Steaua norocului
- Televiziunea Romana candideaza la locul unu al emisiunilor de stiri de pe micul ecran, iar performanta aceasta ti se datoreaza si tie. Desi femeie, faci parte din avangarda mediatorilor de la postul national si te descurci foarte bine: incisiva, concentrata, bine informata - un veritabil reporter de linia intai.
- Iti multumesc foarte mult. Ai dreptate, uneori chiar ma simt ca un soldat in transee, pentru ca nu intotdeauna e usor sa extragi esenta unui subiect. Mai ales in zona politica, reprezentata, adesea, de adevarati oratori, care se pricep de minune sa-si sustina punctele de vedere, asa ca intrebarile mele, oricat de bune ar fi, cateodata raman fara raspuns si-atunci trebuie sa insist si sa "sap" in continuare. Fiindca asta e datoria mea. Cand alegem subiectele, principalul criteriu este "cat de interesati sunt oamenii" de ele? Pe cale de consecinta, sunt obligata sa fac totul, ca sa obtin raspunsurile asteptate de telespectatori. In egala masura, si eu sunt foarte interesata de respectivele subiecte. Si cu cat te straduiesti sa le intelegi mai bine, descoperi elemente la care nici tu, nici telespectatorii, nimeni nu s-ar gandi la inceput. Ca in romanele politiste. Poate de asta pare ca sunt eu asa de "atotstiutoare". (rade) Plus ca spatiul fiind limitat, daca nu pui intrebari cu-adevarat "de fond", risti sa vorbesti despre nimic. Si mai exista un detaliu esential in ecuatia asta: faptul ca TVR-ul aduce invitati exceptionali, persoane foarte pricepute pe ariile lor de expertiza, oricare ar fi ele. Nici nu s-ar putea altfel, avand in vedere importanta subiectelor. Ca, uite!, doar in ultima vreme am discutat despre Japonia, despre cutremure, despre Libia, dar si despre problemele psihologice ridicate de conflictele armate, etc. Deci teme vaste si profunde. Tragand linie, pot sa spun ca jurnalismul mie chiar mi se potriveste. E o meserie pe care o fac cu mare placere, iar datorita echipei extraordinare pe care o am in spate, e o meserie pe care pot s-o onorez asa cum se cuvine.
- Esti nascuta in Craiova, dar pana la 18 ani ai trait in Tulcea. Crezi ca atunci cand pornim in viata, luam cu noi ceva din locul in care ne-am nascut si-am crescut?
- Stiu de la parintii mei ca despre olteni se spune ca au coate ascutite, din care dau si-n stanga si-n dreapta, ca sa ajunga unde trebuie. Am stat si m-am gandit la aspectul asta, la amprenta pe care locul unde te-ai nascut si apoi te-ai format si-o pune asupra ta. Eu, daca am dat din coate, am facut-o subconstient. Cariera mea - sunt in presa de cincisprezece ani, din 1996 - a crescut incetul cu incetul. Eu mi-am stiut mereu locul, mi-am vazut de treaba mea, am incercat sa invat constant si temeinic, n-am izbucnit pe firmament ca o supernova. Deci, din punctul asta de vedere, am avut un comportament mai curand ardelenesc (rade). N-am fost o razbatatoare in sensul urat al termenului, ci am avut tenacitatea sa astept acel mult visat moment al meu. Poate asta e trasatura mea olteneasca. La care se adauga, desigur, vorba multa, dar sper eu cu folos, si aceasta fire a mea, cam iute. Dar stii ce cred eu ca mai conteaza in viata? Steaua sub care te nasti. Dramul acela de noroc pe care ti-l da Cerul. Si eu am o stea norocoasa, care m-a ajutat. M-a ajutat sa-mi cultiv curiozitatea in ceea ce priveste lumea, dar si in ceea ce priveste propriul interior. Intotdeauna e important sa te uiti nu numai in jur, ci si "la" si "in" tine. Ca sa vezi unde gresesti si sa incerci sa te corijezi, sa te imbunatatesti ca om.
Verde de Dunare
- Cu atata Bucuresti in viata ta, mai ai timp sa ajungi si la Tulcea, orasul adolescentei tale? Mai tii minte cum vine primavara pe Dunare?
- Uite, chiar acum, de Pasti, o sa merg in Tulcea. Abia astept s-o revad pe bunicuta mea, care are 90 de ani, si sa zburd prin gradina ei in floare, in care mi se pare c-o regasesc pe Livia cea din copilarie. Pentru mine, mai ales acum, privind inapoi prin prisma timpului care a trecut, Tulcea e un spatiu aproape magic, pe care il asociez cu parfumul florilor de nuferi si cu mirosul Dunarii, care e complet diferit de cel al Marii. Tulcea e un oras micut, dar foarte cochet si foarte curat, cu multe colturi in care inca se mai poate respira patriarhal. Pentru mine, insa, principalul punct de reper e faleza, care sambata si duminica, atunci cand tinerii si batranii se amesteca in plimbare, pe sub ramurile salciilor, se transforma intr-o adevarata "croisette". O croisette intr-un curcubeu de culori: verde-auriu de Dunare, verde crud de salcie, alb de salupe si vaporase, albastru de cer fara nori, imbumbat, pret de-o clipa, cu nestematele pasarilor in zbor. Dar ceea ce e cel mai minunat in Tulcea e amestecul de oameni - romani, lipoveni, aromani si turci - care traiesc in liniste si buna intelegere, care se respecta si se pretuiesc unii pe altii. Amestecul asta cosmopolit imbogateste pana si aerul. Sau, cel putin, asa mi se pare mie. (rade) Chiar stateam zilele trecute si, visand asa, cu ochii deschisi, mi-am dat seama ca mi-ar placea sa traiesc acum, ca adult, la Tulcea. Ca adolescent, ti se pare ca locul e prea mic si prea stramt pentru aripile tale, pe care vrei sa le deschizi cat mai larg. Odata cu maturitatea, realizezi insa cata frumusete e acolo: frumusete in peisaj, dar, mai ales, frumusete in oameni.
- Descrie-o putin pe bunica ta.
- Pe bunica o cheama Tudora si mie mi se pare ca acesta e un nume foarte frumos, cu o rezonanta aparte, cum rar se mai intalneste azi. Asa cum si bunica mi se pare a fi intruchiparea bunicii adevarate. Cand eram mici, ne strangeam eu, sora mea si inca trei veri, ne asezam roata in jurul ei si o rugam sa ne citeasca povesti. Iar ea, draguta, isi lua scaunul, isi netezea parul, isi punea ochelarii pe nas, apoi isi tragea bine fusta peste genunchi si... incepea. Preferata mea, dintre toate povestile, era Scufita Rosie, fiindca bunica avea un fel special de a rosti acest nume. Nu stiu cum sa-l descriu, dar imi rasuna si acum in urechi. Si azi continuam sa urzim "povesti" impreuna. Bunica face politica impreuna cu mine. Ii convine emisiunea "Prim Plan", pentru ca e mai devreme decat Ora de Stiri". Dupa ora 10, o cam ia oboseala. Mereu imi spune ca-i place mult ca sunt decenta la televizor si ca vorbesc cu oameni "mari" in emisiune. E mandra de mine, asa cum si eu sunt mandra de ea.
Sobru si pastelat
- Dupa aceasta mica vacanta pe Dunare, sa revenim la profesie. Cum iti faci documentarea, de unde iti iei informatiile?
- Munca de informare incepe de cu zori: dau drumul la televizor (mai putin pe posturile romanesti, mai mult pe CNN, BBC si TV5), intru si pe Internet si citesc si ziarele, ca sa-mi fac o impresie generala asupra evenimentelor zilei. Asta dureaza cateva ore. Apoi vin la serviciu, pe la pranz ma lamuresc care vor fi cele doua subiecte pe care le voi trata si incep sa ma documentez exclusiv pe ele. Intru pe agentiile de stiri, discut cu colegii mei, reporteri, care au mers pe teren, discut si cu producatorii si asa imi formulez intrebarile. Dupa care ma verific, daca vrei, cerandu-le parerea asupra lor celor din redactie. In general, imi pregatesc mai multe intrebari, ca sa fiu acoperita in cazul in care invitatul nu e prea vorbaret. Nu e placut sa te lovesti de timpi morti, mai ales cand emisiunea e in direct si nu ai avantajul montajului ulterior, care mai poate salva situatia.
- Care sunt conditiile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun profesionist in televiziune?
- In primul rand, trebuie sa ai de la cine invata. Sa ai sansa de a sta in preajma unor oameni care sa te calauzeasca, sa-ti atraga atentia unde ai gresit. Trebuie sa mai ai curiozitate si dorinta de a face bine ceea ce faci, dorinta de a livra un produs onest si de calitate. Si mai exista un element: imaginea, modul in care treci "sticla", in casele oamenilor. Deci, sa ai o aparitie placuta, sa-i fii simpatic telespectatorului. Stii cum se spune: in televiziune, primul impact il are imaginea si abia apoi se deceleaza si continutul. Chiar mi-a scris de curand cineva pe Facebook ca sunt o aparitie sobra, dar in culori pastelate. (rade)
- Prezenta ta pe micul ecran e remarcabila prin bun gust si sobrietate. Te imbraci exact cum asteapta publicul de la cineva care prezinta stiri, fara tinute extravagante si kilograme de fard. Cine se ocupa de imaginea ta? Ai un stilist sau felul in care te prezinti iti apartine?
- E "opera" mea. Pe care o construiesc tot timpul, tinand cont de faptul ca prezint totusi stiri, nu divertisment. Fiindca altfel, in viata de zi cu zi, nu sunt o tipa sobra. Pentru televizor, aleg insa croieli decente, iar la culori, merg pe pasteluri, fiindca griurile, negrul, culorile tari, in general, nu dau bine pe sticla. Si ca sa nu fie totusi un ansamblu tern, ma mai joc cu accesoriile si cu machiajul. Insa cu grija, sa nu sar calul.
- Chiar daca pe micul ecran nu se vede ce se afla in culisele TVR, presupun ca se lucreaza la intensitate maxima...
- Cam asa este. E o fierbere continua. Reporterii alearga pe teren, vin, scriu stirile, monteaza, echipele de productie preiau produsele lor si compun sumarele, ce a fost stabilit la ora 4 cade la ora 5, fiindca au intervenit date sau chiar stiri cu totul noi si de mai mare importanta... E un mediu foarte alert, nu prea ai timp de ars. Mai fugi la o tigara, dar cam atat. Iar in proximitatea jurnalului, toata actiunea se accelereaza ametitor.
- Iti place atmosfera asta? Nu iti seaca puterile? N-ai chef de timp mai mult pentru tine?
- Sa fiu sincera, de multe ori, la capatul zilei, sunt complet sfarsita. Nu pot sa pozez in erou. Dar m-am adaptat la situatie, si acum, sa lucrez in liniste si intr-un ritm lent mi s-ar parea de neconceput. Ar fi ceva de-a dreptul suspect. (rade) Pentru ca toata zumzaiala asta iti ofera, in fond, informatii, or noi cu asta lucram. E insa o meserie solicitanta si extrem de stresanta.
- Ai absolvit Facultatea de Litere, ai facut putin radio, putina publicitate, ai jucat pentru scurt timp si rolul de profesoara, dupa care ai ajuns in televiziune. Cum s-a intamplat?
- Am ajuns in Antena 1 printr-o confuzie. Dupa ce-am terminat facultatea, vreo doua luni de zile mi-am tot cautat un serviciu. Voiam ceva cu franceza, specialitatea mea. Intr-o zi, un fost coleg, care avea o cunostinta la Antena, mi-a zis: "Du-te si depune-ti si tu un CV, ca aia cauta prezentatori." M-am dus cu CV-ul la Resurse Umane, dar acolo am aflat ca, de fapt, Antena cauta un redactor pe economic. Post pentru care ma potriveam ca nuca-n perete. Mi-au primit totusi CV-ul si, dupa o vreme, m-au chemat la un concurs pentru prezentatori. Am fost aleasa datorita francezei. Multi dintre ceilalti candidati nu statusera deloc bine la capitolul limbi straine. Asa am ajuns la jurnalul de stiri de la ora 11: printr-o intamplare. Dupa asta, am inceput, incetisor-incetisor, sa invat meserie.
- Dar neutralitatea cum ti-o mentii? Pari la fel de neclintita ca Sfinxul, desi banuiesc ca ai, si tu, simpatii si antipatii printre politicieni. Cum reusesti?
- Intr-adevar, ma gandesc la modul serios la treaba asta si sunt mereu atenta, ma autosupraveghez foarte riguros. Pentru mine e si mai greu, fiindca fac si stiri, dar am si un talkshow. La talkshow, ii mai intepi putin pe invitati, mai rasucesti intrebarile... La stiri, cursul lucrurilor e mult mai sever, iar eu trebuie sa fiu foarte vigilenta, ca nu cumva sa incurc borcanele. (rade) Important e insa ca orice stire sau orice interviu sa-l iei ca pe un fapt si sa te gandesti la ce asteptari au oamenii in general, ce ii "doare" pe ei si sa incerci sa reproduci intrebarile pe care le-ar adresa ei interlocutorilor tai. Tactica asta te salveaza de la derapaje pentru ca tu devii, daca vrei, un purtator de cuvant al interesului colectiv, iti pierzi subiectivismul.
Vesti bune, de pe frontul sentimental
- Multe dintre stirile sau subiectele pe care le abordezi sunt dramatice, negative, demobilizatoare, fara urma de optimism, vecinatatea lor nu te influenteaza? Nu-ti schimba starea de spirit? In general, cum te aperi de uratul lumii in care traim, Livia?
- Din pacate, nu raman niciodata neafectata. Chiar ma gandeam ca, in profesia noastra, n-ar strica sa avem niste psihologi "de serviciu", niste oameni instruiti, care sa ne ajute cand simtim ca ne e mai greu, ca am acumulat prea mult "urat al lumii", cum bine ai spus tu. Ca jurnalist, esti obligat sa intri in miezul subiectelor, fie ca-ti plac, fie ca nu, si asta lasa inevitabil urme. Ceea ce ma echilibreaza pe mine si ma sustine e familia. Acasa am o viata placuta si frumoasa, iar pozitivul asta anuleaza negativul cu care ma imbib la serviciu. Sigur ca si viata de familie e solicitanta, dar totusi e altceva. Spre exemplu, mutarea mea la TVR a coincis cu mersul la gradinita al Mariei, fiica mea. Amandoua am fost nevoite sa ne acomodam cu niste circumstante noi si, vreo 3 saptamani, s-a cam lasat cu lacrimi. Maria plangea in hohote cand trebuia s-o las la gradinita si, indiferent ce-i spuneam si cat o pupam, tot nu se oprea, iar eu plangeam apoi de plansul ei. Acum, insa, totul e bine pentru toata lumea. Inclusiv pentru Cristi, sotul meu, care trebuia sa ne aline pe amandoua. Cristi ma sustine foarte mult, e foarte rabdator, e mult mai calm decat mine, mai analitic... Ma cunoaste foarte bine si stie cum sa ma ia, e foarte ingaduitor. Daca am nevoie sa fac o mica criza, ma lasa s-o fac, ca sa scap de naduf. (rade)
- Vesti bune, de pe frontul sentimental! In majoritatea interviurilor pe care le publicam, oamenii se plang de singuratate.
- Ei, echilibrul intre profesie si familie nu e intotdeauna atins. Nu le duc nici eu pe toate la bun sfarsit, desi ma straduiesc intotdeauna. In unele zile, ramai sub linie si-atunci te dojenesti singur, dar te gandesti ca "maine" o sa te aduni si-o sa izbutesti sa fii iar "premiant". Insa ceea ce consider eu ca e esential intr-o familie e compatibilitatea dintre cei doi soti. Daca EL si EA nu se completeaza, daca EL si EA nu sunt interesati sa-l cunoasca pe celalalt si apoi sa-i respecte personalitatea si daca EL si EA nu au o perspectiva similara asupra vietii, atunci cuplul n-are sorti de izbanda. Se poate ca EL si EA sa ramana impreuna, dar nu sa fie si fericiti. Ceea ce e tare trist.
- Si ce face soldatul Livia Dila cand e in permisie?
- Sa vezi ce soldat nervos sunt! (rade) Vreau sa le fac pe toate si, evident, asta mi-e imposibil. Am ajuns sa-mi compun liste cu ce am de facut in zilele libere. Sa merg cu Maria in parc sau la piscina, sa cautam o bicicleta noua, sa mergem la concerte si la teatru... Sunt si parti din Bucuresti pe care nu le cunosc prea bine: zona cu case vechi dimprejurul Cismigiului, Primaverii, Herastrau-Satul Francez, Dealul Mitropoliei... Vreau sa vad si piata de flori... Apoi vreau sa ma intalnesc mai des cu prietenii. Acum, ca a venit primavara, o sa reiau bunul obicei al petrecerilor date la noi acasa. Am o gradina numai buna pentru asa ceva. Vreau sa calatoresc in continuare... Si vreau sa incep sa citesc din nou beletristica. Chiar ma plangeam d-nei Rodica Culcer, directorul departamentului nostru de stiri, ca nu mai pot sa citesc decat ziare, asa sunt de stresata, si ea m-a sfatuit sa iau o carte usoara, ca gustul pentru lectura nu se pierde pe deplin si poate fi redobandit.
- Ultima intrebare, Livia: cum iti vezi viitorul? In sistemul media romanesc, prezentatorii nu au viata prea lunga.
- Cinstita sa fiu, trebuie sa recunosc ca resimt o oarecare teama fata de schimbare, dar asta nu inseamna ca nu as putea sa fac si altceva decat ce fac acum. Si, oricum, eu n-am tinut niciodata mortis sa prezint ceva, niciodata nu m-a incantat sa-mi vad chipul la televizor, dar, ca moderator, n-ai alternativa. Insa, la modul general, prefer sa las viitorul sa ma surprinda placut. Si spun asta pe principiul ca daca de prezent sunt multumita, atunci nici viitorul nu are cum sa devina, peste noapte, negru cu totul. Asa ca eu tot timpul muncesc ca sa fiu multumita de prezent, iar viitorul il astept cu incredere.