In dimineata zilei de 16 mai, 1970, pe la ora 3, telefonul de serviciu al inginerului sef Aurel Santimbrean a sunat lung, prevestind o urgenta extrema la intreprinderea miniera Rosia Montana. La celalalt capat al firului, unul dintre maistri tipa in palnie: "Veniti, tov. inginer sef, s-a crapat pamantul si s-a prabusit tavanul galeriei peste vagoneti, iar suvoaiele de namol si apa vin peste noi in cascada, cu busteni, crengi si frunze..., nu's ce poate fi...". Omul vorbea de un "accident natural", petrecut la 140 de metri adancime. La volanul Daciei sale 1100, cu ochii inca tulburi de somn, tanarul inginer a ajuns la Rosia inainte de ivirea zorilor. Dupa investigatii amanuntite, si-a dat seama ca echipa sa a facut una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din Europa: o mina de aur romana intacta! Sapaturile ulterioare, inclusiv cele datorate arheologilor francezi, realizate in urma cu 5-6 ani, in masivul Carnic, au intarit o "suspiciune" mai veche a specialistilor romani, anume - ca Rosia Montana este importanta prin aur, dar este si mai pretioasa, de-a dreptul unica in lume, prin monumentele ei aflate in adanc. Povestea pe care ne-o spune inginerul geolog Aurel Santimbrean anuleaza orice incercare de a minimaliza acest patrimoniu inestimabil.
Comoara de sub pamant
- Ce ati gasit atunci, in 1970, domnule inginer? Va mai amintiti momentul surprizei maxime?
- Dupa ce s-a scurs apa si am putut intra, am crezut ca am dat peste o galerie veche de vreo cateva zeci de ani, eventual de pe vremea austriecilor. Nu-mi puteam imagina ca intrasem acolo unde, timp de doua mii de ani, nu mai ajunsese nimeni, nu mai patrunsese nici macar aerul... Stiam ca in masivele Orlea, Tarina si Carpeni fusesera lucrari antice, dar nu-mi venea sa cred ca avusesem norocul sa dau chiar eu peste una dintre ele. Toata lumea a fost uluita de frumusetea tunelurilor in forma de trapez, construite cu dalta si ciocanul, de firidele in care minerii iliri isi agatau opaitele, de urmele de dalta de pe tavan, de bandajele de lemn... Aceste bandaje, odata ce au luat contact cu aerul, s-au facut pulbere. Am reusit totusi sa salvam sase fragmente, care pot fi vazute si astazi. Cu acordul conducerii, mai mult tacit, sa nu stie prea multi tovarasi de la Centru, am inceput curatarea. Peretii erau perfecti, asa cum se pot vedea si astazi, galeria fiind, pe portiunile cu roca slaba, sustinuta in lemn, "in desis", cum se spune, adica lemn langa lemn. In total, am eliberat circa 420 de metri de galerie, pe doua niveluri, pregatindu-le pentru a fi puse in circuitul turistic. Aveam in fata toata tehnica romana a mineritului, atat galeriile in forma de trapez, cat si in forma de triunghi, nemaiintalnite nicaieri in Europa. Impreuna cu ortacii mei, Berindei Ioan, Toderas Brutus si Vuzdugan Francisc, am cutreierat dupa aceea toate subteranele, in cautarea altor si altor galerii antice si medievale. In Tarina, am gasit niste lucrari deosebit de frumoase, in forma de triunghi, pe care ne-am propus sa le unim, printr-un tunel de circa 200 de metri, cu galeriile trapezoidale din Orlea. Din pacate, sefii de la minister n-au aprobat, motivand ca nu sunt bani.
- Galeriile din Tarina sunt mai frumoase decat cele din Orlea?
- Da, mult mai frumoase, deoarece au forma de triunghi si o lungime apreciabila. Exploatarea e pe filon, se vede ca minerii iliri au scos mult aur de acolo. La un moment dat, se deschide un amvon ca de biserica, unde stateau cei care-i supravegheau pe lucratori, sa nu ascunda aurul. Ne-am pus problema daca minerii erau liberi sau condamnati, ocnasi. Am adus lampi puternice si am fost acolo de patru ori, cautand, in intunericul netulburat de doua mii de ani, sa gasim niste gauri, nu cumva erau legati in lanturi? N-am gasit, e posibil sa se fi astupat, dar ne-am delectat cu frumusetea formidabila a galeriilor. Pana la urma, ne-am multumit cu Orlea. Amenajarea a durat sase ani, deoarece n-am avut bani special alocati pentru asta, tovarasii nu doreau asa ceva. Am folosit bani cu taraita, din economii mascate, cu stiinta doar a raposatului director Toderas. Bietul om a avut dupa aceea probleme cu un ministru adjunct, pe nume Dobre, "frate" bun cu multi ministri si secretari de stat de azi, din ministerul Economiei. I-a facut mizerii mari directorului, pentru ca si-a permis sa amenajeze muzeul, galeriile si celelalte facilitati turistice... Pana la urma, ne-a salvat sotia tovarasului ministru, o iubitoare de istorie, care l-a determinat pe sot sa-si schimbe opinia la 180 de grade. Dobre a revenit si m-a luat pe mine in primire, ca de ce am stopat lucrarile si cum de mi-am permis sa las in ploaie stelele funerare romane (in realitate, lasate fara acoperis din ordinul lui). Eh, picanterii din Epoca de Aur...
Opaitul din firida
- Ati cercetat mai multe galerii romane din jurul centrului istoric al Rosiei Montane. Practic, satul este incercuit de o "centura" de mine antice, peste care se suprapun minele medievale si moderne. Ce alte descoperiri ati facut in aventurile dvs. subterane?
- Intr-adevar, am umblat mult pe sub pamant, deoarece am simtit ca acolo e o lume fascinanta, necunoscuta. La Habad, in sud-vestul masivului Cetate, am descoperit un opait roman uitat intr-o firida de un miner... Tot acolo am dat peste 25 de altare votive, semn ca locul era sacru. Intr-o galerie din Carnic, cautand prin mal, am gasit un ciocan metalic, ciocanul cu care bateau minerii in dalta, pentru a scobi roca. La Piatra Corbului, in sudul Carnicului, am cartat toate galeriile daco-romane facute cu focul si cu apa, iar intre anii 1962-1965, am facut o probare generala a intregului zacamant aurifer de la Rosia Montana, depistand galerii romane de suprafata in Orlea, in Jig-Vaidoaia, in Carnic, in Cetate.
- Vorbiti de masivul Cetate, cel distrus din ordinul lui Ceausescu. A mai ramas ceva din acest monument al naturii, candva unic in lume?
- Partea sud-vestica a ramas intacta! Nu s-a miscat nimic. Acolo sunt galeriile romane facute cu focul si apa, la suprafata, iar la cateva zeci de metri, este vestitul mormant circular roman. Aici gasesti lucrari circulare si eliptice, cum nu se mai afla in Europa. In flancul vestic, au fost identificate galerii romane sapate cu dalta si ciocanul. O zona formidabila, usor accesibila, care necesita amenajari minime. Ca sa nu mai vorbim de Orlea, Carnic, Vaidoaia, Tarina sau Igre, toate bogate in vestigii daco-romane.
O blasfemie anti-romaneasca
- Complexul roman de la Rosia Montana este, dupa cum spuneti, foarte amplu, aproape tot ce atingi acolo vine din antichitate. Cum s-ar putea "descarca" arheologic aceasta suprafata sacra pentru poporul roman?
- Daca cineva ar indrazni sa aprobe aceasta blasfemie anti-romaneasca, ar trebui sa se astepte la judecata aspra a prezentului, dar si a viitorului. Cu un minim bun simt, eu zic ca acest complex roman unic se poate amenaja pentru turism. Cu drumuri decente, nu autostrazi de viteza, poti ajunge aici cu usurinta. In fiecare masiv, chiar daca distantele dintre ele nu sunt mai mari de cateva sute sau zeci de metri, ai de vazut lucruri diferite, deoarece sunt genuri de lucrari care nu seamana intre ele. Un "circuit minier Rosia Montana" ar putea sa-ti ia, daca ar fi amenajat, o zi sau chiar doua, deoarece spectacolul industriei antice intrece orice inchipuire. Rosia Montana ar putea deveni cel mai important obiectiv turistic al Romaniei!
Cu mocanita in mina
- In cat timp credeti ca s-ar putea amenaja intregul complex roman de la Rosia Montana, pentru scopuri turistice?
- In doi-trei, maximum patru ani, intr-un parteneriat public-privat si cu multi bani europeni. Europa finanteaza astfel de amenajari, mai ales dupa catastrofele recente din Japonia si, la scara mai mica, dar mai aproape de noi, din Ungaria. Intre amenajarile de top din Apuseni, ma gandesc la galeriile magistrale, create in epoca moderna, cum este "Sfanta Cruce" din Orlea. Prin aceste galerii, zidite in boltari, s-a transportat minereul cu trenuri subterane, liliputane, pe distante de kilometri. Asa cum a inceput amenajarea mocanitelor din munti, in Maramures, Alba sau Suceava, tot astfel ar putea fi amenajate si aceste trenulete industriale, pentru a fi puse la dispozitia turistilor. Imaginati-va un circuit pe sub pamant, de circa 3,5 kilometri lungime, la o adancime de 300 de metri, cu mini-vagoane si mini-locomotive, asa cum foloseau minerii in trecut! Un circuit cu parcari largi si locuri de popas, in care admiri, sub reflectoare, uluitoarele tehnici miniere, daco-romane sau moderne. Cine n-ar fi curios sa vada asa ceva? Unde, pe lume, ar mai fi un astfel de punct de atractie? Sa precizam ca circuitul ar cuprinde, practic, Rosia Montana ca un cerc, deoarece este circuitul minier clasic, pe care, odinioara, se scoteau 2000 de tone de minereu pe zi: Orlea-Tarina-Carpeni-Cetate-Carnic-Orlea.
Blestemul aurului
- In acest caz, ar mai fi posibila o exploatare miniera in subteran? Unii spun ca Gold Corporation ar trebui incurajata sa realizeze o exploatare subterana.
- Atat la suprafata, cat si in subteran, Rosia Montana si-a epuizat oferta miniera. Daca, totusi, sunt unii care insista pe obtinerea acordurilor de la un stat corupt, o fac pe riscul lor. Mai devreme sau mai tarziu, galeriile romane, patrimoniul arheologic si arhitectural ar avea de suferit, ar disparea. O exploatare moderata ar distruge vestigiile in 50 de ani. O exploatare de tip Gold Corporation ar rade totul in 10 ani, nu va mai ramane nimic, decat aer, si acela otravit. Daca s-ar accepta proiectul acestei companii, care lasa sub talpa unui crater urias un strat de 200 de metri de zacamant aurifer, din ratiuni de rentabilitate, orice perspectiva miniera in zona ar fi inchisa definitiv, pentru toate mileniile care urmeaza.
- Cum vedeti viitorul Rosiei Montane, in contextul de lasitati si coruptie care a cuprins o mare parte din clasa politica actuala?
- Despre viitorul Rosiei Montane am discutat si inainte de 1989. Impreuna cu mai multi colegi geologi si tehnicieni, am batut cu pasul intregul sit, de mai multe ori. Imi amintesc ca, prin anii '70, ne-am urcat pe Piatra Corbului, de unde aveam o larga perspectiva asupra zonei. Ziceam: ma, uite aici, ce cabane frumoase s-ar putea face pentru turisti! Lacul sa fie populat cu peste, sa aiba barci, iar fiecare gospodarie sa creasca vaci si oi si pasari, ca sa-i poata hrani pe vizitatori. Amenajezi galeriile din Carnic, le electrifici, nu pe mii de metri, ci pe cateva zeci sau sute, si dai de stire tarii si lumii. In scurt timp, ai avea aici o statiune montana de valoare europeana. Or, distrugerea tuturor galeriilor romane de care am vorbit mai sus, asa cum prevede proiectul companiei Gold Corporation, ar fi ca un tsunami impotriva culturii si istoriei nationale. Cine, din guvern, isi asuma aceasta responsabilitate ar trebui sa cada oleaca pe ganduri inainte de a-si pune semnatura. Blestemul aurului va fi cumplit. Iar razbunarea istoriei, necrutatoare.
Inginerului Aurel Santimbrean ii puteti scrie la email: hbedelean@yahoo.com