolul "Raoul", o poveste dinamica despre vise si cosmaruri, despre ganduri bune si rele, despre framantari, a avut premiera in octombrie 2009, si de atunci calatoreste pe diferite scene europene, cu acelasi succes. "Daca ar fi dupa mine, as urma in spectacol, mai degraba, partea intunecata a personalitatii mele. Dar provin dintr-un mediu in care rasetele sunt ca laptele mamei. Este tentant sa insisti pe partea comica a povestii, pentru ca primesti imediat premiul, raspunsul salii. "Raoul" nu se doreste insa a fi o comedie pura. Ma gandesc la acest spectacol ca la o sculptura in miscare, cu momente haioase". James Thierree este magistral in acest spectacol, prin felul in care stapaneste scena, starneste hohote de ras sau pune intrebari, fara a scoate un cuvant in afara de acest nume: Raoul. Muzica aleasa amplifica atmosfera si m-am bucurat ca, alaturi de teme ale muzicii clasice (Vivaldi, Schubert), sa aud, in varianta aproape integrala, "Cantarea revolutiei", cu sunetul corzilor de vioara trase cu fir din par de cal si cu vocea ragusita a lui Nea Culai, o noua dovada a simpatiei de care se bucura in Franta Taraful Haiducilor din Clejani.
"Dupa zece ani in care am facut turnee alaturi de alti actori, este o mare schimbare sa apar seara de seara singur pe scena. E un sentiment de eliberare, dar are si aspecte infricosatoare". Insa Thierree nu este tocmai singur pe scena. Lumea sa este plina de fantasme ce se materializeaza intr-un elefant alb, in marime naturala, o meduza de matase, un scarabeu electric si un peste prietenos, personaje manuite de tinerii sai colaboratori. Bestiarul si costumele lui James sunt creatia mamei sale, Victoria, care l-a insotit la Bucuresti si si-a primit binemeritata portie de aplauze, la sfarsitul reprezentatiilor. Iar scenografia ii apartine, bineinteles, autorului si interpretului, James Thierree. El nu foloseste trucaje, proiectii video, totul se intampla in direct, sub ochii publicului, care deseori se intreaba cum de face cate un numar aparent imposibil. La scena de final, in care zboara in intuneric, cu o lanternuta prinsa pe cap, el lasa special sa se vada smecheria, masinile ce-l tin in aer, poate pentru ca nu vrea ca spectatorii sa plece acasa gandindu-se la tehnica pe care a folosit-o, ci la mesajul piesei sale.
"Mi-ar placea ca in seara asta sa va arat pofta mea de a dansa liber, de a tremura pentru a vorbi, de a dobori ziduri, de a zbura in ajutor, de a ma intalni cu bestii de nefrecventat, de a urla la muzica frumoasa, de a elibera o stea, de a-mi palmui gandurile rele...", scrie el in caietul program. "As vrea ca in seara asta sa observ, prin prezenta dumneavoastra, lenta metamorfoza a acestui prenume, ce a preluat conducerea unui vas sedentar, sub forma unui titlu. Ar fi un spectacol in care singuratatea ar avea drept oglinda abundenta si multimea, si unde aceasta multime ar ascunde la san fragmentele unice ce o compun, dorinte nebune de libertate, de intalnire si de evadare. Va trebui ca acest sentiment precis sa nu aiba un nume, ca sa-i inventati singur unul. Bun, am stabilit intalnirea, si cand va veni momentul, nici eu si nici dumneavoastra nu vom avea cheia. Acesta este esentialul. Pentru ca nu controlez nimic in mod real, dar in mod real, nimic nu ne controleaza. Sper...".