"Prezenta in trupa Pops m-a ajutat enorm"
- N-ai mai aparut intr-un interviu la "Formula AS" de aproape 8 ani, de pe vremea aventurii tale muzicale cu trupa Pops. Le-ai putea povesti cititorilor nostri ce s-a mai intamplat intre timp cu tine?
- Am terminat, in 2008, Facultatea de Teatru, mi-am dat licenta, dar la momentul licentei, renuntasem la trupa si filmasem deja doua seriale de televiziune. Noi, fetele din Pops, ne-am intalnit la un moment dat si ne-am zis toate: "Nu mai merge, hai sa ne despartim, hai sa facem altceva!". Pops fusese un proiect gandit de niste oameni care nu se mai ocupau de noi, venise altcineva care ne coordona directia, cineva care voia sa ne transforme intr-un produs sexy, desi noi eram inca niste copile. La un moment dat, am ramas in umbra, tin minte ca o vara intreaga n-am avut concerte.
- Cum privesti acum perioada aceea de debut?
- Mi-e dor de vremurile alea. Eram tare, tare mici, si in fiecare zi aparea ceva nou. Veneam din Constanta, un oras in care nu se intampla mare lucru. Pentru noi a fost foarte frumos atunci, nu aveam nici o grija. Nu simteam nici pe departe ca suntem un produs de piata, gandit sa se vanda, noua ni se parea ca toata lumea e buna cu noi si toti ne fac hataruri. Ne-am mutat toate patru fetele intr-un apartament din Dorobanti, totul era platit de producatori. Dupa sase luni, insa, a trebuit sa platim noi. Aveam 17 ani si castigam o groaza de bani. Ne faceam cumparaturi de la magazine excesiv de scumpe, de la care azi nu mai vad sensul sa ma imbrac, mi se pare aberant sa platesc atat. Nici nu ne gandeam la ce crede lumea despre noi si la cum suntem vazute. Apoi, incet-incet, am mai crescut, am intrat la facultate si au inceput sa mi se deschida ochii. Si mi-am dat seama ca nu e prea bine ce fac eu cu Pops. Am inceput sa citesc, stateam de vorba cu colegii, cu profesorii, si treptat am inteles ca a venit timpul sa ma desprind. Dar dincolo de asta, prezenta mea in trupa Pops m-a ajutat enorm. Primele castinguri la care am fost chemata pentru roluri s-au datorat faptului ca lumea ma stia de acolo.
- Ce s-a intamplat cu fostele tale colege?
- Suntem prietene bune, in continuare. Parintii Minolei imi vor fi chiar nasi la nunta. Diana are un magazin de bijuterii la Cocor (de la ea ne-am cumparat verighetele de nunta) si mai are un proiect de muzica machedoneasca. Are o trupa foarte mare, cu cinci-sase instrumentisti foarte buni. Tina e plecata acum la Londra, face un master de critica muzicala, a mai continuat sa cante, a participat si la Eurovision. Am revazut-o la Londra, era in forma, ne-am simtit foarte bine. Iar Minola este la Facultatea de Drept, e in sesiune acum, si toate examenele si le ia cu 10. E foarte desteapta. Are si ea in pregatire un proiect muzical, cu Carmin Ionescu.
"Faptul ca am jucat in regia lui Horatiu Malaele mi-a dat o confirmare de care aveam nevoie"
- Dupa o tacere muzicala de un an de zile, in 2007, publicul te-a revazut brusc in serialul "Cu un pas inainte".
- Da, lucrurile s-au legat destul de bine. Chiar la doua luni dupa ce am renuntat la trupa, am inceput sa joc rolul Elenei din serial. A fost extraordinara perioada aceea, simteam toti ca facem parte dintr-un proiect bun, n-am mai simtit demult asta. Seara ne intalneam sa vedem episodul, cand pe la unii, cand pe la altii. Apoi, imediat s-a facut "Vine politia". Acolo l-am cunoscut pe Horatiu Malaele, care m-a chemat sa dau un casting pentru "Leonce si Lena", si apoi m-a luat in "Lectia". Asta mi-a prins extraordinar de bine, pentru ca eu in facultate ma pregatisem pentru teatru, nu pentru film. Scoala de film mi-am facut-o din mers, direct pe platoul de filmare. Faptul ca am putut sa joc si pe scena, chiar in regia lui Horatiu Malaele, mi-a dat o confirmare de care aveam nevoie in momentul respectiv. Peste doua saptamani, chiar plecam cu "Lectia" in turneu in Bulgaria.
- Iar acum cat de incarcata ti-e agenda?
- Am terminat filmarile la telenovela "Iubire si onoare", care se difuzeaza pe Acasa TV, si am inceput de prin toamna sa cant. Voiam de mult sa ma reintorc la muzica. Mi-a luat foarte mult, pentru ca am vrut sa-mi gasesc identitatea, sa vad cine sunt si ce vreau sa cant de fapt. Doi ani de zile m-am pregatit cu Ozana Barabancea, caci imi cam pierdusem increderea in vocea mea. Acum, am pus la cale un proiect de jazz, dar nu de jazz classic, adica nu Ella Fitzgerald, ci mai degraba Lisa Ekdahl. Cant si romante romanesti, melodii interbelice, dar si bossa nova, doine turcesti sau interpretari dupa Serge Gainsbourg. Le trec pe toate prin filtrul vocii si al personalitatii mele. Am avut concerte la Palatul Ghica si la Godot. Am plecat si in turneu, dupa mult, mult timp, dar de data aceasta nu am cantat pe scene mari, de festivaluri, ci in cluburi de jazz, unde am fost surprinsa sa constat ca selectia oamenilor e mai buna: am stat cu placere de vorba cu fiecare, mi se parea ca oricare din public mi-ar putea fi prieten.
Satul cu patru cismele
- Hai sa ne intoarcem putin la anii copilariei tale. Stiu ca ai crescut mai mult la bunicii tai turci. Ai luat cu tine ceva din personalitatea lor orientala?
- Eu am copilarit mult de tot la tara, la bunica mea, la vreo 60 de km de Constanta, la Fantana Mare, in turca i se spune Baspinar.... E un sat numai de turci, protejat de Unesco, la granita cu Bulgaria. Se vorbeste romaneste foarte stricat acolo. E un sat foarte vechi, in care sunt patru cismele, din care una e de la 1200, si o geamie. Are ceva din ambianta Istanbulului, desi e inconjurat de dealuri. Cand eram mica, traditiile se respectau inca. Desi m-am rupt foarte tare de ei, pentru ca de atatia ani traiesc la Bucuresti, printre romani, totusi ma simt extrem de legata de locurile alea si de turcii mei. Ma emotioneaza mai mult Bairamul decat Ziua Invierii. Si e normal, pentru ca alea sunt sarbatorile cu care am crescut. Era absolut fabulos in copilarie, inainte de Bairam se strangeau toate femeile satului si pregateau dulciuri, halva, faceau bomboane in casa, stateau la taclale, simteai ca se pregateste ceva. Noi plecam la colindat pe la toate casele. Acum, femeile nu se mai aduna, nu mai fac dulciuri, ci cumpara napolitane sau eugenii la kilogram, copiii sunt tot mai putini. Eu cred ca de la turci am mostenit o anumita caldura sufleteasca, o anumita deschidere fata de oameni. Turcii, asa cum ii vad eu, sunt mult mai simpli si mai modesti in fata celorlalti oameni. In schimb, tatarii nu sunt asa. La un moment dat, chiar se certau unii pe internet, daca sunt turcoaica sau tataroaica. Ei bine, sunt turcoaica!
In brate, pe ploaie
- De ceva vreme, ziarele vantura o noua veste. In mai, anul acesta, te vei imbraca in rochie de mireasa. Cine e norocosul?
- Pai, cred ca mai degraba eu sunt norocoasa. Pe logodnicul meu l-am cunoscut acum opt ani. El a aranjat totul ca noi sa ne intalnim. Era la putin timp dupa ce se infiintase trupa Pops. Ne-a urmarit la televizor, m-a placut, si apoi in mai, de ziua mamei lui, s-a organizat o petrecere la Neptun, in gradina, unde ne-au chemat si pe noi sa cantam. Ce e frumos e ca l-am ochit foarte repede, inainte chiar sa se prezinte. De fapt, l-am ochit toate patru si i-am facut si o melodie, fiindca aflaseram cum i se spune: Bebe. In seara aceea, ne-am si intors in Bucuresti, aveam alt concert. Dar, la o saptamana, m-a sunat sa ma invite in oras. A fost foarte galant. A venit si m-a luat cu masina, mi-a deschis portiera, am mers la un concert. La un moment dat, incepuse sa ploua si m-a luat in brate sa ma protejeze de ploaie. Mi-a placut foarte mult de el. De atunci suntem impreuna. In 2007, m-a cerut in casatorie, mi-a dat un inel, care, dupa o vreme, mi-a cazut in chiuveta si nu l-am mai putut recupera. Asa ca m-a mai cerut o data in casatorie intr-o dimineata (rade) si mi-a daruit alt inel, care e absolut splendid. Fiindca noi ne-am cunoscut in mai, am decis ca si nunta sa fie tot in mai.
- Mediul in care te misti tu e plin de ispite. Cum de ati fost atat de cuminti, cum de ati ramas atat de uniti? Nu ti s-a parut niciodata ca un altul ar fi fost mai bun?
- Sa stii ca n-am atat de multi curtezani pe cat ar parea. Iar noi suntem de atata timp impreuna, ca lumea s-a obisnuit cu noi. Sunt cu Bebe de cand aveam 17 ani! Suntem amandoi foarte linistiti, ne gasim echilibrul unul cu celalalt, n-am avut nici unul nevoie de altcineva. Si cred ca asta s-a simtit mereu. Relatia noastra e foarte puternica, si cred ca alunga de la sine curtezanii, cred ca ceilalti simt ca nu e loc, ca nu suntem disponibili, ca suntem cu adevarat fericiti impreuna.
Nunta pe malul marii
- Ce ne poti spune despre viitorul tau sot?
- Este nascut in zodia Fecioarei, iar eu sunt Sagetator. Nu ne potrivim neaparat la zodii, suntem destul de diferiti, dar ne completam foarte bine. Daca nu exista el in viata mea, poate ca nici nu eram actrita acum. L-am cunoscut in anul in care a trebuit sa iau decizii foarte importante pentru viitorul meu si el mi-a fost un sprijin real. M-a tinut cu picioarele pe pamant, nu m-a lasat sa o iau razna sau sa intru in panica, atunci cand nu aveam vreun proiect foarte clar. El mi-a dat o liniste si o seninatate care imi fac foarte bine. In comparatie cu mine, e de o mie de ori mai bun si mai echilibrat. Iar ca avocat, e foarte dedicat si-si face meseria cu mare pasiune. Cateodata, ma gandesc ca eu dau interviuri, dar el ar merita de o mie de ori mai tare sa apara in ziare. Sprijinul constant al unui om puternic te motiveaza sa mergi mai departe.
- Cum veti impaca traditiile crestine cu cele turcesti la nunta voastra?
- Destul de bine. Nu ne putem casatori religios, ci doar civil. Dar noi credem ca exista un singur Dumnezeu, care n-are nimic impotriva iubirii noastre. Vom face o nunta moderna, la malul marii. Dar vineri, inainte de nunta aceasta, va fi nunta turceasca, la care se va canta turceste, se va manca turceste, si la care vor veni peste 200 de turci. De acest eveniment se ocupa parintii mei. Iar de nunta de sambata, ne ocupam noi. Nu stim exact cum va fi, pentru ca traditia turceasca presupune sa faci nunta in aer liber, intr-un cort, in jurul unei mese mari, la care se pune toata lumea. Numai ca parintii mei locuiesc la bloc, asa ca am inchiriat un restaurant. As fi vrut mult ca nunta sa fie chiar la Fantana Mare, dar e prea departe si lumea n-ar fi putut ajunge.
Extemporal
- Ultima melodie care te-a emotionat?
- "Mecnunum leylami gordum", o melodie traditionala turceasca.
- Ultima carte citita?
- Salman Rushdie, "Seducatoarea din Florenta".
- Locul in care ti-ai dori sa fii acum?
- Aici, acasa, cu Bebe, pe divanul nostru construit in balcon, unde aseara am stat pana la 3 si ne-am uitat la filme.
- Gesturile care iti incarca bateriile?
- Sa fiu cu Bebe si sa ma tina in brate sau sa ies cu cainele la plimbare.
- Micile vicii?
- Sa cobor pana jos, la Starbucks, si sa-mi cumpar o prajiturica, pe care apoi regret ca am mancat-o si, drept urmare, merg la sala de fitness. (rade!) Sau sa-mi fac o cafea asa cum stiu eu, o cafea turceasca, care e foarte buna.