Prima editie a festivalului "Drumul lung spre Cimitirul Vesel" s-a incheiat de jumatate de an, insa ecourile sale inca se mai aud si vestesc continuarea lui si in vara lui 2011. Cele doua zile pline cu muzica traditionala de pe pajistea insorita din Sapanta nu au lasat in urma doar amintiri frumoase, ci si dovezi palpabile: o serie de fotografii facute chiar de copiii satului. Experta a lucrului alaturi de cei mici, fotografa Alisa Tarciniu a invatat un grup de copii din Sapanta sa manuiasca aparatele de fotografiat si a pornit cu ei pe teren. Rezultatul este expozitia ce a fost prezentata la inceputul acestui an, la scoala din Sapanta, iar in luna martie, isi va continua drumul la Cluj si la Bucuresti, la un eveniment cu muzica maramureseana, in prezenta autorilor fotografiilor.
"La sat sau la oras, copilaria are aceleasi chipuri"
- Alisa, cum a pornit proiectul, cum iti imaginai ca va iesi?
- Am pornit de la un concept putin mai vechi de-al meu, Atelierul de Croit Imagini, dezvoltat pe parcursul unui an intreg si care se leaga de bucuria de a lucra cu cei mici. Primele cursuri ale Atelierului s-au desfasurat acum doi ani, la libraria "Humanitas Kretzulescu" din Bucuresti, fiind urmate in 2010 de o intreaga serie in cadrul taberei de creatie "Vara pe ulita", de la Muzeul National al Satului din Bucuresti. Inspirata de aceasta ultima experienta, mi-am dorit mult sa incerc un atelier in lumea satului. Ocazia a venit in luna august a anului trecut, odata cu prima editie a Festivalului intercultural de traditie maramureseana Drumul lung spre Cimitirul vesel. Colaborarea dintre Festival si Atelierul de Croit Imagini a inceput sub ideea: ce ar fi sa surprindem Festivalul, prin ochii copiilor din sat? Peter Hurley, directorul Festivalului, a fost foarte incantat de idee si asa am inceput sa lucram impreuna. Mai fusesem in Maramures, insa, pana atunci, nu mai avusesem ocazia de a locui o perioada acolo si abia asteptam sa plec si sa ii cunosc pe copiii din sat. Ceea ce m-a surprins a fost simplitatea si firescul vietii oamenilor de acolo, dar si curiozitatea si deschiderea copiilor. Privind inapoi, cred ca pot sa spun ca a fost un inceput de foarte bun augur, un proiect care intr-un fel mi-a dat aripi si le sunt recunoscatoare copiilor din Sapanta pentru aceasta sansa.
- Care au fost cele mai placute surprize?
- Ma asteptam sa imi fie greu sa adun copiii pentru ateliere, caci era august si era vacanta. Credeam ca ei vor fi reticenti la apelul de a lipsi de la treburile zilnice pe care le au in gospodarie, pentru a veni sa invete fotografie. Spre surpriza mea, copiii au fost, insa, foarte receptivi la ideea atelierului, s-au entuziasmat de ideea de a-si privi viata prin lentila aparatului de fotografiat. Unii dintre ei nu prea avusesera ocazia de a face poze pana atunci si am fost incantata sa le ofer aceasta bucurie. In ceea ce ma priveste pe mine, o surpriza placuta a fost increderea parintilor care, practic, pentru cateva ore pe zi, isi lasau copiii pe mana mea, fara sa ma fi cunoscut inainte.
- Sunt copiii de la tara diferiti fata de cei din oras?
- Proiectul de la Sapanta a fost prima mea ocazie de a lucra direct cu copii din mediul rural. Indiferent de mediu si provenienta, copilaria are aceleasi chipuri peste tot si eu nu fac nici o diferenta intre mediul citadin si cel rural. Ceea ce am vazut diferit la copiii din Sapanta, insa, nu vine neaparat din faptul ca sunt "de la tara", ci din locul in sine. Satul Sapanta este un loc mirific si aura sa cvasilegendara este pe deplin justificata. In primul rand, peisajul montan din jur este cu totul deosebit. La asta se adauga bogatia traditiilor culturale ale Maramuresului istoric, conservate foarte bine pana azi. E aproape o alta lume, o lume mai pura, mai inocenta, mai apropiata de radacini, mai putin angoasata decat lumea noastra moderna. Pana si cimitirul e "vesel" acolo, asa cum ii e numele. Toate aceste lucruri isi pun amprenta si asupra copiilor, care sunt foarte legati de satul lor, de traditiile lui si de un mod de viata marcat de acestea, dar si de o anume sinceritate, care vine din autenticitatea vietii de acolo. Au o ingenuitate pe care nu am mai regasit-o nicaieri si care e inseparabila de farmecul aproape mistic al locului.
"Lectia invatata de mine a fost simplitatea bucuriei autentice"
- Cum au privit copiii din Sapanta experienta asta noua? Dar parintii lor?
- Am fost impresionata de interesul si de creativitatea micilor fotografi de la Sapanta. Desi la inceput au fost putin timorati - unii dintre ei nu tinusera inca in mana pana atunci un aparat foto -, au invatat foarte repede, iar entuziasmul le-a invins timiditatea. Programul de lucru al atelierelor incepea dimineata, la scoala, unde discutam despre fotografie, introducere, detalii tehnice despre aparate, apoi in fiecare dupa amiaza plecam in descoperiri: pozatul fiecarei zile din Festival era un fel de mica responsabilitate. Apoi am mers pe acasa, pe la copii, unde parintii erau foarte, foarte incantati sa fie fotografiati, in activitatile lor zilnice, de catre odrasle.Unul din parinti a luat catelul in brate, apoi mielul, s-a pus pe treaba, asteptand sa fie imortalizat de copii, a adus fan... un om care chiar a inteles cat de mult avem nevoie de actiune, pentru a ne crea fotografiile. Se bucura ca un copil ca e pozat, poate la fel de mult pe cat se bucurau copiii ca il fotografiaza. Copiii s-au lasat repede prinsi in iuresul fotografiei si, de la o zi la alta, abia asteptau sa revina la ateliere, sa fotografieze evenimentele Festivalului si sa imi arate si mie tot ce era mai frumos si mai demn de a fi prins in poza din satul lor si din viata lor. Cred ca bucuria aceasta se vede cel mai bine din fotografiile pe care le-au facut, fotografii care exprima o nesfarsita bucurie de viata. De altfel, copiii care au participat la ateliere au mai facut si mici nazbatii. De pilda, tot fotografiind, au rasturnat o capita de fan, dar oamenii care lucrau pe camp erau asa de incantati de cei mici, incat n-a fost nici o suparare. In fond, erau in vacanta de vara si aveau un chef nebun sa se distreze. Insa, in general, ne-am inteles foarte bine si, pana la urma, am devenit chiar prieteni foarte buni.
- Pentru tine, ce a insemnat experienta asta, ce ai invatat ?
- Cred ca cea mai importanta lectie invatata de mine la Sapanta a fost cea privind simplitatea bucuriei autentice. De altfel, si fotografiile rezultate sunt in mare parte o colectie de mici bucurii, care par cu atat mai incredibile, cu cat au in fundal peisaje montane de basm, sau albastrul de Sapanta al Cimitirului Vesel. In plan practic, a fost o experienta foarte valoroasa de a lucra cu cei mici, intr-un spatiu mai neobisnuit, larg deschis si mereu in schimbare.
- Cum a decurs vernisajul de la scoala din Sapanta, ce reactii ai avut de la copii si de la parinti?
- Expozitia de la scoala din Sapanta a fost un succes si un nou prilej de bucurie. Copiii au fost foarte, foarte incantati. Nu le venea a crede ca ei au facut acele poze, ca satul lor, oamenii pe care ii cunosc si care le sunt apropiati se regasesc in ele. A fost o surpriza totala pentru ei si o noua lectie, una privind propriul talent si posibilitatile de a-l folosi. Parintii au fost la fel de uimiti si de fericiti. Au fost luati prin surprindere de ceea ce copiii lor au reusit sa faca. Pot sa spun, fara teama de a exagera, ca atelierul si rezultatele lui - fotografiile, dintre care o parte au fost si expuse in acea zi la scoala - le-au deschis si unora, si altora o fereastra spre a-si experimenta propria lume si viata, intr-un fel pe care nici nu il banuiau posibil inainte.
- Cum iti doresti continuat acest proiect?
- Imi doresc foarte mult continuarea sa. De fapt, vad Atelierul de la Sapanta ca pe un proiect pilot, un micro-experiment la nivel local al carui succes mi-a dat speranta pentru o urmare la scara mult mai mare. M-am gandit la un proiect artistic la nivel national, adresat copiilor din zonele cele mai diverse ale tarii (zone rurale si urbane, arhaice si cosmopolite, uitate si proeminente, traditionale si moderne). Proiectul ar consta dintr-o serie de ateliere foto ambulante prin zonele despre care vorbeam mai sus, cu scopul de a-i invata pe cei mai tineri locuitori ai lor arta fotografiei.
PETER HURLEY
"Alisa a facut o treaba minunata"
"Cand Alisa a venit anul trecut cu aceasta idee, mi s-a parut geniala. Nu am reusit sa atragem nici o firma dornica sa ne ofere aparate, dar stiam ca este o ocazie pe care nu o putem rata, asa ca am cumparat noi zece camere digitale si le-am dat copiilor sa fotografieze cu ele. Alisa a facut o treaba minunata. Are un talent special de a lucra cu copiii, se vede asta in ochii lor, chiar si acum, dupa sase luni. Dorinta noastra este sa ducem expozitia si la alte scoli din tara, sa incurajam profesorii sa ne contacteze pentru noi ateliere de fotografie, la editia din acest an a festivalului. Festivalul este o celebrare a traditiilor vii, pe care inca le intalnesti in sate, iar un atelier de fotografie este o cale foarte buna pentru ca acesti copii sa caute si sa capteze frumusetea satului si a traditiilor sale. Este un proiect grozav si abia astept sa trecem la urmatorul sau nivel".
Itinerariul expozitiei: Cluj, 10 martie, la Universitatea "Babes-Bolyai" (extensia Sighetu Marmatiei); Bucuresti, 28 martie, la Sala Radio.