In fiecare an, la sfarsit de ianuarie, sunt intrebat de diversi indivizi: "Ce nu-ti convine la Balcul lui Tiriac? E o investitie privata, mistretii sunt crescuti pe banii lui, vanatoarea e o indeletnicire traditionala, vine cu prietenii lui vestiti si bogati, ca sa se relaxeze. Acolo se pun la cale afaceri, castiga si tara!". In fiecare an le dau acestor oameni aceeasi explicatie. Simpla, banala, de bun simt. Probabil ca tocmai din acest motiv e priceputa mai greu. Sau pentru ca verba volant si doar scripta manent? Bun, voi incerca deci sa raspund si in scris.
Sila mea fata de ce se intampla la Balc nu e una sezoniera. E statornica. Ma deranjeaza ca acolo niste vietati - altminteri considerate "salbatice" - sunt inmultite si ingrasate fortat ca sa fie ucise, ca distractie, de catre niste oameni. Ca acesti oameni sunt putred de bogati si ca, mai ales in astfel de timpuri, aceasta exhibare a opulentei printr-o virilitate artificiala (pusca, jepp-ul, escorta, avionul personal etc.) inseamna o sfidare a majoritatii populatiei care traieste in privatiuni e un fapt deja colateral.
Ma deranjeaza si ca niste instincte primare sangeroase sunt justificate prin "traditie" si disimulate sub eticheta glamuroasa, dar falsa, de "eveniment monden". Dincolo de traditie si mondenitate ramane insa fapta concreta, nuda: uciderea din placere, crima recreationala.
Ma mai deranjeaza ca oamenii din zona, tot mai saraci si mai debusolati, au ajuns sa se bata intre ei pentru a fi angajati ca gonaci si argati, pe 50-100 de lei, de catre feudalul omnipotent si discretionar Tiriac. Iar la masa bogatilor, printre oale cu ciorba, ciozvarte la protap si stacane cu holerca, asemeni unui lautar de bodega, a cantat insusi Gheorghe Zamfir, "nestemata" vie a tezaurului cultural national. Romanii sunt tot mai ieftini...
Ma mai deranjeaza presa care se gudura la poalele caftanului boierului Tiriac, stridentele plangacios admirative ale fatucilor cu microfon, care ne anunta ca doar astfel, prin sacrificarea ritualica a porcilor de la Balc, mai ajunge Romania sa priveasca in sus, spre lumea buna. Bastinasi mioritici, aducand ofrande catre zeii care ne hotarasc soarta.
Da, nu e un secret: fraternizez cu "mistretii lui Tiriac". Pe zi ce trece, conditia cetateanului roman se apropie de cea a mistretului de la Balc. Traim si murim atunci cand doresc stapanii nostri. Diferenta e doar ca mistretii sunt ingrasati, in timp ce noi suntem slabiti. Aceiasi puternici, cativa, dispun discretionar de marea turma. Slujbe, pensii, salarii, maternitati, scoli, spitale etc., toate destinate sa ne indrepte temeinic si iremediabil spre "iesirea din sistem". Gonacii ne haituiesc. Cei cu obraze fine si conturi grase in banci ne asteapta linistiti, cu arma in mana, pe linia de tragere.
Asadar, la fiecare sfarsit de ianuarie, nu va bucurati ca bat clopotele pentru mistretii de la Balc. Caci pentru noi toti bat!
CRISTIAN GRECU
Mistretii cu gloante de argint
Spre deosebire de cornul din celebrul poem al lui Doinas, care in final a sunat "foarte putin", si in acest an, la Balc, alt corn, desigur, a sunat lung si vesel. In memoria celor o suta de mistreti cazuti la datorie, spre satisfactia oaspetilor sositi, iarasi, pentru noi acte de bravura, intr-un safari hibernal. Si care, si de aceasta data, s-au intrecut nu numai in ale vanatorii, ci si in marinimie: carnea animalelor a fost daruita unor camine de copii si batrani. Cu cat mai mare performanta vanatorii, cu atat mai indestulatoare masa napastuitilor de mai sus.
M-am intrebat intotdeauna in ce consta satisfactia celor care vaneaza din placere animale, "sportiv", cum se spune. Care sunt sentimentele ce le umfla pieptul, le insenineaza privirea si le dospeste coca interioara a mandriei? Ce ii face sa uite sau sa ignore faptul ca ucid fiinte fara nici o sansa in fata armei nimicitoare si a priceperii indelung exersate, perfectionate, rafinate? Ce demoni interiori vor fi salasluind in acesti bieti sarmani, in fond chinuiti, care ucid din placere, aproape ritualic (echipati corespunzator, cu adunarea grupului, de dinainte si de dupa masacru, la o tuiculita fiarta, cu trofeele aliniate si contemplate trufas)?
Sa fie un spirit superior de competitie, de intrecere barbateasca dusa la extrem, adica pana la omor? Ma gandesc ca, daca asa stau lucrurile, ar fi fost mai simplu ca respectivii domni sa traga in niste tinte de carton, inchipuind mistreti, eventual in miscare, spre a fi mai palpitant. Fara haitasi, fara gonaci si, mai ales, fara riscul accidentelor fatale, frecvent petrecute in ultimul timp. (Sunt curios daca vanatorul Ilie Sarbu, slujitor al Domnului inainte, acum al domnilor din PSD, victima a unei celebre gadilari cu alice prin partile sensibile, mai merge la vanatoare!?).
Revin si reiau intrebarile: sa gaseasca vanatorii o satisfactie in confruntarea cu animalele, in aflarea certitudinii ca pot dispune cum vor de viata necuvantatoarelor, ca pot stapani o parte a naturii prin hatisurile careia ii cauta punctele vulnerabile?
Oricare ar fi raspunsul, nu putem ocoli realitatea ca vanatoarea este o indeletnicire democratica, ce uniformizeaza, deplin, intru masacru. Vaneaza si seful de stat, dar si anonimul posesor de permis si arma, vaneaza si miliardarul, dar si padurarul bugetar, haituit de desele schimbari politico-administrative. A vanat si Ceausescu (cu activul de partid pe post de gonaci), vaneaza si Adrian Nastase (cu colegii de partid si baronii locali pe post de insotitori, ca-n democratie), se vaneaza cu acte in regula, dar si pe furis, cu complicitatea noptii si a unor " organe"; se vaneaza cu "miza mica" (iepuri, fazani, rate), la intamplare sau la noroc, dar se doboara si recorduri, in organizari impecabile, cu succes garantat.
Toti isi etaleaza - pe peretii caselor sau in povesti - trofeele vanatoresti, toti traiesc intens clipa de triumf cand umbra mortii intuneca ochii animalului, cu ultima imagine a tintasului intiparita pe retina.
Sa ne intoarcem insa la Balc, la pitorescul teritoriu al mortii, cultivat cu grija pentru jubilatia seceratoare a bogatilor Europei. Ce mandrie sa poti oferi destindere unor asemenea personalitati, intr-o tara cu turismul, infrastructura si investitiile straine "in copaci", sa-i trimiti acasa, in tumultul vietii lor pline de uriase responsabilitati, pe acesti posesori de titluri nobiliare, branduri constructoare de masini si imperii financiare, relaxati si plini de viata!
Dar, mai ales, cat de reconfortant este sa ai certitudinea ca distractia va continua negresit, dincolo de crize economice, de conflicte armate si de dezastre naturale, din an in an, din deceniu in deceniu, din Ion in Ion, cat va fi Balcul Balc si mistretul mistret...
LIVIU CAPSA