In timpul vietii sale (1892-1940), scrierile lui Walter Benjamin n-au fost cunoscute decat unui cerc restrans de prieteni. Ca acestia au fost constienti de geniul lui si ca se numeau Theodor Adorno, Hannah Arendt, Bertolt Brecht, Ernst Bloch, Gershom Scholem - personalitati marcante in cultura secolului XX - a fost sansa postuma a criticului, istoricului si teoreticianului literar, a scriitorului si filosofului Walter Benjamin. Ei i-au publicat si comentat, incepand din 1950, operele, i-au creat notorietatea mondiala, au facut o dreptate tarzie acestui "invins exemplar al Istoriei". Provenind dintr-o familie de evrei asimilati din Germania, Benjamin a fost marginalizat pentru ca ideile si stilul lui novator contrariau spiritele ingust academice, iar apoi haituit de nazisti. Nevoit sa emigreze in 1933 de la Berlin la Paris, dupa ocuparea de catre Hitler a capitalei franceze, in iunie 1940, prietenii deja trecuti peste ocean i-au procurat o viza pentru SUA. Cum autoritatile franceze nu mai permiteau iesirea din tara a evreilor, a trecut ilegal frontiera in Spania, insa granicerii spanioli au refuzat sa-i vizeze pasaportul, intorcandu-l din drum inapoi in Franta. Ceea ce insemna lagarul de concentrare. Revenit in satul de granita Port-Bou, Walter Benjamin ia o doza mortala de morfina si asa se incheie la 26 septembrie 1940 viata lui, la 48 de ani. Daca nervii prea incordati nu i-ar fi cedat, daca ar mai fi rezistat o zi, ar fi aflat ca granicerii spanioli nu voiau decat bani si ca in schimbul lor l-ar fi lasat sa treaca, asa cum a reusit sa se salveze intregul grup de fugari din care facea parte. Cam la un deceniu dupa moartea lui Walter Benjamin, intai reputatul filosof german Theodor Adorno, apoi tot mai multi editori din Germania si Franta ii tiparesc scrierile, ce au parte de aprecieri superlative si ajung in curand obiect de studiu in toate marile universitati europene si americane. Numarul traducerilor, exegezelor, biografiilor creste de la an la an, astfel incat in 1992, la centenarul nasterii lui Walter Benjamin, bibliografia despre el depaseste cu mult volumul titlurilor lui insumate. Si in secolul XXI personalitatea si opera lui continua sa atraga noi cititori si exegeti, iar dictionarele enciclopedice il inregistreaza ca o figura de prima marime a literaturii germane. Pentru cei ce nu sunt interesati de filosofie, estetica si teorie literara, cea mai accesibila cale catre originalitatea gandirii si stilului lui Walter Benjamin e volumul de proza poetica pe care vi-l recomand azi si caruia traducatorul Andrei Anastasescu reuseste sa-i pastreze intacta in romaneste splendoarea. "Copilarie berlineza la 1900" cuprinde 42 de texte ce evoca strazi, interioare, persoane, obiecte, atmosfere care l-au fascinat pe scriitor in anii francezi si care pastreaza condensata viata urbana a capitalei germane la pragul dintre sec. XIX si XX. Prospetimea perceptiei copilului, modul de a vedea de la inaltimea lui mica detaliile care, de atat de aproape, capata fecunde, nebanuite semnificatii, dar mai ales modul de a comunica experiente private care te privesc si dupa un secol, in omenescul lor universal, fac din aceasta carte o minunatie. Placerea imersiunii in microcosmosul de odinioara, cu enigmele si revelatiile lui, aminteste desigur de Proust, al carui prim traducator in germana, la 1927, Benjamin a fost. Deosebirea subtila, facuta in prefata lui Szondi, e ca, spre deosebire de Proust, care se afunda in trecut pentru a se sustrage timpului si mortii, Benjamin vede in clipele din copilarie semne ale viitorului, premonitii misterioase carora atunci le-a perceput sensul. Labirintul orasului devine propriul labirint interior, in care rataceste de dragul ratacirii, fara a cauta iesirea, cu o teama amestecata cu jubilatie in fata neprevazutului. Vise, zgomote, culori, forme, lumea dintre realitate si imaginatie, dintre starea paradisiaca si prevestiri funeste - sunt puse in pagini cu mare arta. Arta de a te face partas la viata sufletului secret, cu profunzimile si ascensiunile lui, dureros de frumoase.