Ajuns in septembrie, 2010, la Tokyo, am aflat ca japonezii numara altfel anii: ei se afla in anul 22 al erei Heisei. Ei numara anii de la intronarea imparatului. La urcarea pe tron, monarhul japonez inaugureaza o era noua, si da epocii sale un nume-emblema, un nume-program. Actualul imparat, Akihito, a dat epocii sale numele Heisei, care se traduce: liniste, pace.
Pentru mine, cuvantul heisei a sunat drept hesychia (isihia), termen grec care inseamna tot "liniste", liniste luminata. Acest paralelism mi s-a parut providential. Sa vizitezi Japonia, in chiar epoca isihiei! Am luat-o si ca pe o adresare personala, oricum, de bun augur.
Am rugat un confrate japonez (pe care l-am cunoscut la Congresul scriitorilor la care eram delegat) sa-mi traduca in japoneza formula isihasta, stihul de 5 cuvinte: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma", stih care se repeta in rugaciunea inimii (pe care voiam s-o fac cunoscuta in Japonia, pe cat posibil). Astfel, primele notiuni de limba japoneza le-am primit la invatarea formulei isihaste; ea suna astfel: "Shu Iesu Kirisutoyo, Watashi Wo Awarende, Kudasai".
In japoneza, stihul isihast are 7 cuvinte, deci este mai lung decat versiunea romana sau greaca. Cuvantul in plus, kudasai, este o reverenta. Japonezii nu se pot lipsi de reverente nici in rugaciune. Ei sunt politicosi chiar si cu Dumnezeu! Dar faptul ca partea a doua a stihului, cea rostita pe expiratie, este ceva mai lunga vine perfect cand faci sincronizarea stihului cu respiratia.
Asadar, am resimtit un acord intre duhul epocii heisei ("linistea") si propria mea cautare spirituala de-o viata: isihia.
Alta usa deschisa spre "genius loci nipponensis" era acel precedent divin: binecuvantarea data Japoniei de catre calatorul mistic Monseniorul Ghika, acum opt decenii.
A pune o pecete pe viitorul lumii
As putea spune ca noi, romanii, avem o relatie speciala, o conexiune de destin, cu imparatul actual al Japoniei, Akihito. Pentru ca, spune legenda, actualul imparat a venit pe lume ca darul lui Dumnezeu, in urma binecuvantarii Monseniorului Vladimir Ghika.
A fost o minune. S-a petrecut in 1933. Voi povesti faptele, asa cum le stiu din atestari documentare sau din marturii, unele publicate, altele ramase in arhive sau in memoria unor contemporani.
In 1933, Monseniorul Vladimir Ghika a calatorit la Tokyo, cu vaporul. Mergea sa ajute la instalarea unei manastiri carmelite. Insotea un grup de calugarite care au insistat sa fie sprijinite de Monseniorul Ghika in misiunea lor. Pentru ca Monseniorul avea multe relatii peste tot. El a obtinut si gratuitatea acelei calatorii cu vaporul.
Monseniorul avea cunostinte insemnate la Tokyo. In primul rand, pe amiralul Yamamoto, pe care-l cunoscuse la Roma. Amiralul Yamamoto fusese atasat naval la Roma si se convertise la crestinism. In 1933, amiralul Yamamoto chiar l-a intampinat pe Monsenior la coborarea de pe vapor.
Monseniorul l-a rugat sa-i favorizeze o audienta la imparatul Hirohito. Voia sa-l binecuvanteze pe imparat! Aflase despre mahnirea imparatului Hirohito: nu avea un fiu care sa-i succeada la tron. Monseniorul i-a spus lui Yamamoto: "Daca il voi binecuvanta pe Imparatul, el va avea un fiu!". Yamamoto a raspuns ca este absurd si este un delict sa vrei sa-l binecuvantezi pe Imparatul, caci Imparatul este una cu Dumnezeu; si nu-l poti binecuvanta pe Dumnezeu! Imparatul are origine divina, este fiul lui Amaterasu, dumnezeul soarelui si al luminii.
Monseniorul Ghika a insistat senin: "Fa sa ajunga smerita mea sugestie la alteta sa, prilejuieste-mi o audienta la palat... si lasa-l pe Imparat sa aleaga el singur daca vrea sau nu sa-l binecuvantez".
Pentru aceasta audienta, Monseniorul a cerut sa i se traduca in japoneza formula "Dumnezeu sa te binecuvanteze". Amiralul Yamamoto i-a reamintit ca Mikadoul este una cu Dumnezeu, asa ca au "ajustat" formula astfel: "Sa te binecuvanteze Cel Atotputernic!". Spre surprinderea amiralului, mai marele Japoniei a aprobat audienta solicitata de prelatul roman. Intrevederea a fost deosebit de destinsa si senina. Imparatul Hirohito a vorbit cu Monseniorul in limba franceza, mandru ca vorbea impecabil franceza. In sala primirilor se aflau demnitari, ofiteri. Am citit intr-o sursa ca Imparatul insusi i-a spus Monseniorului roman ca este mahnit ca nu are descendenti masculini si doreste sa aiba un fiu. Monseniorul a raspuns ca daca-i va da binecuvantarea Dumnezeu ii va da un fiu. Imparatul incuviinteaza. Se ridica amandoi in picioare. Imparatul se inclina in fata Monseniorului Ghika; acesta face semnul crucii pe fruntea Imparatului... Garzile se reped cu mana pe sabie, caci este nemaipomenit ca un om sa-l atinga pe Imparat. Hirohito linisteste garzile, surazand. Monseniorul rosteste in japoneza: "Sa te binecuvanteze Cel Atotputernic". Si: "Fie ca numele tau sa dainuie si sa ti se nasca un fiu". Face iar semnul crucii pe fruntea Imparatului.
Monseniorul insusi a povestit scena, incheind: "Intr-adevar, in anul urmator, Imparatului i s-a nascut un fiu". Fiul este Akihito, imparatul de astazi al Japoniei. (Am preluat unele date dintr-o carte de Elisabeth de Miribel, care citeaza texte intre ghilimele, dar nu indica sursele.) In acel timp, Imparatul Hirohito avea 32 de ani, iar Monseniorul Ghika avea 60 de ani, si o barba alba, de patriarh carpatic.
Dupa alti ani, imparatul Hirohito a declarat oficial ca el nu este de origine divina, nu este fiu supranatural al zeitatii Amaterasu, nu este Dumnezeu! A renuntat la statutul sau legendar de "dumnezeu intrupat"; si si-a proclamat oficial natura omeneasca!
Declaratia lui a emotionat poporul, dar i-a scandalizat pe traditionalisti. Declarandu-si natura omeneasca, imparatul rupea o traditie imperiala de 1500 de ani. Dar japonezii l-au iubit mai mult ca om, decat ca divinitate!
Nu stim daca la aceasta hotarare epocala, a admiterii naturii sale omenesti si muritoare, a contribuit si acel moment cutremurator, al binecuvantarii de catre Monseniorul Ghika. Este posibil ca un proces metanoic sa se fi produs atunci. Mai tarziu, in 1959, Hirohito ii va permite fiului sau, Akihito, sa se insoare cu o fata fara blazon regesc, o fata din popor, cum se zice. Si aceasta a fost o noutate absoluta in traditia casatoriilor domnesti japoneze! Nu demult, frumosul cuplu imperial Akihito si Michiko au sarbatorit nunta de aur!
Postumitatea legendei
Am vrut sa aflu daca astazi, in Japonia, se cunoaste legenda aceasta despre binecuvantarea Monseniorului Ghika si urmarile ei istorice. Daca figureaza cumva in cartea de istorie, sau poate in folclorul sapiential... Constat ca nu este cunoscuta. Nu stiu nici daca Imparatul insusi o cunoaste!
Este drept ca, pana-n secolul 20, s-a practicat o discretie totala cu privire la imparat. Pana la Hirohito, era interzis sa-l povestesti sau sa-l desenezi pe imparat! Doar Hirohito a rupt aceasta traditie, a permis sa fie povestit, transformat in text. A fost primul care a admis sa dea si un interviu in presa! Asadar, acum imparatul poate fi povestit, de aceea ne-am ingaduit s-o facem. Dar o discretie persista. Enigma ne ocroteste.
Actualul imparat Akihito a fost in Romania, in 1979. Era print mostenitor pe atunci. Era in octombrie. A vizitat si Bucovina, zone voievodale si religioase, Suceava, Sucevita, Marginea, Voronet. Eu eram foarte june pe atunci, dar impresionat de vizita aceasta... citeam tot ce se scria despre ea. Printul era pasionat de istorie si de... ichtiologie! In Bucuresti, la Muzeul de istorie, cuplul imperial japonez a fost fascinat de Columna lui Traian. Imparateasa Michiko nu se dezlipea din contemplarea Columnei, iar la urma, a comentat emotionata cum, in istorie, in piatra si-n mintea noastra, invinsul Decebal si invingatorul Traian stau asa, ca doua neamuri, la o senina comuniune.
Zicea: "Cat de pasnici stau acum Traian si Decebal unul langa altul... in ciuda confruntarii pe viata si pe moarte!" (Am urmarit ecourile acelui eveniment, pe atunci scriam romanul despre Columna, "De bello Dacico", primul volum aparuse chiar in zilele vizitei cuplului imperial japonez.)
In acea vizita la Bucuresti, nu stiu daca i-a spus cineva inaltului oaspete despre conexiunile de destin intre noi, romanii, si altetele lor... Cred ca politicienii cu care oaspetii s-au intalnit in 1979 nu stiau de Monseniorul Ghika, sau daca stiau, isi tineau gura inchisa. Comunistii care l-au exterminat pe Monseniorul Ghika, in inchisoarea Jilava, in 1954, nu cred ca s-au dat in vant sa-i cinsteasca harisma. Si, oricum, exista un tragism al cailor paralele: istoria profana, ignorand dureros istoria divina... Asadar, nu cred ca cineva le-a spus altetelor lor, atunci, despre Monseniorul Ghika... Fireste, voi avea vreme sa mai caut raspunsuri, facand pasi mici spre marile taine si spre protagonistii legendei. Ocazii se ivesc.
Receptie la un om de stat
Luni seara, pe 27 septembrie, am participat la o receptie la un om de Stat japonez, Hatayama, dintr-o familie de demnitari. Era o receptie oferita delegatilor la Congresul International al Scriitorilor. Ne-a invitat la palatul sau, superb, situat pe o inaltime, in mijlocul unui parc privat, in plin Tokyo. Aici, la Hatayama-Kaitan, am cunoscut multa lume buna. La ceremonia ceaiului, am stat alaturi de doua persoane din Ministerul Culturii. Am comunicat frumos, cu taceri, cu suras, cu gasho si san-pai (plecaciuni), dar si prin cuvinte. Timp aveam, in Japonia este timp.
In acel context, am vrut sa aflu daca legenda Monseniorului Ghika este cunoscuta acolo. Erau bucurosi s-o afle. Le-am spus celor doi vecini de ritual despre conexiunile de destin (continui sa le numesc astfel) intre romani si alteta sa imperiala Akihito, conexiuni revelate printr-un sfant roman. Ei erau bucurosi sa auda povestea, se creau noi punti de comunicare intre noi. Imi cereau amanunte despre acest sfant roman si apropierea lui de Japonia.
Monseniorul Ghika a facut o a doua calatorie in Japonia, in 1936, sa viziteze si sa intareasca asezamintele medicale intemeiate de prietenul sau, doctorul Totzuka, un japonez crestinat. Pe dr. Totzuka Monseniorul Ghika l-a cunoscut la Paris, in casa filosofului Maritain. Doctorul Totzuka a studiat si teologia, a devenit preot; ca preot-medic, a intemeiat la Tokyo si-n imprejurimi cateva spitale. A infiintat si un ordin religios, "Asociatia Fratilor si Surorilor Sfantului Ioan". Japonezii au o mare evlavie la evanghelistul Ioan, care este evanghelistul "cel mai Zen"! adica este pe spiritul paradoxal si intuitiv al japonezilor.
Prietenii japonezi ai Monseniorului au infiintat o leprozerie. Monseniorul Ghika, el insusi avand si studii medicale, a petrecut un timp in leprozeria japoneza, sa dea asistenta medicala si spirituala. (Stim ca, in alta etapa, a stat doi ani intr-o leprozerie in India, acordand asistenta medicala; atunci a starnit admiratia lui Gandhi, cu care apoi a avut lungi discutii sapientiale.)
In 1936, in Japonia, Monseniorul Ghika a facut liturghia de Craciun la leprozeria nipona. A povestit el insusi, cutremurator, cum a dat sfanta impartasanie la leprosii aceia, simtind la ei lucrarea metanoica a euharistiei, simtind cum, in trupurile ruinate de boala, "stateau suflete de sfinti".
Ce pot cuvintele?
Este o intrebare-alarma, pe care si-o pune scriitorul azi; a fost si intrebarea-tema a congresului de la Tokyo ("What can words do?").
Raspunsul priveste planul social, dar si cel psihic individual. Pentru planul social, am raspuns si prin titlul comunicarii expuse la congres, "Cuvintele pot boicota sfarsitul lumii", si cu argumente dintr-o experienta romaneasca (cea a revistei "Formula AS"), a obstacularii unui proiect devastator la Rosia Montana. Pentru planul psihic, metanoic, ma gandeam la cuvintele purtatoare de duh, cuvintele teoforice, ale celor harismatici, care schimba destine. Exista cuvinte-fapta. Rostirea si lucrarea Monseniorului Ghika sunt argumente despre cuvantul-fapta. Inchei cu o fraza a Monseniorului, aleasa ca motto, si care-mi pare o cheie a sortii sale: "Vei fi frumos si impalpabil, ca un juramant care-si pune pecetea pe viitor".