Perioada in care au fost construite piramidele isi are originile undeva la inceputurile preistoriei antichitatii. La baza intregului stat antic egiptean si a sistemului lui religios se aflau idei si cunostinte obtinute de la o civilizatie chiar mai veche decat cea a egiptenilor si care ajunsese la un inalt grad de dezvoltare. Dovezi despre aceasta civilizatie se pot intalni in toate etapele istoriei antice egiptene, in perioada in care gasim prima mentionare istorica a unei piramide, in timpurile legendarei Atlantida, care mai tarziu a fost inghitita de un potop teribil.
Sa ne intoarcem cu 15000 de ani in urma, la perioada istorica pe care textele antice egiptene o numesc "Timpul initial" (Zep Tepi) sau era Neferu, "cand Neferu traiau pe Pamant si vorbeau cu oamenii".
Cuvantul Neferu (Netheru), tradus ca "zei", are o structura interna complexa. Descrierile acestor Neferu, in diverse texte, indica faptul ca erau fiinte umane cu capacitati asemanatoare zeilor. Aceste fiinte au dat oamenilor cunostinte de matematica, arhitectura, medicina si astronomie, despre structura sistemului solar, despre procesele ciclice si principiile care stau la baza universului. Tot ceea ce a dat maretie Egiptului a fost primit la acea vreme de la Neferu.
Semnificatia acestor cunostinte, care afectau toate sferele vietii si care au fost primite de la Neferu, a fost atat de mare, incat toate civilizatiile si generatiile ulterioare au recunoscut continuitatea puterii si legitimitatea existentei unui lucru, numai daca era justificat sau explicat de catre sau in legatura cu "Timpul Initial" - epoca Neferu.
In cele ce urmeaza, ne vom concentra atentia asupra regiunii mesopotamiene, asupra tinutului sumerienilor (teritoriul de astazi al Irakului si al Siriei). Aceasta nu este o deplasare aleatorie: si acolo au fost construite edificii piramidale - ziguratele. Textele si legendele scrise care ne-au ramas de la vechii sumerieni contin si ele multe referiri la o civilizatie foarte dezvoltata care "a coborat din ceruri pe Pamant" si a colaborat indeaproape cu elita din Sumer. Interactiunea dintre "zei" si oameni a devenit atat de stransa, incat o serie de texte antice vorbesc deschis despre "zeii" care au avut relatii sexuale cu "fecioarele pamantene". Rezultatul a fost nasterea unor copii cu capacitati genetice neobisnuite, descrisi in legende ca "semizei", care au devenit conducatori ai Sumerului.
O planeta sora cu a noastra: ANTI-PAMANTUL
Canaanitii si fenicienii i-au numit "Baal" - "Domni" sau "Ratacitorii de dincolo de nori". S-ar parea ca Neferu, de la vechii egipteni, si Nephilim, de la sumerieni sunt calatori de pe o alta planeta.
Este posibil un astfel de lucru? Este greu de crezut si inca si mai greu este sa luam in considerare consecintele logice. La urma urmei, la scoala si in invatamantul superior, profesorii nostri inca ne predau o versiune complet diferita a istoriei. Dar daca lucrurile stau asa, atunci de unde provin exact acesti Neferu sau Baal? Contin scrierile egiptene cel putin o mentiune, un indiciu, care ar putea clarifica aceasta problema? Da, exista ceva in acest sens!
Sa revenim la Egipt, la Valea Regilor. Vom vizita mormantul lui Ramses al VI-lea, un faraon al celei de a 20-a dinastii din perioada Noului Regat. Vom cerceta nivelul superior, in partea centrala a peretelui din dreapta. Este un fragment din Cartea Pamantului. Aceasta imagine contine mai multe straturi de informatie, dar ne vom concentra, pentru moment, asupra aspectului principal.
Figura din centrul compozitiei este un barbat gol, acoperit cu vopsea de culoare galbena. Din falusul sau picura sperma pe capul unei mici siluete umane. Ce asociatii se pot face?
Figura din centru este Soarele, de aceea corpul sau este pictat in galben auriu. Falusul si sperma fac aluzie la darul vietii! Sa ne uitam din nou. Prin centrul figurii trece o linie curba. Aceea e o orbita. Doua planete sunt prezente pe aceasta orbita: una in fata figurii, cealalta, in spate. Aceasta compozitie precizeaza clar ca pe orbita Pamantului (a treia de la Soare) doua planete sunt in miscare: Pamantul si un alt corp ceresc. Soarele e orientat spre Pamant, marimea (masa) acestuia este mai mica decat marimea planetei din spatele Soarelui. Aceasta este situata diametral opus de noi, in spatele Soarelui, asa ca nu o putem vedea! In mod evident, egiptenii incercau sa pastreze pentru eternitate informatiile obtinute de la Neferu. Prin urmare, aceste informatii nu numai ca au supravietuit pe zidurile mormintelor din Valea Regilor, dar si in cosmogonia pitagoreicului Philolaus, care a afirmat, de asemenea, ca in spatele Soarelui (pe care el l-a numit Hestia, vatra centrala) exista o planeta similara cu propria noastra planeta - Contra-Pamantul sau Anti-Pamantul.
Privelisti curioase au fost inregistrate de astronomi in dimineata zilei de 25 ianuarie 1662. Gian Domenico Cassini, directorul Observatorului din Paris, a descoperit, aproape de Venus, un corp ceresc necunoscut, in forma de semiluna, care arunca o umbra - o indicatie a faptului ca aceasta era o planeta mare si nu o stea. Era un corp ceresc de foarte mari dimensiuni. Cassini estima diametrul acestuia ca fiind un sfert din diametrul lui Venus. A facut inregistrarea observarii acestei planete in anul 1672. Paisprezece ani mai tarziu, la 18 august 1686, Cassini a vazut din nou acelasi corp ceresc - un eveniment pe care l-a inregistrat in jurnalul sau. La 23 octombrie 1740, inainte de rasarit, misterioasa planeta a fost reperata de James Short, un membru al Societatii Regale de Stiinta si astronom amator. Indreptandu-si telescopul spre Venus, a vazut, foarte aproape de aceasta, o "steluta". Indreptand spre ea un alt telescop, care avea o putere de marire de 50-60X si era dotat cu un micrometru, el a stabilit ca distanta acesteia fata de Venus era de aproximativ 10,2.
El a putut vedea planeta Venus exceptional de clar. Aerul era foarte curat si astfel Short a putut sa priveasca la "steluta" sa, cu o amplificare de 240x. Spre mare lui surpriza, a descoperit ca aceasta era in aceeasi faza ca si Venus. Cu alte cuvinte, Venus si misterioasa planeta erau luminate de Soarele nostru. Urmatoarea observatie a fost facuta pe 20 mai 1759, de catre astronomul Andreas Mayer din Greifswald, Germania.
1761 a fost anul cand Contra-Pamantul a fost vazut de cele mai multe ori. Cateva zile la rand (10-12 februarie), rapoarte privind observarea planetei (un presupus satelit al lui Venus) au provenit de la Joseph-Louis Lagrange, vestitul matematician, apoi din Marsilia, Franta. Pe 3, 4, 7 si 11 martie planeta a fost vazuta de Jacques Montaigne din Limoges, Franta. In datele de 15, 28 si 29 martie, Monbarreaux de Auxerre din Franta, de asemenea, a vazut prin telescopul sau un corp ceresc pe care l-a considerat un "satelit al lui Venus". Opt observari ale acestui corp ceresc au fost inregistrate in iunie, iulie si august de Redner, din Copenhaga, Danemarca. La 3 ianuarie 1768, a fost observata de catre Christian Horrebow din Copenhaga. Ultima observare a fost inregistrata la data de 13 august 1892, cand astronomul american Edward Emerson Barnard a reperat, aproape de Venus (unde nu existau stele cu care corpul vazut ar fi putut fi asociat), un obiect necunoscut de magnitudine stelara sapte; apoi planeta s-a retras in spatele Soarelui. Diferitele estimari ale marimii corpului observat au variat intre un sfert si o treime din dimensiunea lui Venus.
Cometele care nu cad
Secretul Contra-Pamantului este pastrat cu grija, nu numai de imensitatea spatiului si de orbirea si indiferenta stiintei fata de consemnarile documentelor istorice, dar si de catre mana invizibila a cuiva. In acest context, se poate sugera ca disparitia sondei spatiale sovietice Phobos 1 se datoreaza, dupa toate probabilitatile, faptului ca devenise un "martor inoportun".
Sonda a fost lansata de la centrul spatial Baikonur, pe 7 iulie 1988, si dupa ce a intrat pe orbita planificata, a inceput sa faca fotografii ale Soarelui, in conformitate cu programul sau. In total, au fost transmise 140 de radiografii ale Soarelui pe Pamant, si daca Phobos 1 ar fi continuat fotografierea, atunci ar fi facut o poza care ar fi dus la o descoperire istorica.
Dar, in 1988, aceasta descoperire nu trebuia sa aiba loc, asa ca agentiile de stiri internationale au raportat ca a fost pierdut contactul cu Phobos 1. Soarta lui Phobos 2, lansat pe 12 iulie 1988, a fost similara, cu toate ca a reusit sa ajunga in imprejurimile lui Marte - probabil pentru ca nu facuse poze Soarelui. Totusi, la 28 martie 1989, pe masura ce se apropia de luna martiana, sonda Phobos a pierdut contactul cu Pamantul.
Ultima imagine pe care Phobos 2 a trimis-o inapoi pe Pamant a aratat un obiect imens, in forma de trabuc eliptic, care, evident, deviase sonda.
Acestea sunt departe de a fi toate "lucrurile ciudate" care se petrec in sistemul nostru solar si in legatura cu care stiinta oficiala prefera sa pastreze tacerea. Sa judecam singuri. Iata ceea ce spune astrofizicianul Dr. Kirill Butusov: "Prezenta unei planete in spatele Soarelui si comportamentul rational al anumitor forte asociate cu aceasta sunt indicate de o serie de comete neobisnuite, despre care avem deja o multime de informatii. Aceste comete uneori ajung in spatele Soarelui, dar nu mai revin, ca si cum ar fi niste navete spatiale".
"Un alt fapt incredibil sunt cometele care au facut un fel de zboruri de inspectie, trecand pe langa fiecare dintre planetele sistemului solar". Acest lucru este mai mult decat curios, dar sa nu divagam. Sa revenim la trecut.
Corpul ceresc in forma de semiluna din spatele Soarelui este cea de-a 12-a planeta, adica exact ceea ce lipsea pentru a se forma o imagine eleganta si stabila a structurii sistemului solar, care ar fi in concordanta, printre altele, si cu textele antice. Sumerienii sustineau ca de pe a 12-a planeta a sistemului solar "Zeii Cerului si ai Pamantului" au coborat pe Pamant.
Trebuie subliniat faptul ca locatia acestei planete pe orbita noastra, in spatele Soarelui, o plaseaza in sfera favorabila vietii. O astfel de abordare a evenimentelor este destul de incurcata - dar, treptat, piesele incep sa se potriveasca.
Prin urmare, prima concluzie ce se desprinde din cele prezentate mai sus, concluzie pe care ne dorim sa o subliniem, este aceea ca "sursa" cunoasterii antice pare a fi de origine extraterestra!
Acest lucru ne forteaza sa ne reevaluam in mod radical atitudinea in ceea ce priveste lucrarile antice care au ajuns pana la noi, deoarece contin, probabil, informatii nepretuite cu privire la lumea din jurul nostru, cu privire la umanitate, la adevarata istorie a Pamantului si la uimitorii nostri stramosi.
Istoria pe care am uitat-o
In prezent, avem o idee de baza privind "sursa" cunoasterii si putem trece la urmatoarea etapa: analizarea motivelor care au stat la baza construirii piramidelor.
Pentru a intelege interesele anticilor si rolul pe care l-au jucat piramidele in atingerea acestor interese, va fi nevoie sa faceti ceea ce nimeni inaintea voastra nu a facut: sa va formati o conceptie de baza despre soarta civilizatiei noastre. Acest lucru nu va fi usor, dar nu cautam caile usoare spre adevar... Daca va decideti sa ii ascultati pe galagiosii istorici conventionali care se contrazic mereu, sansele de a descoperi adevarul sunt egale cu zero. Sa ne folosim mintea si logica si vom avea o sansa, chiar daca una mica. In acest scop, sa ne intoarcem la inceputul acestei istorii, care, asa cum ati reusit deja sa observati, are clare origini extraterestre. Din acest motiv, noi nu ar trebui sa analizam evenimentele ce au avut loc pe Pamant in mod izolat fata de ceea ce a avut loc in sistemul solar. Totul aici este interdependent.
Sa ne intoarcem ceasul astronomic inapoi cu 15000 de ani. In ciuda faptului ca interactiunea dintre pamanteni si Neferu avea deja o istorie considerabila, acest contact nu a fost niciodata deschis, cu atat mai putin universal. Pentru majoritatea populatiei Pamantului, entitatile Neferu au ramas un mister, cu o aura de semizei. Aceasta situatie le convenea fiintelor Neferu, deoarece atitudinea de venerare a pamantenilor fata de ei, considerandu-i "divini", le asigura oportunitati pentru a-si realiza propriile lor interese, dintre care unele au fost de natura complet practica.
Contactul dintre Neferu si pamanteni a inceput cu mult inainte de evenimentele descrise si a fost initiat de catre Neferu insisi, in procesul lor de explorare a planetelor din sistemul solar. In acea perioada, fara indoiala extrem de promitatoare pentru dezvoltarea sistemului, "zona de viata" continea trei planete cu viata in atmosferele lor: Marte, casa civilizatiei, Neferu-Phaeton (Maldek) si Pamantul.
Nivelul de dezvoltare al Neferu era atat de mare, incat stiinta noastra contemporana ar fi pur si simplu incapabila sa-l accepte, desi au fost acumulate mai mult decat suficiente dovezi uimitoare. In opinia noastra, cea mai puternica dovada cu privire la geniul stiintific si tehnic al Neferu este giganticul complex subteran de aparare impotriva meteoritilor si asteroizilor construit in ceea ce este acum vestul Siberiei.
Acest complex, construit cu mii de ani in urma (mentiuni ale acestuia supravietuiesc in folclorul national iacut), inca functioneaza si azi, intr-un mod automat. El a fost cel care a distrus meteoritul din Tunguska, din 1908, meteoritul Sikhote-Alin din 1947, bolidul Chulym din 1984 si meteoritul Vitim din noaptea de 24 septembrie 2002. In calatoria lui prin galaxie, giroscopul nostru planetar, Pamantul trece ciclic - o data la 33 de milioane de ani, pe masura ce traverseaza planul galaxiei - printr-o ploaie de meteoriti. De altfel, acum 65 de milioane de ani, aceasta ploaie de meteoriti a ucis toti dinozaurii. Doar gandul la nivelul de dezvoltare la care ar fi ajuns civilizatia din sistemul nostru solar sub indrumarea Neferu este senzational. Pamantul in acel indepartat "Timp Initial" a fost ceva de genul unui membru asociat al civilizatiei Neferu, dar nu exista comparatie intre nivelele de dezvoltare ale Neferu si ale pamantenilor. A existat un dezechilibru, care, ulterior, avea sa joace un rol important in soarta Pamantului si a sistemului solar, dar asta nu inseamna ca Pamantul a fost abandonat la marginea civilizatiei.
Hiperboreea
Pregatirea Pamantenilor pentru un mai profund contact cu Neferu a inceput prin formarea unei elite capabile sa inteleaga ideologia Neferu si de a o transmite oamenilor. In acest scop, reprezentantii Neferu au luat contact direct cu liderii aliantelor tribale care traiau in acele parti ale globului in care Neferu aveau anumite interese. Un exemplu frapant este oferit de resursele naturale bogate din Hyperborea, o insula uriasa, situata candva in nordul Pamantului, si enormele teritorii adiacente de la nord de platoul Eurasian. In acele timpuri indepartate, clima din partea de nord a planetei era considerabil mai calda decat este acum. Avand contact direct cu liderii de trib din Hyperborea, Neferu i-au sustinut in lupta impotriva altor aliante tribale. In acest fel, a aparut primul Stat. Infiintarea si dezvoltarea Hyperboreei a inceput in momentul in care Neferu au inceput sa exploateze minereul de uraniu in colonia lor din Hyberboreea, care este mentionata in textele mesopotamiene ca "Tinutul Minelor" si se afla in locul unde este acum Peninsula Kola. Urmatoarea etapa a fost crearea unui sistem de comunicatii la nivel planetar, care oferea civilizatiei Neferu posibilitatea de a stimula dezvoltarea mintii pamantenilor. Pentru a realiza aceasta sarcina extrem de complexa, unui anumit grup de pamanteni puternici li s-au dat "instructiuni" cu privire la modul in care sa construiasca structuri in care acestia vor avea posibilitatea de a auzi "vocea lui Dumnezeu" (a lui Neferu) si sa comunice cu el.
Prin vizite la "Casa lui Dumnezeu" (piramida), in zilele numite de "zei", cei alesi primeau cunostinte "de origine divina". Folosind aceste cunostinte ei erau capabili sa isi imbunatateasca sanatatea, sa dobandeasca abilitati exceptionale, "sa asculte universul" si sa vada alte locuri de pe Pamant si din afara lui. Pe scurt, preotii au inteles ca "zeii" ii alesesera pentru o misiune mareata si ca fiecare pas, fiecare noua realizare, ii va aduce mai aproape de "zei" si de calitatile "supranaturale" pe care "zeii" le posedau.
Se deschideau perspective extraordinare pentru fiintele umane, semnificatia acestora depasind toate eforturile necesare pentru realizarea lor. Si au inceput sa lucreze manati de aceasta ambitie. Oamenii au inceput sa construiasca piramide in diferite parti ale lumii, in functie de planurile si instructiunile primite de la "zei". Eforturile fara precedent ale pamantenilor au dus la construirea unui complex care cuprindea intreg Pamantul intr-o spirala care merge de la sud la nord. Complexul de structuri includea piramide, stele, dolmene, dealuri si varfuri de munte, carora li s-a dat o forma piramidala. Toate elementele complexului au fost construite pe terenuri inalte, special selectate, cu falii geologice active din punct de vedere energetic, care, in traditia religioasa egipteana erau cunoscute sub numele de "Dealurile Sacre din Timpul Initial". In total, au fost alese 64 de astfel de locuri. Distanta dintre piramidele ce faceau parte din complex era de 5000 de kilometri. Dolmenele - care (la fel ca si camerele piramidelor) actionau ca rezonatoare, amplificand anumite fluxuri de energie - au fost amplasate direct pe aceste falii, deschiderile lor fiind asezate cu fata spre un obiect indepartat din complex, formand un circuit care transporta energie. Pamantenii ajunsesera, cu adevarat, semizei.
Valery Uvarov - seful Departamentului de cercetari OZN, Paleostiinte si Palaeotehnologie de la Academia Nationala de Securitate din Rusia
(Text preluat din revista "NEXUS New Times")