Cred ca specialistii in psihologie sociala ar putea gasi si o explicatie pentru faptul ca, dupa ce a fost atat de pretuita in secolul trecut, proza scurta a intrat intr-un con de umbra. Editorii evita azi volumele de povestiri, stiind din studii de piata ca nu prea au cautare. E vremea romanelor groase, de 500-600 de pagini, cu povesti de familie intinse pe mai multe generatii si impletite cu evenimente istorice, cu intrigi inventate in jurul unor personalitati reale sau cu fantezii puerile, mustind de supranatural. Pare ciudat ca omul secolului XXI, solicitat in atatea directii si cu atatea optiuni pentru satisfacerea cerintelor culturale (cate sunt), prefera sa tina minte de la un ragaz de lectura la altul o complicata tesatura narativa, in locul unor proze scurte, care se citesc dintr-o data. In secolul XX, se cumparau reviste si pentru povestirile publicate in paginile lor. De exemplu in America, de prin anii '20, pe care Scott Fitzgerald i-a numit "epoca jazzului", faimoase publicatii precum "The New Republic" si "The New Yorker" publicau, cu mare succes la cititori, povestiri atat de bine platite, incat autorii se puteau intretine de pe urma lor. Acesti autori se numeau J. D. Salinger (adorat si azi de tineri si fosti tineri), Vladimir Nabokov, John Updike, Donald Barthelme, Irwin Shaw si o multime de altii, ajunsi apoi la cote valorice de varf. Intre ei - si John Cheever (1912-1982), supranumit "un Cehov american" si recunoscut mondial ca un maestru al nuvelei. Dupa ce a publicat doua "integrale" de proze scurte ale nobelizatilor Samuel Beckett si Saul Bellow, Editura "Polirom" a tradus si toate povestirile lui John Cheever, adunate de el insusi intr-un masiv volum in 1978, carte ce i-a adus cele mai importante premii literare americane: Pulitzer, National Book Critics Circle Award si American Book Award. Desi a scris si cinci romane (trei au fost traduse in romaneste, tot la Polirom), calitatile artei lui sunt puse cu stralucire in relief mai ales de povestirile pe care va indemn sa le cititi, convinsa ca va vor merge la inima. Este vorba in ele despre clasa mijlocie, cu visele si frustrarile ei, despre oameni ajunsi, in general, la o situatie materiala si sociala satisfacatoare, dar pe care tensiunea dintre ideal si compromis, rutina, neconcordanta dintre codul social impus si aspiratiile intime ii fac sa devieze. Supletea naratiunii, ironia, compasiunea, naturaletea acestor "clipe de viata" au o putere speciala de a emotiona, de a atinge omenescul universal din noi. De ce? O spune chiar Cheever in spirituala sa prefata: "Constantele pe care le caut in toate aceste nimicuri dichisite, uneori datate, sunt nevoia de lumina si nevoia acerba de a gasi o insemnatate morala in lantul vietii". Fara sa fie explicit un moralist, suferintele si dibuirile spre izbavire ale personajelor prinse in angrenajul reusitei sociale poarta in ele adevaruri etern valabile. Fie ca e vorba de soti care se instraineaza treptat si isi ineaca nemultumirile in alcool, de copii neglijati, de relatii intre sefi si subalterni, intre rude si prieteni, intre stapani si servitori, intre cunostinte intamplatoare, pe parcursul unor calatorii - tot acest omenet american de dupa al doilea razboi isi depaseste timpul si locul, ajunge viu la noi. Prin arta lui Cheever de a decupa din fluxul vietii intamplari si scene semnificative pentru interactiunile adesea complicate cu semenii si pentru conflictele interioare declansate de ele, prin stilul lui elegant de a povesti, prin finalurile mereu surprinzatoare, cele 61 de povestiri va asigura o provizie de petrecere preafrumoasa a timpului. Pot fi citite cate una la rastimpuri, in cura zilnica sau mai multe deodata - efectul e acelasi.