Cum treci de Ocna Mures (celebrul orasel in care s-a scufundat, saptamanile trecute, intr-o baie de sare, un supermarket), se deschide inaintea privirii o unduire de dealuri, parca "inspirate" din spatiul mioritic al lui Blaga (deal/vale, deal/ vale). Inca de la primele serpuiri ale drumului neasfaltat, lasand in urma tufe inmugurite de macesi, porumbari, paducei si catina, te incanta privelistea pamanturilor lucrate "la ata", intinse pe tot orizontul, fara parloage sau buruieni. Grau verde si nou, cat cuprinzi cu privirea, si araturi proaspete ce incalzesc adierea infrigurata a unei primaveri ce nu se hotaraste sa vina. Pe firul Vaii Foghiosi, cum inaintezi prin hurducaturile blande spre satul Gabud, tauri argintii, pline cu stiuca si crap romanesc, sunt alimentate de o sfoara de apa ce curge alene catre Mures. Trestii si smocuri de papura uscate, zdrentuite de gerurile iernii si de vanturile salbatice ale lui martie, isi asteapta sfarsitul iminent, in limbile focurilor puse de gospodari. O miscare ampla a firii, marginita de coamele cenusii ale dealurilor pe care pasc ici si colo turmele satelor, vesteste debutul deplin al muncilor agricole. In lunca Muresului, agricultura e in toi. Sus, la metocul Manastirii Oasa, livada plantata prin osardia "fratilor" si a zilierilor a inmugurit. Dealul inverzit, proprietate a manastirii, isi asteapta sutele de capre si iedutele lor, care invioreaza atmosfera campestra a locului. Dincolo de cotul Muresului, rasarita dintr-o data la marginea satului Gheja, casa unui gospodar, despre care s-a dus vestea in zona, ma intampina cu monumentalitatea ei surprinzatoare. Omul care a zidit-o de-a lungul catorva ani, taranul agricultor Vasile Gherasim, coboara de pe tractor, dupa ce are grija sa ancoreze plugul in parcarea utilajelor. Il poftesc sa-si spuna povestea, sa explice miracolul pamantului lucrat fara gres, sa intelegem ce sanse mai are Romania profunda si agricola.
"Lucrul pamantului este rostul nostru, al taranilor romani"
- Vorbeste lumea, domnule Gherasim, ca ati dat lovitura muncind pamantul... O adevarata minune, intr-o tara unde se spune ca agricultura e la... pamant.
- Eu sunt taran si, ca orice taran, imi apar modul de viata mostenit de la stramosi. Pana dupa 1989, am lucrat ca tamplar. M-am numarat printre putinii mesteri particulari autorizati din vremea regimului comunist. Lucram cu rindeaua, dar aveam si grija campului, atat cat puteam detine in timpurile acelea. Imediat dupa revolutie, mi-am dat seama ca pamantul ajunsese o valoare, cu toate ca batranii satelor au inceput sa-si vanda loturile retrocedate pe care aveau numai adeverinte de proprietate. Impinsi de la spate de fiii si nepotii lor din orase, au fost indemnati sa scape de mostenirea primita dupa desfiintarea c.a.p.-urilor si i.a.s.-urilor. Daca am vazut asa, eu am facut invers: am inceput sa cumpar. Eu am invatat de la tata ca pamantul nu se vinde, se cumpara, fiind o valoare sub orice regim politic. Asa am achizitionat circa 30 de hectare si m-am dedicat culturii mari: grau si porumb. Am luat in arenda tot pe atatea hectare si am trecut la treaba. Urmatorul pas a insemnat cumpararea de utilaje. Am apelat la Bancpost si am luat toate masinile, noi, de la fabrica "Ceahlaul" Piatra Neamt, azi doar o amintire.
- N-ati gresit renuntand la meseria de tamplar?
- Lucrul pamantului e ca o chemare a stramosilor, este rostul nostru, al taranilor romani. Am simtit ca asta mi-e menirea si nu am de ce sa regret. Mi-am luat combine, mi-am incurajat baiatul, Sorin, sa faca liceul agricol si apoi sa se inscrie la cursuri fara frecventa, la Facultatea de Agronomie din Cluj-Napoca, si iata-ne muncind in familie.
- Va urcati amandoi, tata si fiu, pe tractor, plecati la arat, la semanat, la discuit... Cum de l-ati convins pe Sorin sa ramana la tara, la munca pamantului?
- N-a fost nevoie sa-l convingem noi. De mic i-a placut la camp, la aer curat si in mijlocul naturii. I-a placut sa vada cum rasare graul, cum da matasea porumbului. Iubeste linistea satului, ii place sa se vada des cu colegii din copilarie. Am luat modelul de la o familie de prieteni francezi. Pana la suprafata de 100 de hectare, poti munci in familie. Peste 100, nu avem de gand sa trecem. Cel putin deocamdata, cat sunt eu "partenerul" lui Sorin. Primim subventii pe hectar de la UE si de la guvern, multumim frumos. In ultimii doi ani, guvernul si APIA s-au miscat bine, ne-au dat banii in avans, 107 euro pe hectar, la cultura mare. Dar chiar daca n-am primi acesti bani, noi n-am abandona agricultura, desi exista multe greutati. Una dintre ele se refera la proprietate. Noi, taranii, nu cunoastem statutul juridic al pamantului nostru. Aici statul este cel care ar trebui sa intervina, pana nu este prea tarziu. Eliberarea titlurilor de proprietate nu este suficienta. Avem nevoie de intabulare, de acte notariale, care sa confirme proprietatea. Or, oamenii nu au bani. Nu au cu ce plati topograful, nu-si pot permite sa achite serviciile notariale. Cel mai bine ar fi ca statul sa plateasca taxele, deoarece este pamantul tarii, iar tara nu are o evidenta clara a bogatiilor sale funciare.
"Imi pare rau ca trebuie sa spun, dar ne-am obisnuit sa fim condusi, sa ascultam mereu de altii"
- Vecinii si consatenii dvs. mai au inca pamant. Vad ca e arat, intretinut ca la carte. Ce spun ei despre familia Gherasim, care lucreaza zeci de hectare si care a avut curajul sa investeasca in pamant?
- Ei stiu ca am pornit pe cont propriu, inca din timpul lui Ceausescu. Trecerea la capitalism m-a gasit pregatit, nu mi-a trebuit mult timp pana cand m-am dezmeticit din euforia revolutiei. Din experienta de pana acum, consatenii mei n-au prea indraznit sa-si asume riscuri, nu prea au curaj. Asteapta sa vada cum ies eu in toamna, ce seman eu, cat recoltez, cum imi merge. Daca seman furaje... "Dom'le, uite, a pus lucerna, a balotat-o, a vandut-o si a obtinut atata profit... Pai, la anul, asa o sa fac si eu!". Daca seman grau francez, cu mare putere de infratire, la fel. Asteapta miscarea mea. Nu au obisnuinta de a-si privi cele doua-trei hectare de pamant pe care le-au mostenit ca pe o potentiala afacere. Am cultivat cartofi. Toata lumea a stat, m-a spionat, n-a cultivat. Cand am trecut la o suprafata mai mare, de 4-5 hectare, si au vazut ca eu castig, au pus si ei. Asta a fost acum 3-4 ani, cand pretul cartofului a coborat foarte mult. N-a mai fost rentabil sa pui cartofi si au abandonat. Trec dintr-o parte in alta foarte usor, nu-si fac planuri pe termen lung. Imi pare rau ca trebuie sa spun, dar ne-am obisnuit sa fim condusi, sa ascultam mereu de altii. Nu avem propria opinie, prea mult ne uitam la care ce zice.
- In afara catorva turme de oi, n-am prea vazut vaci pe dealurile acestea. Mai cresc taranii vite?
- Zootehnia ii dusa. In comuna mea natala, Atintis, din 400 de vaci, au mai ramas 30. Peste tot, oamenii si-au vandut vacile si viteii, circa 80% dintre taurine au disparut in judetul nostru, luand drumul abatoarelor. Explicatia? Aceeasi nehotarare, aceeasi lipsa de planificare a taranilor, de gandire in viitor, dar si lipsa de coordonare si de sprijin a statului. O vecina a vandut vaca, hop si eu s-o vand! Acum, trendul e invers: toti vor sa cumpere, ca au vazut ca s-a scumpit laptele si carnea. Ca urmare, pretul vitelor a crescut foarte mult, si mi se pare normal, deoarece cererea depaseste cu mult oferta. In mod paradoxal, atunci cand un sat cu 600 de fumuri avea 500 de vaci, taranii aveau si serviciu la oras. Acum, cand oamenii de 45-55 de ani nu mai au slujba, nu mai au nici vaci! Cand a disparut vaca saracului? Ce se alege de viata lui?
"Stie oare guvernul ca un mare concern strain, actionand anonim, cumpara masiv pamant in judetul Mures si, probabil, si in alte judete din Transilvania?"
- Cum este nivelul de trai al taranilor in zona Muresului?
- E foarte scazut, cel putin in zona noastra. De ce? Pentru ca oamenii n-au respectat obiectivul de baza al taranului: agricultura. Daca stai la tara si nu faci agricultura, nu stiu ce sa va raspund... Pe vremuri, castigam din tamplarie cel mai bine din comuna. Dar nu m-am dat in laturi sa fac si agricultura. De asta continui sa muncesc pamantul, ca stiu ca poti trai bine, indestulat, din roadele lui. Imi pare rau de contaranii mei, dar nu trebuia sa neglijeze agricultura. E singura si unica noastra solutie pentru ridicarea tarii. Trec de la una la alta si ma intreb: stie, oare, guvernul ca un mare concern strain, actionand anonim, cumpara masiv pamant in judetul Mures si probabil si in alte judete din Transilvania? Zeci de mii de hectare trec in proprietate straina, pe nesimtite. Daca taranii isi vand deja si terenul, e ceva mult mai grav decat atunci cand si-au vandut vaca. Vanzarea vacii se poate remedia, se poate carpi... Dar daca oamenii de la tara isi vand pamantul, nu vad bine viitorul satelor romanesti, al clasei taranesti. Nu sunt de acord cu cei care vand, pentru ca, daca nu-ti asigura profit, acest petec mostenit de la parinti iti asigura macar existenta. Poti trai si bine, si sanatos. E o tragedie. Daca piere pamantul, piere talpa tarii! Trezeste-te, romane!
- Tot mai multi agricultori romani se orienteaza catre culturile bio. Nu v-ati gandit sa mergeti in aceasta directie?
- M-am gandit, am cerut deja sfaturi, am planuit ce parcele de teren sa rezerv unor culturi de plante medicinale bio si urmeaza sa iau legatura cu o agentie de certificare, ca sa incep conversia. Am si facut un curs la liceul agricol din Iernut pe aceasta tema. Am inteles de la domnul profesor ca o agricultura bio nu se poate face daca nu ai zootehnie, oi sau vaci. Daca nu ai gunoi, nu poti vorbi de bio. si am mai invatat ceva: primul pas spre bio este o cultura de lucerna pe terenul respectiv, deoarece in acest fel se va fixa azotul in sol.
"Guvernul ar trebui sa elaboreze un program national de cumparare de pamant"
- In fine, exista programe speciale ale UE pentru tinerii fermieri. Au beneficiat de ele fiul dvs. si alti baieti din sat?
- Intr-adevar, de la UE se dau niste bani frumosi pentru intemeierea unei ferme, daca ai sub 35 de ani. Primesti 25.000 de euro, sa te instalezi la tara. Dar tinerii nostri nu vor sa renunte la slujbele de la oras. Dau ca exemplu slujba de gardian public. Toti se bat pe ea, desi eu nu-i vad nici un viitor. Pe cand agricultura are un mare viitor. Tinerii spun insa ca nu-i rentabila. Nimic mai neadevarat. Recunosc ca am intalnit si tineri care indraznesc, care se bat sa reuseasca. Am un fin, Vasile Tripon, care a avut initial doua vaci si acum are 70, din care 40 cu lapte. Cu toate greutatile, ca are si greutati, nu se lasa. O sa fie in scurt timp primul din sat, desi lucreaza singur. Pentru el si pentru alte mii de tineri care, totusi, se gandesc ca ar putea, in anumite circumstante, sa-si inceapa viata la tara, cred ca guvernul ar trebui sa elaboreze un program national de cumparare de pamant. Sa dea bani tinerilor cetateni romani, ca sa-si cumpere un lot agricol. Asta ar fi o incurajare patriotica, dar care guvern o s-o faca, pana nu e prea tarziu? Sa nu uitam nici o clipa ca sta la panda o mare criza alimentara. Cum ne pregatim, ca sa nu ne gaseasca descoperiti? Aceasta intrebare trebuie pusa tinerilor care deschid baruri in sate, in loc sa puna mana pe volanul tractorului.
Lui Vasile Gherasim ii puteti telefona la: 0747/ 20.93.99.