...In ultimele cateva zile s-au petrecut in viata noastra culturala unele evenimente demne de toata atentia. S-o luam pe rand:
Joi, 14 aprilie a.c., a fost sarbatorita, la Teatrul de Revista "Constantin Tanase", amintirea acelui mare creator de comedie, "starnitor" de ras si voie buna, care a fost actorul, compozitorul, cantaretul N. Stroe. Adica, cel care in vestitii ani interbelici a format un cuplu legendar de "comici" impreuna cu V. Vasilache, descretind fruntea romanilor de toate varstele si din toate straturile sociale, decenii de-a randul. Asta se intampla atunci cand Romania era "granarul Europei", cand petrolul tasnea exuberant din paduri voioase de sonde, cand Bucurestiul era denumit, pe drept cuvant, "Micul Paris". Ei au fost ajutati de profesorul Mugur, director de programe la Radio, tatal marelui regizor de teatru Vlad Mugur, care i-a incurajat sa debuteze cu harul lor de "comedianti" la Radio. Astfel s-a infiintat o emisiune care, duminica de duminica, la ore de pranz, avea sa inveseleasca si sa bucure romanul sarac si romanul bogat. O emisiune care incepea cu o dulce melodie ritmata, ilustrata cu vorbele "Alo, alo, aici e Radio-Stroe si Vasilache, Lache... Lache!". Asta se intampla prin 1931. Unul dintre ei venea din partea Bacaului, celalalt de pe langa Husi. Unul evreu, celalalt roman. Artisti despre care marele profesor Alexandru Rossetti, dupa ce le ascultase debutul la Radio, a declarat atunci cand i-a vazut intrand in cabinetul sau de la "Fundatia Regala Carol al II-lea": "Voi sunteti o pagina noua in umorul romanesc, atat in continut, cat si in forma". Cei doi ii fusesera recomandati ilustrului carturar de catre fratele lui Stroe, scriitorul Isaia Racaciuni.
Ideea acestui spectacol comemorativ "N. Stroe" i-a fost transmisa actualului director al Teatrului "Constantin Tanase", mult iubitul actor de teatru si de film, Alexandru Arsinel, de catre fiul lui Stroe, Eugen Stroe. Arsinel a raspuns cu entuziasm acestei intentii, devenita un binevenit proiect, al carui animator a fost chiar Eugen Stroe, sosit anume, cu familie cu tot, din Israel. Actor de profesie, el a gandit "Desfasuratorul spectacolului", el a fost regizorul, el a fost cel ce a desemnat "invitatii", actori care l-au cunoscut in tineretea lor pe N. Stroe, ba chiar au si apucat sa joace sau sa cante alaturi de el, atunci cand marele comic isi traia ultimii ani de viata. Si tot el, Eugen Stroe, si-a lansat la final de spectacol o carte inchinata carierei legendarului cuplu Stroe si Vasilache.
Trurli, Trurli, draga...
In sala frumos renovata a Teatrului "Constantin Tanase" (dupa aproape 8 ani de chin, de eforturi uriase, pentru a se obtine finantarea consolidarii imobilului marcat cu terifianta "Bulina rosie"), decorata acum cu plus rosu, cu fotolii comode, numai bune pentru o relaxare condimentata cu glume, muzici si dans, spectacolul s-a bucurat de prezentarea "biografiei cu bune si cu rele" a mult indragitului N. Stroe, prezentare facuta, desigur, de fiul sau. "Bune si rele", pentru ca Stroe s-a bucurat nu numai de dragostea publicului, dar si de cea a autoritatilor, in timp de pace. Dar si de iubirea si pretuirea marelui Tanase, care in anii de razboi, pe vremea persecutiilor naziste, l-a "dat afara din teatru" doar cu vorba pe evreul Stroe, si a continuat sa-i trimita lunar un salariu bunicel ("in plic, prin coana Virginica", cea de-a doua sotie a sa), acceptandu-i colaborarea de cupletist si textier semnat cu un pseudonim. In "casa lui Stroe si Vasilache", adica la acest teatru, in care cei doi si-au trait superba cariera ca "duo", pana la moartea, intr-un bombardament, din primavara 1944, a lui Vasile Vasilache, invitatii ne-au delectat cu amintiri despre cel sarbatorit. Ei au fost: Florin Piersic, Horatiu Malaele, Horia Moculescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu... Din pacate, publicul nu a fost chiar "numeros", nu am vazut nici o "autoritate" din domeniul culturii prin sala. Dar aplauzele au rasplatit atat emotionanta evocare, cat si partea a doua a spectacolului, ce a cuprins fragmente din excelenta productie a echipei de la "Tanase", "Aplauze, aplauze", din care n-au lipsit cateva creatii legendare ale cuplului "Stroe si Vasilache". Printre ele "Povestea despre fata de tara si flacaul cel frumos: Trurli, Trurli, draga...". Ne-au delectat, la randul lor, inegalatii, in acest domeniu, Stela Popescu si Alexandru Arsinel...
Cu Tanase la Carabus
N-as putea incheia aceasta evocare de la teatrul "Tanase", daca nu l-as aminti - macar in cateva randuri! - pe cel care a fost fabulosul Constantin Tanase, despre care tanara generatie nu prea mai stie mare lucru, parintele fondator al teatrului de revista romanesc. Un teatru care, in vremurile lui bune, adica in anii interbelici, dar si dupa razboi, a fost egal, prin calitatea artistica a spectacolelor, cu importante teatre de gen europene. Genialitatea acestui creator de arta, nascut in 1883 la Vaslui, din parinti modesti (tatal lui a fost ceferist), care a debutat pe scena rostind o singura replica, intr-un spectacol itinerant, jucat in limba idis, s-a manifestat inca din primii ani de la infiintarea Teatrului "Carabus". Cu Tanase in frunte, la "Carabus" s-au jucat, decenii de-a randul, spectacole pline de fast, cu numere de balet animate de dansatoare in costume scaparatoare, gandite si croite dupa moda impusa de faimosul cabaret parizian "Moulin Rouge", adica pline de pene de strut, cu dichisuri din strasuri aiuritoare. S-au cantat cuplete pe muzici create de mari compozitori, devenite slagare care au rezistat in timp. Dar forta teatrului Carabus a fost sfichiul neiertator al satirei cu care Tanase ii ataca de fiecare data, cu fiecare spectacol nou creat, pe politicieni. Ba chiar si dupa razboi, pe invadatorii sovietici, cu celebrul lui cuplet "Davai ceas, davai palton". Vedete ale genului, femei superbe, i-au insufletit spectacolele in anii interbelici: Lisette Verea, Lulu Savu, Tantzy Capatana, Mia Apostolescu. Citez aici, pentru a exemplifica forta si actualitatea, dupa aproape 8 decenii, a satirei politice practicate cu brio de Tanase, un fragment dintr-un cuplet celebru: "...In Parlament e tambalau/ Discursuri pan' sa-ti vina rau,/ Pa ce?/ Noi i-am ales sa faca legi/ Dar ei se-njura/...ma-ntelegi/ Pa ce? Si dau din maini, fac tevatura/ Parca-s la circ, la vreo dresura/ Pa ce?/ Si pentru treaba asta, toata/ Pretind diurna majorata/ Pa ce?". Ce-i drept, cupletele sulitelor sale satirice erau adesea semnate de celebri profesionisti ai genului: A. de Hertz, N. Vladoianu, Nicolae Kiritescu. Artist cu suflet mare, insetat de nou, Tanase pleca adesea in strainatate, ca sa surprinda tot ce "scapara" in genul revuistic. A riscat intreg bugetul teatrului, ca s-o aduca de la Paris pe splendida negresa, de doar 21 de ani, Josephine Baker, care in spectacolele feerice de la Moulin Rouge aparea imbracata doar in cateva pene de strut! A riscat Tanase si a si adus-o in capitala, spre delirul bucurestenilor, care au putut-o admira, nu numai pe scena "Carabusului", ci si defiland pe Calea Victoriei (golita pentru ocazie de suvoiul de masini si de trasuri!) in aceeasi toaleta compusa doar din cateva pene. Desigur, nu pe jos, ci intr-o trasurica daurita, trasa de un... strut!
UNORA LE PLACE JAZZUL
Acestei foarte placute seri de joi, i-a urmat o foarte placuta seara (foarte tarzie!) de vineri, o seara dedicata, din fericire, tot unui Bucuresti de altadata. Numai ca aceasta evocare a unor seri petrecute intr-un oras ce parea lipsit de griji nu s-a petrecut pe o scena, ci pe programul 2 al TVR, intr-o mult iubita emisiune care se numeste: "Unora le place..." - jazzul, fireste! Excelent titlul, evocand minunea de film numita "Unora le place jazzul", si in care triumfa acea minune de femeie-actrita numita Marilyn Monroe! Creata, patronata si insufletita de doi muzicologi, iubitori de jazz, animatori de prima mana, autoritati in domeniu - i-am numit pe Florian Lungu si pe Mike Godoroja (care mai si canta si ne incanta, cu realul sau talent!), emisiunea l-a avut ca invitat in acea seara pe academicianul Razvan Teodorescu, el insusi declarat fan al muzicii de jazz. Artistul invitat al serii a fost unul dintre cei mai straluciti jazzmeni ai nostri, pe nume Mircea Tiberian, si al sau pian. Aliatii sai au fost Vlad Popescu - baterie si Adrian Flautistu, la contrabas. Voce - o splendida tanara de la Chisinau, care-si da masteratul in Muzica la Bucuresti, pe nume Nadia Trohin. Ei ne-au cantat "Muzica de patrimoniu" din vremea regelui Carol al II-lea "cel iubet, amator de teatru, de carti, de muzica si de femei frumoase". Rearanjate jazzistic de catre Mircea Tiberian, interpretate de el si de instrumentistii lui si electrizate de vocea si temperamentul tinerei soliste, am ascultat fermecati cantece precum: "Du-ma acasa, mai tramvai", "Spune-mi unde, cand si cum, pot sa te mai vad odata", "Hai sa ne-ntalnim sambata seara, intr-o carciumioara la sosea", "Du-ma, birjar", "Inima-i un telefon, inventat de Cupidon", compuse de compozitori de rangul lui Ion Vasilescu. Erau "muzici" care se cantau in restaurantele de lux ale Bucurestiului, in care lumea venea sa manance, dupa teatru sau dupa cinema, si sa danseze pe ritmurile create de orchestre conduse de mari instrumentisti. Traditia asta a continuat la noi si dupa razboi, in anii '50-'60-'70, cand, vara mai ales, in gradinile unor restaurante precum "Mon Jardin", "Zissu", "Cina", "Athenee Palace", "Lido", "Pescarus", "Bordei" si altele, se produceau cu orchestra lor Dinu Serbanescu, Sile Dinicu, Joe Reininger, Alexandru Imre, Sergiu Malagamba si altii si altii... Si solisti pe masura erau pe-atunci. Lista lor e lunga... (Oare de ce nu se reia acest bun obicei? Tineretul are, azi, la dispozitie discoteci mai de soi sau mai modeste, ori cluburi de noapte pentru "copii de bani gata" si - in cele mai dese cazuri - "vedete" imbracate cu cateva sfori, dar "restul" lumii normale n-ar avea si ea dreptul la un tango intr-un restaurant?) In concluzie, o emisiune plina de har, binevenita pentru noi cei ce iubim jazzul si muzica adevarata! Multumim TVR2! Multumim realizatorului emisiunii, Catalin Hesan.