Semeata, dreapta, in varsta de 80 de ani, horind cu glasul clar, inalt, nealterat de ani, hori batranesti. O adevarata regina, strajuita de trei nepoti: Razvan Rosu, cu fluiera si cu tulnicul, Petrica Zele, cu cetera, si George Rafai cu doba. Apoi am cunoscut-o pe lelea Florica ascultand-o vorbind. Despre cum curg zilele in satul ei, Marisel, despre vremuri de demult, despre credinta, despre cum il pastreaza ea pe Dumnezeu in buzunarul de la inima, despre cum se apropie cu smerenie de Patimile sale, despre cum se pregateste sa primeasca taina Invierii si s-o traiasca cu tot sufletul. Retete de viata implinita si de cuget curat. Am stat, dupa spectacol, indelung de vorba, si-n tot timpul acesta, o tanara japoneza care studiaza la Bucuresti etnologie romaneasca, Haruyo, a privit-o ca hipnotizata, mangaindu-i, din cand in cand, maneca camasii, ca sa pipaie mai bine panzatura si sa vada cusaturile ornamentale.
Hora mortii
"O vinit primavara, ie! Imi place cand incepe sa infrunzasca mestecenii mei de pe coasta, si-apai cunosc ca vine, ca ii aproape. Pan' in mai, noi nu putem sa punem nimic in pamant. Ii frig si-ngheata. Om pune apoi cartofii si holda. Aice, la Bucuresti, c-o luna nainte era si iarba iesita, la noi nu. Imi place primavara, cum sa nu-mi placa, ii tinerete pantru inima si suflet. Mie-mi vine a canta, primavara, asa-i o bucurie in toata lumea, si caii, si vacile simt asa si se scutura si dau din cap, si tot bat din picioare, ca si cum ar avea treaba importanta. Ma rog la Dumnezeu sa mai ajung, batar una, doua primaveri, c-asa-i de fain. Merg la noi pa coasta si cant o hore: "Toate plugurile ara, la holda de primavara,/ Numai plugul badelui, Sade-n varful dealului/ Si nici urca, nici coboara, Bate boii de-i omoara./ - Spune mandra ce-ai facut, Sa nu-mi bat boii mai mult./ - Bade, nevoia te calce, Ce-am facut nu pot desface/ Ca nu ti-am facut sa mori, Numai bade sa te-nsori,/ Nici nu ti-am facut sa piei, Numai, bade, sa ma iei."
Asa, ca-n cantecul asta, demult, in tinerete, primavara mi-a adus si mie primul dragut. Io am fost a ma marita cu altul, inaintea barbatului meu. Ne-om iubit tare, dar nu m-or dat parintii, ca era sarac. Am avut mai multi baieti pan'am fost a ma marita. Ca eram si faina, sa vezi poza, apai n-ai zice ca-s io! M-am casatorit la saisprezece ani. Cand am fost de optsprezece, am avut doi copii. M-am dus dupa cel bogat, da' am avut si noroc, c-o fost om bun. Numai de n-as fi muncit atat! Ca parintii lui erau gazde mari, ca ai mei aveau pamant si era greu de muncit. Dar vezi, cu totu c-am lucrat atata la viata me, Dumnezeu mi-o dat putere si coraj. Ca altele de sama me nu pot mere nici in bota, si n-or lucrat atata. Si dupa ce m-am maritat, numa' ce-or inceput sa-i radice pe oaminii care erau gazde mari si sa-i deporteze, care sa-i duca la Canal, sa lucre, ori in lagar. Parintii nostri or dat la unu' care-o vinit sa-i scrie, viteii de sub vaci, numai sa nu-i duca la Canal. Si-or scapat. Dar pe o matusa a mea or dus-o la Baragan. In noaptea de Pasti or vinit c-o masina neagra. Numa' cu masina neagra umblau. I-or tapat intr-un camp fara case. O vinit matusa, dupa doisprezece ani. S-o apucat sa lucre si iarasi s-o facut gazda. Ca cine-i om munceste, oriunde ar fi. Altii n-or mai vinit. Or murit pe-acolo, de boli ori de mizerie.
Si alta amintire de Pasti, dar asta frumoasa, nu de spaima, ca cea cu deportarea, e cu tata. Tatal meu o facut razboiul si o fost pilot de avioane. Si intr-o primavara, inainte de Pasti, a venit cu avionul pe deasupra la un pamant pentru fan pe care-l aveam noi acolo, pe un deal, si ne tapa de sus bomboane, si noi, copchii, cinci eram, am stiut ca tata ii. Moartea tatii i s-o tras de la aceea c-o vrut sa scape de la moarte un copchil mic de evrei, pe care trebuia sa-i duca sa-i puste in lagar in Basarabia. Si capitanul l-o pus sa-si sape si el groapa si sa-l puste si pe el, dar camarazii lui n-au vrut sa traga in el. Da-n clipa aia, cand o asteptat sa traga, de frica el si-o pierdut mintile. Si o vinit acasa, da' n-o mai trait mult si-o murit. Si-am avut si-un frate mai mare, ramas in lagar la rusi, si mama il plangea c-o murit. Fratele meu horea tare frumos, stateai nemancat ca sa-l asculti horind. O vinit din lagar, o mai trait trei luni, si-o murit. C-o vinit bolnav, de la ce-o mancat in lagar: curaturi de picioci si iarba, ca animalele. Dar inainte de-a muri, m-a rugat pe mine sa-l ridic de subsuori, si asa, in patul de spital, si-o cantat horea lui: asa cum si-o compus-o singur, cu toate cate le-a indurat el si toti romanii nostri inchisi acolo, in lagar, in Crimeea. Si eu am invatat horea lui si am cantat-o si aici, la spectacolul de-l vazurati. De cate ori o cant, imi aduc aminte de el si plang, ca s-o dus de tanar. Razboiul o lasat urme adanci in inimile motilor. In fiecare casa ii un mort pe front. De-asta is la noi atatea hori de razboi, de lagar, de Crimeea, de deportati si-asa. De-aia cantau motii, de jale si dor de-acasa, si de jalea traiului lor, cat erau de necajiti pe-acolo."
Galbena, Breaza si Lodovica
"De viata mea, ce sa va spun?! Doi copii am facut si am trait bine cu barbatul meu. Am avut un barbat, suflet de om, nu alta! Atata o fost de bun cu mine, nu mi-a grait un cuvant rau, in saizeci de ani, cat am trait laolalta! Am muncit amandoi si ne-am inteles bine, si am avut feciorii, de la ei am amu' nepoti, sase. Ca mai zic femeile de la noi, cand ma vad ca merg fuga-fuga pe deal: "Pai, da, cum sa nu te tii tanara, ca ai trait bine cu barbatul!". Ca tata ziua urc si cobor pe coasta, la grajduri, la vaci si la porci, cu galetile cu apa si cu mancare. Am opt vaci si sase porci. Si cai. Ii locu' mult la noi, si putem creste animale. Barbatul meu ii mort de sase ani. Dar ii feciorul cu mine, si el face treburile mai grele. Ca am zas catra copii: "Mai, copii, eu cam pun bota jos de-amu!". Adica, nu mai pot sa fac atatea cate puteam la tinerete. Dar tot nu ma las. Tot eu is de nadejde si de dirijat acolo trebile. Si cand simt o cumpana mare, la Maica Sfanta ma rog mereu, ca ea m-ajuta in tat momentu'. Si orice m-am rugat la ie, mi-o plinit Dumnezeu. Acu' doua veri, mi-or plecat vacile la padure si n-or mai vinit sara acasa. O saptamana incheiata, eu n-am capatat vitele mele. Si doua dintre ele aveau vitei mici in poiata, si nu mai stiam ce sa le fac, ca zbierau de foame. Si le-am inmuiat farina de aceea, cu malai, si le-am dat, si tata zilele le-am cautat si-am umblat plangand pe munti, ca nu mai stiam ce sa ma fac. Si dupa cinci zile de cautat, imi pierdusem nadejdea, ziceam ca sa ma duc sa le dau pierdute. A sasea zi, m-am mai dus o data, si-n mijlocul padurii m-am pus in genunti si-am strigat odata: "Doamne, adu-mi vitele acasa!". Si-a doua zi, spre sara, or vinit singure. D-apai, ce bucurie o fost pe mine, nu va spun. Si-am zis ca Dumnezeu le-o dus de la mine, ca sa ma pot eu ruga mai strasnic, poate-am avut oaresce pacate, m-am gandit. Da', mi le-o dat inapoi. Si-am aflat pe urma ca se duceau sara, cand le strangea ugeru', la o babuta ce statea intr-o coliba, pe un parau, departe, departe, vreo cinci-sase kilometari, prin niste paduri mari, pline de ursi, de-ti e teama sa calci prin ele. Si o fost bine ca ea le-o muls biata batrana, altfel se stricau. Tare mi-s dragi vitele mele, ca doara cu ele ne tinem traiul, cu Galbena, cu Vioara, cu Breaza, cu Lodovica, si cu celelalte. Cu laptele lor, ca vin si de la colectare o data la doua zile, cu masina, si mai capatam si noi un banut. Pan' acu' is multumita, apai stie Dumnezau cum a fi de-acum incolo. N-am stat niciodata sa ma jelesc. Daca mi-a fost greu, am spus o rugaciune. Ori am cantat o hore. M-a ajutat c-am stiut canta. Ase, pentru sufletul meu. Odata, eram la padure si culegeam niste zmeura. Si-am inceput a hori, dar nu stiam ca cineva m-asculta. Si s-or apropiat niste domni pe carare, se vedea ca-s straini, de departe am zis ca-s doi barbati si mi s-a facut un picut frica. De-aproape, am vazut ca era o femeie in pantaloni, si-un domn. Si-atunci mi-a mai venit inima la loc. Erau cu doua geamantale mari in mani. Si-or zas catra mine: "Lele, ne dai voie sa te filmam cum canti?". Si-or scos din geamantalele acelea aparat de-acela de filmat, si tata-tata m-or filmat, cat am strans la zmeura aceea, si-am tat horit. Si m-am uitat pe urma, pe un gemulet micut, se vedea si cum mi-am potrivit invelitoarea capului, si cum treceam cu oluta in care strangeam zmeura in mana, printre rugi. Si mi-or dat cincizeci de lei.
Ca si nepotu-meu, Razvan, ne-o indemnat a canta si pe noi, cei batrani. Si el ne-o luat la Bucuresti, ca are prietini buni aici. Fain baiat! Tata saptamana sta la Cluj si-nvata, iara sambata, duminica, ii acasa la noi, la Marisel, tat sa munceasca si sa ajute. Acuma, dupa Pasti cat ii el de student, o veni sa ne-ajute sa punem la picioci in pamant! Numa' de si-ar gasi o fata buna, dupa ce si-ar termina scoala, sa se-nsoare. Is fete faine la noi, faine, da'... numa' nu-s asa scolate ca el. Cand m-o chemat Razvan sa cant cu el, am zis: "Doamne, cum sa ma urc eu pe scena si sa cant in fata lumii? Ce-or zace oamenii?". Da' le-o placut! Si-acum cand m-o rugat sa vin la Bucuresti, io n-am vrut prima oara, ca-i drum lung, dar feciorul meu o zas catra mine: "Da' du-te, mama, sa mai vezi si d'mneata lumea!". Amu', cand m-am pornit spre Bucuresti, daca n-am mai fost aici in viata me, inainte m-am pus si m-am rugat: "Doamne, Dumnezeule, du-ma la oameni buni, sa nu dau peste niste pagani, fara frica de Dumnezeu!" Si poate m-o auzit, ca vad ca tat pe bine-mi pica."
Crucea si biserica
"Dar sa stiti ca la credinta mare, is si ispite pe potriva. Am si eu ispite, ca tat omu'. Uite, am niste femei de-aceste pocaite, din ai de se cheama "batisti", si tat se leaga de viata me: "Hai, Florica, cu noi, daca vrei sa fii mantuita!". M-am dus odata, impreuna cu o vecina: "Hai sa fii si tu de fata cand ma botez eu!". Si m-o luat cu masina si m-a dus, dar nu mi-o placut. Si dupa ce am vinit acasa, am simtit eu ca Dumnezeu m-o mustrat ca m-am dus la ei. Sa vedeti cum: am intrat in casa si era ziua cumsecade. Si m-a apucat o toropeala si m-am pus pe marginea patului. Si cum eram eu atipita, asa, am zarit o umbra de stat de om ca s-o bagat pe usa. Si m-o strigat pe nume de trii ori: "Florica! Florica! Florica!". Si eu parca m-am dezmeticit si m-am uitat catra usa: "Da' unde-ai fost?", m-a-ntrebat. Am ramas muta si n-am putut raspunde nemica. "Unde-ai fost, sa nu mai meri!", mi-a zis. "Nu lasa crucea si biserica, si du-te la popa si te spovedeste!". "Sa stii ca ai un Dumnezeu in cer!", mi-o mai zis, si-o disparut ca fumu'. Si io am tremurat de frica si pe urma am multamit lui Dumnezeu ca am inteles ca o avut grija de sufletul meu. Si-apoi m-am dus si m-am spovedit si m-am cuminecat la popa. Si de-acole, nu ma mai duc eu la pocaiti, cat ii lumea! Ii un popa la noi in Dumbrava de 95 de ani. Si el ne zice mereu: "Cred ca m-a tinut Dumnezeu, ca daca mor eu, nu stiu cine s-a mai ruga! Sa va rugati mereu, oameni, in suflet, sa nu lasati rugaciunea!" Si asa am facut si eu, ma rog si-n gand cand lucru, si vad ca nu mai obosesc in viata mea. Fugi incolo, fugi incoace, la animale, la padure, si tot nu ma simtasc obosita. Nu ma dor picioarele, nu ma nadus, nu nemica. Si ma gandesc la popa ala batran si zic ca daca m-oi ruga la Dumnezeu, mi-o mai tinea El viata. Asa-i? Asa trebuie sa hie!"
Pragul de lumina
"Cum se pregatesc motii de sarbatoarea Invierii? Postim cat ne-ajuta Dumnezeu si ne facem mai buni cu inima. Si facem curatenie in gradina si-n casa, spalam velintele, stergarele, dam cu var. Si-apoi, in Saptamana Mare rosim ouale, facem prajitura, zama cu taietei, friptura. Si mergem la Denii. Si in noaptea de sambata spre Duminica, mergem la Inviere, tati, in port de sarbatoare. Merg si eu, batar ca-s cinci kilometri de la noi de-acasa pan' la biserica, si-i drum rau, pe-un camp, nu printre case, dar merg ca mi-i drag. Cum as putea lipsi de la a mai mare slujba-n an? Acum avem popa nou, tanar, dar se vede bun, ca cel vechi o batranit si s-o pensionat. Si avem biserica mare si mandra, ca la noi dau oamenii bani s-o tie frumoasa, ca-s cu credinta, si-or dat bani si la multe manastiri care s-or facut pe-acolo, pe la noi, prin munti. Si-i asa de frumos cand tati cantam "Hristos a inviat!", ca samti in sufletul tau ca Dumnezeu se gandeste la noi, la fiecare. Si-apai vinim acasa, dupa doi noaptea, cu lumina, cu pasti si cu apa sfintita, stropim peste tot prin casa si prin grajduri. Iar duminica dimineata merem iara, la Invierea mica, si dam de pomana pentru mortii din neam. Apoi ne punem la masa, care cu rude, care cu prietini. Feciorii merg la stropit fetile de maritat. Ii o mare lumina si-o bucurie, ca te aduni la masa cu toata familia. Si-apoi te mai si gandesti, ce-ai facut bine pana acum, ce mai ai de facut, ca Pastile si Craciunul is cele doua praguri ale anului.
Astept cu mare bucurie Pastile, tot ca si cand eram copchila si mergeam cu mama la biserica, ori roseam cu ea oauale, ori cand ma-nvata sa cos cu pui camasa cea noua. Ori mai tarziu, cand am fost nevasta, si-mi coseam sangura camasa, si pentru el, si pentru copchii, iar apoi meream cu barbatul meu la joc, cat am fost tineri. Si tot de cand eram copchila si am inteles eu cum a fost chinuit si batjocorit Domnul nostru Iisus Hristos, in fiecare an plang, in Vinerea Mare, si ma rog se ne ierte de pacate, cu sangele Lui, ce l-a dat pe cruce pentru toti oamenii. Si ma gandesc si la Maicuta lui cum o chinuit, mai mult decat orice mama care chinuieste daca are copchii. Cum ar hi fost in ea inima, cand l-o vazut radicat pe cruce si strapuns de piroane, tulai, Doamne, nu mai pot de mila ei. Sa te rogi la Dumnezeu si la Maica Lui, ca ea nu-i nime' alta cu mai mare putere de rugaciune. Am facut putina carte, da' stiu ceti bine, si mereu citesc de vietile sfintilor si acatiste. Si mi-o adus nepotu' meu Razvan, de la Cluj, o carte cu Maica Sfanta, Doamne, atata-i de faina, mereu citesc la ea, si o sa le-o arat si la pocanitele astea, ca sa le inchid gura, ca ele zic sa nu-i mai spunem "sfanta", c-o fost doar o muiere ca oricare alta, care o avut barbat si copii. Doamne, iarta-ma, dar suferinta ei n-o avut-o nici o femeie pe pamant, si rugaciunea ei pentru toti oamenii care o are acolo, in Cer, la Fiul ei pentru noi toti."
Stricarea lumii si creturile de pe obraz
"Stii ce-ti spui eu drept: am optzaci! Ase m-o lasat Dumnezeu si n-am batranit mai tare de cat mi-s anii. N-am fo' niciodata grasa. Si n-am ase multe creturi pe obraz. Is urate batranetile! Ma uitam la cei cu obraze batrane si zbarcite cand eram si eu tanara si ziceam: "Doamne, nu ma lasa sa batranesc si sa-i fie sila la lume de mine!". Asa m-am rugat mereu. Si-am mai dat si cu crema! Este-un fel de crema "di riduri", ase-i zace. O ieu de la farmacie. Si nu-i scumpa. 10 lei, de aistea noi. Da' te tine mult, te tine. Dai sara si se mai inmoaie obrazul. Si daca-ti dai de la tinerete, ase cum esti dumneata amu', nu mai faci riduri la batranete. No! Ti-am spus, dar numai dumitale, ca la prietinile mele, alea de-ti spusei ca merg in bota desi-s deodata cu mine si se vaita tata ziua, nu le-am spus. Las' sa fie urate, ca-s si rautacioase! De-aia is crete la obraz, ca prea is rele la suflet si vorbesc de rau pe oricine. Eu n-am fost asa. La viata me', n-am judecat pe nime' si oricine a vinit in casa me, c-a fost tigan ori orice neam, eu l-am primit si l-am omenit la fel de bine. Si daca dai cu voie buna, tat ase primesti.
Inca e grea viata motilor acolo, la noi, in munti. Nu stiu ce fac cu politica la Bucuresti, ca pentru noi ii intruna rau. Amu', am avut si eu on picut de penzie, da' si aia mi-o taiat jumatate. Si mi-o mai dat inapoi nemica. Amu' zece ai, o vinit Boc pe la noi, dar pe-atunci era doar on fel de primar, intr-o comuna. O vinit c-un prietin de pe-acolo, de pe-un parau, si veneau pe la mine ca le placea sa le fac balmos si sa le frig clisa. O zas, acum, de cand ii mare la Bucuresti, catra un baiat al meu, de-i insurat in Cluj si nevasta-sa ii contabila intr-un birau de-asta de-al lui: "Ce mai face lelea Florica, c-o stiu eu de cand ne facea balmos!". Ei, am vrut eu, odata, sa m-apropiu de el, dar nu m-or lasat paznicii ceia. As fi vrut eu sa-i spui si sa-l invat ce sa faca, ca sa fie bine la toata lumea. Ca ma uit in jur si nemica nu mai mere bine. Si oamenii s-or inrait tare, s-or facut rai, rai, ca canii. Si nu mai au frica de Dumnezeu, de asta fac tate blestematiile. Uite, cum vor sa ne reteze muntii si sa faca lacuri de celea spurcate cu otravuri, ca sa aleaga aurul de la Rosia Montana. Nu e bine ce vor ei sa faca acolo, nu mi-ar placea asa ceva. Ar fi sfarsitul lumii. On domn invatat de la oras si-o facut cabana acolo la noi si traieste acolo, si ii duc lapte de la vacile mele si tatdeauna asa imi multumeste: "Sa traiesti, lele Florica, sa ajungi anul 2012. Ca pana-atunce-i greu!". Ce vorba o fi asta? Ce credeti? Ma gandesc ca pan' ce sunt oameni si buni, pentru aia ne tine Dumnezeu si pe noi! Ca mereu m-am rugat la Dumnezeu. Si sara, cate rugaciuni stiu, tate le zic. Si cu lacrami ma rog! Cum, cu lacrami? Ase-mi vine sa plang de jalea lumii, ca-i atata lume nacajita si atatia copilasi nemangaiati, cum vad pe la televizoarele astea, cum vin cutremure si valuri mari. Si ma rog sa se-ndure Dumnezeu de noi, sa opreasca stricarea lumii.
Daca mi-o placut aici, la Bucuresti? Ie, ie, cum nu! Tulai, Doamne, asa m-am simtat de fericita, ca am vazut si locuri frumoase si am intalnit si oameni cumsecade. Si-am mai fost si la gradina ceea mare, Herastrau. Si-am stat acolo si-am zis sa bem un cafei. Si-apai, tata noaptea n-am dormit! Si-am zis ca nu mai beau de-acee! Mai bine un pahar de bere, ie! Nepotul mi-o luat un cockteil, sa vad cum ii, ca o zis ca de-acela numa' domnii beau! Nu-i ase ca ghinarsu' nost. Ca dimineata, beu un paharut, nu mai mult. Pun si afine, si fac afinata. Face bine si la stomac, si la ochi. Ca eu citesc rugaciuni si cos si-acum, la masina de cusut, fara ochelari. Nu-mi treba! Si-am trecut aice pe langa o biserica mare si mandra, si am intrat si eu, si i-am zis la popa sa-i scriu si sa-i dau niste bani, sa-i pomeneasca pe toti cei din neam. C-a zis ca face maslu mare, si eu, chiar daca oi pleca cu trenu' si nu m-oi duce, o ceti el. C-a zis c-aude Dumnezeu orice ruga-i radici, si de-aicea, de la Bucuresti, nu numai de la noi, de la bisericuta din Marisel, din Apuseni."
Iesim pe strada. Vuietul strazii ne izbeste rupand brusc firul povestilor, ce mai staruiau cu un capat in auz. Masinile demareaza cu scartait de roti, lumini fosforescente scalda furnicarul de lume ce nu conteneste. Razvan Rosu, nepotul matusii Florica, ne explica cum ca venirea lor la Bucuresti se datoreaza Ordinului Arhitectilor din Romania, care i-a chemat sa cante in folosul proiectului de restaurare a 60 de biserici de lemn din nordul Olteniei si din sudul Transilvaniei. Proiect in care vor fi folositi ca mesteri lemnari si bardasi de la ei, din Apuseni. Incerc sa suflu in tulnicul lui Razvan Rosu, dar nu am forta. Mai bine il duc la ochi, decat la gura: prin el, ca printr-un ochean urias, luminile Bucurestiului se vad departe, departe, iar in jurul meu incepe sa miroasa a cetina de brad. Lelea Florica ne strange in brate si ne lasa cu sanatate. Emotionata, japoneza Haruyo ii daruieste un cocor origami din hartie facut chiar de ea, iar lelea ii da o iconita de carton lucios, cu Maica Domnului. Pleaca fericita, ca Dumnezeu i-a scos in cale, in orasul cel mare si necunoscut, numai oameni buni. Trenul de noapte o va duce inapoi, catre Marisel, satul ei pierdut intre paduri dese, si-ntre munti inalti, cu varfurile deasupra lumii din Tara Motilor. O privesc cum se indeparteaza, fluturandu-si de la stanga la dreapta poalele albe si catrinta neagra, in aerul racoros, spalat de ploaie, de pe bulevardul Magheru. Cu intelepciunea ei de invingatoare, in sprintul vietii de zi cu zi, lelea Florica mi-a dezlegat din inima baierele unei tristeti nelamurite. Si mi-a mai lasat ceva lelea Florica la despartire: placuta senzatie a unei bucurii promise, ce creste, creste, si trag nadejde ca la sfarsitul Saptamanii Mari, voi putea-o imparti cu toti cei dragi, laolalta cu lumina Invierii. Sarbatori luminate!