Acum, cand editurile sunt nevoite sa tina cont de potentialul comercial al cartilor incluse in plan, iar piata redusa de criza cere mai ales volume cu sfaturi practice, memorii cu samanta de scandal si lecturi facil-distractive, mi se pare cu atat mai frumoasa obstinatia de a investi in opere geniale, dar nepopulare, reputate, dar nefrecventate, fiindca presupun acumulari culturale si inteligenta interpretativa. Asumandu-si riscul sa nu acopere din vanzari cheltuiala (copyright, traducere, tipar), editorul devotat actului veritabil de cultura stie ca, pe langa cei o mie (sa zicem) de amatori avizati de azi care cumpara volumul, mai sunt si cei din viitor ce vor avea acces la el in biblioteci publice, particulare, sau in forma electronica. In sensul acesta apreciez initiativa exemplara a Editurii "Polirom", care a inaugurat seria de Opere-Samuel Beckett cu "Integrala prozei scurte", intr-o editie ingrijita si bine structurata. Fiindca bilingvul Beckett a scris si in engleza si in franceza (traducandu-si el insusi adesea piesele si romanele dintr-o limba in alta), "Integrala..." are doua sectiuni, dupa limba in care au aparut initial textele, dispuse cronologic. Traducerea din engleza a fost incredintata Veronicai Niculescu, iar cea din franceza Ilenei Cantuniari, ambele ideale pentru dificila transpunere, care presupune intelegerea in profunzime a poeticitatii specifice. Caci Samuel Beckett este inainte de toate poet, si pentru el cuvintele deschid brese spre ceea ce nu poate fi numit, spre metafizic. Traducatoarele au tinut seama si de rolul important pe care il au ritmul frazei, muzicalitatea cuvintelor, repetitiile, contrapunctele. Mai mult: cu toata unitatea de profunzime a prozelor, au facut perceptibila si diferenta dintre stilul lui Beckett in anglo-irlandeza incarcata de asociatii, aluzii - un stil mai viguros-mordant, si cel in franceza - mai precis, elegant, dar mai plat. (La masteratele de traducere literara existente in universitatile noastre s-ar putea studia dificultatile invinse de Ileana Cantuniari si Veronica Niculescu.) Daca adaugam ca Samuel Beckett - om de o cultura impresionanta, pentru care cartile, muzica, tablourile contau la fel de mult ca fiintele din biografia lui - nu poate fi inteles fara iradierea pe care acestea au avut-o in opera, ne dam seama de calitatea intelectuala si talentul celor doua traducatoare.
Din opera lui Beckett, cele mai cunoscute la noi sunt piesele de teatru, intre care celebrisimele "Asteptandu-l pe Godot" si "O, ce zile frumoase!"; se stie in general despre el ca, alaturi de Eugen Ionescu, e un nume emblematic pentru "teatrul absurdului". Mai putin stiute, desi, dupa parerea mea, ele reprezinta varful creatiei lui, sunt romanele "Molloy", "Malone murind" si "Nenumitul", precum si multe din prozele scurte traduse in volumul de azi, intre care "Texte pentru nimic" si povestirile scrise dupa primirea Premiului Nobel pentru literatura (1969) si pana la moartea survenita intr-o zi importanta pentru romani, 22 decembrie 1989. Ceea ce am inteles parcurgand in suita textele e ca nu lumea lor e absurda, ci nefericirea conditiei umane, efortul van (dar necesar) de a ne-o asuma, tensiunile dintre lumea exterioara si cea interioara, a constiintei. Desi fara anecdotica, prozele scurte nu sunt deloc abstracte. Obiecte, decoruri, lumini, gesturi, chipuri, detalii fizice sunt spuse si aratate, aducandu-ne prin ele bucurii si suferinte ale vietii, intrebari, situatii carora nici o morala nu le poate gasi solutii. Lectura acestor proze, niciodata univoca, iti creeaza imagini mentale si vertij de sensuri intuite. Ca muzica si ca poezia, ca marea arta in general, care vorbeste si despre tine anume, om de oriunde si oricand.