Raspuns pentru CORNELIA, F. AS nr. 937 - "Tata are probleme psihice dupa un accident vascular"

Redactia
Ing. BOGDAN VICTOR - specialist in fitoterapie, reflexoterapie si bioenergie - Bucuresti, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98

Afectiunea tatalui dvs. se manifesta printr-o stare mentala caracterizata prin tristete, pesimism, neincredere in sine, insotite de o incetinire a activitatii psihomotorii. Simptomele acestei afectiuni sunt atat fizice, cat si psihice: senzatie de sufocare, palpitatii, sentiment de vinovatie si neputinta, uscarea gurii, tremuraturi, stare de tristete, subapreciere, stare de teama, imposibilitatea de a se concentra, agitatie, tulburari digestive, insomnie, oboseala, privire fixa asupra unui obiect, bolnavul se opreste brusc din mers si, in cazurile cele mai grave, incepe sa se gandeasca la sinucidere (din cauza sentimentului de subapreciere si inutilitate). Un bolnav de dementa mixta, vasculara si degenerativa, poate fi ajutat sa-si revina total sau partial cu tratamentul naturist alcatuit dintr-un regim alimentar, masaj (automasaj) si administrare de Apisan-Forte.
Alimente recomandate:
* Regimul alimentar: orez, grau incoltit, linte, seminte de dovleac, produse lactate din lapte nefiert (lapte nefiert, lapte prins din lapte nefiert, unt de la tarani pe care il veti folosi in loc de ulei, branza de vaci - de preferat sa o faceti in casa, cas proaspat, lapte de capra rosie nefiert - foarte, foarte indicat), legume (crude, salate, sucuri), supa de legume cu unt, fructe, miez de nuca, miere de albine si o lingura de Apisan-Forte luata dimineata. Legumele pe care le puteti consuma sunt: morcovul, patrunjelul, fasolea verde, telina, castravetele, varza, salata si spanacul.
(Graul incoltit il veti prepara dupa reteta anexata, tinand cont de testul de incoltire.)
Alimente interzise: carne de orice fel, peste, bauturi alcoolice, toate intoxicantele: ceai si cafea fierbinte, otet, ulei, usturoi, ceapa, praz, ardei iute si alte condimente iuti, porumb, mei, ovaz, fasole boabe, fasole soia si produse din soia.
Alimentele nementionate in grupele de mai sus sunt tot interzise pe perioada tratamentului, care are o durata de minimum 45 de zile si se recomanda a fi tinut pana la vindecare. Acest regim poate fi imbogatit dupa perioada de 45 de zile sau 90 de zile.
Intre orele 7-11 este recomandat sa se consume 250-500 ml suc de legume. Acesta se va consuma prin inghitituri mici (20-30 ml) la intervale de 3-5 minute. Retetele de preparare a sucului de legume sunt redate mai jos. Ele se prepara in functie de legumele care se gasesc. Cantitatea de suc obtinuta din fiecare leguma o veti cantari cu mare precizie, inainte de a le amesteca sau, daca nu aveti cantar electronic, atunci veti putea apela la vasele gradate pe care le puteti procura de la magazinele tehnico-medicale. Pentru masurare, va trebuie un cilindru gradat din ml in ml si altul gradat din 5 ml in 5 ml, sau din 10 ml in 10 ml, cu capacitatea de 5 ml sau 10 ml, primul cilindru, iar al doilea cu o capacitate de 200 ml pana la 300 ml. Va recomand reteta IV (in functie de anotimp).
Reteta 1: 283 g sau ml morcov, 170 g sau ml spanac.
Reteta II: 170 g sau ml morcov, 113 g sau ml salata, 85 g sau ml fasole verde, 85 g varza.
Reteta III: 283 g sau ml morcov, 85 g sau ml sfecla, 85 g sau ml castraveti.
Reteta IV: 225 g sau ml morcov, 142 g sau ml telina, 57 g sau ml patrunjel.
* Masajul (automasajul). Pentru masaj se foloseste crema Nivea sau orice alt unguent. Masajul este recomandat sa si-l faca bolnavul sau rude apropiate. Nu este indicat ca masajul sa fie facut de catre maseuri. Se executa zilnic un automasaj in zonele reflexogene corespunzatoare zonelor limfatice (cate 3 minute dimineata si seara, la picioare) si un masaj general, la talpi (tot 3 minute), prin procedeul "prin calcare".
Masajul "prin calcare" este redat mai jos: luati o lada de carton sau lemn fara capac de 60-100 cm x 40-60 cm x 15 cm, pe fundul careia se pun boabe de fasole intregi sau pietris margaritar in strat de 1-2 cm. Masarea zonelor se realizeaza in acest caz prin calcarea pe fasole sau pietris, alternativ, cu picioarele desculte. (In acest caz, timpul de masaj este de maximum 3 minute, deoarece patru zone corespunzatoare a patru organe nu suporta masajul a carui durata depaseste 3 minute.)
* Administrarea de Apisan-Forte. Se ia o lingura dimineata, pe nemancate (25-30 g). Pentru a se scoate preparatul din borcan, se va folosi o lingura de lemn umezita cu apa (in felul acesta Apisanul nu se va lipi de lingura de lemn). Se interzice folosirea lingurilor de metal. A doua si a treia lingura se iau dupa masa de pranz si seara, ca desert si nu se mai tine sub limba. Apisan-Forte se administreaza 3 linguri pe zi timp de o luna, 2 linguri pe zi timp de o luna si o lingura pe zi, pana la ameliorare.
In primele 45 de zile de tratament veti avea si stari de rau, pe care trebuie sa aveti taria sa le suportati. Uneori, pot aparea chiar semne de agravare a bolii, cand veti fi nevoit sa stati la pat. Trecerea cu vointa peste aceste manifestari ale bolii, cu ocazia eliminarii toxinelor din corp, va fi rasplatita dupa 45 de zile, cu stari de bine, somn linistitor si veti fi capabil de eforturi fizice.
Pe perioada tratamentului se recomanda multa plimbare in aer liber si chiar alergari lente, pe distante mari (cativa kilometri). In fiecare zi este bine sa spuneti de 10-15 ori, cu voce tare sau in gand, urmatoarele: "Trebuie sa ma fac bine!", "Ma fac bine!", "Doamne, Dumnezeule, ajuta-ma sa ma fac bine!".

MIRCEA PEIA - specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24

"Sunt subponderala si as vrea sa ma ingras cateva kilograme"
(Raspuns pentru MARIA, F. AS nr. 944)


Desi poate sa para paradoxal, starea ponderala deficitara este un fenomen care poate fi corectat mai anevoios decat scaderea ponderala, ce se obtine mai usor, in masura in care pacientul respecta cu strictete prescriptiile medicale si regimul alimentar hipocaloric.
Slabirea accentuata, dusa uneori pana la casexie, poate fi determinata, in special, de afectiuni digestive cronice (sindrom de malabsorbtie, anaciditate, ulcer etc.), dar si de existenta unor focare infectioase cronice, tuberculoza, hipertiroidism, anemie pernicioasa, boli neoplazice etc.
Trebuie mentionat ca, spre deosebire de cauzele patologice amintite, exista si cauze ce tin exclusiv de vointa fiecarui individ in parte, categorie ce include alcoolismul, tabagismul, consumul de opiacee, dar si unele medicamente psihotrope administrate in cantitati excesive, care pot duce, relativ rapid, la scaderea ponderala.
In cazul dvs., pierderea ponderala si incapacitatea de a restabili masa corporala dorita par sa fie cauzate de asa-numitul sindrom de malabsorbtie intestinala, care face ca nutrientii continuti in alimentele ingerate sa nu fie suficient fragmentati (digerati) in molecule care sa poate fi absorbite (la nivel intestinal) in fluxul dvs. sanguin. Cand se intampla acest lucru, nutrientii vitali necesari organismului sunt eliminati odata cu materiile fecale, rezultatul fiind malnutritia.
Cauzele malabsorbtiei intestinale sunt numeroase si ar necesita un spatiu mult prea vast, pentru ca acestea sa fie abordate exhaustiv. Totusi, in rezumat, trebuie spus ca aceste cauze sunt reprezentate de afectiunile pancreatice (enzimele necesare digestiei anumitor alimente sunt absente), afectiunile hepatice cronice, boala celiaca (sensibilitate la gluten), suprapopularea bacteriana a intestinului subtire, sclerodermia, boala Whipple (determinata de bacteria Tropherima whipplei), amiloidoza (depuneri proteice de amiloid la nivelul epiteliului intestinal), intoleranta la lactoza, sindromul intestinului scurt (rezectii, iradiere etc.) si, nu in ultimul rand, diabetul, care conduce la reducerea functiei nervilor autonomi, ce deservesc intestinul si afecteaza propulsia activa a alimentelor (peristaltism). In mod clar si logic, depistarea si tratarea acestor cauze, in situatia cand ele exista, reprezinta punctul de plecare in combaterea si rezolvarea sindromului de malabsorbtie intestinala. La fel de adevarat este si faptul ca medicina naturista dispune de remedii farmacodinamice care pot deservi aceluiasi scop, si anume, vindecarea afectiunii si, odata cu aceasta, restabilirea greutatii corporale optime.
Fitoterapia intervine cu succes in asemenea situatii, punand la dispozitie grupa de plante tonic-amare, care stimuleaza apetitul, usureaza digestia si contribuie la cat mai buna asimilare a nutrientilor alimentari. Dintre acestea, urmatoarele par sa aiba o actiune farmacodinamica pronuntata si foarte utila combaterii sindromului de malabsorbtie intestinala.
* Ghintura - stimuleaza celulele glandulare ale tuturor organelor digestive actionand prin act reflex si asupra sucurilor digestive secretate de organele anexe digestiei, transformand alimentele din bolul alimentar in substante asimilabile. Se administreaza sub forma de infuzie sau decoct - jumatate de lingurita planta la o cana - si se bea cate un sfert de cana cu 1/2 ora inainte de mesele principale. Alaturi de ghintura, tintaura este o alta specie din aceeasi familie, cu efecte favorabile in sindromul de malabsorbtie, si chiar in anorexii.
* Obligeana - indicata in indigestie, digestie dificila, inapetenta (lipsa poftei de mancare), anorexie psihica si hipometabolism, se administreaza sub forma de pulbere, cate 1/2 lingurita, inainte de fiecare masa.
* Schinduf - anabolizant natural de exceptie, regleaza apetitul si asimilatia, fiind un remediu folosit din cele mai vechi timpuri de femeile care doreau sa-si "rotunjeasca formele". Se utilizeaza in stari de subponderalitate si deficiente de asimilatie, sub forma de pulbere - 1 lingurita, de trei ori pe zi, inainte de mese.
* Extractul din muguri de nuc - stimuleaza secretia sucurilor pancreatice, fiind indicat in sindromul de malabsorbtie si insuficienta pancreatica. Se administreaza cate 50 picaturi, diluate in 100 ml apa, de trei ori pe zi, inainte de mesele principale. La nevoie, organismul poate fi ajutat cu produse farmacologice deja consacrate, precum Zymogen, Cosmo-enzime, Wobenzym etc.
Pentru optimizarea digestiei, stimularea poftei de mancare si normalizarea functiei gastrice, pancreatice si hepatice se mai pot folosi: angelica, anghinare, fenicul, oregano, armurariu si quinquina, plante considerate adevarati catalizatori ai organismului, care grabesc sau incetinesc reactiile chimice fiziologice, fara a le modifica in sine, avand un efect tonic demonstrat.
Mai trebuie spus ca administrarea constanta de vitamina C stimuleaza absorbtia intestinala prin efectul de dilatare al arealelor absorbante, unitati functionale prin care se realizeaza trecerea in sange a nutrientilor la nivelul intestinului subtire.

Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicina de familie, Bucuresti, tel. 0723/51.07.37

"Ce se poate face cu circulatia slaba pe fundul de ochi?"
(Raspuns pentru RODICA T., F. AS nr. 952)


Cauza principala pentru o circulatie slaba la nivelul fundului de ochi se datoreaza aterosclerozei si hipertensiunii arteriale. Microvasele din tot organismul, inclusiv de la nivelul ochilor, sufera un proces de ingrosare si implicit de diminuare a lumenului vascular. O solutie sigura este aceea de a scadea tensiunea si de a scapa de ateroscleroza. Acest lucru se realizeaza cu o dieta stricta in ceea ce priveste grasimea de origine animala si aprovizionarea organismului cu nutrienti ce au capacitatea de a reda elasticitatea vaselor. O reala valoare o au flavonele si, in mod special, resveratrolul, un extras din struguri negri si albi, cu rol in mentinerea sanatoasa a sistemului circulator. La cabinetul nostru se fac prezentari gratuite, pentru a instrui persoanele ce vor sa isi mentina sanatos organismul, mai ales sistemul cardiovascular si imunitar. Daca doriti sa participati, puteti stabili o programare la numarul de telefon 0723/51.07.37.