Cele trei site ale lui Socrate
Iubirea neconditionata, plusul de energie si sentimentele pozitive incep acolo unde inceteaza barfa, trancaneala, starea de expectativa, reprosurile, amestecul in treburile altora, ura ascunsa, furia, razbunarea, ciuda si invidia.
Un om vizibil agitat veni intr-o zi la Socrate. "Asculta, Socrate, trebuie neaparat sa-ti spun ca prietenul tau...". "Opreste-te!", il intrerupse Socrate. "Ai cernut, cumva, ceea ce vrei sa-mi spui, prin cele trei site?" "Trei site?", intreba mirat celalalt. "Da, prietene, trei site! Hai sa vedem daca ceea ce vrei sa-mi povestesti tu trece prin cele trei site. Prima sita este cea a adevarului. Ai cercetat daca ceea ce doresti sa-mi spui e adevarat?". "Nu, am auzit vorbindu-se si...". "Asa, deci. Dar cu siguranta ca ai verificat vorbele cu a doua sita, cea a bunatatii. Daca adevarat nu s-a dovedit a fi, macar e ceva de bine?" Celalalt raspunse sovaind: "Nu, dimpotriva...". "Atunci", il intrerupe din nou Socrate, "haide sa folosim si cea de-a treia sita si sa ne intrebam daca este necesar si esential sa-mi spui ce te agita atat de mult". "Necesar, nu prea...". "Deci", zambi Socrate, "daca povestea pe care vrei sa mi-o spui nu e nici adevarata, nici frumoasa si nici necesara, este mai bine s-o faci uitata si sa nu ne impovarezi cu ea, nici pe mine si nici pe tine".
Intelepciunea lui Socrate este unica in felul ei! El nu doreste sa fie impovarat nici cu trancaneli si barfe lipsite de importanta si nici cu forme de energie negativa. Fiindca Socrate stie ca ocupandu-se cu lucruri negative si purtand discutii care ii rapesc energia, nu va face decat sa atraga - conform principiului cauzei si efectului - si mai multa oboseala si apasare, si sa tulbure functionarea celulelor. Asa actioneaza legile vietii.
Dar pentru ca in acel moment are mintea agera si intelege clar situatia, Socrate ramane in energia constructiva si poate discerne, si pe mai departe, sentimentele pozitive si dragostea de sine. Caci scopul vietii noastre se numeste fericire, dragoste, bucurie de a trai si sanatate. Socrate a recunoscut limpede drumul intr-acolo si prin acel episod aparent nesemnificativ ne transmite un principiu de viata elementar si pretios: de invatare, de dezvoltare spirituala si de crestere a energiei.
Opriti barfa!
Iubirea, cea mai inalta forma de energie a vietii, este si cel mai bun medicament psiho-celular pentru sistemul imunitar, sistemul hormonal, sistemul cardiovascular si sistemul nervos. Iubirea este cel mai important factor de sanatate si regenerare pentru celulele creierului, pielii si tesutului conjunctiv.
Ar trebui sa fim extrem de precauti atunci cand ne exprimam parerea despre altii (partener de viata, copii, frati si surori, vecini, politicieni etc.), fiindca ceea ce noua ni se pare gresit in primul moment, ar putea fi absolut normal pentru cel in cauza. Din pacate, insa, milioane de oameni vorbesc zilnic intr-un mod negativ si jignitor despre semenii lor. Dar, conform principiului cauzei si efectului, acest fapt nu poate avea decat consecinte negative si in propria noastra viata, in care se va petrece, inevitabil, o perturbare. Iar unii se mai mira ca se simt rau, ca sunt mereu raciti, ca sufera de niste afectiuni usoare, ca sunt expusi la dureri si la probleme financiare sau ca se afla, frecvent, in mijlocul unor conflicte interumane.
Dar de cele mai multe ori, interdependenta dintre comportamentul negativ si aparitia acestor perturbari nu este sesizata. Aruncati o privire asupra propriului dvs. anturaj si veti observa ca acele persoane care-si "umplu" comunicarea interumana cu aprecieri negative, acuzatoare, ingrijorate si pline de invidie vor atrage permanent, in propria lor viata, probleme mai mici sau mai mari - de comunicare, de sanatate, profesionale sau financiare.
Realitatea este ca atunci cand condamnam si evaluam, din cauza sentintei nu mai recunoastem, in general, adevaratele valori ale personalitatii celui in cauza. Astfel ca relatia noastra este mai degraba una cu sentinta, decat una cu valorile launtrice ale persoanei respective.
Sa revenim, deci, si sa sesizam sansa pe care-o avem pentru autocunoastere si schimbare comportamentala: incercati, de pilda, sa traiti o zi intreaga conform celor trei site ale lui Socrate, nespunand nimic negativ, jignitor sau acuzator la adresa semenilor dvs. Acesta ar fi inceputul iubirii vindecatoare.
Atentie la cuvinte!
Viata de zi cu zi si relatiile interumane - private sau profesionale - sunt determinate printre altele in mod decisiv de ceea ce exprimam in cuvinte. Aceasta afirmatie suna putin cam nerealist la o prima vedere, dar ea poate fi permanent confirmata de insasi viata cotidiana. Fiecare cuvant si fiecare fraza rostite au un anumit model de energie si de vibratie, care se reflecta in viata noastra, conform principiului atractiei - atat in pozitiv, cat si in negativ.
Printre cuvintele si expresiile cu tenta negativa se numara, de pilda: groaznic, sinistru, aiurea, pervers, anormal, ingrozitor, sminteala, nu e intreg la cap, ce tampit sunt, boarfa etc. Si chiar daca astazi unele din aceste cuvinte au intrat in limbajul obisnuit si nu mai sunt percepute in sensul lor adevarat, ele au, totusi, vibratia corespunzatoare: "ingrozitor de bine" sunt doua mesaje opuse, care ajung la fel de discordante in subconstient si trebuie prelucrate. Cel care spune frecvent: "Sunt un tampit" chiar ajunge s-o creada la un moment dat, iar cel ce-i numeste pe altii "niste smintiti" ii si vede astfel si creeaza un camp energetic negativ, care, la randul lui, produce o oarecare forta de aspiratie, de atractie. Cei care prin cuvintele lor accentueaza preponderent negativul si care, in contactele lor interumane, prezinta o comunicare mai degraba apasatoare si neesentiala vor avea mai multe probleme in viata.
Si opusul este, fireste, valabil - daca cineva are un mod de a comunica preponderent optimist, pozitiv si constructiv, acest lucru se va reflecta, de asemenea, in conditiile sale de viata.
Ce semeni, aia culegi
Fiecare om este creatorul propriilor conditii si imprejurari de viata, de aceea este bine sa avem permanent in vedere urmatoarele:
* Cuvintele si gandurile de grija si de teama atrag si mai multa ingrijorare, tristete si suferinta.
* Cuvintele si frazele rostite de un impatimit al criticii (o forma apasatoare de energie) atrag tot mai numeroase situatii de viata neplacute, pentru ca acest "apreciator" cronic sa aiba parte de si mai multe ocazii de a critica. Viata personala si relatiile cu ceilalti oameni vor deveni un chin permanent pentru persoana respectiva.
* Cuvintele pline de optimism, de curaj si de incredere in sine atrag, in schimb, situatii de viata placute si pozitive.
* Energiile exprimate de oameni toleranti si recunoscatori atrag, de asemenea, situatii de viata agreabile. Acestora viata le va produce mai multa bucurie si vor fi rasplatiti. Pentru ca, in realitate, ei au imprastiat samanta buna, iar acum culeg roadele corespunzatoare.
Legile naturii, ale rezonantei, atractiei si vietii functioneaza permanent in acest mod. Indiferent de cum evolueaza propriile noastre conditii de viata, participam tot timpul la ele. Fie ca le acceptam sau nu. Lumea exterioara, perceptibila, a unui om, la fel ca si fericirea sau suferinta, se prefigureaza precis si individual, conform atitudinii sale, a criteriilor valorice, a ideilor, deciziilor, sistemelor religioase, convingerilor si dupa continutul discutiilor sale.
Va dati seama cat de uriasa este puterea si raspunderea fiecaruia dintre noi pentru propria viata? In ce masura depinde de noi ca sa fim fericiti? In loc sa intrati in logica raului (ceva rau atrage alt rau), mai bine straduiti-va sa alegeti din viata doar frumosul si binele. Ele ne sunt la indemana. Totul e sa le vedem si sa le folosim.
Fiti, asadar, vigilenti si decideti clar, in fiecare moment al vietii, in ce mod de a gandi si de a vorbi sa investiti energia atat de pretioasa. Pentru ca sunteti, realmente, creatori de rai sau de iad.