Stimata "Formula AS", va propun un articol interesant, menit sa ii puna pe multi pe ganduri. Este scris de fiica mea, Andreea Untaru, care lucreaza in Germania. In occident, firmele mari testeaza la angajare tinerii candidati si dupa numarul de operatii pe care pot ei sa-l efectueze simultan (!). Articolul reprezinta experienta personala a fiicei mele in domeniu. Un semnal de avertisment pentru cei care nu respecta balanta dintre profesie si viata personala.
Can you multi-task?
(Poti sa lucrezi simultan?)
Din partea celui caruia i se adresase intrebarea nu veni nici un raspuns. Continua, impasibil, sa isi incuie vestiarul, in timp ce noi, ceilalti, radeam infundat. Reactia triumfatoare si in acelasi timp ironica a instructoarei nu se lasa asteptata: "Women can!" (Femeile pot!).
Toti cei de fata eram participanti la un test EPSO (!). Ne aflam cu totii pe culoarul centrului de examinare Prometric, asezati la masa din imediata apropiere a vestiarelor, ascultand lamuririle cu privire la desfasurarea testului. Instructoarea isi indeplinea cu constiinciozitate atributiile, clarificandu-ne intreaga procedura, cand isi dadu seama ca unul dintre noi, un barbat, acorda lacatului de la vestiar mai multa importanta decat explicatiilor ei. Lansand intrebarea "Can you multi-task?", instructoarea pornise de la premisa ca in timp ce degetele cuiva rasucesc o cheie in lacat, creierul se poate concentra intr-o alta directie, intentionand astfel sa faca o trimitere la una dintre cerintele esentiale pentru ocuparea unui post la nivel european, si anume: multi-tasking.
Termenul, a carui provenienta nu joaca, dupa parerea mea, un rol deosebit, este o caracteristica sine qua non a societatii in care traim. Nici o companie de succes nu isi poate imagina progresul fara multi-tasking. Si nici eu, as fi afirmat cu tarie cu ceva timp in urma... Pentru mine, multi-tasking este inca strans legat de persoana Evei, sefa centralei telefonice a firmei internationale care a insemnat pentru mine, acum cativa ani buni, inceputul drumului profesional. Intrasem pentru a cere o lista. La cateva clipe dupa ce am parasit incaperea, mintea mea isi crease deja un nou model: Eva! Ma fascinase ideea ca cineva poate raspunde la telefon cu o "poezie" compusa din cel putin doua versuri, ca imprima lista de care aveam eu nevoie si ca rezolva prin cateva clicuri problema persoanei de la capatul celalalt al firului. Pe deasupra, imi mai si zambise, cand imi spusese, prin semne, "pa"! Sapte ani mai tarziu, stateam pe scaunul aceleiasi Eva, care imi taiase literalmente respiratia cand inca eram numai o proaspata absolventa. Intre timp, biroul era nou mobilat, iar head-set-urile erau mult mai moderne. Acum eram eu cea care turuia mecanic poezia cu doua versuri, ce indeplinea rol de phone-greeting, cea care verifica scrisoarea unei noi practicante, in timp ce la usa batea deja un nou client al business center-ului. Toate acestea, cu casca la ureche, ascultand plangerea domnului Smith, care cu o seara in urma, la orele noua, nu reusise sa contacteze biroul de la Londra, desi hotline-ul ar fi trebuit sa functioneze douazeci si patru de ore... In sfarsit, dupa ani de munca neobosita, imi fusesera rasplatite capacitatile si fidelitatea fata de companie. Purtam costum bleu-marin, cu sacou croit pe talie, si imi permiteam pantofi inalti, scumpi si comozi. O parte a forului meu interior schimbase imaginea Evei cu cea a directoarei companiei, iar succesul imi suradea ca o reclama la Colgate. Treceam pe coridoare cu pasi apasati si fermi, caci pe fruntea mea scria cu majuscule: "I can multi-task!". Zambetul, candva nascut cu sinceritate din adancul inimii, se transformase intr-o masca ce ii cucerea cu usurinta pe sefi, adepti, si ei, ai aceleiasi tactici. Primisem multe felicitari pentru promovare, unele sincere, altele licarind de invidie, toate insotite de strangeri oficiale de mana. Dar nimeni nu ma intrebase cu ce pret. Nici macar eu insami. Cand suna interiorul "782", in ochii colegilor mei se citea la unison rugamintea: "Salveaza-ne, raspunde tu!", pentru ca apoi sa aud, invariabil, acelasi ton, ce nu lasa loc de replica: "La mine in birou, in cinci minute!". Aveam timp sa revizuiesc ultimele e-mail-uri, pentru a cauta greseala, care intotdeauna era a vreunui practicant, dintre cei care se perindau, la interval de patru saptamani, la noi in departament. Iar in drum spre biroul temutului "Director of Operations", auzeam, deja, apropiindu-se avalansa de farfurii ce urma sa se sparga in capul meu. La sedintele lunare, aveam onoarea de a sta alaturi de directorul financiar si directoarea de vanzari. Pe fruntea mea incepuse sa-si faca loc, de data asta cu litere si mai mari: "fac ore suplimentare". Iar viata privata se limita la scurte convorbiri telefonice in pauzele de cafea, multe dintre ele terminate cu refuzuri de genul: "Scumpul meu, sambata asta nu pot sa merg la film, cine scrie orarul? Nuuuu, nici sambata viitoare, doar stii ca e sfarsit de luna si trebuie sa fac bilantul... Oh, saptamana cealalta e Oktoberfest-ul, suntem ocupati pana peste cap... nu te supara... In noiembrie, da!, am concediu cinci zile, putem sa dormim pana la zece si sa ne uitam la televizor!". Si apoi s-a intamplat ce era normal sa se intample. Intr-o buna zi, ma auzii spunandu-i unui nou practicant: "Daca faci un lucru, concentreaza-te numai asupra lui si fa-l cum trebuie!". Acasa, numarand apelurile telefonice (erau mai la indemana decat oile) pentru a putea adormi mai repede, imi dadui seama ca ma mustra constiinta. Fraza pe care i-o adresasem practicantului venea de undeva, din vremuri imemoriale, unde o ingropasem bine de tot, cand decisesem sa fiu "multi-tasking". De ce i-o spusesem acelui biet baiat, cu atata autoritate? Oare ii era adresata lui sau, inconstient, mi-o spuneam mie? Caci doar eu nu ma concentram niciodata asupra unui singur lucru... "Dar cum sa ma concentrez asupra unui lucru, daca mi se cere sa fac trei in acelasi timp? Toata lumea face la fel, nu? Cand m-am stabilit in Mnchen, mi-am dorit cu toata fiinta mea sa fiu si eu unul dintre acesti oameni respectabili, bine imbracati, seriosi si cu bani. Si, in sfarsit, am reusit, si asta pentru ca pot face trei lucruri in acelasi timp. Se spune ca Napoleon facea mai multe, dar nu pretind sa fiu Napoleon. Candva, o sa fiu directoare generala, de ce nu, doar traiesc intr-o lume in care femeile si barbatii sunt egali! Si e clar ca femeile au capacitati de care barbatii nu dispun, cum ar fi multi-tasking, ceea ce imi va permite, cu usurinta, sa imi vad, in vreo zece ani, visul indeplinit. Si sigur ca atunci o sa fac patru lucruri in acelasi timp. Sau chiar cinci... Si chiar daca asta presupune ceva mai mult stres decat acum, o sa am o pozitie respectata de toata lumea, o sa calatoresc la training-uri, simpozioane si alte actiuni organizate de compania-mama, o sa cunosc oameni importanti si o sa am parte de multe beneficii, mai ales financiare. Deci, de ce sa ma concentrez asupra unui singur lucru? Doar nu vreau sa fiu din nou practicanta...". Ba vreau! A trebuit sa cunosc pe pielea mea setea de putere si dorinta de a face cariera, plus consecintele lor, pentru a sti ca este vorba de doua notiuni ce se bat cap in cap cu adevaratele dorinte ale sufletului meu. Dar acum 10 ani, cand am parasit Romania, vazusem totul din perspectiva "muritorului de rand" si ma lasasem fermecata de conturul luminos al "lumii cu bani". Nu ma gandisem ca dedicand unei companii, mai bine de unsprezece ore din douazeci si patru, echivala cu pierderea identitatii. Crezusem ca a purta costum la birou era cool si atat. Acum stiu ca fiecare medalie are reversul ei, si ca multe dintre vrabiile care zboara pot fi uneori ingrozitoare pentru digestie. Ca, de exemplu, acest multi-tasking si tendinta sa de a ma indeparta de adevarata mea natura. Caci intregul meu spirit nazuieste spre constientizarea permanenta a darurilor pe care ni le face viata in fiecare clipa, spre atingerea unui stadiu de prezenta totala, de traire constienta si completa a fiecarei clipe. Si avand in vedere ca toate acestea implica o atentie deplina, cum s-ar putea potrivi cu desfasurarea mecanica a unei actiuni si concentrarea mintii asupra alteia?
ANDREEA UNTARU - Germania