Apa fierbinte cu lamaie
Nici un cuvant legat de raceala si gripa nu ne vine mai des pe buze cand e vorba sa dam sfaturi de sanatate, decat vitamina C. Cum stranuta cineva sau tuseste, toata lumea il indeamna sa ia vitamina C. Mai ales iarna sau la trecerea dintre iarna si primavara ea este, cu adevarat, un remediu puternic. Pe vremea bunicii, cand vitamina C nu se vindea ca pastile, la farmacie, in perioadele bantuite de raceli si de gripe, se bea, preventiv, un litru de apa fierbinte pe zi, in care se adauga o lamaie stoarsa. Se bea in doua reprize, dimineata si dupa-amiaza, cu apa cat mai calda posibil. Ne pazeste de infectii, iar pe deasupra ne stimuleaza energetic mai tare ca o cafea.
Pentru ca drumul cel mai scurt ca vitamina C sa ajunga in corp este ingerarea ei cu un lichid, in afara de apa fierbinte, se recomanda si ceaiurile de maces, catina si soc, indulcite cu putina miere. Beti rar, inghititura de inghititura, lasand plantele si lamaia sa-si faca efectul.
Fructe si legume cu vitamina C
In lunile friguroase de iarna, mancati in fiecare zi doua portocale sau mandarine sau grepfruit. Cine nu suporta citricele, fiindca produc arsuri, poate recurge la o alternativa: patrunjel, varza alba sau varza rosie. Pentru ca vitamina C se absoarbe rapid in corp, ea trebuie luata de mai multe ori pe zi. Nici o grija. Excesul de vitamina C nu dauneaza. In felul acesta se dezinfecteaza vezica si caile urinare. Numai cine e predispus la formarea de pietre la rinichi sau la ulcer trebuie sa se abtina.
Celulele de aparare si varza acra
Pare greu de crezut, dar sistemul imunitar se da in vant dupa varza acra. E chiar firesc ca alimentele care ne plac sa le placa si celulelor din care suntem, de fapt, compusi. Dependentele nu sunt doar chimice si biologice, ci, cu siguranta, si gustative, chiar daca asemenea afirmatii li se par oamenilor de stiinta (doar unora dintre ei) hazardate. Tiparul vietii se repeta identic de la macro-cosmos la micro-cosmos si e logic ca ceea ce place intregului sa placa si partii. Deci, mancati cu incredere trei furculite de varza acra pe zi. La fel ca si iaurtul, varza acra favorizeaza dezvoltarea florei intestinale, care intareste sistemul imunitar. Si varza acra contine cantitati importante de vitamina C, intarindu-ne, mai ales iarna, cand legumele proaspete lipsesc, contra stresului si a racelilor. Cea mai sanatoasa e varza acra cruda. Cine o suporta doar gatita, sa n-o lase mai mult de 20 de minute pe foc. Daca ii veti adauga si un castravete murat si, separat, un pahar de suc de sfecla rosie, veti fi pazit de toate neplacerile iernii. (Asa se fereau de raceala stramosii nostri, in Ardeal.)
Zinc si Seleniu
Nici despre microelemente nu stiau bunicile noastre, in schimb, le mancau. Fasolea uscata, lintea, bobul si cerealele integrale folosite in paine, la fel ca si carnea puilor hraniti cu porumb sau untura de gaste indopate, contineau, toate, fara exceptie, zinc si seleniu in stare naturala. Mult seleniu contine si laptele, aflat la indemana taranilor, rosioara, scrumbia si pastravul, prezent in raurile din munti.
La sauna
Sauna ne apara contra schimbarilor de temperatura de la trecerea dintre iarna si primavara, intarindu-ne sistemul imunitar. In aburii fierbinti ai saunei, circulatia sangelui creste de sapte ori. Prin transpiratie se elimina otravurile din corp si sistemul vegetativ se linisteste. Fiecare sauna este un antrenament ideal pentru vasele de sange. Mergeti o data pe saptamana la sauna sau la o baie de aburi publica ca sa transpirati. Important: beti dupa aceea, obligatoriu, 2-3 litri de apa plata sau ceaiuri.
Puterea are nevoie de liniste
Evitati galagia. Favorizati, in schimb, o atitudine pozitiva fata de viata, dormiti suficient si radeti cat se poate de des. Cum spuneam mai sus: ce ne place noua le place si celulelor noastre, sa rada, de pilda, altfel nu se explica cum de se intareste sistemul imunitar, format din celule de aparare, prin ras? Radeti, deci, cat mai des, si nu uitati sa dormiti minimum 8 ore pe noapte. In timpul somnului, organismul lupta, concentrat si eficient, cu bacteriile si cu microbii.
Pe urmele parintelui Kneipp
Un alt mijloc simplu pentru a ne apara de raceala este apa fierbinte. O baie fierbinte de picioare seara (15 minute) sau un dus fierbinte dimineata (10 minute) fac minuni. Cine are timp poate sa faca o baie fierbinte si seara, inainte de a se culca, adaugand in apa ulei de eucalipt.
Calcatul apei in fiecare dimineata este inca o masura de protectie contra racelilor. Favorizeaza circulatia sangelui si intareste sistemul imunitar. Dupa ce iesiti din apa, stergeti-va bine picioarele si incaltati-va calduros. Daca sunteti mai curajosi, puteti calca si zapada: alergati un minut cu picioarele goale prin zapada curata.
Daca sunteti inconjurat de oameni raciti, spalati-va pe maini de mai multe ori pe zi si la fel si pe dinti. La final faceti gargara cu ceai de salvie. Puneti-va de mai multe ori pe zi picaturi cu apa sarata in nas. Daca totusi v-ati contaminat si simtiti primele semne ale racelii, beti apa fierbinte cu lamaie de mai multe ori pe zi si faceti bai fierbinti la picioare.
Imbracaminte in foi de ceapa
Daca in zilele reci vreti sa va plimbati prin natura, imbracati-va calduros, si anume, in mai multe straturi de haine, la fel ca ceapa. Mai intai puneti-va lenjerie absorbanta, din bumbac curat. Deasupra imbracati un pulover sau o camasa de lana, iar in cele din urma, o haina care sa va apere de vant si de umezeala. Astfel impachetat, sunteti ferit de raceala.
Stiati ca picioarele reci, mainile inghetate si capul descoperit pot cauza suferinte in gat? Corpul vrea sa suplineasca pierderea de caldura si trimite sangele in zonele expuse la frig, lipsind de sustinere mucoasele din zona gatului si urechilor, ceea ce faciliteaza patrunderea de bacterii si virusi. Urmarea: dureri in gat.
Alimente fierbinti: hreanul
Hreanul combate virusii racelii si bacteriile din caile respiratorii. Mancati o vreme 50 g de hrean ras pe zi. El contine o multime de vitamine si microelemente, dar mai cu seama uleiuri aromate care ucid bacteriile si ciupercile. Hreanul ras se poate pune in supa, pe mezeluri, pe painea cu unt. Ca sa aiba efect, trebuie mestecat bine.
Alimente iuti
Printre alimentele care ne incalzesc in mod special si ne apara de frigul iernii se numara condimente ca usturoiul, chimenul, mararul, ghimbirul, maghiranul si coriandrul, dar si legume ca ceapa si prazul. In medicina chineza, unul din alimentele pretuite ca fiind extrem de fierbinti cand ajung in stomac este orezul nedecorticat. Toamna, iarna si primavara, el ne apara de racelile la plamani, care pierd multa energie cand afara e frig.
Killerii bacteriilor
* Daca simtiti ca raciti, diluati suc de coacaze negre cu apa calda si faceti gargara de mai multe ori pe zi. Contine acid salicilic, care omoara virusii si bacteriile din gat.
* Daca aveti pe cineva in casa racit, aprindeti fructe de ienupar in vase mici. Fumul elimina virusii din aer. Si cuisoarele arse purifica aerul din incaperi.
* Va incearca o raceala? Faceti repede o cura de transpiratie. Faceti seara o baie fierbinte la picioare, mancati o farfurie de supa fierbinte cu mult usturoi sau ardei iute si culcati-va in pat.
* Foarte eficient este si terciul fierbinte de lapte, care se prepara dintr-un sfert de litru de lapte in care se fierb doua chifle, pana ce se obtine un terci. Amestecati-l cu furculita si aplicati-l pe piept, sub forma de cataplasme, punand deasupra un fular gros.