New Grange, 21 decembrie, anul 4312 inainte de Hristos
Oamenii asteptau in penumbra, stand in picioare, in cerc, la douazeci de metri de intrarea in sanctuar, inconjurand-o pe preoteasa batrana si oarba. Priveau cu atentie culoarul construit din pietre pe care dimineata avea sa-l scoata din intuneric. O piramida inalta, construita din pietre plate, se ridica deasupra capului lor: templul solar. Toti cei prezenti asteptau cu nerabdare miracolul prezis de batrana preoteasa a templului: trezirea la viata, invierea naturii.
Ea umpluse cu apa neinceputa un vas de piatra, pe care il asezase intr-o nisa. Apa vietii astepta sa fie fecundata de catre lumina. Soarele era asteptat cu nerabdare. Oare avea sa vina? Avea sa rasara in apa din vas? Va trezi la viata, inca o data, natura inca inghetata, ce urma sa ii hraneasca pe toti? Dintr-o data, a izbucnit un strigat: afara incepea sa se lumineze de ziua. Printr-un miracol, norii, nelipsiti in acel anotimp, s-au dat la o parte. Apoi o minunata raza de lumina a patruns prin fereastra de deasupra usii si a luminat peretele, iar mai apoi podeaua de piatra si picioarele desculte ale oamenilor. Acestia s-au dat la o parte, cu respect. Femeia oarba si-a ridicat toiagul si a inceput sa scuture niste coliere din os, intonand un cantec ragusit, al carui ecou reverbera din peretii de piatra.
Lumina a inceput sa urce, incet-incet, spre nisa, pentru ca apoi soarele sa se oglindeasca pe suprafata apei: fecundarea sacra incepea. Viata urma sa renasca prin forta biruitoare a soarelui, dupa cum stiusera dintotdeauna cei batrani. Clinchetul colierelor a crescut in intensitate. Oamenii au ridicat cu totii mainile spre piramida de deasupra lor si, cu lacrimi in ochi, au inceput sa strige de bucurie, iesind, apoi, fericiti din interiorul templului. La intrare, se afla un monolit mare, ornat cu spirale si volute sacre. Afara, cu fata spre soarele ce se inalta pe cer, au privit orizontul iradiind de lumina, pe care se profilau celelalte temple, si cercurile rituale formate din pietre. Stiau ca in intreg imperiul se desfasura aceeasi ceremonie: binecuvantarea venirii primaverii.
Nenumarate Atlantide
Dupa relatarea lui Platon din "Critias" si "Timaios", s-au mai scris mii de carti despre Atlantida. Au fost avansate mai multe ipoteze in legatura cu localizarea sa. Istorici, geografi, oameni de stiinta, cu totii au studiat aceasta civilizatie, ce se pare ca ar fi disparut intr-un cataclism, dincolo de coloanele lui Hercules (Stramtoarea Gibraltar), cu noua mii de ani inainte de Platon. Teza cea mai populara plaseaza Atlantida in inima Atlanticului, vestigiile sale culturale gasindu-se de ambele parti ale oceanului. Ruinele submarine de la Bimini, in Bahamas, precum si cele din largul coastei cubaneze par sa sprijine teoria inghitirii de catre ape, ca urmare a ridicarii lor bruste (un tsunami ca cele de azi, dar mult mai puternic). Data propusa de Platon corespunde sfarsitului ultimei ere glaciare, cand se stie ca nivelul marilor a crescut cu peste o suta de metri, in cateva mii de ani. Alte teze plaseaza Atlantida in locuri foarte variate: in largul coastei andaluze, unde a fost descoperita o mica insula scufundata, Spartel (care este insa prea mica pentru a corespunde descrierii lui Platon) sau chiar printre insulele grecesti: Santorini, de pilda, o insula vulcanica ce a erupt acum trei mii cinci sute de ani, inghitind trei sferturi din teritoriu, distrugand orasele si satele si ridicand un val urias ce a distrus civilizatia cretana, devastand tarmurile Mediteranei orientale. Dar Santorini nu se situeaza dincolo de coloanele lui Hercule... Atlantida a fost situata si in Sahara, in Malta si, mai recent, in Cipru, ba chiar si in largul Indiei, unde de cativa ani sunt descoperite numeroase vestigii arheologice inghitite de catre ape. Mitul potopului si povestea continentelor scufundate se regaseste in aproape toate culturile si pe toate continentele. Structuri megalitice submarine au fost descoperite chiar si in largul coastei Japoniei.
Sa fie cumva Irlanda?
O noua teza a aparut printre nenumaratele studii despre Atlantida: cea a unui savant suedez, pe nume Ulf Erlingsson, geograf si specialist in cartografia fundurilor de mare. Dupa ce a reexaminat textele lui Platon, el a ajuns la concluzia ca singura insula aflata dincolo de Gibraltar, ce corespunde descrierii Atlantidei, ar fi actuala Irlanda. Dimensiunile sale, geografia si istoria sa, inscrise pe numeroase vestigii arheologice, coincid, dupa parerea lui Erlingsson, 98% cu descrierea Atlantidei. Insasi descrierea orasului Atlantis poate fi descifrata in structura megalitica a Irlandei, mai ales prin intermediul monumentelor vaii Boyne, aflata in partea de est a insulei. Savantul suedez presupune chiar ca Platon ar fi fost la curent cu existenta oraselor ce se intindeau pe vale, a templelor circulare si sanctuarele concentrice, ce pot fi vazute si astazi pe colina Tare si la New Grange, la Knoth si la Dowth. De aici s-a inspirat pentru a crea descrierea capitalei Atlantis. Aceasta regiune era, cu siguranta, capitala unui imperiu cultural ce se intindea cu mult dincolo de insula Hibernia, pentru ca stralucirea sa ajungea pana in Scotia si in insulele ei, in Anglia, in Bretania si toata coasta atlantica a Europei, pana in Africa de Nord, pentru a ajunge mai apoi in Mediterana occidentala. Acest fapt corespunde afirmatiei lui Platon conform careia Atlantida invadase si colonizase Europa Occidentala si ameninta chiar Grecia. Dar filosoful vorbea si despre un cataclism urias, care a inghitit cu totul aceasta super-putere antica, din care nu a mai ramas nimic. Or, Irlanda este in continuare deasupra apelor..., fapt ce nu il descurajeaza pe geograful suedez, care afirma ca un seism foarte puternic, ce a avut loc in jurul anului 6100 inainte de Hristos, a ridicat un val urias, care a inghitit faimoasa Dogger Bank, pe vremea aceea populata, lovind mai apoi coasta irlandeza si devastand orasele maritime ale insulei. Acel tsunami a intrat mai apoi in legenda si a ajuns si la urechea lui Platon. Dar inima Atlantidei irlandeze ar fi ramas intacta si la suprafata. Stralucirea sa culturala a influentat in continuare o mare parte din Europa Occidentala, timp de mai multe mii de ani.
Ulf Erlingsson pretinde ca nu a existat niciodata o Atlantida asa cum o descrie Platon in "Timaios" si "Critias". Filosoful s-ar fi inspirat din povestile calatorilor antici, care au relatat vizita lor intr-o tara ciudata, unde existau monumente megalitice imense si circulare, ce se indreptau spre cerul gri al unei insule aflate dincolo de coloanele lui Hercules. Aceste povesti, alaturi de zvonul unui fost val urias, au alimentat imaginatia lui Platon, de unde a aparut descrierea literara a Atlantidei. De altfel, la vremea aceea, Atena inca nu se facuse cunoscuta, si prin urmare nu avea de ce sa fie amenintata de imperiul atlant. Astfel, pentru Erlingsson, Atlantida a ramas o pura creatie literara, inspirata de realitatea megalitica atlantica.
Important de precizat e si faptul ca teza "britanica" a Atlantidei a fost deja avansata de catre rusul Viaceslav Kudriavtev, in 1996, prin "Teoria Ariei Celtice". Aceasta localizare a continentului lui Platon tinea cont de nivelul marii in timpul erei glaciare, ce a lasat descoperit si populat un teritoriu mult mai mare decat geografia actuala a insulelor britanice.
Imperiul atlant
Si pentru ca Erlingsson ne-a facut curiosi, sa ne concentram putin atentia asupra hartii civilizatiei megalitice europene. Intr-adevar, prin vastele sale complexe arhitecturale, Irlanda pare sa dea exemplul unei culturi puternice si originale. Aceasta mare insula atlantica ofera foarte multe sanctuare si locuri sacre, morminte monumentale si pietre uriase, ridicate de mana omului. Arhitectura sacra se bazeaza pe ansambluri megalitice foarte elaborate: tumuli vasti, acoperind sali si alei, cercuri de pietre, sanctuare concentrice si forturi circulare, dolmene si sepulturi monumentale, aflate in varful muntilor, pentru a fi mai aproape de zei.
Valea Boyne pare sa fi fost capitala culturala a insulei. La New Grange, aleea megalitica, acoperita de un imens dom din pamant, s-a dovedit a fi un templu solar elaborat, permitand determinarea momentului solstitiilor si echinoxurilor. Marea cupola de piatra si de pamant este un observator astronomic, si nu un mormant. Este un instrument stiintific aflat in slujba unei civilizatii antice, despre care nu se mai stie mare lucru si nimeni nu poate spune data constructiei sale, pentru ca analizele cu carbon 14 nu pot fi facute decat pe materii organice: oase, lemne, urme de foc. Marile pietre ridicate si scheletul domului nu sunt databile. Or, aceste locuri, in intreg imperiul megalitic, au fost utilizate de catre oameni din culturi diverse, de-a lungul mileniilor. Ei au lasat urma trecerii lor, ba chiar si-au ingropat mortii acolo. Chiar celtii, ultimii veniti, nu au ezitat sa foloseasca vechile sanctuare, pentru a-si indeplini ritualurile lor druidice. Fostele locuri de initiere au fost astfel transformate in morminte de catre popoarele invadatoare. Observatoarele megalitice au fost datate prin intermediul osemintelor gasite acolo, dar data reala a constructiei lor se pierde in negura timpului.
New Grange nu este singurul vestigiu al urbanismului sacru din Boyne Valley. In jur mai exista si alte domuri importante: Knowth, unde se afla cateva stanci pe care a fost gravat un plan concentric, ce seamana in mod straniu cu cel al Atlantidei descrise de catre Platon. El mai apare si pe un mare cazan din granit, descoperit la fata locului. Erlingsson a suprapus harta de la Knowth peste cea a lui Platon: cele doua planuri se potrivesc perfect. Dar cele mai surprinzatoare marturii despre stiinta astronomica a constructorilor antici se afla in inima ansamblului arhitectural de pe colina din Tara, in situl megalitic al zeilor-regi ai Irlandei, conceput in forma de T si care are un plafon pe care este gravata o harta detaliata a cerului.
Boyne Valley pare sa fi fost centrul unui veritabil imperiu cultural ce se intindea foarte departe de tarmul Irlandei. Sa ne oprim la inceput, la Salisbury, in Marea Britanie, o veritabila capitala a culturii megalitice, cu Stonehenge, cel mai enigmatic observator astronomic al imperiului, ce poate fi contemplat si astazi, in toata splendoarea lui. Acest monument urias, format din mai multe cercuri concentrice de pietre, este, dupa parerea astronomului Gerald Stanley Hawkins, un imens calculator, ce permitea prevederea miscarilor Soarelui si data eclipselor de Luna. Celelalte vestigii prezente in regiune, Avebury, Silbury Hill si Long Barrow, dau si ele de inteles ca in zona a existat un oras cu mai multe zeci de mii de locuitori, condusi de preoti si capetenii razboinice, dar si de astronomi, arhitecti si constructori de exceptie, toti uniti in sanul unei structuri sociale si politice suficient de puternice pentru a duce la bun sfarsit aceste constructii fantastice. Monolitii enormi ce compun templul solar provin de la o cariera aflata la mai multe sute de kilometri distanta. A trebuit sa fie traversata marea, urcate cateva coline si trecute rauri, cu blocuri de piatra de peste patru tone, ce au ajuns, in final, la Stonehenge. Cine a avut tehnologia necesara pentru a reusi o astfel de constructie monumentala, ce a dainuit pana in zilele noastre? Sanctuarul trebuia sa fie gigantic, pentru ca terasamentul exterior are peste o suta de metri diametru. Nu e nici o mirare ca aceasta arhitectura extraordinara ar fi putut inspira descrierea Atlantisului, data de catre Platon. Si sa nu uitam ca Stonehenge isi avea o copie fidela in Irlanda: Ballynahakney, o asezare megalitica disparuta, dar care figureaza pe o gravura antica. De jur-imprejur, sute de tumuli se ridica din campie. Ei sunt prezenti peste tot, pana in insulele septentrionale ale Scotiei, in Orcade.
Dar aceleasi structuri megalitice sunt intalnite si de cealalta parte a Canalului Manecii, mai ales in cel de-al treilea oras mare al presupusului imperiu atlant, in inima golfului Morbihan: Gavrinis. Pe aceasta insula se afla cel mai frumos tumul din Europa. El are o suta de metri circumferinta si este construit in jurul unei alei acoperite, cu latimea de 13 metri, formata din 29 de dale de granit, dintre care 23 sunt ornate cu niste extraordinare decoruri compuse din cercuri si volute concentrice, amintind de arta de la New Grange, din Irlanda.Sanctuarul megalitic central este, la randul sau, ornat integral. Aceste decoratiuni gravate pe stalpii coridorului din Gavrinis i-au lasat perplecsi pe arheologi. Cea mai noua interpretare da acestor incizii o semnificatie geografica: ar fi vorba despre harti indicand coastele, colinele si raurile din golful Morbihan, cat si zacamintele de silex. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre faimoasa "harta a cerului", aflata in Tara Hill, in Irlanda, ce pare sa indice monumentele megalitice ce serveau pentru observatii astronomice.
Alti tumuli mari (le Petit Mont), prezenti inca in regiune (in Morbihan sunt peste 500), isi dovedesc inrudirea cu cei irlandezi. Din pacate, cel mai important dintre ei zace daramat, spart in patru bucati. Cand statea in picioare, masura peste douazeci si trei de metri si cantarea peste trei sute patruzeci de tone. Pietrele au fost carate acolo pe o distanta de doisprezece kilometri. Cum si de cine? Mai trebuie semnalata si prezenta, la sud de Gavrinis, a unui cerc dublu de pietre ridicate (cromlech), din care cea mai mare parte este scufundata in golf, indicand o crestere a apei de peste sapte metri, de la constructia lor.
O cultura straniu de omogena
Ceea ce caracterizeaza presupusul imperiu cultural al Atlantidei irlandeze este omogenitatea aspectelor tehnice majore. Marca acestei antice culturi se poate citi in omniprezenta pietrelor ridicate, ce pot fi intalnite din nordul Scotiei si pana pe tarmul Africii de Nord. Uneori solitare, alteori asociate cu mari cercuri de piatra, altare ritualice ale unor culturi uitate, ele culmineaza la Carnac, in Bretania. Trei mii de pietre mari aliniate, ce au supravietuit celor zece mii prezente la origine, despre care profesorul englez Alexander Thom a afirmat ca faceau parte dintr-un vast observator astronomic. Oare aceasta stiinta pierduta cunostea miscarile energiei telurice? Unii presupun ca menhirii si marile aliniamente de pietre ridicate puteau avea drept scop major regularizarea miscarilor de energie subterana, pentru a fertiliza solul si a regenera vitalitatea comunitatilor omenesti. Pietrele uriase ancorate in sol de catre aceste popoare disparute ar fi ca niste ace de acupunctura, plantate in corpul zeitei Gaia... Enigmele ridicate de cultura megalitica atlanta vor ramane multa vreme fara raspuns. Cert este ca manifestarile ei, raspandite pe tot tarmul european al Atlanticului, pana spre Marea Mediterana, sunt surprinzatoare prin omogenitatea lor. Observarea globala a tuturor vestigiilor, pornind din Scotia si pana in Malta, da de inteles ca exista o sursa culturala si politica unica comuna intregului ansamblu al acestor regiuni: New Grange, Tara Hill, Stonehenge, Gavrinis, Orcadele sau siturile iberice, sunt de acelasi fel, au aceeasi infatisare arhitectonica si par a fi concepute de un spirit comun.
Pe drept cuvant, ne putem intreba asupra cauzelor unei asemenea unitati culturale, in sanul unei regiuni atat de vaste, in timpuri preistorice, cand nu se putea comunica la distante asa de mari. Probabil ca aceste popoare erau compuse din mari navigatori, aveau o putere centralizata, schimburi constante intre regiunile imperiului, o limba comuna. Si daca nu Irlanda de azi a fost, candva, acest centru, cu siguranta ca zona a fost integrata marelui imperiu atlant disparut, sustine Ulf Erlingsson. Atlantida a disparut, dar ea a colonizat Europa, lasand pana azi urme de cunostinte si de stiinta ce nu pot fi explicate altfel si care, iata, au supravietuit mii de ani. Si ca sa se mai adauge o piatra de temelie la structura omogena a culturii megalitice, profesorul Alexander Thom a mai facut o descoperire fundamentala: unitatea de lungime comuna tuturor acestor monumente din Europa Occidentala este "yardul megalitic", care are 0,8293 metri.
Aceasta este, de altfel, si teoria lui Platon, care povesteste ca puterea atlanta cucerise o mare parte din Europa Occidentala (fapt dovedit de prezenta unei culturi omogene din Scotia si pana in Maroc). Filosoful spune si ca flota atlanta a amenintat Grecia si a navigat pe Mediterana orientala. Daca aceasta poveste are un sambure de adevar istoric, putem atunci sa consideram Malta drept o baza avansata a imperiului atlant in Mediterana, inchizand in mod strategic intrarea partii sale occidentale. De altfel, in Malta se afla cea mai impunatoare concentrare de temple megalitice din aria atlantida. In mod ciudat, nu intalnim astfel de monumente nici in Sicilia, nici in Calabria, nici in Africa de Nord. Aceste temple megalitice, printr-un joc misterios al istoriei, s-au concentrat doar pe aceasta mica insula strategica. Monumentele din Malta au fost ridicate cu mult timp inainte de piramide si ofera toate caracteristicile templelor atlante. Ele amintesc de Stonehenge prin imensele pietre sculptate, dintre care unele au peste douazeci de tone, si s-au dovedit a fi niste calendare astronomice de mare precizie, destinate determinarii solstitiilor si echinoxurilor. La fel sunt si sanctuarele din Mnajdra si Hagar Qim. Vizitatorul se regaseste, la Malta, in aceeasi atmosfera culturala ca in Valea Boyne, campia Salisbury sau Gavrinis. Aceasta legatura este pusa si mai mult in evidenta de utilizarea faimosului yard megalitic, descoperit de catre Thom: circa 0,83 de metri, la fel ca la toate monumentele imperiului atlant, pornind din Stonehenge si pana in New Grange.
O descoperire recenta intareste pozitia Maltei ca teritoriu atlant: pe 31 octombrie 2009, o echipa de scufundatori condusa de catre doctorul Hubert Zetlmair a descoperit sanctuarul submarin de la Gebel Gol-Bahar, aflat la nouasprezece metri adancime si trei kilometri in larg de coasta orientala a Maltei. Fotografiile aeriene au relevat prezenta unui templu circular, format din trei cercuri de pietre, construit pe o platforma artificiala de noua sute de metri lungime. Scriitorul Graham Hancock, aflat in Malta pentru o documentare, releva, de asemenea, prezenta unor temple scufundate in diferite locuri. Ipoteza sa sugereaza existenta unui val imens, care a devastat insula in timpuri trecute, determinand o crestere a nivelului marii, ce duce data construirii lor la ultima era glaciara, adica zece mii de ani inainte de Hristos. Exact epoca Atlantidei lui Platon.