Acum mi-am schimbat parerea. Privesc cu simpatie chiar si invazia de stiri banale personalizate, cu care amicii dintr-un grup de pe Facebook, sa zicem, se falesc pe retea. Sau ca tinerii isi cauta parteneri si prieteni in invelisul electronic al planetei. In fond, toata lumea viseaza la un mic moment de vedetism, fiecare dintre noi are dreptul sa se creada o mica personalitate internationala, afisandu-se cu cainele sau favorit, cu un grup de prieteni intr-o bodega sau cu un poem, fie si lamentabil. Mai grav este, poate, faptul ca toate aceste retele, cu milioane de oameni, care dau un click pe un computer, atrag profituri colaterale uriase, prin publicitate; deci, apare deriva comerciala a unor intentii ce, la pornire, voiau sa slujeasca doar comunicarea fraterna intre oameni. Si, de multe ori, tot ele ajung sa difuzeze idei nocive, false informatii, declaratii iresponsabile.
Viciul initial al acestor inventii vine chiar din prioritatea data cantitatii. De la bun inceput, au contat milioanele de contacte posibile, nu continutul ce urma sa fie vehiculat prin aceste contacte. Buzz-ul, adica frecventa cu care i se citeaza numele pe Internet, nu spune nimic despre calitatea valorii reale a unei vedete a actualitatii. Tot asa cum cea mai vanduta carte poate sa fie o mare cacealma, care sporeste doar osanza de pe spinarea mediocritatii.
In numele libertatii absolute, ni s-a impus aceasta frivolitate post moderna, fara sa i se adauge criterii de responsabilitate. Cele mai cunoscute site-uri au devenit populare nu fiindca vehiculau mai multe adevaruri si informatii decat altele, ci doar pentru ca erau mai simpatice. Acest "to be fun", "trendy", in pas cu moda, sau chiar inaintea ei, ar fi greu de explicat, nu doar unui om din Renastere, ci chiar unuia ajuns la maturitate pe la inceputul veacului trecut. Care e scopul, s-ar intreba ei? La ce ne serveste sa comunicam cat mai rapid, daca spunem tampenii sau banalitati? De obicei, acest gen de trancaneala poate functiona cu succes, intr-o conversatie de la om la om, unde ajunge uneori sa se instaleze, astfel, sentimentul fratiei si al prieteniei, care alunga singuratatea individului. Dar "confesiunea" ridicola, cu milioane de accesari, nu mai are virtutea terapeutica a prieteniei. De cele mai multe ori, e un surogat de comunicare, ce abuzeaza doar de libertatea democratica si nelimitata de a-ti spune opinia. Chiar si asa insa, nu e grav. Internautii s-au vaccinat repede, deci - mediocrii si impostorii se regrupeaza oarecum instinctiv intre ei. Sau ma insel?
Noroc ca presiunea teribila a istoriei mai corecteaza uneori lucrurile. Revolta tibetanilor, reprimata de trupele Beijingului, a putut fi cunoscuta numai gratie internetului. La fel, revoltele din Iran, din unele republici caucaziene sau, nu demult, represiunile din Moldova. Iar acum, revolutia in lant care a cuprins tarile islamice, ajunge sa fie cunoscuta tot pe aceleasi pagini electronice frivole, dar innobilandu-le. Degeaba au incercat toate guvernele dictatoriale sa blocheze retelele de internet sau sa le controleze. Astazi nu mai exista nici un sistem absolut etans, la adapostul caruia sa poata fi ascunsa o represiune masiva. Unul din eroii acestei primaveri arabe, de pe Facebook, Twitter sau YouTube, este egipteanul Wael Ghorim, chiar responsabil de marketing la Google. El traieste in Dubai si a avut buna inspiratie, dupa ce a fost retinut de politia cairota, timp de douasprezece zile, sa creeze, la intoarcere, o pagina de solidarizare cu numele unui tanar batut pana la moarte de politistii din Alexandria, in iunie, anul trecut. Asa se face ca "We are all Khaled Said" a devenit una din referintele electronice care au mobilizat multimile impotriva lui Mubarak. Iar actualmente, este cea mai consultata retea de informatii despre drepturile omului in lumea araba, dar si despre tot ceea ce se intampla in celelalte state, unde revoltele mocnesc. Sigur, revolutia s-a facut si se face in strada, nu pe Internet. Nu stiu daca apare o noua categorie, de "ziarist cetatean", cum se spune. Cert este ca numerosi fosti internauti banali, deveniti martori si actori in evenimente teribile, au stiut sa utilizeze mijloacele de comunicare impotriva dictaturilor. Citesc in "Le Monde" declaratiile altui "star" al momentului, un oarecare Gigi Ibrahim, care a filmat si difuzat scene teribil de emotionante. "Revolutia noastra a fost spontana si dezorganizata, iar noi am castigat. Urmatoarele victorii depind insa de capacitatea noastra de a ne structura, de a ne politiza". Nu i-ar strica sa arunce un ochi spre o fosta Revolutie din Romania.