Mica obste de maici, in frunte cu maica stareta Maria Vulcu, alaturi de o duzina de muncitori, lucra la ultimele retusuri, pentru ca schitul sa arate perfect in ziua cea mare: sfintirea bisericii, in chiar sambata invierii sfantului Lazar. Aflat intr-o coasta a orasului galagios si forfotitor, schitul e scufundat, totusi, intr-o oaza de tihna si pare sa fie la zeci de kilometri distanta, de orice asezare omeneasca. Zidurile inalte si groase, care il imprejmuiesc, filtreaza orice zgomot, o pace palpabila si binefacatoare domneste aici. Credinciosii care vin din oras pe jos, cate 30-40 de minute, pentru a asista la slujbe sau a se spovedi, marturisesc ca simt prin toti porii harul si binecuvantarea locului. Unii pun aceasta senzatie pe seama pecetii speciale a schitului, poate singurul care se poate lauda ca in gradina sa isi dorm somnul de veci trei episcopi: Ioan Stroia, Partenie Ciopron si Veniamin Nistor, toti trei candva protectori ai schitului.
Credinciosii cred insa ca schitul "Invierea Sf. Lazar" are mare putere si pentru ca aici odihneste trupul parintelui Sava Cimpoca, staret intre 1948 si 1955, mare duhovnic, cu darul vindecarii de boli si al alungarii duhurilor rele. Parintele Dan Popovici, actualul duhovnic al schitului, ne-a spus cateva cuvinte despre parintele Sava: "Calugarii batrani, maicile si cei care i-au fost apropiati marturisesc ca era foarte nevoitor, nu dormea noaptea decat doua ore, si atunci pe un scaun. Niciodata, dupa schivnicie, nu s-a mai intins pe pat. Era foarte tacut si tainuit. Dupa ce se destepta din somn, se ruga ceasuri intregi. Dar faptul ca noapte de noapte il ispiteau, il bateau si il chinuiau diavolii - fapte despre care stiu toti cei care l-au cunoscut - este cea mai puternica dovada ca si sfintia sa ii chinuia mult pe ei. Ii chinuia noaptea, cu ore intregi de rugaciune fierbinte, cu lacrimi multe de umilinta, cu sute, mii de metanii, cu citirea Sfintelor Scripturi, cu adanca sa smerenie. Iar ziua, ii chinuia cu tacerea, cu ascultarea fara cartire, cu postul pana catre seara si cu milostenia. Slujea Sfanta Liturghie in fiecare zi. Si se spune ca toata viata a umblat cu un singur rand de haine. In timpul razboiului, a fost singurul duhovnic care a avut curaj sa mearga intr-un spital de campanie, sa-i impartaseasca pe soldatii bolnavi de tifos, si Dumnezeu a facut sa nu se molipseasca de teribila boala. Pentru curatenia vietii sale, parintele Sava a primit de la Dumnezeu darul vindecarii de boli si al izgonirii duhurilor necurate din oameni. Noapte de noapte citea Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, cu post si mare credinta. Si atat de multi se vindecau, incat ajunsese renumit in centrul Ardealului. Credinciosi care ii erau ucenici ziceau: "Acesta este adevarat preot! Orice rugaciune ii dam, ni se implineste cererea". Parintele Sava a fost si este foarte iubit aici, in Ardeal".
Parintele Dan Popovici a venit duhovnic la acest schit acum patru ani, dupa ce mai inainte statuse sapte ani la Manastirea Posaga. Si este marcat si el de pecetea locului. Inalt si subtiat de asceza, bland la chip si repede la vorba, deschis catre oameni si foarte binevoitor in a lamuri si povatui, parintele Dan e constient de greutatea misiunii sale, aceea de a continua, la acelasi nivel, lucrarea duhovniceasca a inaintasilor. Si se smereste, spunand ca generatia tanara de duhovnici are nevoie de multe "carje", ca sa poata suplini lipsa de traire.
Preot DAN POPOVICI
"Este fundamental ca omul sa constientizeze pacatul si sa simta nevoia de a iesi din el"
Nascut la Orastie, in 1970, parintele Dan este inca un exemplu de convertire miraculoasa a unui tanar dupa revolutie. Initial, a urmat Facultatea de Calculatoare si Automatica din Timisoara si a fost un "ateu fervent", dupa cum marturiseste. Dar dorinta sa de a afla tainele lumii, curiozitatea scormonitoare si dragostea de carte l-au impins in pridvorul Bisericii. Intai a intrat intr-un cerc de parapsihologie, apoi a citit istoria tuturor marilor religii si asa a ajuns la "Tratatul de mistica" al parintelui Dumitru Staniloae. "Acolo e un pasaj despre rugaciunea duhovniceasca, aceea cand nu te mai rogi tu, ci intra in tine Duhul Sfant si face toata lucrarea. Mi-am dat seama ca aceasta nu e filosofie, ci viata, si am vrut sa ma apropii mai mult. Apoi am cunoscut o serie de mari preoti, ca parintele Staniloae, parintele Sofian Boghiu, parintele Ghelasie de la Frasinei, parintele Teofil de la Sambata sau parintele Gheorghe Donu de la Cugir - mai putin cunoscut, dar de o nemarginita finete duhovniceasca. Si cu ajutorul lor am crescut duhovniceste, am urmat teologia si am devenit preot. Niciodata nu ma gandisem la asta inainte si nu mi-am dorit aceasta".
Parintele Dan este la randul sau un duhovnic cunoscut si pretuit in inima Ardealului. Aflandu-ne in plin post al Pastilor, am gasit de cuviinta sa zabovim cu sfintia sa asupra relatiei duhovnic-ucenic si a primelor trepte din urcusul duhovnicesc.
- Este timpul Postului Mare, in care de obicei vin mai multi crestini sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Relatia cu duhovnicul este esentiala in evolutia spirituala a crestinului. Care credeti ca este cea mai buna cale de a-l ajuta ca duhovnic pe un crestin?
- Relatia dintre duhovnic si ucenic trebuie sa fie relaxata. Calea este una de mijloc, nici foarte aspra, dar nici foarte laxa. Eu nu sunt pedepsitorul celui pe care il spovedesc, dar nici nu pot sa-l ajut daca nu vrea. Stradania mea este sa-l fac sa constientizeze ce inseamna o viata crestina autentica si, eventual, sa-l vindec de unele traume. Este fundamental ca omul sa constientizeze pacatul si sa simta nevoia de a iesi din el. Desigur, nu poti astazi sa aplici canoanele in litera lor, fara nici un fel de grija pentru spiritul lor, pentru contextul social si, mai ales, avand in vedere persoana din fata ta, pentru ca atunci risti sa-l indepartezi pe cel care vine la scaunul de spovedanie. Dar nici nu poti trece in cealalta extrema, sa-l absolvi imediat de orice pacat si sa-l impartasesti fara sa faca nimic pentru a se indrepta. Pentru ca, daca a facut pacate mari si nu s-a pocait, nu a facut un canon, nu s-a rugat cu zdrobirea inimii pentru iertare, iar eu ii dau sfanta impartasanie, nu se va schimba. Va spune: "Pai, totul e in regula, orice am facut, am primit sfanta impartasanie". Si nu va face nici cel mai mic efort sa se schimbe in bine viata lui. Insa, daca reusesc sa-l fac constient de consecintele faptelor sale si ii sadesc in inima dorinta de a se imbunatati sufleteste, pe urma e lucrarea lui si nu mai am de facut prea multe.
- Acest echilibru pe care il cultivati in relatia cu credinciosii da roade?
- Sigur ca da. Numai ca nu exista o reteta universala, iar ce este echilibru intr-un caz poate fi exces in altul. Duhovnicia presupune o buna cunoastere a ucenicului (credinciosului n. red.), pentru a gasi solutia cea mai buna pentru el. Fiecare dintre noi ne aflam pe o alta treapta de dezvoltare sufleteasca. Din punct de vedere biologic avem o varsta, din punct de vedere psihologic avem o alta varsta si din punct de vedere duhovnicesc, o alta varsta. Pot sa am 60 de ani de viata, dar numai 20 de ani psihologic vorbind si 7 ani - duhovniceste. Anii mai multi de viata nu inseamna neaparat si cunostinte mai bogate sau experiente formatoare mai multe si mai fecunde, nici vreo imbunatatire duhovniceasca mai mare. Trebuie sa vezi cam care e nivelul duhovnicesc al fiecarui om, si atunci sa-i vorbesti pe acel nivel, nu ca unui om de 60 de ani, chiar daca atatia are dupa buletin. E fundamental sa-l accepti pe om cu limitele lui, dar la fel de important este ca omul sa vrea sa se schimbe.
Piatra de temelie a vietii duhovnicesti este spovedania. Daca omul face o spovedanie completa, scotand la lumina tot ce il apasa, tot ce ii ingradeste constiinta, e un pas urias. Apoi, daca participa la slujbe, in principal la Sfanta Liturghie, in mod constant, se roaga dimineata si seara si tine posturile, nu se poate sa nu se schimbe viata lui. Daca, intr-adevar, vrea sa mearga pe aceasta cale... Pentru ca, de multe ori, spunem cu gura ca vrem, dar in inima noastra nu vrem.
"Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea"
- E suficienta experienta de duhovnic, pentru a putea "citi" bine un credincios, sau e necesara si o pregatire speciala in psihologie?
- Din pacate, noi am pierdut inaltimea duhovniceasca a parintilor de demult. Aceia nu aveau nevoie nici de cunostinte teologice, nici de alt fel. Traiau in rugaciune continua, si harul Duhului Sfant ii lumina si le dadea puterea de a discerne si de a gasi solutii la orice. Noi incercam sa compensam cumva lipsa acelei inaltimi duhovnicesti, prin cunostinte teoretice, inclusiv cele de psihologie. Ne insusim o suma de lucruri care provin dintr-o cunoastere mai mult omeneasca si mai putin dumnezeiasca. Acestea sunt niste carje, de care ne folosim pentru a merge pe drumul drept. Ele ne sprijina in neputintele noastre, insa idealul este viata duhovniceasca desavarsita, caci aceea ne face autentici si ne da forta de a vedea pana departe, pentru noi si pentru credinciosii nostri. Imi amintesc, de pilda, de viata sfanta a staretului Iosif, de la manastirea Optina, la care veneau nenumarati crestini, de la sute de kilometri, din pravoslavnica Rusie, sa-i ceara sfatul. La un moment dat, a venit la avva o fata care voia sa se marite si avea trei pretendenti si nu stia pe care sa-l aleaga. Ea i-a spus parintelui ca l-ar prefera pe unul dintre aceia, dar nu stia daca e cel mai bun. Iar parintele a povatuit-o sa-l ia pe un altul, daca vrea sa-i fie viata buna. Fata l-a ascultat si a trait fericita cu acel barbat, pana la adanci batraneti, in vreme ce acela pe care l-ar fi preferat initial a murit napraznic, in mai putin de un an. Iata, asadar, ca parintele avea darul de a vedea pana in zarile vietii, fara sa fie psiholog. Apropo de casnicie, sa retineti ca una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea. Ni se inoculeaza aceasta minciuna, prin literatura, presa, filme, inca de cand suntem copii. Ni se spune ca nu putem fi fericiti decat daca ne gasim jumatatea. Este o minciuna care dateaza cam din perioada romanticilor, cand omul s-a indepartat de Dumnezeu si cauta sa puna pe piedestalul pe care statuse Dumnezeu un alt om, persoana iubita.
- De ce spuneti ca e o minciuna?
- Pentru ca fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Si nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu. Daca stau mereu in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune, simt adevarul celor spuse de Mantuitorul: "Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru". Simt pace, bucurie, mangaiere, echilibru. Abia atunci relatia mea cu alti oameni poate deveni relaxata, neposesiva, iar gelozia, controlul, invidia si toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care traiesc in Dumnezeu nu pot avea decat o relatie foarte buna. Altminteri, eu n-am fericirea si o astept de la celalalt si el o asteapta de la mine. De aici vin atatea dezamagiri, nefericiri si drame. Omul crede ca si-a ales partenerul gresit si de asta nu e fericit. Isi cauta alt partener si, dupa un timp, simte acelasi gol si aceeasi neimplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea gresita la viata, ca tu crezi ca exista o jumatate cu care poti sa formezi un intreg. Noi, de fapt, ne avem radacinile in Dumnezeu, nu in alt om, iar seva, puterea noastra de viata vine de la Dumnezeu si nu de la om. E clar atunci ca implinirea nu poate sa fie decat in El. Nu de la alt om trebuie sa astept fericirea, ci de la Dumnezeu. Daca am acea implinire profunda in Dumnezeu, pot sa am si implinirea familiala, sociala... Si mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimba numai daca vrea. Multi sunt nefericiti pentru ca incearca sa-si schimbe "jumatatea". Femeile, de exemplu, stiu ca barbatii cu care se casatoresc au anumite defecte, vicii, neimpliniri. Dar se insotesc cu ei, sperand sa-i schimbe. Cand iubesti pe cineva, nu te cazni sa-l schimbi, caci nu vei putea. Roaga-te pentru el, da-i un sfat, o carte, si mai departe ramane lupta lui cu el insusi. Eu pot sa-ti pun in farfurie, dar nu pot sa mananc in locul tau, iti arat drumul, dar nu pot sa merg in locul tau. Parintele Ghelasie de la Frasinei spunea ca nu conteaza atat duhovnicul, cat ravna ucenicului. Duhovnicul poate sa fie un om sfant, dar daca tu n-ai pic de ravna, samanta ta ramane tot neincoltita. Tu insuti trebuie sa pui samanta in pamant, sa o ingrijesti, sa fii gradinarul propriei tale vieti. Problema nu e sa-i schimbi pe altii, ci sa te schimbi pe tine. Odata ce vom face asta mai multi, se schimba si lumea din jurul nostru.
- Care ar fi cea mai buna motivatie pentru un om, ca sa duca o viata crestineasca in adevaratul sens al cuvantului?
- Sa vada in noi, preotii, modele de viata crestina. Daca ar vedea in noi bucurie, lumina, pace si liniste, poate ca si-ar dori sa devina asemeni noua. Va amintiti dialogul Sfantului Serafim de Sarov cu Nikolai Motovilov, caruia i-a spus ca scopul vietii crestine este dobandirea Sfantului Duh. Iar Motovilov l-a intrebat ce e Duhul Sfant. Atunci, Sf. Serafim i-a luat fata in palme si l-a privit in ochi, iar lumina Duhului Sfant, care era ascunsa in Sf. Serafim sub haina smereniei, a navalit in afara si, in ciuda aprigei ierni rusesti, Motovilov marturiseste ca a simtit o caldura in tot trupul si ca in jurul lor era numai soare. Asta e, daca noi duhovnicii avem o viata duhovniceasca adevarata, pacea si linistea li se transmit si credinciosilor. Cum tot sfantul Serafim spune: "Fa pace in sufletul tau si multi isi vor gasi linistea langa tine". Cand are exemplul viu, crestinul nu mai are nevoie de argumente. Pe de alta parte, crestinul trebuie sa fie constient de ce traieste. De aceea, eu ii sfatuiesc pe cei care vin la mine: analizeaza starea ta de dinainte de rugaciune, roaga-te cu daruire si atentie un sfert de ora si apoi observa iarasi starea ta. E clar ca e mult mai buna. Daca vrei ca mereu sa ai acea stare de bine, trebuie sa te rogi mai mult si sa traiesti potrivit unor reguli. Pe urma, fii atent la ce ti se intampla dupa ce te spovedesti. Daca te marturisesti din toata inima, fara sa ascunzi mizeria sub covor si caindu-te cu adevarat, te vei simti usurat, luminat, bucuros. Pastreaza curatenia in sufletul tau, chiar daca nu te poti abtine de la unele pacate, vino si te spovedeste, fa-ti canonul si vei avea o viata mult mai senina si mai usoara. Sfanta impartasanie e punctul culminant al acestei apropieri de Dumnezeu. Straduieste-te sa te faci vrednic de ea si vei vedea cat de bine iti va fi. Noi putem gusta Imparatia lui Dumnezeu inca de aici, nu trebuie sa asteptam sa murim. E suficient sa ne ingrijim sufletele pentru a ne putea impartasi. Dar revin mereu la principalul obstacol pe care il intampinam pentru o viata duhovniceasca imbunatatita: propria noastra vrere. Sunt multi oameni care nu vor sa se schimbe, care nu cred ca au ceva de schimbat in viata lor, care nu constientizeaza pacatul. Imi spun: "Parinte, nu am facut nici un rau, nu am furat, n-am dat foc, n-am omorat pe nimeni". Si atunci, nu au cum sa mearga mai departe.
Fotografiile autorului