BISERICA PODEANU

Sorin Preda
- Sf. Simon Zilotul, protectorul marilor iubiri -

* Nu stiu de ce pretuim mai mult Ziua Sfantului Valentin decat Dragobetele nostru romanesc. Nu stiu de unde a aparut aceasta moda si de ce ne place sa alergam dupa margele straine, uitand ca la doi pasi de noi, in chiar naosul Bisericii Podeanu din Piata Chibrit, se afla moastele Sfantului Simon Zilotul, protectorul tuturor indragostitilor si al celor casatoriti, Apostolul despre care se spune ca, la Cana Galileei, l-a avut ca nuntas pe insusi Hristos si a baut impreuna cu El vinul prefacut miraculos din apa *

La racla Sfantului Simon Zilotul

La Podeanu, toate drumurile duc la racla Sfantului, acolo unde, sub privirea treaza a Pantocratorului si a sfintilor din Iconostas, se intruchipeaza mistic un loc dincolo de orice loc - un al cincilea punct cardinal: Centrul Lumii. Ajungi la racla si, cu ochii inchisi, purtat de un imbold special al inimii, ingenunchezi in fata Sfintelor Moaste fara voie. Nu trebuie sa cauti, nu trebuie sa intrebi pe nimeni. Ca orice comoara adevarata, moastele Apostolului Simon Zilotul sunt la vedere. E o caseta de lemn mirositor de santal, cu intarsii fine de sidef, ce se arata in ascunzisul altei casete mai mari si cu geam transparent, sub un mic baldachin de marmura alb-ruginie, intruchipand cununa vietii si a casatoriei, sprijinita pe patru stalpi de neclintit - stalpii Mantuirii dintotdeauna: Credinta, Nadejdea, Dragostea si Familia.
Sunt multe lucruri demne de uimire la Podeanu. Privesti si iei aminte. Admiri amestecul de alb cu polen aurit de pe catapeteasma si observi desenul luminos al unor superbe vitralii cu sfinti romani. Citesti micul istoric si te minunezi de prospetimea constructiei (refacuta total dupa 1990), pentru a te opri apoi in pridvor, constatand ca, la ora vecerniei, stranele sunt deja pline. Alaturi, langa pangar, cativa credinciosi aprind lumanari si discuta cu glas soptit intre ei. E lume de tot felul. Lume, in general, cu probleme. Unii vin din curiozitate; altii, intr-o disperare de moment. Unii ezita si nu stiu inca bine ce sa ceara; altii vor sa multumeasca pentru toate cate li s-au implinit. O tanara traieste de mai mult timp cu impresia ca este blestemata, de vreme ce nimeni nu a cerut-o in casatorie pana acum, si multe femei din familia ei au murit batrane, bolnave si singure. O alta tanara intreaba, parca usor indoita, daca Moastele ajuta sa-i aduca inapoi iubitul, in timp ce o doamna mai in varsta cauta sa o incurajeze, povestindu-i cum, dupa 40 de ani de casatorie, s-a trezit ca-i cere sotului ei sa divorteze, simtind fata de omul pe care il iubise candva o repulsie violenta, cu totul nefireasca. Nimeni si nimic nu a putut-o convinge sa renunte la hotararea ei, pana cand s-a intamplat ca, in drum spre Tribunal, sa treaca prin dreptul bisericii si, brusc, facandu-si doar semnul crucii, o caldura dincolo de fire a cuprins-o cu intensitatea unui fulger, facand-o sa exclame uimita: "Doamne, ce-i cu mine? Ce vreau sa fac?". Asa a disparut vrajmasia din inima ei, asa s-a reindragostit de sotul ei si tot asa a aflat numele bisericii Podeanu, deopotriva cu minunata lucrare a Sfantului Simon Zilotul, protectorul mirilor si indreptatorul celor rataciti sufleteste.

Viziunea femeii oarbe

E multa suferinta rostita in gand sau doar in soapta, la racla cu Sfintele Moaste, dar si ajutorul e mare, pe masura. Parintele Ailioaie stie prea bine de unde vine acest ajutor. Ar pastra cuvenita tacere a smereniei preotesti (faptele sa vorbeasca), dar stie prea bine ca de n-ar vorbi el despre asta, ar vorbi pietrele si zidurile cele inalte ale bisericii, lucru care de altfel s-a si intamplat, cand, cu ocazia reconstruirii ei, a descoperit intr-o nisa adancita sub paviment o caseta cu fotografia unei femei. Alaturi, langa alte fotografii de epoca si decupaje din ziarele vremii, se afla marturia preotului Mihail Serpaianu (primul ctitor al bisericii), care povestea ca, pe la 1926, o femeie oarba din nastere si cu viata curata, pe numele de familie Pascalopol, trecand prin zona, s-a oprit din drum si a inceput sa strige ca vede cum in fata ei se ridica o biserica invaluita toata in lumina, cu nimb stralucitor jur-imprejur. Exact pe locul acela s-a ridicat biserica, respectandu-se cumva descrierea femeii oarbe: un lacas mic si smerit, simplu si curat, cu doua coloane la intrare si, deasupra, trei turle, ca cele trei degete ale mainii pregatite pentru inchinare.

Stavila vrajitoarelor

E mult de atunci, dar nu atat de departe cat ar parea. Refugiat pe scaunul in care spovedeste, parintele Vasile Ailioaie isi aminteste si tresare. Ii vine greu sa creada ca in 1990, cand a venit la Podeanu, biserica era o ruina neagra, un patrulater de ziduri mucegaite, reci si desfacute pe la colturi, prin care sufla crivatul iernii si soarecii se strecurau pana spre altar. Nici el nu stie cum a reusit in cativa ani sa recladeasca de unul singur biserica, inlocuindu-i cupolele grele si pastrandu-i, totusi, forma initiala. Surade doar obosit si arata spre sfanta racla. E limpede ca nimic nu s-a intamplat in viata lui fara voia Mirelui din Cana Galileei. Nici cand l-a cunoscut si l-a luat in grija familiei sale pe batranul episcop Valerian Zaharia (cel care tinea in mare taina Moastele, aduse cu multa cheltuiala din insula Creta), nici cand acelasi episcop, persecutat de comunisti si mutat intre timp la Domnul, i-a aparut in vis si l-a avertizat cu vocea lui autoritar paterna sa nu se lase si sa nu uite: Podeanu se afla, de fapt, in Groapa lui Ouatu (cel mai rau famat cartier bucurestean) si Dumnezeu a vrut ca biserica sa fie casa a Sfantului Apostol Simon Zilotul, dar si stavila tuturor vrajitoarelor si descantatoarelor din Straulesti.
Parintele evita sa vorbeasca despre sacrificiile pe care le-a facut pentru aceasta biserica, in care s-a zidit cumva pe sine, cu intreaga familie, renuntand la micile bucurii lumesti. Se codeste si tace incurcat, dar il dau de gol straiele modeste si mainile crapate si acum de munca - maini pe care, inutil, incerca sa le ascunda sub marginile reverendei. Ca uleiul sfintit, adevarul iese la lumina, oricare ar fi el. Iese, implinind noi miracole, asa cum s-a intamplat cand Lovica Ailioaie (sotia parintelui) si Victoria Cosmin (sotia unui important sponsor) au refuzat sa le fie pomenite pe undeva numele si, astfel, sa se afle ca ele au cumparat cu banii lor marmura de la baldachinul Sfantului Simon Zilotul. Voia Sfantului a fost insa alta si, miraculos, a facut ca in spatele piedestalului sa apara scrise, in chiar fibra blocului de marmura, asa cum a fost el taiat in cariera, chiar initialele celor doua femei: V. C. si L. A!

Nuntire alba, cu mirele Hristos

La Podeanu, drumul credinciosilor se opreste obligatoriu la baldachinul Apostolului si la superba icoana pictata de parintele Sofian Boghiu de la Antim. Sunt multe rugaminti care se rostesc la racla Sfantului. Oameni mai tineri si mai putin tineri, care cred ca au fost blestemati si ca li s-au legat cununiile, oameni disperati in dragoste sau disperati ca nu au un copil. Deloc uimit sa auda asemenea cazuri, parintele Ailioaie clatina usor din cap, evita sa certe pe cineva si cauta sa ramana cat mai rezervat, considerand ca, prin rugaciunea noastra insistenta, gresim atunci cand cerem sa se implineasca voia noastra si nu voia lui Dumnezeu, asa cum s-a intamplat nu de mult cu o tanara, care, speriata ca nimeni nu o cerea in casatorie, facea pelerinaje nesfarsite pe la cei mai mari duhovnici, pentru a o ajuta sa-si gaseasca ursitul, perechea harazita de Dumnezeu. Intr-un tarziu, dupa mai multe cautari, a revenit la Podeanu. Avea in brate un imens buchet de flori si voia sa multumeasca din tot sufletul la racla Sfantului, fericita ca, mergand din manastire in manastire, a prins drag de viata monahala si s-a calugarit, avandu-l acum mire chiar pe Hristos. "Sa nu fortam mana lui Dumnezeu cu cererile noastre", spune parintele Ailioaie. "Sa nu uitam pilda marelui preot Zaharia, care, fara sa stie ce face, si-a cerut moartea. Desi batran de zile si cu o sotie la fel, Zaharia a cerut in rugaciune prunc si, insistand, Dumnezeu i l-a dat pe Ioan Botezatorul, din a carui pricina va fi ucis intre Templu si Altar, cum bine se stie din Biblie... Sunt momente in viata cand nu trebuie sa ne fixam gandul pe ceva precis, pe ceva anume. Sunt situatii cand un rau se petrece spre bine si cand un sot betiv si pacatos se poate mantui prin sotia credincioasa, asa cum s-a intamplat cu Sfanta Xenia, "Nebuna intru Hristos", care s-a imbracat in haine barbatesti ca sa planga cu rauri de lacrimi in numele sotului ei, mort neimpartasit si in destrabalare. Daca nu cunoastem planul lui Dumnezeu, atunci mai intelept este sa cerem ceea ce este de folos Mantuirii noastre. Sa cerem, cu alte cuvinte, pomul roditor, si nu bucuria parfumata a unui singur si amagitor fruct. Sa cerem iubirea si nu un simplu si trecator sarut".
*
Parintele nu vrea sa dea sfaturi, dar nici nu poate privi impasibil la toata ratacirea din jur. Nu vrea sa dramatizeze, dar e limpede ca in ziua de azi familia e in mare primejdie, devenind un fel de ornament sau podoaba - ceva in genul unei rochii pe care o probezi cateva zile, dupa care, daca nu-ti mai place, o dai de o parte sau o duci inapoi la magazin. Ca preot slujitor in biserica Mirelui din Cana Galileei, parintele Ailioaie are parte de multe ispite si situatii jenante, cand, spre exemplu, vreun barbat deja casatorit, mai varstnic si cu dare de mana, ii cere sa il cunune religios cu amanta, numai ca sa scape de gura ei, sau cand mama soacra vrea sa plateasca oricat pentru ca, prin slujbe citite la racla Sfantului, fiul sa se desparta de nora. E multa sminteala si multa suferinta, sinucideri si crime pasionale, vrajitorii si eresuri de tot felul. Parintele a incetat de mult sa se revolte. Putin dezamagit, a renuntat cumva la lupta, vazand ca nimic nu mai poate schimba spiritul timpului in care traim - egoismul, poftele si lacomia fara pic de masura. Trecut prin multe carti filocalice si felurite experiente intelectuale (inclusiv un doctorat luat in Germania), parintele Ailioaie afiseaza o seninatate stoica, multumindu-se cu putin, cu bucuria propriei familii (Lovica, Daria si Aurelian); cu o parohie mica, dar plina de fii duhovnicesti - oameni pe care Sfantul Apostol i-a ajutat candva si acum ei multumesc in felul lor, inchinandu-se la racla si ajutand cum pot biserica. Chiar daca unii locuiesc in cele mai indepartate cartiere ale Bucurestiului, vin cat pot de des la intalnirea cu Sfantul Simon Zilotul - mare ocrotitor de copii si vindecator de boli grele, dupa cum marturiseste doamna Paula de la pangar, care, de cand tine cheia bisericii, a vazut multe minuni si scene emotionante pana la lacrimi, cum ar fi cea traita de o femeie atat de credincioasa, incat nu s-a temut sa tina intreg Postul Pastelui, desi era insarcinata in ultima luna. Ea, care pierduse mai multe sarcini pana atunci si medicii nu-i dadeau prea multe sanse de reusita, si-a pus nadejdea in ajutorul Sfantului, si Dumnezeu a ajutat-o sa nasca fara probleme un copil atat de frumos, de cuminte si cu ravna la biserica, incat micutul Teodor Cristian Fanurie a ajuns acum "micul diacon" al parintelui Ailioaie, nelipsit de la nici o Liturghie.
E mare Apostolul Simon si plin de zel, cum ii spune si numele, dar se pare ca noua nu ne pasa. In timp ce britanicii tin doliu in ziua cand Sfantul a fost martirizat pe pamantul lor, iar georgienii ii venereaza cu sfintenie pestera (Psirtki) in care a inceput sa-i crestineze, noi ne bulucim la tarabele cu sclipiciuri si cumparam tot felul de pernite rosii si brelocuri sub forma de inimioare, crezand ca asta ne va ajuta sa ne aflam dragostea si sufletul pereche. Ca de obicei, ne uitam cu jind la ceea ce au altii si dispretuim ce avem noi. Ca de obicei, plangem si ne lamentam, continuand sa ramanem saraci, suiti pe un intreg munte de bogatie.

Foto: PETRE COJOCARIU