Astazi, blestem ziua in care Tudor si cu mine am acceptat oferta soacrei mele de a ne construi casa chiar langa a ei. Insa tentatia a fost prea mare: terenul primit cadou, cheltuielile de constructie impartite. Altfel nu ne-am fi putut permite niciodata o casa cu gradina si curte pentru copii.
Inca inainte sa ne lansam in proiectul cu casa, relatia cu soacra mea era dificila. Se purta foarte dragastos cu copiii, in schimb lui Tudor si mie ne cauta nod in papura. Mereu o auzeam spunandu-mi: "Nu te ocupi indeajuns de copii. Tudor ar trebui sa lucreze mai mult, iar tu sa te lasi de serviciu". Eu sunt angajata cu norma intreaga, ca redactor la o editura, iar Tudor, care a absolvit operatoria de film, n-a mai gasit in ultima vreme un post in meseria lui, asa incat munceste ca sofer de taxi pe masina noastra. Aceasta diviziune a muncii am stabilit-o de comun acord, inclusiv din motive financiare. Dar in loc sa apere punctul nostru de vedere, Tudor capituleaza de fiecare data in fata mamei lui: "Da, mama, ai dreptate, dar e doar o solutie temporara". Pe de o parte, imi place ca este atat de impaciuitor si plin de intelegere, atat de dornic sa pastreze armonia cu orice pret, dar uneori, pretul se dovedeste a fi prea mare. Desi apreciez aceste calitati, totusi, cand le vad manifestate asa de frecvent in raport cu mama lui, imi devin de-a dreptul insuportabile.
In perioada cat am construit casa, incercam sa ma conving ca lucrurile vor intra pe un fagas normal. Ca soacra mea se va lamuri, pana la urma, ce bine functioneaza viata noastra de familie. Si, daca e sa fiu sincera pana la capat, vedeam deja cu ochii mintii minunea aceea de casa, gradina si pe ea, cum se ingrijea ca o adevarata bunica de copiii nostri, in timp ce Tudor si cu mine eram la serviciu.
Acum, copiii mananca la internatul scolii si raman in continuare sa-si faca lectiile acolo, sub supravegherea unei profesoare. La inceput, aranjasem sa le gateasca soacra mea. Dar cand ma intorceam de la editura, dupa-amiaza pe la cinci, ii gaseam cel mai adesea in fata televizorului, rontaind ciocolata si band Coca-Cola. De cate ori o rugam pe soacra mea sa nu le dea dulciuri si sa nu-i mai lase asa de mult la televizor, ca doar de aia avem gradina, ea exploda, reamintindu-mi cu vehementa cata recunostinta ii datoram pentru faptul ca se ocupa de copii, ceea ce nimeni in locul ei n-ar fi fost dispus sa faca, fara bani. Baietii ar fi devenit niste derbedei cu o mama neglijenta ca mine, careia nu-i pasa decat de cariera.
"Lasa, nu te enerva" - zicea Tudor si nimic mai mult. Mai bine sa inghit eu insultele, mai bine sa piarda copiii ceasuri intregi uitandu-se la televizor, decat sa se tulbure cumva pacea familiala. Intr-o buna zi, am hotarat ca suportasem destul. Mi-am inscris baietii la programul "scoala dupa scoala". Cum a reactionat sotul meu? Mi-a venit cu o sumedenie de reprosuri, in care recunosteam cuvintele maica-si. Si, ca un fiu ascultator ce era, in final mi-a adus si acuzatia suprema, aceea ca nu-mi fac datoria de mama, cu toate ca niciodata pana atunci nu-mi daduse de inteles ca si-ar fi dorit o nevasta casnica.
Asa ne intarata soacra mea, unul contra celuilalt - desi mi-e limpede ca Tudor sufera si el, ca si mine, din pricina acestei situatii. Doar ca nu-i capabil sa reactioneze in nici un fel.
Alta figura pe care mi-a facut-o de curand, la sfarsitul saptamanii: stateam la masa, cu Tudor si cu copiii, cand, deodata, o vad ca da buzna in casa, fiindca are o cheie de cand statea cu copiii, si poate intra oricand. De fiecare data o rog sa sune, cand stie ca suntem acasa, dar de fiecare data, Tudor spune conciliant: "Lasa, doar n-avem nimic de ascuns". Imi vine sa-l omor, pur si simplu, dar nu vreau sa ma cert cu el in fata copiilor. Odata, baiatul cel mic o lungea cu mancarea, si eu i-am spus: "Mai ia trei linguri, si pe urma ai voie sa mergi la joaca". M-am dus la chiuveta sa spal vasele si, cand m-am intors, peste doua minute, o vad pe soacra mea cum ii golea farfuria, zambindu-i complice. Mi-am iesit din fire si am impins-o pe usa afara. Inainte sa iasa, n-a pierdut prilejul sa-mi strige ca asa nu imi educ copiii, ci ii terorizez. Cand am revenit in bucatarie plangand, Tudor m-a luat in brate si mi-a spus: "Nu crezi ca ai fost putin cam dura cu mama?".
Sotul meu ma saboteaza intruna din cauza mamei lui si il detest pentru asta. Ma detest si pe mine, pentru ca nu izbutesc deloc sa stapanesc situatia si sa-i dau un ultimatum lui Tudor: sau iti iei inima-n dinti si ma aperi de intrigile mamei tale sau imi iau copiii si plec.
In primii ani ai casniciei noastre, Tudor inca nu se deprinsese sa se supuna maica-si ca un catelus. La data aceea, avea un post permanent de operator in televiziune, castiga un salariu bun si era sigur pe picioarele lui. Avea constiinta valorii de sine. Iar soacra mea nu se pensionase inca si dispunea de mai putin timp ca sa se amestece in viata noastra. Dupa moartea prematura a sotului ei, preluase franele asociatiei lor familiale (aveau un mic atelier de reconditionat mobile), pe care il conducea cu mana de fier. Nu mi-a fost greu sa inteleg de ce Tudor a refuzat de la bun inceput sa lucreze alaturi de ea. Cel putin in aceasta privinta a fost consecvent. Soacra mea i-o reproseaza si astazi, si poate ca enervanta lui docilitate se explica si prin sentimentele de vinovatie pricinuite de iesirea din mica afacere a familiei, care in cele din urma a fost vanduta.
Sigur ca exista momente cand mi-e foarte clar de ce il iubesc pe Tudor si de ce nu mi-am facut inca bagajele. Cand imi pierd cumpatul si o iau razna, cand am o migrena ori nu-mi merg bine treburile la serviciu, sotul meu este, pur si simplu, un inger. Se pricepe sa fie atat de ocrotitor, de afectuos si linistitor! Si e si foarte tandru cu mine... Cu conditia sa nu avem surprize, ca asta-vara. Era o dupa-amiaza de august, aproape de asfintit, copiii se jucau in gradina, domnea o tihna desavarsita, iar Tudor si cu mine stateam, imbratisati, in pat. Deodata, soacra mea s-a napustit ca o furtuna in dormitorul nostru si a inceput sa urle: "Copiii erau sa fie muscati de un caine! Cum puteti fi atat de egoisti? Niste parinti responsabili nu se apuca sa faca amor inainte sa adoarma copiii!". In loc sa ramana linistit si s-o invite sa iasa din camera, Tudor a facut indata drepti, asa cum era, in costumul lui Adam, si a inceput sa baiguie ceva despre vecina, care ar fi trebuit sa-si tina cainele legat. Scoasa din minti, m-am infasurat in cearceaf, i-am facut vant soacra-mi, care continua sa vocifereze, si am trantit usa in urma ei. Apoi m-am dus in baie si am inceput sa plang.
Uneori sunt consternata de slabiciunea sotului meu. Si de propria mea neputinta. Tudor nu-mi ia apararea nici macar in public. Soacrei mele ii place sa le povesteasca pe larg vecinilor ce mama rea sunt eu. Pana nu demult, preferam sa ignor barfele, pur si simplu. Cu atat mai mult cu cat aveam impresia ca majoritatea celor cu care sta de vorba nu se lasa manipulati de ea. Si, fireste, nu dezvaluiam nimanui cum stau lucrurile, in realitate, la noi acasa.
Insa mai deunazi, i-am surprins pe Tudor si pe maica-sa discutand peste gard cu vecina noastra. Eram in dosul casei si auzeam ce vorbeau. Cand l-am auzit pe Tudor pretinzand, a nu stiu cata oara, ca postul meu cu norma intreaga e numai temporar si ca mama lui ne da din toata inima o mana de ajutor la cresterea copiilor, nu m-am mai putut stapani. Le-am taiat vorba si am intrebat-o pe vecina daca n-are chef sa bem o cafea. A acceptat, a venit bucuroasa, iar eu am poftit-o in fundul gradinii, doar noi, singure. La cafea, i-am descris intreaga noastra drama de familie. Nu vreau sa mai pastrez aparentele unei familii fericite. E o minciuna. Iar daca ma voi resemna sa mimez mai departe, pentru a-i convinge pe cei din exterior ca la noi totul e perfect, voi intra in aceeasi servitute ca Tudor.
In ziua aceea, in timp ce vorbeam cu vecina mea la cafea, imi juram in gand: "Maine iti faci bagajele si pleci". Dar iata ca sunt inca aici. Fiindca nu vreau sa-l pierd pe Tudor, fiindca il iubesc, in pofida lasitatii, a dependentei de mama lui. Si fiindca mi-ar fi greu sa renunt la statutul nostru social, la casa, la gradina, la tot.
Din nefericire, teama de mama lui il impiedica si acum pe Tudor sa vada adevarul despre casnicia noastra. Cu ochii inchisi, sta ascuns in carapacea fricii. Ce sa fac? Exista o solutie pentru mine?
MELANIA FLORICEL - Baia Mare