Monica Macovei - "Catastrofa urbanistica ce s-a abatut asupra Bucurestiului urmareste stergerea identitatii unei metropole de importanta europeana"

Ion Longin Popescu
- Membru al Parlamentului European (MEP) -

Multi romani se intreaba, adesea, ce face un europarlamentar (adica, pe englezeste, un MEP - membru al parlamentului european) la Bruxelles sau la Strasbourg? Parlamentul European functioneaza in doua sedii: unul in Belgia, celalalt in Franta, pentru a satisface orgoliul "Cocosului Galic". Camerele de televiziune ii surprind adesea pe unii dintre alesii natiunilor europene dormind, citind presa, jucandu-se pe laptop sau pe telefon. In general, cam tot ce fac parlamentarii de pretutindeni, inclusiv cei romani. Sunt si cazuri de tip "Severin", cand domnii eurodeputati se fac de ras in vazul intregii lumi. Dar exista si cazuri de "lobby efectiv", cand un MEP ca liberala Adina Valean, sotia liderului Crin Antonescu, s-a zbatut sa convinga diverse personalitati din PE si CE despre "oportunitatea" proiectului Rosia Montana. Norocul domniei sale ca n-au sunat-o jurnalistii britanici, ca pe "bietul" Severin, ci chiar Gold Corporation... Si altii, precum marea majoritate a alesilor democrat-liberali din PE, au sustinut acelasi proiect, votand pentru continuarea exploatarii cu cianuri. Cu o exceptie: Monica Macovei. Nu este singura data cand fostul ministru al Justitiei s-a distantat de colegii sai. Daruita cu simtul dreptatii, cu un caracter ferm si cu o coloana vertebrala rezistenta la... indoire, doamna Macovei s-a aflat mereu in tabara corecta a luptei politice sau civice. Nu este deloc intamplator ca, din aceasta perspectiva, avand mereu ceva de lamurit, de indreptat, de sanctionat, este considerata una dintre cele mai active prezente din PE. Incomoda si enervant de taioasa, aparatoare a mediului si a patrimoniului, Monica Macovei nu putea ramane insensibila la vestile sosite de pe frontul demolator absurd, deschis de edilul Capitalei, Oprescu, vestit recordman Guinnes la numarul de mosi craciuni. Primarul doreste "sa croiasca" un Bucuresti dupa lectia de "anatomie urbana" predata de Nicolae Ceausescu pe cand erau vecini in Primaverii. Doamna eurodeputat nu poate fi de acord cu asa-zisa "Magistrala Nord-Sud", dezvoltata de primaria generala, daca pretul este demolarea unor monumente si a unei bune parti din Bucurestiul vechi. Dandu-si seama ca in tara usile sunt inchise, televiziunile cumparate, autoritatile nepasatoare, Monica Macovei a organizat, impreuna cu cateva organizatii ale societatii civile bucurestene (Freedom House, Platforma pentru Bucuresti), o audiere publica, in cladirea Parlamentului European din Bruxelles. Hotarata sa aduca la cunostinta Europei crimele urbanistice de acasa, domnia sa va face tot ce-i sta legal in puteri, pentru a-l opri pe Sorin Oprescu din aventura sa demolatoare.

"Nimeni din Europa nu mai procedeaza in acest mod cu propriul patrimoniu de arhitectura"

- Organizatiile neguvernamentale din Bucuresti v-au adus un mare volum de informatii legate de politica urbana catastrofala practicata in Capitala. Care e soarta lor?

- Impartasesc crezurile acestor organizatii, a caror activitate imi este familiara. De aceea, in calitate de europarlamentar, le voi acorda intreg sprijinul, cerand in primul rand autoritatilor romane sa respecte legea, sa evite conflictele de interese, sa nu se mai demoleze pe furis si peste noapte. Ma voi adresa direct primarului general si ministerelor implicate (Ministerul Culturii, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Dezvoltarii). Asta, pe de o parte. Pe de alta parte, asa cum am inceput astazi, 30 martie, voi sprijini aceasta miscare pentru protejarea patrimoniului cultural si de arhitectura al tarii, pentru ca dezvoltarea regionala si planificarea urbana sunt chestiuni de interes european si de preocupare europeana. In acelasi timp, ma voi adresa colegilor mei din Parlamentul European, din Comisia Europeana, din Comitetul Regiunilor si din alte institutii, pentru a opri impreuna incercarea de stergere a identitatii unei metropole de importanta europeana. Abuzurile primariei generale trebuie sa inceteze, iar pentru asta, se vede ca nu avem alta cale decat ajutorul institutiilor europene.

- Este pentru prima oara cand se discuta in PE despre ceea ce se intampla in Bucuresti?

- Da, e prima discutie. Dar nu si ultima. Auditoriul de astazi va duce informatiile in toate institutiile comunitare, pentru ca sunt socante, sunt revoltatoare. Nimeni din Europa nu mai procedeaza in acest mod, cu propriul patrimoniu de arhitectura! Domnul Pierre Housieux, o personalitate de mare prestigiu cultural din Franta, salvatorul unui cartier vechi din Paris, este alaturi de noi, pentru ca Bucurestiul este si al dansului, Bucurestiul nu ne apartine in exclusivitate, este patrimoniu european. Asta nu inteleg edilii romani, ca apartinem deja unui club, UE, in care nimeni nu mai poate actiona discretionar, cum il taie capul. Suntem aici o echipa de politicieni, eurodeputati, ONG-uri, jurnalisti - toti impreuna, romani, belgieni, francezi, unguri, britanici etc., avem forta de a ne face auzite vocile, de a apara aceeasi cauza, impotriva impulsului demolator preluat de unii de la Ceausescu.

- Ati provocat aceasta audiere publica in PE, cu o tema romaneasca. Inca o tema romaneasca la Bruxelles, dupa atatea altele care ocupa agenda saptamanala a euro-alesilor.

- De aceea suntem aici. Am fost alesi sa reprezentam oamenii, inclusiv structura societatii civile. Poate ca unii ar dori sa puna capacul pe oala, sa ne rezolvam problemele "intre noi", dar acest tip de gandire este depasit. Noi n-am venit aici sa param, ci sa ajutam. Vrem ca Bucurestiul sa se dezvolte foarte bine, dar vrem in acelasi timp ca monumentele istorice si culturale sa ramana in picioare. Or, din pacate, in Bucuresti se demoleaza zone intregi, in numele dezvoltarii, pier monumente, strazi romantice, colturi de frumusete arhitecturala fara egal. Si noi ce ar trebui sa facem? Sa tacem, crezand ca lumea nu stie? Gresit! Traim intr-o lume deschisa, unde informatiile circula. Se stie si ca la Bucuresti exista coruptie in administratia locala. In unele situatii, pare ca politia comunitara ii protejeaza pe demolatori si-i amendeaza pe protestatari. Firme de demolare lucreaza hoteste, pe intuneric, in timp ce politia tace. Uitati-va aici, la Bruxelles, unde zonele vechi sunt atat de bine ingrijite! Orice rana adusa fatadelor atrage dupa sine amenzi mari, uneori chiar pedepse cu inchisoarea. Asa se intampla si in celelalte capitale europene, numai noi, in Bucuresti, facem o exceptie jenanta.

"Tare-mi e ca nu demolam sa dezvoltam mai bine Bucurestiul, ci sa mai puna unii mana pe niste terenuri si sa mai faca niste constructii"

- Chiar si cei mai "indiferenti" dintre bucuresteni au inceput sa fie ingrijorati sau macar sa ia nota cu indignare de proportia demolarilor operate de primaria generala a Bucurestiului. Vedeti vreo deosebire intre acestea si nenorocirile urbanistice ceausiste?

- Intr-o anume masura, nu e nici o deosebire. Poate ca motivele sunt diferite, si tare-mi e ca astazi nu demolam sa dezvoltam mai bine Bucurestiul, ci sa mai puna unii mana pe niste terenuri si sa mai faca niste constructii. Iar daca se face o sosea, sigur ca trebuie sa urmeze o planificare, in functie de arhitectura, sa fie o dezbatere publica, lumea sa stie pe unde o sa treaca si sa aiba acordul majoritatii bucurestenilor. Asa cum am spus in fata auditoriului de la Bruxelles, problema mare este nerespectarea legii, lipsa de transparenta a deciziilor, politica "in dosul usilor inchise". Cu asa ceva nu putem fi de acord, capitala noastra nu se afla in jungla. Demolarile de noapte, pe furis, ca hotii, nu fac decat sa arate, din start, ca te duci "ca la furat" si ca incalci legea. Vrem control public, consultare publica. Exista un plan general urban? Hai sa-l discutam cu bucurestenii si cu cei din localitatile limitrofe. Iar cu ONG-urile care se ocupa de arhitectura, istorie, drepturile omului si mediu, in mod categoric, trebuie sa fim parteneri, nu doar sa semnam un "Pact pentru Bucuresti", in campania electorala, pentru a-l incalca si ignora la cateva saptamani dupa alegeri. Deci, repet: ca sa ne deosebim de epoca ceausista, autoritatile locale si de stat au obligatia sa respecte legea, sa-i pedepseasca pe vinovatii de demolari ilegale si contrare hotararilor judecatoresti, ca si pe cei care au dat dispozitie sa se intample asta; trebuie controlat modul in care s-au dat avizele, ca si modul in care oamenii primariei se afla in conflict de interese (firmele lor sunt cele care demoleaza sau construiesc acolo unde se demoleaza).

"Hotii si demolatorii sa raspunda in fata legii!"

- Cum va simtiti, ca roman, cand atatea imagini dezgustatoare vin dinspre Romania? Ieri, un europarlamentar cere mita, azi, demolari de monumente in Bucuresti, maine, poate, Rosia Montana...

- Problema nu e cum ma simt eu, ci cum e vazuta Romania. Problema este sa reusim sa oprim ilegalitatile. Noi vrem ca Romania sa fie de facto in Europa? Vrem. Dar nu vrem sa fim in Europa mintind. Vrem sa fim pe bune in Europa! Asta a fost intotdeauna politica mea: sa spun adevarul. Paradoxal, europenii carora le spui sincer toate nenorocirile se relaxeaza, fiindca s-au saturat sa fie mintiti: ba ca ce bine merge justitia, ba ca nu e coruptie, probabil si ca Bucurestiul se dezvolta minunat. Cand spui adevarul, lumea se relaxeaza si porneste o discutie normala, fiindca prima conditie ca sa rezolvi o problema si ca cineva sa te creada ca o rezolvi este s-o recunosti. Recapituland, noi vrem sa rezolvam aceste probleme. Iar Romania nu e privita prost pentru ca dumneavoastra, eu sau aceste organizatii si arhitectii ne revoltam. Romania e privita prost pentru ce face primaria, pentru demolarile de peste noapte. In acest caz, primaria sa dea socoteala! Hotii si demolatorii sa raspunda in fata legii! Desigur, europenii ne privesc cum suntem, niciodata altfel. Asta-i tara, astea sunt autoritatile! Noi vrem sa schimbam, ce sa facem... In 20 de ani, am comprimat istoria, trebuie sa facem lucruri pe care altii le-au facut in sute de ani. Nu vreau sa scuz pe nimeni, pur si simplu incerc sa privesc acesti 20 de ani.

- Am putea plasa aceste demolari din Bucuresti in contextul mai larg al demolarii valorilor romanesti din ultimii 21 de ani?

- Intr-adevar, se demoleaza valori si principii si reguli in foarte multe domenii. Am ajuns, de la prea multe reguli si lipsa de libertate individuala, la haos. Cu toate acestea, incercam sa pastram echilibrul. Ma bucur foarte mult ca exista o societate civila organizata, pe diverse domenii, inclusiv "Salvati Bucurestiul", si ca exista si presa care scrie pe aceasta tema, fara cenzura. Si eu am suferit cand se demolau casele de patrimoniu peste noapte si televiziunile nu spuneau nimic, umpland spatiul stirilor cu nu stiu ce divorturi mondene.

- Cand vedeti cum se pastreaza patrimoniul de arhitectura in Bruxelles sau in Bruges, si stiti ce se intampla la Bucuresti, cum va simtiti ca europarlamentar roman?

- E ingrozitor ce se intampla in Bucuresti, dar nu trebuie sa ne copleseasca tristetea, ci trebuie sa luptam pentru a salva ceea ce se mai poate.

Foto: Eugen Sandu